ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1030/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara reclamanții N.I. și N.F. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României

- Cancelaria Primului Ministru solicitând

anularea

Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007,

emis de șeful Cancelariei

Primului Ministru.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin ordinul atacat s-a

dispus

invalidarea

Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004 emisă de către Comisia Municipiului

București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, deși prin sentința

nr. 4128 din 14 noiembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin

nerecurare, s-a menținut

Hotărârea nr. 408/ din 6 iunie 2003 emisă de M.F.P. - Comisia Centrală de

aplicare a Legii nr. 9/1998, iar bunurile rămase în Bulgaria sunt nominalizate

în declarația de avere din data

de 09

septembrie 1940, în afară de terenul agricol obținut prin colonizare.

Z.E.,

sora

reclamanților, a formulat cerere de intervenție în nume propriu prin care

solicită de asemenea anularea Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007 și

menținerea Hotărârii de validare nr. 2966 din 18 iunie 2004 a Comisiei

Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Prin sentința civilă nr. 86

din 31 august 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de

reclamanții N.I. și N.F. precum și cererea de intervenție în interes propriu

formulată de Z.E. și a anulat Ordinul nr. 1022 din 22 februarie 2007 emis de șeful

Cancelariei Primului Ministru.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința nr. 4128 din 14

noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și contencios

administrativ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a respins acțiunea

reclamantului N.G. ca neîntemeiată și s-a admis cererea de intervenție în nume propriu

formulată de intervenienții Z.E., N.I. și N.F., menținând ca legală și

temeinică Hotărârea nr. 408 din 6 iunie 2003 emisă de M.F. - Comisia Centrală

de aplicarea Legii nr. 9/1998.

Prin Hotărârea nr.

408 din 6 iunie 2003 s-a invalidat Hotărârea

nr.

143 din 16 august 2002 a Comisiei Județene Olt și s-a dispus introducerea în

cauză

și a celorlalți moștenitori legali care au fost omiși inițial.

Situația

moștenitorilor rămași a fost clarificată prin sentința nr. 4128 din 14

noiembrie 2003.

Așa fiind, instanța

de fond a reținut că invalidarea Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004

emisă de Comisia Municipiului București în baza

sentinței nr. 4128/2003 prin

Ordinul nr.

1022 din 22 februarie 2007 este nelegală și netemeinică.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Cancelaria

Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivele de recurs se arată că prin Hotărârea nr. 1966/2004, s-au acordat

despăgubiri pentru 2000 m.p. teren aferent locuințelor, fără a se ține cont de

faptul că în Situația Comisiei Mixte Româno - Bulgare suprafața curții nu era

precizată, iar din documentele eliberate de Arhivele Naționale reiese că

autorul a vândut în anul 1935 o casă cu trei camere și 2500 mp teren.

De asemenea,

recurentul susține că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din

Hotărârea nr. 286 din 04 martie 2004, privind unele măsuri referitoare la

funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului

București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, coroborate cu

prevederile art. 28 din Ordonanța nr. 94 din 26 august 2004 privind

reglementarea unor măsuri financiare și cu dispozițiile Hotărârii nr. 1643 din 07

octombrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr.

94/2004, în cazul în care Departamentul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998,

propune invalidarea hotărârilor comisiilor locale a municipiului București și

se impune reanalizarea documentației și adoptarea unor noi hotărâri de către

aceste comisii, dosarul se înaintează acestora din urmă. După reanalizarea dosarelor

de către comisiile locale a municipiului București acestea le transmit din nou

Departamentului în vederea analizării.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte, din oficiu, a

reținut în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.,

privind încălcarea normelor de competență.

Motivul de casare, astfel

reținut, face inutilă examinarea criticilor privind nelegalitatea și

netemeinicia soluției pronunțate de instanța de fond.

Obiectul acțiunii îl

formează anularea unui ordin emis de Cancelaria Primului Ministru, prin care

s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 2966/2006 emisă de Comisia Municipiului

București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Conform art. 31 din OG nr. 94/2004,

actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc,

putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de

contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază

solicitantul.

Astfel

competența de a soluționa în primă instanță acțiunile în contencios administrativ

având ca obiect atât acte administrative tipice cât și acte administrative

asimilate ale Cancelariei Primului Ministru, aparține, conform dispozițiilor

legale sus menționate, tribunalului și nu curții de apel.

Mai mult, potrivit

art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse

controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la

comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia

domiciliază solicitantul”.

Legiuitorul a

urmărit prin Legea nr. 9/1998 că în materia despăgubirilor acordate pentru

bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România

și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competența de soluționare

a litigiilor în primă instanță să revină tribunalului, indiferent de categoria

din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a

autorităților locale sau cea a autorităților publice centrale.

Or, obiectul cauzei de față

nu este de natură să determine schimbarea competenței stabilită prin legea

specială nr. 9/1998.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în fond, este

Tribunalul Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și alin.

(2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată cu

consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara,

secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinței civile nr.

86 din 31 august 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 martie 2008.