ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.I. a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii

nr. 21928 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în

favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că

împreună cu părinții săi s-a refugiat în luna octombrie 1940, ca urmare a persecuțiilor

etnice, din localitatea de domiciliu Cojocna, jud. Cluj, prin punctul de

frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă și Turda.

Prin sentința civilă nr. 634 din 22 noiembrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul D.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că din probele administrate în cauză concretizate în declarațiile notariale

ale numiților P.L. și C.S., declarația dată sub prestare de jurământ de

martorul M.T. precum și în afirmațiile reclamantului, făcute cu ocazia luării

interogatoriului din oficiu, nu s-a dovedit starea de fapt prezentată de

reclamant în cererea adresată comisiei, în sensul că nu s-a probat cu

certitudine faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamantul D.I. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

faptul că originea etnică șvabă, germană, după mamă, a atras exercitarea

persecuțiilor etnice.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această

situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002

cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Reclamantul a adus în spijinul pretențiilor

sale, declarațiile notariale ale numiților P.L. și C.S., care au afirmat că, în

calitate de martori oculari, știu că reclamantul a plecat împreună cu mama sa

din localitatea Cojocna, prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile

Cojocna Nouă și Turda, în luna octombrie 1940, întorcându-se în localitatea de

domiciliu la octombrie 1944.

Depoziția martorului M.T., audiat de instanța

de fond, nu oferă nici o informație concretă referitoare la refugiul

reclamantului, arătând doar că în anii 1942 - 1943 s-a întâlnit cu familia

acestuia în localitatea Turda, lucrând împreună la muncile agricole.

Pe de altă parte, pârâta Casa Județeană de

Pensii Cluj a depus hotărârile prin care martorilor din această cauză P.L. și C.S.

li s-a recunoscut calitatea de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000, iar din

cuprinsul acestora reiese că ambii au plecat din localitatea Cojocna în toamna

anului 1941, având stabilită o altă perioadă de refugiu decât cea indicată de

reclamant în acțiunea sa. Mai mult, aceiași martori au dat declarații notariale

și pentru alte persoane care aveau cereri formulate în baza Legii nr. 189/2000,

atestând date și locuri diferite de refugiu, tot în calitate de martori

oculari, situație care atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în

prezentul dosar.

În aceste condiții, față de lipsa unui act

oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile reclamantului și

ale martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond

este legală și temeinică.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta

Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.l., împotriva

sentinței civile nr. 634 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai

2008.