ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2844/2008

Deliberând asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie

2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții P.M. și M.P. au formulat contestație

împotriva refuzului nejustificat al Municipiul București prin Primar General de

a răspunde la notificarea nr. 399/2001, care face obiectul dosarului nr. 2709,

adresată conform art. 23 din Lege nr. 10/2001, solicitând instanței să dispună

obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a apartamentului

nr. 20 din București, sector 2.

În motivarea contestației, reclamanții au arătat că

prin notificarea nr. 399/2001 au solicitat restituirea în natură a

apartamentului nr. 20 din București, sector 2, trecut în proprietatea statului

în baza Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 181 din 9 februarie 1985.

Prin sentința

civilă nr. 1865 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII

a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ.

Tribunalul

București, secția a VIII a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1072 din 1 martie 2006, a

admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București.

Prin sentința

civilă nr. 5579 din 6 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 5 București a

admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, secția civilă.

Tribunalului

București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 210 din 13 februarie 2007, a

admis acțiunea și a obligat pârâta să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată asupra cererii de restituire din notificarea nr. 399/2001.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că obligația pârâtei de a răspunde la notificare

este o obligație legală, art. 21 alin. (4) și art. 25 alin. (1) și (7) din

Legea 10/2001, pentru situația când restituirea în natură este posibilă sau

art. 24 alin. (1), pentru situația când restituirea nu este posibilă, iar în

caz de întârziere în executare, deschide accesul în justiție pentru a fi

sancționată.

Soluția tribunalului

a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă, care prin decizia nr. 460 din 26 iunie 2007, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârât.

Decizia

pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Municipiul București

prin Primar General, care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

susține că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea 10/2001 pentru

soluționarea notificării, are două date de referință, respectiv data depunerii

notificării sau data depunerii actelor doveditoare.

Potrivit

Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 soluționarea notificării este

condiționată de existența unei declarații

din partea persoanei

îndreptățite că nu mai deține alte dovezi în sprijinul notificării.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în

vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul

declarat în cauză este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 23 alin. (1) (în prezent art. 25) din Legea nr. 10/2001

persoana deținătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la

data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată asupra cererii

de restituire formulată prin notificare.

Expirarea termenului

imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 republicată,

conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanței judecătorești

pentru a obține obligarea unității deținătoare a imobilului la soluționarea

notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate.

Termenul de 60 de

zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța

asupra cererii de restituire, poate avea, așa cum susține și recurentul, două

date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor

doveditoare.

Termenul pentru

îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit

al persoanei îndreptățite, daca unitatea deținătoare, în urma analizei actelor

doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți în intervalul de 60 de zile,

faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei

de restituire.

Pentru a avea

beneficiul acestei proceduri este necesar ca unitatea deținătoare să comunice

în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de

restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea

actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă

actele respective, are semnificația prorogării termenului respectiv (în această

ipostază ,termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de

la comunicare răspunsului).

În cauză, recurentul

a solicitat intimaților, la data de 8 ianuarie 2004, completarea dosarului cu o

serie de documente, ce au fost depuse la data de 10 ianuarie 2005, astfel că

este culpabil de depășirea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de lege

deoarece intimații au depus și actele doveditoare solicitate.

Pasivitatea

recurentei în soluționarea notificării și depășirea termenului rezonabil

soluționării oricărei cereri adresată autorităților

r

eprezintă

o gravă încălcare a dreptului de proprietate al intimatului enunțat și prin

art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de cele

ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins

ca nefondat.

În

conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi

obligat să plătească intimaților 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar, fila 12.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General

împotriva deciziei nr. 460 din 26 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a

IV

a civilă.

Obligă pe recurent la

2.000 lei cheltuieli de judecată către intimați.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 9 mai 2008.