ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2612/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.
77/ PI din 03 aprilie 2008 pronunțată de
a Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca
nefondată, plângerea
formulată de petenta R.A. în nume propriu și ca
reprezentant legal al petiționarei A.F. R.A. cu sediul în Desești județul
Maramureș, împotriva rezoluției din
11
decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara
în
dosarul nr. 517/P/2007, menținută prin rezoluția nr. 43/II/2/2008
dată de procurorul general al Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen., a fost
obligată petenta la
plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare
statului.
Pentru a decide astfel, instanța de fond a
reținut că prin
plângerea formulată,
petenta a arătat că organul de urmărire penală,
în mod nelegal a dispus
neînceperea urmăririi penale față de
executorul
judecătoresc V.Șt., deși din actele depuse la dosar
rezulta fără putință
de tăgadă faptul că făptuitorul nu a coantificat
corect creanța, prin aplicarea dispozițiilor art. 371
2
alin. (2) C. proc. civ. și nici nu a somat
debitoarea să plătească creanța
actualizată ce rezulta din titlurile
executorii și chitanțele privind
cheltuielile
de executare și nici nu a procedat la actualizarea creanței
supuse
executării silite, în funcție de rata inflației, cu toate că
creditoarea i-a cerut în mod expres aceasta,
astfel cum a rezultat din
adresa din 21 ianuarie 2007. A mai arătat că
rezoluția a reținut în mod greșit că făptuitorul „nu a reușit să finalizeze
executarea silită, datorită numeroaselor contestații la executare și cereri de
suspendare a executării formulate de debitoare”, deși pe parcursul
mai multor perioade nimeni și nimic nu i-a
împiedicat să pună în
executare titlurile executorii neîndeplinindu-și
astfel, cu știință, atribuțiile de serviciu.
A mai solicitat a se observa că potrivit
dispozițiilor legale, în
cazul în care
debitorul se opune executării silite, iar opunerea la
executare a
debitoarei SC A. SA, prin d-nul F.
O. era de
netăgăduit, executorul judecătoresc avea obligația
conform art. 373
2
alin. (1) C. proc. civ., să ceară sprijinul
organelor
de poliție, jandarmerie ori altor agenți ai forței publice, care
erau
obligați să-i acorde concursul în vederea îndeplinirii executării cu care a
fost însărcinat ori, în acest caz, făptuitorul a omis a face
apel la forța publică, încălcând în acest fel
obligațiile de serviciu ce-i
reveneau.
De asemenea, a solicitat
a se observa, că organul de urmărire
penală a ignorat faptul că, deși la data de 29 mai 2006 au fost
identificate două autoturisme marca Dacia papuc, proprietatea debitoarei,
totuși executorul judecătoresc nu a procedat la
indisponibilizarea prin sechestru a acestora, conform art. 411 alin. (1)
C. proc. civ. și nici nu Ie-a valorificat în vederea stingerii
creanței și a cheltuielilor de executare silită,
cauzându-i în acest mod,
prejudicii constând în recuperarea creanței prin
devalorizarea
monedei naționale. A mai
susținut că prin încălcarea dispozițiilor art. 384
1
alin. (1) C.
proc. civ., făptuitorul și-a încălcat obligația de a identifica bunurile
debitoarei, deși avea obligația de a intra în toate
încăperile ce
reprezintă sediul debitoarei, precum și în orice alte
locuri, chiar cu forța, în caz de refuz. A susținut că, în situația
dată, cu
rea credință, debitoarea a
refuzat să pună la dispoziția făptuitorului
actele de înmatriculare ale
autoturismelor, dar a refuzat și
pătrunderea
făptuitorului în încăperile de la sediul social, situație în
care executorul, prin pasivitatea sa, fără a
efectua în continuare acte
de
executare, conform procedurii în astfel de cazuri, și-a încălcat
atribuțiile
de serviciu.
A invocat jurisprudența C.E.D.O. prin care
s-a statuat că, neexecutarea unei creanțe constituie o încălcare a art. 6 din
Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional
la convenție, nefiind
permis ca statul să nu intervină în executarea
creanțelor perioade lungi de timp, în speța de față pe o perioadă de 3 ani și
10 luni de
zile, ceea ce nu este permis,
reprezentând un abuz al autorității și o
încălcare a art. 6 din
Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție.
De asemenea, petenta, a
apreciat că a fost privată fără nicio
justificare legală, de dreptul său de proprietate
în ceea ce privește
creanța datorată, însă neexecutată, astfel că a considerat că sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege cu
privire la existența infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen.
