ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 217/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 29/F-C din 20 februarie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL și cererea de intervenție în

interesul acesteia, formulată de A.J.V.P.S. Vâlcea, obligând pârâta A.N.P.A. la

plata sumei de 134.300 lei, reprezentând contravaloarea investiției și a

cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei.

Prin aceeași hotărâre a fost

respinsă acțiunea reclamantei față de pârâta T.A.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a solicitat

anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care pârâta A.N.P.A. i-a

revocat în mod abuziv licențele pentru desfășurarea activității de populare și

întreținere a lacurilor de acumulare, cu specii de pește și obligarea acesteia

și a pârâtei T.A. la plata daunelor materiale și morale.

Din probatoriul administrat

în cauză a rezultat că reclamanta a fost autorizată să desfășoare activitățile

menționate, însă prin sentința nr. 15/ CA din 25 iulie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Alba-Iulia, devenită irevocabilă prin nerecurare, i-au fost

anulate licențele, statuându-se că Lacurile Râureni, Râmnicu-Vâlcea, Dăinești,

Călimănești, Turnu și Gura Lotrului nu sunt incluse în categoria celor în care

se poate practica acvacultura.

În urma pronunțării acestei

sentințe, pârâta a emis Decizia nr. 112 din 7 iunie 2007, prin care a dispus

revocarea licențelor.

Hotărârea irevocabilă

menționată anterior nu îi este opozabilă reclamantei, întrucât nu a avut

calitatea de parte în proces, însă prezumția relativă de legalitate a acesteia

nu a fost infirmată prin înscrisurile depuse la dosar. În plus pârâta a emis

Decizia nr. 304 din 15 octombrie 2007 prin care a anulat licențele de

acvacultură din 25 ianuarie 2007.

Revocarea licențelor, pe

baza unei hotărâri judecătorești, nu este nelegală, deoarece pârâta avea

obligația să se conformeze soluției, procedând la emiterea unui nou act tocmai

datorită refuzului reclamantei.

Constatând că emiterea

licențelor nu s-a făcut în conformitate cu legea, instanța a respins acest

capăt de cerere ca nefondat.

S-a apreciat însă că

reclamanta este îndreptățită la restituirea contravalorii investițiilor

efectuate în sumă de 134.300 lei, conform expertizei contabile, întrucât, în

caz contrar, pârâta ar înregistra o îmbogățire fără justă cauză.

În considerarea

dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că pârâta T.A.

are calitate procesuală pasivă, însă pretențiile reclamantei față de aceasta nu

sunt fondate, întrucât nu a emis licențele, nu le-a revocat, nu se face

vinovată de refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept subiectiv sau

la un interes legitim și nici nu urmează să profite de pe urma respectivelor

investiții.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanta SC S. SRL și pârâta A.N.P.A.

Verificându-se regularitatea

cererilor de recurs s-a constatat că recursul reclamantei-recurente SC S. SRL

nu este semnat și ștampilat, această recurentă neonorându-și nici obligația

legală de a achita taxa judiciară de timbru datorată, deși a fost legal citată

cu această mențiune.

Cum aceste neregularități nu

au fost înlăturate nici ca urmare comunicării în scris a dispozițiilor

încheierii de ședință din 18 noiembrie 2008, în privința recursului declarat de reclamanta SC S. SRL se va face aplicarea prevederilor art. 133 alin. (1) C.

proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea

acestuia ca nesemnat și netimbrat.

Pârâta - recurentă A.N.P.A. a

criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

soluționării capătului de cerere privind plata contravalorii investițiilor,

solicitând modificarea ei în sensul respingerii acestor pretenții ca fiind

neîntemeiate.

În motivarea recursului s-a

susținut în esență că despăgubirile în cuantum de 134.300 lei au fost acordate

în mod greșit, din facturile menționate și existente la dosar rezultând în mod

indubitabil că achiziționarea speciilor de pește indicate în hotărâre a fost făcută

anterior obținerii licențelor de acvacultură, de către o altă persoană

juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea.

