ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul D.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21928 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că împreună cu părinții săi s-a refugiat în luna octombrie 1940, ca urmare a persecuțiilor etnice, din localitatea de domiciliu Cojocna, jud. Cluj, prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă și Turda.
Prin sentința civilă nr. 634 din 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul D.I. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză concretizate în declarațiile notariale ale numiților P.L. și C.S., declarația dată sub prestare de jurământ de martorul M.T. precum și în afirmațiile reclamantului, făcute cu ocazia luării interogatoriului din oficiu, nu s-a dovedit starea de fapt prezentată de reclamant în cererea adresată comisiei, în sensul că nu s-a probat cu certitudine faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul D.I.
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că originea etnică șvabă, germană, după mamă, a atras exercitarea persecuțiilor etnice. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999. Reclamantul a adus în spijinul pretențiilor sale, declarațiile notariale ale numiților P.L.
și C.S., care au afirmat că, în calitate de martori oculari, știu că reclamantul a plecat împreună cu mama sa din localitatea Cojocna, prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă și Turda, în luna octombrie 1940, întorcându-se în localitatea de domiciliu la octombrie 1944. Depoziția martorului M.T., audiat de instanța de fond, nu oferă nici o informație concretă referitoare la refugiul reclamantului, arătând doar că în anii 1942 - 1943 s-a întâlnit cu familia acestuia în localitatea Turda, lucrând împreună la muncile agricole. Pe de altă parte, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a depus hotărârile prin care martorilor din această cauză P.L. și C.S. li s-a recunoscut calitatea de refugiat potrivit Legii nr. 189/2000, iar din cuprinsul acestora reiese că ambii au plecat din localitatea Cojocna în toamna anului 1941, având stabilită o altă perioadă de refugiu decât cea indicată de reclamant în acțiunea sa.
Mai mult, aceiași martori au dat declarații notariale și pentru alte persoane care aveau cereri formulate în baza Legii nr. 189/2000, atestând date și locuri diferite de refugiu, tot în calitate de martori oculari, situație care atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în prezentul dosar. În aceste condiții, față de lipsa unui act oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile reclamantului și ale martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică. Față de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, este temeinică și legală, și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de D.l., împotriva sentinței civile nr. 634 din 22 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.