ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 273/2007

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Bistrița Năsăud, secția penală, prin sentința penală nr. 258/ F din 18 noiembrie 2005, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru inculpații L.V.S. și C.C., din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, inculpații au fost condamnați la pedepsele de câte 7 luni și 12 zile închisoare. În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpații au fost condamnați la pedepsele de câte 6 luni închisoare. Potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa cea mai grea de 7 luni și 12 zile închisoare. S-au constatat executate integral pedepsele aplicate inculpaților, și potrivit art. 350 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu se află arestați în altă cauză. Prin aceeași sentință, în baza art. 334 C. proc.

pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege și art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) cu aplicarea art. 16 din Legea nr. baza căruia a fost condamnată la pedeapsa de 4 luni închisoare, reținându-se și dispozițiile art. 74, 76 C. pen., pedeapsă suspendată condiționat conform art. 81 C. pen. În temeiul art. 334 C. proc. pen., instanța a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 13 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, text în baza căruia a fost condamnat și inculpatul nerecurent L.O.S.

la pedeapsa de 30.000.000 lei amendă penală, a cărei executare a fost suspendată condiționat potrivit dispozițiilor art. 81 C. pen. În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 996,4 gr rezină de cannabis, depusă la camera de corpuri delicte a C.Z.C.C.O.A. Cluj. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond investită cu judecarea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și a căror încadrare juridică a fost schimbată așa cum s-a expus în precedent, a reținut ca situație de fapt următoarele: Inculpații, locuiesc în municipiul Bistrița, sunt prieteni, inculpatul C.C., cunoscându-l pe S.D.

zis A., care de mai multă vreme locuiește în Spania, revenind în țară ocazional. La începutul lunii ianuarie 2005, în timp ce S.D. se afla în țară, s-a întâlnit cu inculpatul C.C., păstrând legătura cu acesta, ulterior reîntoarcerii în Spania prin telefon. Către sfârșitul lunii martie, începutul lunii aprilie 2005, S.D. l-a contactat telefonic pe inculpatul C.C. comunicând că va trimite un pachet cu dulciuri pe numele lui T.G. din comuna Unirea care are copii în Italia. Cunoscând că inculpatul este consumator de droguri, l-a întrebat dacă vrea să-i pună în pachet „ceva de fumat”, ofertă acceptată. Inculpatul C.C. a relatat împrejurarea legată de primirea pachetului, referindu-se la conținut, inculpatului L.V.S.

precizând că nu-l cunoaște pe destinatar. Fiind consumator de droguri și sperând că va primi și el din coletul primit, inculpatul L.V.S. i-a spus că îi cunoaște pe copii martorului T.G., precizând totodată că inculpata P.E., este prietenă cu aceștia. În ziua de 5 aprilie 2005, martorul T.G., a fost sunat de un reprezentant al SC A. SRL Sibiu, încunoștiințându-l că pe adresa sa a sosit un pachet, convenind ca acesta să-i fie adus acasă. Faptul că primeau pachetul nu a surprins pe martor și concubina sa R.G., situație obișnuită, copii martorului fiind în Italia, însă la sosirea coletului au constatat că acesta era expediat din Spania de o persoană necunoscută lor. Când au desfăcut coletul martorii au găsit bunuri alimentare și 5 calupuri cu substanță verde-oliv ambalate în cutii de cereale lipite cu bandă adezivă, realizând că este vorba de droguri.

Cei doi au hotărât să îngroape substanța în curtea casei, gândindu-se că vor fi contactați de persoana căreia îi era adresat în realitate coletul. În dimineața zilei de 7 aprilie 2005, inculpata P.E. (care acceptase rugămintea soției inculpatului L.V.S. de a prelua coletul) l-a contactat telefonic pe T.G. cerându-i să se întâlnească în locația cunoscută sub numele de blocul „lamă” pentru a stabili condițiile de preluare a coletului de la autogară, necunoscând că acesta se afla deja la domiciliul martorului. Inculpata și T.G. s-au deplasat la o pizzerie cu un taxi, urmând astfel cele convenite cu L.V.S. care-i dăduse inclusiv datele privitoare la expeditorul pachetului G.C., Spania, țara, ce urmau a fi comunicate martorului.