Față de constatările

expertului, s-a solicitat a se avea în vedere și faptul că popularea făcută de

A.J.V.P.S. Vâlcea cu pește provenit din mediul natural, respectiv din L.D., a

fost ilegală, peștele din domeniul public trebuind redat tot domeniului public

al statului, respectiv tot în Dunăre, în caz contrar fapta constituind infracțiune,

conform Legii nr. 192/2001, iar paza lacurilor constituia o obligație a A.J.V.P.S.

Vâlcea, conform actului adițional nr. 1/2003 la contractul de delegare de

gestiune încheiat cu C.N.A.F.P. din 30 decembrie 1987 și contractului de acces din

12 ianuarie 2007 încheiat de reclamantă cu SC H. SA.

Analizând actele dosarului

și criticile acestei recurente prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, sub aspectul soluționării cererii de

despăgubiri, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având

în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul

acțiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede,

prin art. 8 alin. (1), că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege

sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, nemulțumită de

răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns

în termenul legal, poate sesiza instanța de contencios administrativ

competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea

pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

Soluționând cererea,

instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ,

să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un

alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, hotărând și

asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă

reclamantul a solicitat acest lucru, astfel cum se prevede prin art. 18 alin. (1)

și alin. (3) din aceeași lege.

Rezultă din aceste prevederi

legale că acordarea despăgubirilor în materia contenciosului administrativ este

condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ sau a

refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere ori de a efectua

o operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea

dreptului sau interesului legitim invocat.

Or, în speță, capătul de

cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care s-a

dispus revocarea unor licențe emise cu nesocotirea prevederilor legale nu a

fost admis, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru acoperirea unor

pretinse cheltuieli făcute cu popularea și paza lacurilor care nu erau incluse

în categoria celor destinate practicării acvaculturii nu era legalmente

posibilă.

Pe de altă parte, licențele de

acvacultură în discuție a căror nelegalitate a fost constatată și printr-o altă

hotărâre judecătorească irevocabilă au făcut referire numai la practicarea

acvaculturii în specii reofile, fără interes comercial, care nu se cresc în sistem

controlat și pentru care nu s-au făcut experimentări și reproducere artificială,

permițând astfel o exploatare mascată în perioada de prohibiție a fondului

piscicol natural protejat de lege.

De asemenea, popularea

făcută de o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, cu pește din

specia caras provenit din mediul natural aparținând domeniului public al

statului, respectiv din lunca inundabilă a Dunării, s-a făcut cu nesocotirea

prevederilor Legii nr. 192/2001, în condițiile în care, chiar dacă ar fi

participat la acțiunile de salvare organizate de A.N.P.A., peștele respectiv

trebuia redat tot domeniului public al statului.

Specia respectivă de pește,

precum și specia păstrăv pretins cumpărată pentru popularea lacurilor de

acumulare nu făceau parte, de altfel, din categoria celor vizate de

respectivele autorizații.

Mai mult, actele depuse la

dosar în justificarea acestor pretenții atestă indubitabil faptul că achiziționarea

speciilor de pește în discuție a fost făcută de către o altă persoană juridică,

respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, căreia îi revenea și obligația de pază a lacurilor

în baza raporturilor contractuale de delegare de gestiune încheiate cu C.N.A.F.P.

Aceeași concluzie rezultă și din capitolul II al raportului de expertiză

contabilă întocmit de expertul B.G., care a precizat în mod expres că au fost

expertizate documentele de cheltuieli înregistrate în evidența contabilă a

Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea și nu cele din

contabilitatea societății reclamante SC S. SRL.

Prin urmare, nici din

această perspectivă pretențiile materiale ale reclamantei, grefate de instanță

exclusiv pe o pretinsă îmbogățire fără justă cauză a autorității pârâte în

dauna acesteia, nu sunt justificate.

Față de cele expuse, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta A.N.P.A. și, modificând hotărârea atacată, va

respinge și capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata sumei de

134.330 lei, soluție în raport cu care nu mai sunt datorate nici cheltuielile

de judecată acordate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat

de SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 29/ F-C din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nesemnat și netimbrat.

Admite recursul declarat de

A.N.P.A. împotriva aceleiași sentințe.

Modifică sentința atacată în

sensul că respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei recurente A.N.P.A.

la plata sumei de 134.300 lei, contravaloare investiții către reclamanta -

recurentă SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 ianuarie 2009.