ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7242/2008

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 192 din 28 martie 2007 Tribunalul Hunedoara a admis

acțiunea formulată de reclamanții L.A.T., B.M.M. și S.N.R. și

continuată de moștenitoarele reclamantului L.A.T., decedat la 22 martie 2005,

L.M. și L.G.E. și a obligat pârâta Banca Națională a României să plătească

reclamanților contravaloarea metalului prețios conținut în cele 118 obiecte

confiscate în baza deciziei penale nr. 308/1949 a Curții de Apel Cluj, precum

și a pietrelor prețioase montate în bijuteriile confiscate, calculată la prețul

BNR de la data plății.

În considerentele sentinței s-a reținut că prin

sentința civilă nr. 3988/2005 Judecătoria Deva a admis în parte acțiunea

reclamanților și a obligat pârâta Banca Națională a României să plătească

contravaloarea metalului prețios conținut în cele 118 obiecte confiscate.

Apelul declarat de reclamanți a fost

admis de Tribunalul Hunedoara, care prin decizia nr. 144/2006 a modificat

sentința, în sensul ca pârâta să plătească și contravaloarea pietrelor

prețioase montate în bijuteriile confiscate.

Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr.

770/2006 a casat ambele hotărâri și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

în fond la Tribunalul

Hunedoara, ca

instanță competentă potrivit normelor de competență stabilite de codul de

procedură civilă.

În rejudecare, urmare admiterii excepției de

litispendență în dosarul nr. 687/2006 al Judecătoriei Deva s-a dispus conexarea

ambelor dosare având aceleași părți, obiect și cauză.

Instanța a mai reținut că reclamanții sunt

moștenitorii legali ai defuncților S.E., S.B., L.I. și S.E. de la care s-au

confiscat obiectele din aur și au calitate procesuală pasivă.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta

Banca Națională a României susținând că sentința a fost dată cu încălcarea art.

26 din O.U.G. 190/2000 întrucât nu a stabilit conținutul de metal prețios al

obiectelor și

nici valoarea pietrelor

prețioase și semiprețioase conținute în obiecte, astfel

că hotărârea nu

se poate executa.

Curtea de Apel Alba lulia, prin decizia nr. 56

A din 14 martie 2008 a respins apelul reținând că obiectele din aur au fost

preluate abuziv de la autorii reclamanților. De asemenea, reclamanții au făcut

dovada cu sentința de condamnare și cu procesele verbale în care au fost

descrise obiectele confiscate, că acestea au aparținut antecesorilor lor.

Faptul că pârâta

a dispus de o parte din obiectele confiscate, care nu

se

mai regăsesc pentru a fi expertizate, nu este imputabil reclamanților, existând

dovada certă că acestea au intrat în patrimoniul apelantei.

În apel a fost efectuat și un raport de

expertiză prin care s-a stabilit valoare a 44 de obiecte din totalul de 118.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat

recurs pârâta Banca Națională a României, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că acțiunea trebuia admisă în parte, pornind de la concluziile

raportului de expertiză care a stabilit conținutul de metal prețios fin doar

pentru 44 de obiecte. De asemenea, fără o

determinare clară a conținutului

de metal prețios conținut în bijuteriile

revendicate și fără stabilirea valorii

pietrelor

prețioase de către o autoritate competentă nu se poate determina

valoarea

despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții.

Recursul

urmează a fi admis pentru motivul de ordine publică invocat

din oficiu.

La data formulării acțiunii introductive de

instanță, respectiv 16 martie 2005, erau în vigoare dispozițiile art. 26 alin.

(1) din O.U.G. nr. 190/2000 astfel cum au fost modificate prin Legea nr.

591/2004, conform cărora persoanele fizice sau juridice ale căror obiecte din

metale prețioase , aliaje ale acestora și pietre prețioase au fost preluate

abuziv pot solicita

restituirea acestora

judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își au sediul.

Din conținutul textului legal enunțat

rezultă că legiuitorul a intenționat să statueze o normă de competență

materială specială, conform căreia judecătoria este abilitată să soluționeze

aceste acțiuni indiferent de valoarea obiectelor revendicate.

Cum norma specială

derogă de la norma generală, potrivit principiului

specialia

generalibus derogant se constată că, în cauză, sentința

pronunțată de Tribunalul Hunedoara este nulă, fiind dată cu încălcarea

dispozițiilor speciale privind competența.

Față de cale ce preced se va reține că acțiunea

trebuia judecată în primă instanță de Judecătoria Deva, în raza căreia

domiciliază reclamanții și nu de Tribunalul Hunedoara, cum greșit s-a procedat.

Ca atare, recursul se va admite, se vor casa

ambele hotărâri pronunțate, iar cauza se va trimite la Judecătoria Deva pentru

rejudecare pe fond.

În rejudecare, criticile inserate în motivarea

recursului vor fi luate în considerare drept apărări.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Banca Națională a

României împotriva deciziei nr. 56 A din 14 martie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Alba lulia, secția civilă.

Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 192 din

28 martie 2007 a Tribunalului Hunedoara, secția civilă, și trimite cauza la

Judecătoria Deva pentru soluționare pe fond.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2008.