După o scurtă discuție, inculpata și T.G. au părăsit localul, ducându-se la autoturismul BMW de culoare neagră condus de L.O.S., la serviciile cărora inculpatul C.C. apela adesea. Cu acest autoturism, martorul și inculpata s-au deplasat la autogară unde s-au întâlnit cu martora R.G. T.G. i-a cerut concubinei sale să facă deplasarea în comuna Unirea la domiciliul lor, cu inculpata, să încerce să o țină pe inculpată cât mai mult timp aici, în timp ce el ca anunța organele de poliție. Potrivit celor stabilite, inculpata P.E. însoțită de concubina lui T.G. s-au deplasat în comuna Unirea, cu autoturismul condus de L.O.S., unde a ajuns și T.G., după ce a sesizat organele de poliție. Cei doi martori au predat inculpatei bunurile rămase în pachet și pentru că aceasta părea să caute în sacoșe altceva, T.G.

i-a arătat calupurile, întrebând-o dacă asta caută și dacă sunt droguri. La răspunsul pozitiv al acesteia martorul i-a relatat că necunoscând conținutul calupurilor, a tăiat unul din ele arătându-i-l, moment în care pe masă au căzut câteva firimituri, pe care inculpata le-a adunat punându-le în buzunar. Între timp inculpata a primit un telefon de la L.V.S., care i-a comunicat că va trimite după ea un taxi, întrucât autoturismul cu care se deplasau până în locația descrisă condus de inculpatul L.O. plecase. După scurt timp P.E. a părăsit domiciliul martorilor având asupra sa întreaga cantitate de droguri, s-a urcat în taxiul trimis de L.V.S., cu care din nou a comunicat telefonic confirmând că se află în posesia pachetului și se îndreaptă spre casă.

Odată ajuns în dreptul școlii generale din comuna Unirea, taxiul a fost oprit de organele de poliție, ajungându-se la identificarea inculpatei, care a relatat împrejurări legale de conținutul pachetului și persoana căreia urma să le transporte, respectiv L.V.S. Evaluând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești instanța de fond a stabilit că în afara oricărei probe care să demonstreze conținutul convorbirilor telefonice dintre inculpatul C.C. și S.D., nu se poate reține că acest inculpat a solicitat trimiterea cantității respective stabilindu-se și prețul. În sensul expus, se reține că nu se poate da nici o valoare probatorie transcrierilor telefonice ale convorbirilor purtate la 8 aprilie 2005 între S.D.

și L.M. și celei purtate de procuror și inculpată la 10 mai 2005, nefiind îndeplinită procedura prevăzută de art. 91 3 alin. (1) C. proc. pen., ce impune obligativitatea întocmirii unui proces-verbal în care se consemnează anumite date esențiale valorificării acestor interceptări în planul probațiunii. În lipsa altor probe, instanța de fond, a apreciat că nu se pot înlătura apărările inculpaților L.V.S., C.C., referitoare la împrejurarea că drogurile erau destinate consumului propriu, susțineri confirmate de probele biologice recoltate de la aceștia, ce demonstrează că în organismul inculpaților s-a constatat prezența substanței psihotropă biosintetizată de planta cannabis, ceea ce dovedește că sunt consumatori ai acestui drog.

Față de situația de fapt expusă, dovedită cu declarațiile martorilor T.G., R.G., cele ale inculpaților, concluziile rapoartelor de constatare medico-legale întocmite de S.M.L. Bistrița-Năsăud, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cumpărarea de către inculpați a drogurile de risc făcându-se în scop de consum propriu. Cât privește infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, comisă de C.C.

în perioada noiembrie - 23 decembrie 2005 și de inculpatul L.V.S., în cursul anului 2004 și începutul anului 2005, instanța a constatat că în intervalul cuprins între data comiterii și până la soluționarea în fond a intervenit o modificare a art. 4 din Legea nr. 143/2000, privitoare la cuantumul pedepsei, așa încât au fost apreciate aplicabile dispozițiile art. 13 C. pen., privind legea penală mai favorabilă. Reținând vinovăția inculpaților în infracțiunile concurente prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. (2) C. pen., instanța de fond i-a condamnat la pedepsele rezultante de câte 7 luni și 12 zile închisoare, pe care le-a constatat executate integral în perioada arestului preventiv dedus de la 7 aprilie 2005 la zi.

Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud a declarat apel, criticând hotărârea ca nelegală sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților C.C. și L.V.S. Astfel, se apreciază că printr-o greșită interpretare a probatoriilor s-au reținut îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de „cumpărare de droguri de risc pentru consum propriu” prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpați. În realitate, în raport de modul concertat în care au acționat, cooptând-o alături de ei și pe inculpata P.E. în scopul procurării drogului, rezultat de altfel produs, având în vedere că pachetul cu droguri a fost preluat de aceasta, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Un argument în plus, în susținerea acestei încadrări juridice este în opinia acuzării și împrejurarea că întreaga cantitate de drog s-a aflat în sfera de dispoziție a inculpaților L.V.S. și C.C. din momentul ridicării coletului până la depistarea de către organele de poliție a inculpatei P.E. Curtea de Apel Cluj, secția penală și minori, prin decizia penală nr. 98/ A din 5 aprilie 2006, a admis apelul parchetului, a desființat sentința cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților C.C. și L.V.S., și a pedepselor rezultante, și rejudecând, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a condamnat inculpații la pedepsele de câte 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Au fost menținute pedepsele de câte 6 luni închisoare aplicate acelorași inculpați pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca fiecare inculpat să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestului preventiv executat de fiecare inculpat de la 7 aprilie 2005 la 18 noiembrie 2005, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. În motivarea încadrării juridice dată infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților C.C.

