ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 77/ PI din 03 aprilie 2008 pronunțată de a Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.A. în nume propriu și ca reprezentant legal al petiționarei A.F. R.A. cu sediul în Desești județul Maramureș, împotriva rezoluției din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 517/P/2007, menținută prin rezoluția nr. 43/II/2/2008 dată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată, petenta a arătat că organul de urmărire penală, în mod nelegal a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc V.Șt., deși din actele depuse la dosar rezulta fără putință de tăgadă faptul că făptuitorul nu a coantificat corect creanța, prin aplicarea dispozițiilor art. 371 2 alin. (2) C. proc. civ.

și nici nu a somat debitoarea să plătească creanța actualizată ce rezulta din titlurile executorii și chitanțele privind cheltuielile de executare și nici nu a procedat la actualizarea creanței supuse executării silite, în funcție de rata inflației, cu toate că creditoarea i-a cerut în mod expres aceasta, astfel cum a rezultat din adresa din 21 ianuarie 2007. A mai arătat că rezoluția a reținut în mod greșit că făptuitorul „nu a reușit să finalizeze executarea silită, datorită numeroaselor contestații la executare și cereri de suspendare a executării formulate de debitoare”, deși pe parcursul mai multor perioade nimeni și nimic nu i-a împiedicat să pună în executare titlurile executorii neîndeplinindu-și astfel, cu știință, atribuțiile de serviciu.

A mai solicitat a se observa că potrivit dispozițiilor legale, în cazul în care debitorul se opune executării silite, iar opunerea la executare a debitoarei SC A. SA, prin d-nul F. O. era de netăgăduit, executorul judecătoresc avea obligația conform art. 373 2 alin. (1) C. proc. civ., să ceară sprijinul organelor de poliție, jandarmerie ori altor agenți ai forței publice, care erau obligați să-i acorde concursul în vederea îndeplinirii executării cu care a fost însărcinat ori, în acest caz, făptuitorul a omis a face apel la forța publică, încălcând în acest fel obligațiile de serviciu ce-i reveneau. De asemenea, a solicitat a se observa, că organul de urmărire penală a ignorat faptul că, deși la data de 29 mai 2006 au fost identificate două autoturisme marca Dacia papuc, proprietatea debitoarei, totuși executorul judecătoresc nu a procedat la indisponibilizarea prin sechestru a acestora, conform art. 411 alin. (1) C. proc.

civ. și nici nu Ie-a valorificat în vederea stingerii creanței și a cheltuielilor de executare silită, cauzându-i în acest mod, prejudicii constând în recuperarea creanței prin devalorizarea monedei naționale. A mai susținut că prin încălcarea dispozițiilor art. 384 1 alin. (1) C. proc. civ., făptuitorul și-a încălcat obligația de a identifica bunurile debitoarei, deși avea obligația de a intra în toate încăperile ce reprezintă sediul debitoarei, precum și în orice alte locuri, chiar cu forța, în caz de refuz. A susținut că, în situația dată, cu rea credință, debitoarea a refuzat să pună la dispoziția făptuitorului actele de înmatriculare ale autoturismelor, dar a refuzat și pătrunderea făptuitorului în încăperile de la sediul social, situație în care executorul, prin pasivitatea sa, fără a efectua în continuare acte de executare, conform procedurii în astfel de cazuri, și-a încălcat atribuțiile de serviciu.

A invocat jurisprudența C.E.D.O. prin care s-a statuat că, neexecutarea unei creanțe constituie o încălcare a art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție, nefiind permis ca statul să nu intervină în executarea creanțelor perioade lungi de timp, în speța de față pe o perioadă de 3 ani și 10 luni de zile, ceea ce nu este permis, reprezentând un abuz al autorității și o încălcare a art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție. De asemenea, petenta, a apreciat că a fost privată fără nicio justificare legală, de dreptul său de proprietate în ceea ce privește creanța datorată, însă neexecutată, astfel că a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu privire la existența infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen.

Plângerea a fost analizată în raport de actele aflate la dosarul cauzei, respectiv conținutul dosarului nr. 517/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și rezoluția nr. 43/II/2/2008 dată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Prin rezoluția din 11 decembrie 2007, dispusă în dosarul nr. 517/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și confirmată prin rezoluția nr. 43/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de V. Șt., executor judecătoresc cu privire la săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și 247 C. pen.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a constatat, că prin sentința civilă nr. 6245 din 14 noiembrie 2003 a Judecătoriei Baia Mare a fost admisă acțiunea reclamantei A.F. R.A., și a fost obligată pârâta SC A. SA la plata sumei de 69.279.800 Rol reprezentând contravaloarea a două facturi neachitate și 1000 Rol cheltuieli de judecată; prin încheierea nr. 734 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Baia Mare s-a dispus investirea cu formulă executorie a acestei hotărâri judecătorești. La data de 31 martie 2004, creditoarea A.F. R.A., a solicitat Biroului executorului judecătoresc V.Șt. punerea în executare silită a sentinței mai sus menționate, formându-se dosarul execuțional 170/2004.

