ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6599/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 139 din 16 februarie 2005, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis

contestația formulată de reclamanta N.V.M. împotriva pârâților primarul

municipiului Deva și Consiliul local al municipiului Deva și i-a obligat pe

pârâți să restituie reclamantei în natură imobilul teren în suprafață de 287 mp

înscris în C.F. nr. 4283/A Deva, top. 751-752/1/1, expropriat prin Decretul nr.

396/1977 .

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că imobilul, care a aparținut autorilor

reclamantei, a fost preluat abuziv de stat în sensul art. 1 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 și că pârâții refuză restituirea acestuia în natură pe

considerentul că ar fi amenajat ca loc de joacă pentru copii.

Fiind însă liber de

construcții și necuprins în planul de sistematizare, terenul poate fi restituit

în natură reclamantei.

Prin decizia civilă

nr. 1002 A din 21 iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Deva, a schimbat în

parte sentința și a respins acțiunea reclamantei împotriva acestui pârât; a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Deva

împotriva sentinței și a menținut celelalte dispoziții ale acesteia.

Decizia curții de

apel a fost casată prin decizia nr. 1324 din 6 februarie 2006 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru

suplimentarea probelor în vederea lămuririi pe deplin a situației de fapt.

Prin decizia civilă

nr. 399 din 8 decembrie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis

apelul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Deva, a schimbat în

parte sentința și a respins acțiunea reclamantei împotriva acestui pârât; a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul primarul municipiului Deva

împotriva sentinței și 1-a obligat la plata sumei de 670 RON cheltuieli de

judecată către reclamantă.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

Dispozițiile Legii

nr. 10/2001 nu reglementează în sarcina consiliilor locale nicio atribuție sau

obligație cu privire la stabilirea măsurilor reparatorii ce se acordă

persoanelor îndreptățite, așa încât excepția lipsei calității procesuale pasive

invocată de pârâtul Consiliul local al municipiului Deva este întemeiată.

Reclamanta și-a

dovedit pe deplin calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Pe de o parte, curtea

de apel a reținut că terenul în litigiu a fost dobândit de părinții reclamantei

ca efect al abrogării Legii nr. 58/1974 prin Decretul-lege nr. 1/1989. Deși

prin efectul Legii nr. 58/1974 terenul a fost trecut în proprietatea statului,

proprietarul care a vândut părinților reclamantei imobilul-casă de locuit a

înțeles să se deposedeze și de teren, iar prețul

reprezenta

echivalentul integral al bunului ieșit din patrimoniul său, alcătuit din casă

și teren.

Pe de altă parte,

curtea de apel a reținut că terenul a fost expropriat de la mama reclamantei,

așa după cum rezultă din actul de expropriere, respectiv din Decretul nr.

396/1978.

Curtea de apel a

arătat că, mai mult, pârâtul primarul municipiului Deva nu a contestat niciun

moment calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Expertiza topografică

efectuată în cauză a stabilit că terenul expropriat de la autoarea reclamantei

poate fi restituit în natură, acesta nefiind afectat decât de construcții

ușoare, demontabile, fiind liber de orice sarcini. Lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea nu ocupă terenul solicitat de reclamantă.

Legea nr. 10/2001

statuează că prioritară este restituirea în natură și nu distinge între

imobilele domeniului public sau privat, așa încât apartenența terenului la

domeniul public nu poate împiedica restituirea în natură.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul primarul municipiului Deva, criticând-o pentru

nelegalitate, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs invocat, recurentul susține că instanța de apel a încălcat

dispozițiile anexei nr. 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia, care înscrie alături de drumurile

comunale, străzi, piețe publice, și zonele de agrement ori locurile de joacă

pentru copii amenajate în spațiile dintre locuințe, ca făcând parte din

domeniul public al unităților administrativ-teritoriale.

Or, din raportul de

expertiză efectuat în cauză rezultă fără putință de tăgadă că terenul în

suprafață de 287 mp este în prezent amenajat ca teren de joacă pentru copii,

iar faptul precizat de expert, că mobilierul amplasat pe teren este ușor și

demontabil, nu este relevant în cauză, fiind vorba despre o caracteristică a

oricărui mobilier urban.

Având în vedere că,

potrivit art. 11 din Legea nr. 213/1998, bunurile care aparțin domeniului

public sunt imprescriptibile, inalienabile și insesizabile, hotărârea instanței

este dată cu încălcarea legii.

Recurentul solicită

admiterea recursului, modificarea hotărârilor pronunțate și respingerea

acțiunii reclamantei.

Intimata reclamantă a

depus la dosar întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 12

octombrie 2007 recurentul a mai depus la dosar o cerere intitulată „precizare a

motivelor de recurs", care însă conține alte critici decât cele arătate în

motivarea cererii și care, fiind, formulate cu mult peste termenul de 15 zile

prevăzut de art. 301 C. proc. civ., nu pot fi analizate decât în măsura în care

constituie motive de recurs de ordine publică, ce ar putea fi invocate și din

oficiu de către instanță, confirm art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Prin noile critici

recurentul se plânge însă că, în rejudecarea apelului, instanța de trimitere a

interpretat altfel decât Înalta Curte dispozițiile art. 30 din Legea nr.

10/2001 pentru a stabili calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii și că, totodată, la efectuarea expertizei a omis fixarea

unui obiectiv important pentru delegarea pricinii și anume dacă terenul este

sau nu străbătut de rețele edilitare subterane.

Modul în care

instanța de apel a interpretat a interpretat o dispoziție cuprinsă în Legea nr.

10/2001 sau în care a formulat obiectivele expertizei dispuse în cauză nu

reprezintă însă aspecte de ordine publică, așa încât analiza instanței de

recurs se va limita la motivul de nelegalitate formulat în termenul legal.

Astfel, recurentul

susține că apartenența terenului la domeniul public face imposibilă restituirea

acestuia în natură.

Acest punct de vedere

nu poate fi primit, deoarece nicio dispoziție a Legii nr. 10/2001, act normativ

aplicabil cauzei, nu condiționează restituirea în natură a imobilelor preluate

de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 de neapartenenta acestora

la domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale,

putând fi restituite inclusiv bunuri imobile care figurează în domeniul public,

dacă acestea au fost preluate abuziv de stata în perioada de referință a legii

speciale de reparație.

Pentru ca un teren

expropriat să poată fi. restituit în natură trebuie ca el să fie liber în

sensul art. 11 din Legea nr. 10/2001, adică să nu fie ocupat în parte sau

integral de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea.

Or, terenul cu

privire la care instanța a dispus restituirea în natură se încadrează în

această ipoteză, așa cum s-a reținut, ca situație de fapt atât de către

tribunal, cât și de către curtea de apel, situație care nu poate fi reevaluată

în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt reținută,

s-a aplicat corect legea, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

În baza art. 312 C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În baza art. 274 C.

proc. civ, Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata sumei de 1700,39 lei

cheltuieli de judecată către reclamanta-intimată, cheltuieli efectuate pentru

transportul până la sediul instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul primarul municipiului Deva împotriva deciziei nr.

399 A din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă recurentul la plata

sumei de 1700,39 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă N.V.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2007.