ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1819/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21889

din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, cu consecința recunoașterii în favoarea

reclamantei a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că

împreună cu mama sa a fost refugiată în perioada 1943 - 1945 ca urmare a

persecuțiilor etnice, din localitatea de domiciliu Cojocna, jud. Cluj, în

localitățile Cojocna Nouă și Turda.

Prin sentința civilă nr. 570 din 8 noiembrie

2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta M.C.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că din probele administrate în cauză concretizate în declarațiile

notariale ale numiților P.L. și N.A., declarația dată sub prestare de jurământ

de martorul R.I. precum și în afirmațiile reclamantei făcute cu ocazia luării

interogatoriului din oficiu, nu s-a dovedit starea de fapt prezentată de

reclamantă în cererea adresată comisiei în sensul că nu s-a probat cu

certitudine faptul că refugiul s-a datorat persecuțiilor etnice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

reclamanta M.C. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

faptul că la momentul refugiului avea o vârstă prea mică pentru a reține

amănunte legate de împrejurările concrete în care s-a produs acesta.

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată în raport cu

actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile

instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945

din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat,

rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetățenilor români, care,

din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această

situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu

declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002

cuprinzând Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999.

Reclamanta a adus în spijinul pretențiilor

sale, declarațiile notariale ale numiților P.L. și N.A., care au afirmat că, în

calitate de martori oculari știu că mama reclamantei a născut-o pe aceasta la

data de 6 noiembrie 1942 în localitatea Iuriu de Câmpie, iar în cursul lunii

februarie 1943 a revenit în localitatea Cojocna, de unde s-a refugiat, prin

punctul de frontieră Tunel în localitățile Cojocna Nouă și Turda.

Depoziția martorului R.I., audiat de instanța

de fond, nu oferă nici o informație concretă referitoare la refugiul mamei

reclamantei, după anul 1942, confirmând doar aspectul angajării la un evreu din

Cojocna, înainte de a pleca în localitatea Iuriu de Câmpie și a o naște pe

reclamantă.

Pe de altă parte, la filele 8 și 9 din

dosarul de fond, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj a depus hotărârile prin

care martorilor din această cauză P.L. și N.A. li s-a recunoscut calitatea de

refugiat potrivit Legii nr. 189/2000, iar din cuprinsul acestora reiese că

ambii au plecat din localitatea Cojocna în toamna anului 1941, cu mult înainte

de perioada indicată de reclamantă ca fiind cea de refugiu, respectiv aprilie

1943 - martie 1945. Mai mult, aceiași martori au dat declarații notariale și

pentru alte persoane care aveau cereri formulate în baza Legii nr. 189/2000,

atestând date și locuri diferite de refugiu, tot în calitate de martori

oculari, situație care atrage îndoieli în legătură cu cele relatate în

prezentul dosar.

În aceste condiții, față de lipsa unui act

oficial sau chiar a altor probe care să confirme susținerile reclamantei și ale

martorilor, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de fond

este legală și temeinică.

Față de argumentele expuse mai sus, Înalta

Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal este temeinică și legală, și

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.C., împotriva

sentinței civile nr. 570 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 mai

2008.