Plângerea a fost
analizată în raport de actele aflate la dosarul
cauzei, respectiv conținutul dosarului nr. 517/P/2007
al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și rezoluția nr. 43/II/2/2008
dată de procurorul general al Parchetul de
pe lângă Curtea de Apel
Timișoara.
Prin rezoluția din 11
decembrie 2007, dispusă în dosarul nr. 517/P/2007 al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara și confirmată prin rezoluția nr. 43/II/2/2008 a
procurorului general al
Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a dispus, în
temeiul art. 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit.
a) și d)
C. proc. pen., neînceperea
urmăririi penale față de V.
Șt.,
executor judecătoresc cu privire la săvârșirea infracțiunilor
prevăzute
de art. 246 și 247 C. pen.
Din actele
premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Timișoara a
constatat, că prin sentința civilă nr.
6245 din 14 noiembrie 2003 a Judecătoriei Baia Mare
a fost admisă acțiunea reclamantei A.F. R.A., și a fost obligată pârâta SC
A. SA la plata sumei de
69.279.800 Rol reprezentând contravaloarea a două facturi neachitate și 1000
Rol cheltuieli de
judecată; prin
încheierea nr. 734 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Baia
Mare s-a dispus investirea cu formulă executorie a
acestei hotărâri
judecătorești.
La data de 31 martie
2004, creditoarea A.F. R.A., a solicitat Biroului executorului judecătoresc V.Șt.
punerea în
executare
silită a sentinței mai sus menționate, formându-se dosarul
execuțional 170/2004.
Prin încheierea din 1
aprilie 2004 a Judecătoriei Baia Mare s-a
încuviințat executarea silită asupra conturilor,
bunurilor mobile și imobile pentru creanța totală de 79.279,800 lei, ce
reprezentau
cheltuieli de judecată la care
se vor adăuga de către executorul judecătoresc a cheltuielilor de executare.
Executorul judecătoresc a
somat
debitoarea la 2 aprilie 2004 să plătească, până la data de 21
aprilie
2004, suma de 82.467.800 lei și întrucât aceasta nu a achitat
de bună voie obligația, i-a cerut creditoarei să
se prezinte la data de
24 mai 2004 ora 10,00 pentru a-l însoți la sediul
debitoarei, dar
pentru că aceasta nu a dat
curs invitației, executorul judecătoresc nu
a efectuat nici un act de
executare. La data de 2 iunie 2004,
creditoarea
a cerut executorului judecătoresc să continue executarea
în lipsa ei, fapt pentru care la data de 5 august
2004, executorul judecătoresc a procedat la reactualizarea creanței în funcție
de
devalorizarea monedei naționale, stabilind că aceasta este de
94.159.589 Rol, iar prin adresele de la aceeași
dată a cerut B.
R.D. Arad și B.C.R. Arad
să înființeze poprire asupra sumelor
de bani datorate cu orice titlu debitoarea SC A. SA Arad. Prin sentința civilă nr.
3975 din 19 august 2004 s-a dispus suspendarea executării silite până la
soluționarea contestației la executare formulată
de debitoare, iar prin
sentința civilă nr. 6743 din 22 decembrie 2004 a
Judecătoriei
Maramureș s-au anulat în parte
adresele emise de către executorul
judecătoresc la 5 august 2004, privind
înființarea popririi, fiind anulate mențiunile referitoare la suma de
11.691.789 lei,
reprezentând devalorizarea
monedei naționale. Creditoarea a cerul la
22 decembrie 2005 continuarea executării silite, cu precizarea că nu
solicită reactualizarea sumei de 82.467.800 Rol,
iar la 1 martie 2006,
executorul
judecătoresc a încheiat procesul-verbal din care a rezultat
că de comun
acord cu reprezentantul creditoarei, a stabilit să continue executarea silită
după depunerea de către aceasta a deciziei civile nr. 90/ R din 18 februarie
2005 a Tribunalului Maramureș, prin care debitoarea a fost obligată a achita
suma de
1000 Rol, cheltuieli de judecată în
recurs. La data de 29 mai 2006 executorul judecătoresc, însoțit de
reprezentantul creditoarei, s-a
deplasat la sediul debitoarei, ocazie cu
care a încheiat un proces-verbal din care a rezultat că directorul comercial al
societății, a
refuzat să achite creanța și
să-i pună la dispoziție lista cu mijloacele
fixe și obiectele de
inventar în vederea instituirii sechestrului pe
acestea, continuân-du-se executarea silită prin solicitarea adresată
unui număr de 20 de bănci comerciale de a
indisponibiliza sumele de
bani datorate debitoarei SC A. SA.