și L.V.S., cea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu reținerea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. a), instanța de apel invocă acțiunea amplă în cadrul căreia C.C. a fost contactat de S.D., știind că urma să primească drogurile, demersurile făcute față de inculpatul L.V.S. de a identifica persoana ce primea în țară coletul, motivându-l pe acesta că „n-o să-i pară rău”, faptul că la rândul său L.V.S. a antrenat în această activitate și pe P.E., căreia i-a cerut să ridice pachetul de la destinatar și să-l aducă la domiciliul său.

Toate aceste împrejurări, unite cu faptul că cei 3 inculpați au acționat pentru procurarea unei cantități mari de droguri având ca scop atât consumul propriu cât și pentru a oferi altor persoane, cel puțin celor implicate în această activitate, s-au apreciat temeiuri în susținerea încadrării juridice a faptei, cea de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. În termen legal, inculpații C.C. și L.V.S., au declarat recurs, criticând hotărârea instanței de apel ca nelegală invocând drept cazuri de casare dispozițiile art. 385 9 alin. (1), (10), (14), (14) C. proc. pen. Astfel, se apreciază că în mod nelegal, instanța de apel a omis să se pronunțe asupra tardivității apelului declarat de parchet față de intimatul inculpat L.O., cerând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

A doua critică se referă la greșita încadrare dată activității infracționale săvârșită de inculpați, care au procurat drogurile pentru consum propriu, fiind demonstrat acest scop de toate probele și nu în scopul traficării cum greșit a reținut instanța de apel. Cea de-a treia critică, vizează greșita individualizare judiciară a pedepselor, în situația în care, se va reține că inculpații sunt vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, considerând aplicabile dispozițiile art. 81 C. pen., privind suspendarea condiționată a pedepselor. Trecând la soluționarea recursurilor potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată fondate căile de atac pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc.

pen., pentru următoarele considerente. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, se pedepsesc cu închisoare, cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept. Articolul 4 alin. (1) din aceeași lege, incriminează cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc, pentru consum propriu. Așa cum rezultă, din textele menționate, sub aspectul laturii obiective, ambele infracțiuni pot fi săvârșite în mai multe modalități alternative, unele identice, așa încât esențial în diferențierea acestora este scopul realizării activității infracționale.

În vreme ce în cazul infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1), scopul se circumscrie traficului, punerii în circulație a drogului de risc, în alternativele prevăzute de art. 4 alin. (1) ce caracterizează latura obiectivă, scopul este consumul propriu. În cauza dedusă judecății, probele administrate în cursul urmăririi penale, care au constituit temeiuri doar pentru trimiterea în judecată a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri în forma prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, au fost evaluate corect de prima instanță, care exercitându-și rolul în acord cu dispozițiile art. 3 și 287 C. proc. pen., în vederea stabilirii adevărului, a trecut la administrarea nemijlocită a acestora, în condiții de publicitate și contradictorialitate.

Dând o interpretare judicioasă declarațiilor tuturor inculpaților, coroborat cu aspectele confirmate de conținutul actelor medico-legale, ce concluzionează asupra faptului că L.V.S. și C.C. sunt consumatori de droguri, instanța de fond a stabilit o situație de fapt, în acord cu realitatea succesiunii activităților desfășurate de aceștia, ce aveau ca scop intrarea în posesia cantității de drog pentru consum propriu. Corespunzător situației de fapt, astfel stabilite, în care se descriu în ce a constatat activitatea materială desfășurată de fiecare inculpat, instanța de fond în mod just a apreciat ca fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Argumentele invocate de instanța de apel, ce fac referire la amploarea acțiunilor desfășurate de inculpați, atragerea în activitățile materiale și a inculpatei P.E., cantitatea mare de droguri, nu pot fi reținute drept temeiuri ale răspunderii penale, pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu atât mai mult cu cât nici actul de investire, nu stabilește în mod neechivoc că drogul urma să fie traficat de inculpați. În raport de cele expuse, potrivit dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se vor admite recursurile inculpaților, se va casa decizia instanței de apel, menținându-se sentința atât sub aspectul încadrării juridice dată infracțiunilor cât și cuantumul pedepselor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții inculpați C.C. și L.V.S. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează decizia penală atacată și menține sentința penală nr. 258 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2007.