Prin încheierea din 1 aprilie 2004 a Judecătoriei Baia Mare s-a încuviințat executarea silită asupra conturilor, bunurilor mobile și imobile pentru creanța totală de 79.279,800 lei, ce reprezentau cheltuieli de judecată la care se vor adăuga de către executorul judecătoresc a cheltuielilor de executare. Executorul judecătoresc a somat debitoarea la 2 aprilie 2004 să plătească, până la data de 21 aprilie 2004, suma de 82.467.800 lei și întrucât aceasta nu a achitat de bună voie obligația, i-a cerut creditoarei să se prezinte la data de 24 mai 2004 ora 10,00 pentru a-l însoți la sediul debitoarei, dar pentru că aceasta nu a dat curs invitației, executorul judecătoresc nu a efectuat nici un act de executare.

La data de 2 iunie 2004, creditoarea a cerut executorului judecătoresc să continue executarea în lipsa ei, fapt pentru care la data de 5 august 2004, executorul judecătoresc a procedat la reactualizarea creanței în funcție de devalorizarea monedei naționale, stabilind că aceasta este de 94.159.589 Rol, iar prin adresele de la aceeași dată a cerut B. R.D. Arad și B.C.R. Arad să înființeze poprire asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitoarea SC A. SA Arad. Prin sentința civilă nr. 3975 din 19 august 2004 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare formulată de debitoare, iar prin sentința civilă nr. 6743 din 22 decembrie 2004 a Judecătoriei Maramureș s-au anulat în parte adresele emise de către executorul judecătoresc la 5 august 2004, privind înființarea popririi, fiind anulate mențiunile referitoare la suma de 11.691.789 lei, reprezentând devalorizarea monedei naționale.

Creditoarea a cerul la 22 decembrie 2005 continuarea executării silite, cu precizarea că nu solicită reactualizarea sumei de 82.467.800 Rol, iar la 1 martie 2006, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal din care a rezultat că de comun acord cu reprezentantul creditoarei, a stabilit să continue executarea silită după depunerea de către aceasta a deciziei civile nr. 90/ R din 18 februarie 2005 a Tribunalului Maramureș, prin care debitoarea a fost obligată a achita suma de 1000 Rol, cheltuieli de judecată în recurs.

La data de 29 mai 2006 executorul judecătoresc, însoțit de reprezentantul creditoarei, s-a deplasat la sediul debitoarei, ocazie cu care a încheiat un proces-verbal din care a rezultat că directorul comercial al societății, a refuzat să achite creanța și să-i pună la dispoziție lista cu mijloacele fixe și obiectele de inventar în vederea instituirii sechestrului pe acestea, continuân-du-se executarea silită prin solicitarea adresată unui număr de 20 de bănci comerciale de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitoarei SC A. SA. Față de răspunsul primit de la bănci, cu privire la faptul că debitoarea nu are cont deschis sau nu are disponibil, executorul judecătoresc a cerut relații de la S.P.C.

– R. P.C. în legătură cu autovehiculele care figurează în evidențele debitoarei, precum și la Primăria Municipiului Arad cu privire la autovehiculele pentru care debitoarea plătește impozite și taxe. La data de 23 ianuarie 2007, a somat din nou debitoarea să achite în termen de o zi creanța, însă aceasta i-a cerut să înceteze executarea silită pe motiv că nu mai există creditoarea, motiv pentru care executorul judecătoresc a solicitat de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Baia Mare să-i elibereze un certificat constatator cu privire la creditoare. Prin încheierea nr. 2370 din 15 martie 2007 a Judecătoriei Arad s-a admis cererea de suspendare provizorie formulată de SC A. SA, până la soluționarea contestației la executare, iar prin încheierea din 3 aprilie 2007 a aceleiași instanțe s-a respins cererea de suspendare a executării.

În soluționarea unei noi contestații la executare Judecătoria Arad, a solicitat executorului judecătoresc să comunice pentru termenul din 26 iunie 2007 actele de executare din dosarul nr. 170/Ex/2004. Prin sentința civilă nr. 5453/2007 din 26 iunie 2007 a Judecătoriei Arad, s-a respins, ca tardivă, contestația la executare, iar recursul declarat împotriva acesteia s-a soluționat la data de 03 octombrie 2007. Față de această stare de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că executorul judecătoresc a efectuat mai multe acte de executare, dar cu toate acestea nu a reușit să finalizeze executarea silită, datorită numeroaselor contestații la executare și cereri de suspendare a executării formulate de debitoare.

