ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 217/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 29/F-C din 20 februarie 2008, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC S. SRL și cererea de intervenție în interesul acesteia, formulată de A.J.V.P.S. Vâlcea, obligând pârâta A.N.P.A. la plata sumei de 134.300 lei, reprezentând contravaloarea investiției și a cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă acțiunea reclamantei față de pârâta T.A. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a solicitat anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care pârâta A.N.P.A.

i-a revocat în mod abuziv licențele pentru desfășurarea activității de populare și întreținere a lacurilor de acumulare, cu specii de pește și obligarea acesteia și a pârâtei T.A. la plata daunelor materiale și morale. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că reclamanta a fost autorizată să desfășoare activitățile menționate, însă prin sentința nr. 15/ CA din 25 iulie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, devenită irevocabilă prin nerecurare, i-au fost anulate licențele, statuându-se că Lacurile Râureni, Râmnicu-Vâlcea, Dăinești, Călimănești, Turnu și Gura Lotrului nu sunt incluse în categoria celor în care se poate practica acvacultura. În urma pronunțării acestei sentințe, pârâta a emis Decizia nr. 112 din 7 iunie 2007, prin care a dispus revocarea licențelor.

Hotărârea irevocabilă menționată anterior nu îi este opozabilă reclamantei, întrucât nu a avut calitatea de parte în proces, însă prezumția relativă de legalitate a acesteia nu a fost infirmată prin înscrisurile depuse la dosar. În plus pârâta a emis Decizia nr. 304 din 15 octombrie 2007 prin care a anulat licențele de acvacultură din 25 ianuarie 2007. Revocarea licențelor, pe baza unei hotărâri judecătorești, nu este nelegală, deoarece pârâta avea obligația să se conformeze soluției, procedând la emiterea unui nou act tocmai datorită refuzului reclamantei. Constatând că emiterea licențelor nu s-a făcut în conformitate cu legea, instanța a respins acest capăt de cerere ca nefondat. S-a apreciat însă că reclamanta este îndreptățită la restituirea contravalorii investițiilor efectuate în sumă de 134.300 lei, conform expertizei contabile, întrucât, în caz contrar, pârâta ar înregistra o îmbogățire fără justă cauză.

În considerarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reținut că pârâta T.A. are calitate procesuală pasivă, însă pretențiile reclamantei față de aceasta nu sunt fondate, întrucât nu a emis licențele, nu le-a revocat, nu se face vinovată de refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim și nici nu urmează să profite de pe urma respectivelor investiții. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanta SC S. SRL și pârâta A.N.P.A. Verificându-se regularitatea cererilor de recurs s-a constatat că recursul reclamantei-recurente SC S. SRL nu este semnat și ștampilat, această recurentă neonorându-și nici obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru datorată, deși a fost legal citată cu această mențiune.

Cum aceste neregularități nu au fost înlăturate nici ca urmare comunicării în scris a dispozițiilor încheierii de ședință din 18 noiembrie 2008, în privința recursului declarat de reclamanta SC S. SRL se va face aplicarea prevederilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispunându-se anularea acestuia ca nesemnat și netimbrat. Pârâta - recurentă A.N.P.A. a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul soluționării capătului de cerere privind plata contravalorii investițiilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acestor pretenții ca fiind neîntemeiate.

În motivarea recursului s-a susținut în esență că despăgubirile în cuantum de 134.300 lei au fost acordate în mod greșit, din facturile menționate și existente la dosar rezultând în mod indubitabil că achiziționarea speciilor de pește indicate în hotărâre a fost făcută anterior obținerii licențelor de acvacultură, de către o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea. Față de constatările expertului, s-a solicitat a se avea în vedere și faptul că popularea făcută de A.J.V.P.S. Vâlcea cu pește provenit din mediul natural, respectiv din L.D., a fost ilegală, peștele din domeniul public trebuind redat tot domeniului public al statului, respectiv tot în Dunăre, în caz contrar fapta constituind infracțiune, conform Legii nr. 192/2001, iar paza lacurilor constituia o obligație a A.J.V.P.S.