Față de răspunsul
primit de la bănci, cu privire la faptul că
debitoarea nu are cont deschis
sau nu are disponibil, executorul judecătoresc a cerut relații de la S.P.C. –
R.
P.C. în legătură cu
autovehiculele care figurează
în evidențele
debitoarei, precum și la Primăria Municipiului Arad cu
privire la autovehiculele pentru care debitoarea
plătește impozite și
taxe.
La data de 23 ianuarie 2007,
a somat din nou debitoarea să achite în
termen de o zi creanța, însă aceasta i-a cerut să
înceteze executarea
silită pe
motiv că nu mai există creditoarea, motiv pentru care
executorul judecătoresc a solicitat de la Registrul Comerțului de pe
lângă Tribunalul Baia Mare să-i elibereze un
certificat constatator cu
privire la creditoare.
Prin încheierea nr. 2370
din 15 martie 2007 a Judecătoriei Arad s-a
admis cererea de suspendare provizorie formulată de
SC A. SA, până la soluționarea contestației la executare, iar prin încheierea
din 3 aprilie 2007 a aceleiași instanțe s-a respins cererea de suspendare a
executării.
În soluționarea unei noi contestații la
executare Judecătoria Arad, a solicitat executorului judecătoresc să comunice
pentru termenul din 26 iunie 2007 actele de executare din dosarul nr. 170/Ex/2004.
Prin sentința civilă nr. 5453/2007 din 26
iunie 2007 a
Judecătoriei Arad, s-a respins,
ca tardivă, contestația la executare, iar
recursul declarat împotriva
acesteia s-a soluționat la data de 03 octombrie 2007.
Față de această stare de
fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Timișoara a reținut că executorul
judecătoresc a efectuat mai
multe
acte de executare, dar cu toate acestea nu a reușit să finalizeze executarea
silită, datorită numeroaselor contestații la executare și cereri de suspendare
a executării formulate de debitoare.
Din conținutul art. 399 alin.
(1) C. proc. civ., Parchetul de
pe
lângă Curtea de Apel Timișoara a reținut că se poate face
contestație la executare de către cei interesați
sau vătămați, în cazul
în care organul de executare refuză să
îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege.
Astfel, având în vedere
că executarea silită era în curs de
desfășurare persoana vătămată avea posibilitatea să ceară
executorului judecătoresc îndeplinirea oricărui
act de executare, iar în
caz de refuz
nejustificat din partea acestuia să se adreseze instanței
de judecată din
raza teritorială în care acesta își are sediul (art. 53 din Legea nr. 188/2000).
S-a considerat că,
faptul că debitoarea a formulat mai multe
contestații la executare sau cereri de suspendare a
executării silite,
nu îi este imputabil
executorului judecătoresc, din moment ce aceste
instituții sunt
prevăzute de lege.
S-a mai constatat că nu
constituie o încălcare a îndatoririlor de
serviciu faptul că executorul nu a solicitat
organelor de poliție,
jandarmerie sau
agenți ai forței publice, să-i acorde concursul în
îndeplinirea efectivă a executării silite,
întrucât chiar în ipoteza în care
ar
fi cerut un asemenea concurs, potrivit Protocolului de colaborare
privind
sprijinul acordat de structurile M., executorilor
judecătorești, polițiștii și jandarmii desemnați nu se implică direct
în activitatea de executare silită, în sensul că nu acționează la forțarea
sistemelor
de închidere și la mutarea bunurilor care fac obiectul executării.
Din analiza textului 246
C. pen., s-a reținut că este cuprinsă mențiunea „cu știință”, ceea ce implică
sub aspectul laturii subiective
săvârșirea
infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor cu intenție, care poate fi directă și indirectă și în cazul
faptelor săvârșite prin acțiune, s-a
mai reținut că nu s-a putut dovedi
reaua
credință a executorului judecătoresc cu privire la executarea
silită.
În urma examinării cauzei prin prisma
criticilor formulate de către petentă și enunțate anterior, instanța de fond a
constat că
rezoluția contestată este temeinică
și legală, intimatului nu i s-a putut
imputa faptul că debitoarea a
formulat numeroase cereri de contestație la executare și suspendare a
executării silite ce au
condus la
nefinalizarea executării silite începute, iar cu privire la
infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea
unor drepturi, prevăzută de
art. 247
C. pen., instanța a constatat că aceasta presupune o
activitate a unui
funcționar public de îngrădire a folosinței sau a exercițiului drepturilor unei
persoane ori crearea pentru aceasta a
unei
situații inferioare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie,
apartenență politică, convingeri,
avere, origine socială, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecție HIV/SIDA, iar în raport
de actele și lucrările dosarului, nu se poate reține în sarcina executorului
judecătoresc o astfel de conduită.