Din conținutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați, în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege. Astfel, având în vedere că executarea silită era în curs de desfășurare persoana vătămată avea posibilitatea să ceară executorului judecătoresc îndeplinirea oricărui act de executare, iar în caz de refuz nejustificat din partea acestuia să se adreseze instanței de judecată din raza teritorială în care acesta își are sediul (art. 53 din Legea nr. 188/2000). S-a considerat că, faptul că debitoarea a formulat mai multe contestații la executare sau cereri de suspendare a executării silite, nu îi este imputabil executorului judecătoresc, din moment ce aceste instituții sunt prevăzute de lege.

S-a mai constatat că nu constituie o încălcare a îndatoririlor de serviciu faptul că executorul nu a solicitat organelor de poliție, jandarmerie sau agenți ai forței publice, să-i acorde concursul în îndeplinirea efectivă a executării silite, întrucât chiar în ipoteza în care ar fi cerut un asemenea concurs, potrivit Protocolului de colaborare privind sprijinul acordat de structurile M., executorilor judecătorești, polițiștii și jandarmii desemnați nu se implică direct în activitatea de executare silită, în sensul că nu acționează la forțarea sistemelor de închidere și la mutarea bunurilor care fac obiectul executării.

Din analiza textului 246 C. pen., s-a reținut că este cuprinsă mențiunea „cu știință”, ceea ce implică sub aspectul laturii subiective săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu intenție, care poate fi directă și indirectă și în cazul faptelor săvârșite prin acțiune, s-a mai reținut că nu s-a putut dovedi reaua credință a executorului judecătoresc cu privire la executarea silită.

În urma examinării cauzei prin prisma criticilor formulate de către petentă și enunțate anterior, instanța de fond a constat că rezoluția contestată este temeinică și legală, intimatului nu i s-a putut imputa faptul că debitoarea a formulat numeroase cereri de contestație la executare și suspendare a executării silite ce au condus la nefinalizarea executării silite începute, iar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., instanța a constatat că aceasta presupune o activitate a unui funcționar public de îngrădire a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații inferioare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA, iar în raport de actele și lucrările dosarului, nu se poate reține în sarcina executorului judecătoresc o astfel de conduită.

Cu privire la susținerile petentei privind încălcarea art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional, instanța în raport de plângerea formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., nu a fost abilitată să facă aprecieri și să dispună măsuri în această privință. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara R.A. în nume propriu și pentru A.F. R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală și plângerea adresată instanței de judecată în baza art. 278 1 C. proc. pen. Examinând recursurile declarate de petentă sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor preceda.

Astfel, instanța de fond a constatat în mod corect că în cauză nu există acte materiale circumscrise infracțiunilor prevăzută de art. 246 și 247 C. pen., care să fi fost comise de intimatul executor judecătoresc V.Șt., în efectuarea actelor de executare silită în dosarul execuțional nr. 179/2004. Pe de altă parte, deși petiționara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității executorului judecătoresc, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedește reaua - credință cu care acționează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracțiunii reclamată.

Eventualele încălcări ale dispozițiilor procedurale cu ocazia efectuării actelor de executare silită de către executorul judecătoresc, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu soluționarea cauzei, astfel cum se prevede strict și limitativ în dispozițiile art. 53 din Legea nr. 188/2000, având în vedere că executarea silită era în curs de desfășurare, persoana vătămată, avea posibilitatea să ceară executorului judecătoresc îndeplinirea oricărui act de executare, iar în caz de refuz nejustificat din partea acestuia să se adreseze instanței de judecată din raza teritorială în care acesta își are sediul. În speță, recurenta a avut calitatea de creditoare în dosarul execuțional nr. 179/2004, dosar ce nu a fost finalizat, astfel încât își putea valorifica în continuare recuperarea creanțelor.

Cu privire la pretinsa săvârșire a infracțiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., instanța a constatat că aceasta presupune o activitate a unui funcționar public de îngrădire a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situații inferioare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA, iar în raport de actele și lucrările dosarului, nu se poate reține în sarcina executorului judecătoresc o astfel de conduită. În ce privește susținerile petentei privind încălcarea dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.

și art. 1 din Protocolul nr. 1 prin neexecutarea creanței, Înalta Curte constată că în raport de ciclul procesual prezent, precum și a faptului că plângerea a fost formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., instanța a fost investită cu control temeiniciei și legalității rezoluției și al sentinței recurate, astfel că acestea nu au format obiectul cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală ce au fost sesizate conform dispozițiilor art. 221 C. proc. pen., ca atare, Înalta Curte, nefiind investită cu soluționarea și acestor aspecte. Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va obliga recurentele la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționara R.A. în nume propriu și ca reprezentant legal al petiționarei A.F R.A., împotriva sentinței penale nr. 77/ PI din 03 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentele petiționare la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 septembrie 2008.