ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2844/2008

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 octombrie 2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții P.M. și M.P.

au formulat contestație împotriva refuzului nejustificat al Municipiul București prin Primar General de a răspunde la notificarea nr. 399/2001, care face obiectul dosarului nr. 2709, adresată conform art. 23 din Lege nr. 10/2001, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a apartamentului nr. 20 din București, sector 2. În motivarea contestației, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 399/2001 au solicitat restituirea în natură a apartamentului nr. 20 din București, sector 2, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974, prin decizia nr. 181 din 9 februarie 1985. Prin sentința civilă nr. 1865 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ.

Tribunalul București, secția a VIII a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1072 din 1 martie 2006, a admis excepția de necompetență materială a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 București. Prin sentința civilă nr. 5579 din 6 septembrie 2006, Judecătoria sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Tribunalului București, secția civilă, prin sentința civilă nr. 210 din 13 februarie 2007, a admis acțiunea și a obligat pârâta să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire din notificarea nr. 399/2001.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obligația pârâtei de a răspunde la notificare este o obligație legală, art. 21 alin. (4) și art. 25 alin. (1) și (7) din Legea 10/2001, pentru situația când restituirea în natură este posibilă sau art. 24 alin. (1), pentru situația când restituirea nu este posibilă, iar în caz de întârziere în executare, deschide accesul în justiție pentru a fi sancționată. Soluția tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, care prin decizia nr. 460 din 26 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârât. Decizia pronunțată în apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Municipiul București prin Primar General, care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea 10/2001 pentru soluționarea notificării, are două date de referință, respectiv data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare. Potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 soluționarea notificării este condiționată de existența unei declarații din partea persoanei îndreptățite că nu mai deține alte dovezi în sprijinul notificării. Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) (în prezent art. 25) din Legea nr. 10/2001 persoana deținătoare notificată este obligată ca, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, dup caz, de la data depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin dispoziție sau decizie motivată asupra cererii de restituire formulată prin notificare. Expirarea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea 10/2001 republicată, conferă notificatorului legitimarea de a se adresa instanței judecătorești pentru a obține obligarea unității deținătoare a imobilului la soluționarea notificării, prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate. Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea, așa cum susține și recurentul, două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.

Termenul pentru îndeplinirea obligației respective se poate proroga cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, daca unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse, comunică celeilalte părți în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Pentru a avea beneficiul acestei proceduri este necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate. Depunerea actelor solicitate sau comunicarea faptului că persoana îndreptățită nu posedă actele respective, are semnificația prorogării termenului respectiv (în această ipostază ,termenul curge de la depunerea actelor solicitate sau, după caz, de la comunicare răspunsului).

În cauză, recurentul a solicitat intimaților, la data de 8 ianuarie 2004, completarea dosarului cu o serie de documente, ce au fost depuse la data de 10 ianuarie 2005, astfel că este culpabil de depășirea termenului imperativ de 60 de zile prevăzut de lege deoarece intimații au depus și actele doveditoare solicitate. Pasivitatea recurentei în soluționarea notificării și depășirea termenului rezonabil soluționării oricărei cereri adresată autorităților r eprezintă o gravă încălcare a dreptului de proprietate al intimatului enunțat și prin art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimaților 2000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosar, fila 12.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 460 din 26 iunie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Obligă pe recurent la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimați. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 mai 2008.