Cu privire la
susținerile petentei privind încălcarea art. 6 din Convenție și art. 1 din
Protocolul nr. 1 adițional, instanța în raport de plângerea formulată în
temeiul art. 278
1
C. proc. pen., nu a
fost abilitată să facă aprecieri și să dispună măsuri
în această privință.
Împotriva acestei
sentințe, în termen legal, a declarat recurs
petiționara R.A. în nume propriu și pentru A.F. R.A.,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând criticile din
plângerea penală și plângerea adresată instanței de judecată în baza art. 278
1
C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de petentă
sub toate aspectele, conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta
Curte apreciază că acestea sunt nefondate
pentru considerentele ce
vor preceda.
Astfel, instanța de fond a constatat în mod
corect că în cauză nu există acte materiale circumscrise infracțiunilor prevăzută
de art. 246 și 247 C. pen., care să fi fost comise de intimatul executor
judecătoresc V.Șt., în efectuarea actelor de executare silită în dosarul execuțional
nr. 179/2004.
Pe de altă parte, deși petiționara a arătat,
în concret, în ce
constă vătămarea adusă
intereselor sale, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a
dispozițiilor procedurale cu ocazia desfășurării activității executorului
judecătoresc, angajează răspunderea penală a
acestuia, ci doar dacă se
dovedește reaua - credință cu care
acționează
acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane,
ceea ce nu este cazul în speță, lipsind latura
subiectivă/obiectivă a
infracțiunii reclamată.
Eventualele încălcări
ale dispozițiilor procedurale cu ocazia
efectuării actelor de executare silită de către executorul
judecătoresc, puteau fi criticate într-un cadru
procesual adecvat,
respectiv în fața instanței de judecată sesizată cu
soluționarea cauzei, astfel cum se prevede strict și limitativ în dispozițiile art.
53
din Legea nr. 188/2000, având în vedere
că executarea silită era în
curs de
desfășurare, persoana vătămată, avea posibilitatea să ceară executorului
judecătoresc îndeplinirea oricărui act de executare, iar în
caz de refuz nejustificat din partea acestuia să
se adreseze instanței
de judecată din raza teritorială în care acesta
își are sediul.
În speță, recurenta a
avut calitatea de creditoare în dosarul
execuțional nr. 179/2004, dosar ce nu a fost finalizat, astfel încât
își putea valorifica în continuare recuperarea
creanțelor.
Cu privire la pretinsa săvârșire a
infracțiunii de abuz în
serviciu prin
îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.,
instanța a
constatat că aceasta presupune o activitate a unui
funcționar public de îngrădire a folosinței sau a exercițiului
drepturilor
unei persoane ori
crearea pentru aceasta a unei situații inferioare pe
temei de rasă,
naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie,
apartenență politică, convingeri, avere, origine
socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecție
HIV/SIDA, iar în raport de actele și
lucrările dosarului, nu se poate
reține
în sarcina executorului judecătoresc o astfel de conduită.
În ce privește
susținerile petentei privind încălcarea dispozițiilor
art. 6 din C.E.D.O. și art. 1
din
Protocolul
nr. 1 prin neexecutarea creanței, Înalta Curte constată că
în raport de ciclul procesual prezent, precum
și a faptului că
plângerea a fost formulată
în temeiul art. 278
1
C. proc. pen.,
instanța a fost investită cu control temeiniciei și legalității
rezoluției și
al sentinței recurate, astfel că acestea nu au format
obiectul
cercetărilor efectuate de către
organele de urmărire penală ce au fost
sesizate conform dispozițiilor art.
221 C. proc. pen., ca atare, Înalta Curte, nefiind investită cu soluționarea și
acestor aspecte.
Pentru toate aceste considerente, apreciind
că soluția
pronunțată în cauză este legală
și temeinică, văzând dispozițiile art.
385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen., Curtea va respinge
recursurile,
ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (3) din același cod, va
obliga
recurentele la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate,
recursurile declarate de petiționara
R.A. în nume propriu și ca reprezentant legal al
petiționarei A.F R.A.,
împotriva sentinței penale nr. 77/ PI
din 03 aprilie 2008 a
Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă recurentele
petiționare la plata sumei de câte 100 lei
fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 03 septembrie 2008.