Vâlcea, conform actului adițional nr. 1/2003 la contractul de delegare de gestiune încheiat cu C.N.A.F.P. din 30 decembrie 1987 și contractului de acces din 12 ianuarie 2007 încheiat de reclamantă cu SC H. SA. Analizând actele dosarului și criticile acestei recurente prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că, sub aspectul soluționării cererii de despăgubiri, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Reglementând obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul legal, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. Soluționând cererea, instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă, hotărând și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru, astfel cum se prevede prin art. 18 alin. (1) și alin. (3) din aceeași lege.

Rezultă din aceste prevederi legale că acordarea despăgubirilor în materia contenciosului administrativ este condiționată de constatarea nelegalității unui act administrativ sau a refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere ori de a efectua o operațiune administrativă necesară pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim invocat. Or, în speță, capătul de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 112 din 7 iunie 2007 prin care s-a dispus revocarea unor licențe emise cu nesocotirea prevederilor legale nu a fost admis, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru acoperirea unor pretinse cheltuieli făcute cu popularea și paza lacurilor care nu erau incluse în categoria celor destinate practicării acvaculturii nu era legalmente posibilă.

Pe de altă parte, licențele de acvacultură în discuție a căror nelegalitate a fost constatată și printr-o altă hotărâre judecătorească irevocabilă au făcut referire numai la practicarea acvaculturii în specii reofile, fără interes comercial, care nu se cresc în sistem controlat și pentru care nu s-au făcut experimentări și reproducere artificială, permițând astfel o exploatare mascată în perioada de prohibiție a fondului piscicol natural protejat de lege. De asemenea, popularea făcută de o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, cu pește din specia caras provenit din mediul natural aparținând domeniului public al statului, respectiv din lunca inundabilă a Dunării, s-a făcut cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 192/2001, în condițiile în care, chiar dacă ar fi participat la acțiunile de salvare organizate de A.N.P.A., peștele respectiv trebuia redat tot domeniului public al statului.

Specia respectivă de pește, precum și specia păstrăv pretins cumpărată pentru popularea lacurilor de acumulare nu făceau parte, de altfel, din categoria celor vizate de respectivele autorizații. Mai mult, actele depuse la dosar în justificarea acestor pretenții atestă indubitabil faptul că achiziționarea speciilor de pește în discuție a fost făcută de către o altă persoană juridică, respectiv A.J.V.P.S. Vâlcea, căreia îi revenea și obligația de pază a lacurilor în baza raporturilor contractuale de delegare de gestiune încheiate cu C.N.A.F.P. Aceeași concluzie rezultă și din capitolul II al raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul B.G., care a precizat în mod expres că au fost expertizate documentele de cheltuieli înregistrate în evidența contabilă a Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea și nu cele din contabilitatea societății reclamante SC S. SRL.

Prin urmare, nici din această perspectivă pretențiile materiale ale reclamantei, grefate de instanță exclusiv pe o pretinsă îmbogățire fără justă cauză a autorității pârâte în dauna acesteia, nu sunt justificate. Față de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (3), coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta A.N.P.A. și, modificând hotărârea atacată, va respinge și capătul de cerere privind obligarea acesteia la plata sumei de 134.330 lei, soluție în raport cu care nu mai sunt datorate nici cheltuielile de judecată acordate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 29/ F-C din 29 februarie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nesemnat și netimbrat. Admite recursul declarat de A.N.P.A. împotriva aceleiași sentințe. Modifică sentința atacată în sensul că respinge și capătul de cerere privind obligarea pârâtei recurente A.N.P.A. la plata sumei de 134.300 lei, contravaloare investiții către reclamanta - recurentă SC S. SRL Râmnicu - Vâlcea. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2009.