ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1030/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Hunedoara reclamanții N.I. și N.F. au chemat în judecată pârâtul Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru solicitând anularea Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007, emis de șeful Cancelariei Primului Ministru. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin ordinul atacat s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004 emisă de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, deși prin sentința nr. 4128 din 14 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a menținut Hotărârea nr. 408/ din 6 iunie 2003 emisă de M.F.P.

- Comisia Centrală de aplicare a Legii nr. 9/1998, iar bunurile rămase în Bulgaria sunt nominalizate în declarația de avere din data de 09 septembrie 1940, în afară de terenul agricol obținut prin colonizare. Z.E., sora reclamanților, a formulat cerere de intervenție în nume propriu prin care solicită de asemenea anularea Ordinului nr. 1022 din 22 februarie 2007 și menținerea Hotărârii de validare nr. 2966 din 18 iunie 2004 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. Prin sentința civilă nr. 86 din 31 august 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanții N.I. și N.F. precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Z.E. și a anulat Ordinul nr. 1022 din 22 februarie 2007 emis de șeful Cancelariei Primului Ministru.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că prin sentința nr. 4128 din 14 noiembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin nerecurare, s-a respins acțiunea reclamantului N.G. ca neîntemeiată și s-a admis cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienții Z.E., N.I. și N.F., menținând ca legală și temeinică Hotărârea nr. 408 din 6 iunie 2003 emisă de M.F. - Comisia Centrală de aplicarea Legii nr. 9/1998. Prin Hotărârea nr. 408 din 6 iunie 2003 s-a invalidat Hotărârea nr. 143 din 16 august 2002 a Comisiei Județene Olt și s-a dispus introducerea în cauză și a celorlalți moștenitori legali care au fost omiși inițial.

Situația moștenitorilor rămași a fost clarificată prin sentința nr. 4128 din 14 noiembrie 2003. Așa fiind, instanța de fond a reținut că invalidarea Hotărârii nr. 2966 din 18 iunie 2004 emisă de Comisia Municipiului București în baza sentinței nr. 4128/2003 prin Ordinul nr. 1022 din 22 februarie 2007 este nelegală și netemeinică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată că prin Hotărârea nr. 1966/2004, s-au acordat despăgubiri pentru 2000 m.p. teren aferent locuințelor, fără a se ține cont de faptul că în Situația Comisiei Mixte Româno - Bulgare suprafața curții nu era precizată, iar din documentele eliberate de Arhivele Naționale reiese că autorul a vândut în anul 1935 o casă cu trei camere și 2500 mp teren.

De asemenea, recurentul susține că în conformitate cu prevederile art. 3 alin. 2 din Hotărârea nr. 286 din 04 martie 2004, privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, coroborate cu prevederile art. 28 din Ordonanța nr. 94 din 26 august 2004 privind reglementarea unor măsuri financiare și cu dispozițiile Hotărârii nr. 1643 din 07 octombrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.G. nr. 94/2004, în cazul în care Departamentul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, propune invalidarea hotărârilor comisiilor locale a municipiului București și se impune reanalizarea documentației și adoptarea unor noi hotărâri de către aceste comisii, dosarul se înaintează acestora din urmă.

După reanalizarea dosarelor de către comisiile locale a municipiului București acestea le transmit din nou Departamentului în vederea analizării. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Înalta Curte, din oficiu, a reținut în cauză, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., privind încălcarea normelor de competență. Motivul de casare, astfel reținut, face inutilă examinarea criticilor privind nelegalitatea și netemeinicia soluției pronunțate de instanța de fond. Obiectul acțiunii îl formează anularea unui ordin emis de Cancelaria Primului Ministru, prin care s-a dispus invalidarea Hotărârii nr. 2966/2006 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Conform art. 31 din OG nr. 94/2004, actele cancelariei Primului Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. Astfel competența de a soluționa în primă instanță acțiunile în contencios administrativ având ca obiect atât acte administrative tipice cât și acte administrative asimilate ale Cancelariei Primului Ministru, aparține, conform dispozițiilor legale sus menționate, tribunalului și nu curții de apel. Mai mult, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998 „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.

Legiuitorul a urmărit prin Legea nr. 9/1998 că în materia despăgubirilor acordate pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în baza Tratatului din România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, competența de soluționare a litigiilor în primă instanță să revină tribunalului, indiferent de categoria din care face parte organul emitent al actului administrativ, cea a autorităților locale sau cea a autorităților publice centrale. Or, obiectul cauzei de față nu este de natură să determine schimbarea competenței stabilită prin legea specială nr. 9/1998. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze pricina, în fond, este Tribunalul Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința atacată va fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Guvernul României – Cancelaria Primului Ministru, împotriva sentinței civile nr. 86 din 31 august 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Hunedoara, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2008.