ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1368/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr. 733/229/2006 (număr în format vechi 1088/2006), SC J. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M.B.I. SRL Fetești, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei să încheie cu reclamanta contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial situat în str. Călărași, Județul Ialomița, conform prevederilor art. 6.1 lit. e) din contractul de închiriere semnat de părțile în litigiu. La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2006 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii principale, precum și cerere reconvențională având ca obiect evacuarea reclamantei din spațiul comercial, pentru lipsa titlului.

Reclamanta-pârâtă SC J. SRL la termenul de judecată fixat, la data de 12 octombrie 2006, a formulat cerere completatoare la cererea principală, prin care a solicitat instanței constatarea unui drept de creanță la valoarea îmbunătățirilor și construcțiilor realizate la spațiul închiriat și instituirea unui drept de retenție asupra acestuia până la plata de către pârâtă a contravalorii îmbunătățirilor, a căror evaluare a fost apreciată la suma de 100.000.000 lei Rol. Prin sentința civilă nr. 1459 din 2 noiembrie 2006, Judecătoria Fetești, reținând natura comercială a litigiului, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., a declinat competența soluționării acestuia în favoarea Tribunalului Ialomița.

Prin sentința comercială nr. 159/ F din 6 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 733/229/2006, Tribunalul Ialomița, secția civilă, a respins, ca nefondată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și ca inadmisibilă cererea aceleiași părți referitoare la constatarea unui drept de creanță în cuantum de 10.000 lei. Prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea reconvențională și s-a dispus evacuarea pârâtei – reconveniente din spațiul care a format obiectul închirierii între părți și obligarea SC J. SRL la plata sumei de 6 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța soluția respingerii cererii principale, după enunțarea conținutului dispozițiilor art. 6.1 lit. e) și ale art. 9.1 din contractul de închiriere intervenit între părți, instanța fondului a reținut, în esență, în baza actelor dosarului că nici una din părți, în termenul convenit de 20 zile de la expirarea locațiunii, nu a dovedit că a solicitat celeilalte părți respectarea obligației privind încheierea unui contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul închiriat și că, din susținerile acestora rezultă că neîncheierea respectivei convenții se datorează neînțelegerii asupra prețului vânzării, instanța neputându-se substitui voinței părților cu privire la stabilirea prețului.

Prima instanță a constatat că obligația locatorului de a restitui către locatar contravaloarea investițiilor realizate în spațiul închiriat, reprezintă o obligație principală, evaluabilă în bani și deci supusă procedurii concilierii directe prealabile și întrucât reclamanta nu a dovedit efectuarea acesteia a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de constatare și plată a unui drept de creanță. Instanța fondului a admis cererea de evacuare formulată de pârâtă pe cale reconvențională, constând că reclamanta nu mai justifică prin nici un titlu folosirea spațiului, urmare împlinirii termenului contractului de închiriere. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta-pârâtă SC J. SRL, criticile formulate vizând nelegalitatea și netemeinicia acesteia.

Apelanta a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar schimbarea în parte a hotărârii și pe fond admiterea cererilor formulate, susținând în esență următoarele critici: - instanța a nesocotit dispozițiile art. 720 5 C. proc. civ., în contextul în care capătul de cerere privind dreptul de creanță evaluabil în bani, a fost formulat urmare cererii pârâtei pentru evacuare, nemaifiind deci necesară efectuarea procedurii concilierii; - instanța a omis să se pronunțe asupra problemei lipsei concilierii prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., deși reclamanta a invocat acest aspect, cât privește cererea reconvențională; - cauza a fost soluționată în grabă, fără a da posibilitate părților de a administra toate dovezile necesare, instanța admițând numai proba cu înscrisuri și respingând pentru considerente neînțelese, ca irelevantă proba cu interogatoriul; - pe fond, cererea principală a privit obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, reclamanta nesolicitând instanței să se substituie părților cu privire la stabilirea prețului, astfel cum a fost motivată sentința pronunțată, ci doar cu privire la voința de a contracta, ținând seama de prevederile art. 6.1 lit. e) și art. 14 din contractul de închiriere, iar dacă ar fi fost lăsate părțile să administreze probe, „probabil s-ar fi putut stabili chiar prețul negociat între reprezentanții” acestora.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 336 din 26 iunie 2007, a respins apelul reclamantei SC J. SRL, ca nefondat. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență, legalitatea și temeinicia sentinței apelate sub aspectul criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC J. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate, numai sub aspectul dezlegării dată de instanțe cererii sale completatoare. Recurenta reclamantă își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vizează, în esență, următoarele aspecte. - instanța de control judiciar a respins în mod nejustificat proba cu interogatoriul, nesocotind astfel dispozițiile art. 46 C. com., care instituie o mai mare libertate administrării mijloacelor de probă; - hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 720 1 și 720 5 C. proc.

civ., dat fiind faptul că cererea completatoare formulată de reclamantă la cererea reconvențională a pârâtei are regimul unei cereri reconvenționale. Înalta Curte, examinând decizia recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este fondat din perspectiva celei de-a doua critici. Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spațiul comercial identificat în acțiune. Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând evacuarea reclamantei din spațiul închiriat. Urmare a cererii reconvenționale, reclamanta-pârâtă reconvențional a formulat la rândul său o cerere completatoare, solicitând instanței să constate dreptul său de creanță reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse spațiului închiriat și instituirea unui drept de retenție asupra imobilului.

Legătura de cauzalitate între cererea reconvențională și cea completatoare este evidentă întrucât pretențiile din cererea completatoare sunt determinate de obiectul cererii reconvenționale. În fapt, reclamanta-pârâtă reconvențional a formulat la rândul său cerere reconvențională la cererea reconvențională a pârâtei reconveniente, pretențiile derivând din același raport juridic, respectiv contractul de închiriere. Așadar, cererea completatoare are caracterul unei cereri reconvenționale la cererea reconvențională în doctrină fiindu-i recunoscut reclamantului acest drept. În consecință, urmare a acestei calificări, sunt incidente, în ceea ce privește cererea completatoare a reclamantei, dispozițiile art. 720 5 C. proc.

civ., potrivit cărora procedura concilierii prealabile reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., nu este necesară în cazul cererii reconvenționale având ca obiect pretenții evaluabile în bani. În ceea ce privește prima critică aceasta urmează a fi îndepărtată întrucât vizează netemeinicia hotărârii recurate, astfel că nu poate forma obiectul unui examen de nelegalitate. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va casa în tot decizia recurată și în parte sentința apelată și va trimite cauza instanței de fond pentru soluționarea cererii formulată de reclamantă, subsecventă cererii reconvenționale, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC J. SRL București, împotriva deciziei nr. 336 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, casează decizia recurată în tot și în parte sentința nr. 159/ F din 6 martie 2007 a Tribunalului Ialomița și trimite la instanța de fond pentru soluționarea pe fond a cererii formulată de reclamantă, subsecventă cererii reconvențională. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 8 aprilie 2008.