ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7242/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 192 din 28 martie 2007 Tribunalul Hunedoara a admis acțiunea formulată de reclamanții L.A.T., B.M.M. și S.N.R. și continuată de moștenitoarele reclamantului L.A.T., decedat la 22 martie 2005, L.M. și L.G.E. și a obligat pârâta Banca Națională a României să plătească reclamanților contravaloarea metalului prețios conținut în cele 118 obiecte confiscate în baza deciziei penale nr. 308/1949 a Curții de Apel Cluj, precum și a pietrelor prețioase montate în bijuteriile confiscate, calculată la prețul BNR de la data plății. În considerentele sentinței s-a reținut că prin sentința civilă nr. 3988/2005 Judecătoria Deva a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat pârâta Banca Națională a României să plătească contravaloarea metalului prețios conținut în cele 118 obiecte confiscate.

Apelul declarat de reclamanți a fost admis de Tribunalul Hunedoara, care prin decizia nr. 144/2006 a modificat sentința, în sensul ca pârâta să plătească și contravaloarea pietrelor prețioase montate în bijuteriile confiscate. Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr. 770/2006 a casat ambele hotărâri și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Hunedoara, ca instanță competentă potrivit normelor de competență stabilite de codul de procedură civilă. În rejudecare, urmare admiterii excepției de litispendență în dosarul nr. 687/2006 al Judecătoriei Deva s-a dispus conexarea ambelor dosare având aceleași părți, obiect și cauză. Instanța a mai reținut că reclamanții sunt moștenitorii legali ai defuncților S.E., S.B., L.I.

și S.E. de la care s-au confiscat obiectele din aur și au calitate procesuală pasivă. Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Banca Națională a României susținând că sentința a fost dată cu încălcarea art. 26 din O.U.G. 190/2000 întrucât nu a stabilit conținutul de metal prețios al obiectelor și nici valoarea pietrelor prețioase și semiprețioase conținute în obiecte, astfel că hotărârea nu se poate executa. Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr. 56 A din 14 martie 2008 a respins apelul reținând că obiectele din aur au fost preluate abuziv de la autorii reclamanților. De asemenea, reclamanții au făcut dovada cu sentința de condamnare și cu procesele verbale în care au fost descrise obiectele confiscate, că acestea au aparținut antecesorilor lor.

Faptul că pârâta a dispus de o parte din obiectele confiscate, care nu se mai regăsesc pentru a fi expertizate, nu este imputabil reclamanților, existând dovada certă că acestea au intrat în patrimoniul apelantei. În apel a fost efectuat și un raport de expertiză prin care s-a stabilit valoare a 44 de obiecte din totalul de 118. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta Banca Națională a României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că acțiunea trebuia admisă în parte, pornind de la concluziile raportului de expertiză care a stabilit conținutul de metal prețios fin doar pentru 44 de obiecte. De asemenea, fără o determinare clară a conținutului de metal prețios conținut în bijuteriile revendicate și fără stabilirea valorii pietrelor prețioase de către o autoritate competentă nu se poate determina valoarea despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții.

Recursul urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu. La data formulării acțiunii introductive de instanță, respectiv 16 martie 2005, erau în vigoare dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 591/2004, conform cărora persoanele fizice sau juridice ale căror obiecte din metale prețioase , aliaje ale acestora și pietre prețioase au fost preluate abuziv pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul. Din conținutul textului legal enunțat rezultă că legiuitorul a intenționat să statueze o normă de competență materială specială, conform căreia judecătoria este abilitată să soluționeze aceste acțiuni indiferent de valoarea obiectelor revendicate.

Cum norma specială derogă de la norma generală, potrivit principiului specialia generalibus derogant se constată că, în cauză, sentința pronunțată de Tribunalul Hunedoara este nulă, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor speciale privind competența. Față de cale ce preced se va reține că acțiunea trebuia judecată în primă instanță de Judecătoria Deva, în raza căreia domiciliază reclamanții și nu de Tribunalul Hunedoara, cum greșit s-a procedat. Ca atare, recursul se va admite, se vor casa ambele hotărâri pronunțate, iar cauza se va trimite la Judecătoria Deva pentru rejudecare pe fond. În rejudecare, criticile inserate în motivarea recursului vor fi luate în considerare drept apărări.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Banca Națională a României împotriva deciziei nr. 56 A din 14 martie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 192 din 28 martie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, și trimite cauza la Judecătoria Deva pentru soluționare pe fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.