ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 896/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza actelor și lucrărilor de la dosar,
reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 77/ P din 26
septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze
cu minori, a fost admisă plângerea formulată de petentul G.V., aflat în
Penitenciarul de Maximă Siguranță Oradea, împotriva Rezoluției din 12 martie
2007, dată în dosarul nr. 192/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Oradea și a Rezoluției din 26 martie 2007, dată în dosarul
nr. 107/VII 1.1/2007 a Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Oradea.
În baza dispozițiilor art. 278
1
alin.
(8) lit. b) C. proc. pen., a dispus desființarea rezoluției de mai sus și a
trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea în vederea începerii
urmăririi penale împotriva făptuitorilor A.A., l.l., T.L., T.A., M.F. și A.l.,
pentru comiterea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 193, 247 și 250 C.
pen.
S-a dispus reaudierea petentului, audierea
făptuitorilor, audierea martorilor și administrarea oricăror alte probe
necesare pentru lămurirea cauzei, în conformitate cu considerentele acestei
hotărâri.
Pentru a pronunța această sentință, instanța
de fond a reținut că, la data de 6 decembrie 2006, petentul G.V. a formulat o
plângere penală împotriva făptuitorilor A.A., l.l., T.L., T.A., M.F. și A.l. pentru
comiterea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 193, 247 și 250 C. pen.,
arătând că, în calitate deținut la P.R.M.S. Oradea a fost supus unor
„atrocități” de către aceștia, începând cu 8 iulie 2005, abuzuri care s-au
intensificat cu data de 25 mai 2005, atingând apogeul la sfârșitul lunii
octombrie.
Petentul a arătat că prin aceste fapte se
urmărește intimidarea lui de
către
conducerea și personalul P.R.M.S. Oradea pentru a-și retrage multiplele
plângeri
pe care Ie-a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea; s-a amintit
de dosarul 178/P/2006 aflat pe rolul Judecătoriei Oradea precum și de sesizarea
C.S.E. pedepselor constituită în baza Legii nr. 275/2006.
La data de 1 martie 2007, petentul a fost
chemat în vederea precizării plângerii formulate, sens în care s-a încheiat un
proces - verbal de precizare a plângerii din conținutul căruia rezultă că
petentul G.V. solicită tragerea la răspundere penală a făptuitorilor M.F., l.l.,
T.L. și A.l. pentru comiterea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 193,
247 si 250 C. pen.
Petentul a arătat că, în data de 6 noiembrie 2006,
a fost în audiență la directorul penitenciarului I.I., ocazie cu care acesta
l-ar fi amenințat că îl va extermina dacă nu-și retrage toate plângerile pe
care Ie-a formulat împotriva personalului Penitenciarului Oradea. Tot cu
aceeași ocazie, făptuitorul M.F. l-ar fi amenințat cu bătaia în același scop, T.L.
ar fi afirmat că este „handicapat iar ag. A.l. ar fi afirmat că este un „gunoi”
și i-ar fi întocmit o serie de rapoarte nefavorabile, dar lipsite de
temeinicie.
Prin Rezoluția din 12 martie 2007 s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de A.A., I.I., T.L., T.A., M.F. și A.l. pentru
comiterea infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 193, 247 și 250 C. pen.,
în motivarea soluției reținându-se că faptele sesizate de petent, pe de o parte
au făcut obiectul unor alte lucrări penale solicitate în dosarele 178/P/2006,
151/P/2006, iar pe de altă parte nu există alte elemente de natură probatorie
care să dovedească existența infracțiunii de insultă, calomnie, amenințare și
tâlhărie, nemulțumirile petentului fiind legate de regimul de executare al
pedepsei, concluzionându-se astfel, că faptele nu există.
Rezoluția mai sus arătată a fost menținută
prin Rezoluția din 26 martie 2007 dată în dosarul nr. 107A/ll 1.1/2007 a Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin care a fost respinsă plângerea formulată
de petent, reținându-se că, față de argumentele invocate în soluția de neîncepere
a urmăririi penale dată în dosarele atașate precum și față de faptul că
petentul nu a invocat nici în plângere și nici în completarea acesteia vreun
element de natură probatorie care să poată fi administrat în vederea dovedirii
susținerilor sale, soluția dispusă este legală și temeinică.
Împotriva acestor rezoluții petentul a
formulat plângere în temeiul art. 278
1
C. proc. pen., prin care a
solicitat instanței desființarea rezoluției din 12 martie 2007 dată în dosarul nr.
192/ P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a Rezoluției
din 26 martie 2007 dată în dosarul nr. 107/VII 1.1/2007 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Oradea.
Plângerea formulată nu a fost motivată în
scris, însă cu ocazia dezbaterii pe fond a plângerii petentul a arătat că
plângerea sa a fost soluționată pe baza unor acte cuprinse în dosare care nu au
legătură cu prezenta cauză, dosare ce au fost conexate la plângerea sa ; a mai
arătat că la data când a formulat plângerea nu cunoștea că prenumele
făptuitorului T. este D. și nu A., astfel că urmărirea penală a fost efectuată
împotriva altei persoane, precum și că a fost supus la tratamente inumane de
către făptuitori, având mai multe certificate medicale emise în acest sens,
certificate care nu au fost depuse la dosar de către procurorul ce a
instrumentat cauza.
Examinând plângerea formulată, din oficiu și
prin prisma motivelor invocate, instanța de fond a reținut că cele două
rezoluții sunt nelegale.
În acest sens s-a reținut că procurorul a
încălcat principiile prevăzute de art. 4, art. 200 și art. 202 alin. (1) C.
proc. pen., privind rolul activ, obiectul urmăririi penale și rolul activ al
organului de urmărire penală, acesta neexercitându-și rolul activ și eludând
obiectul urmăririi penale întrucât în cauză nu s-a administrat nici o probă în
afară de declarația prin care petentul și-a precizat plângerea, declarația
consemnată în procesul - verbal de precizare a plângerii, ori probele necesare
soluționării unei cauze nu se rezumă doar la declarațiile părții vătămate ci
sunt prevăzute în Titlul III Cap. l și II C. proc. pen.
Referitor la rezoluțiile depuse la dosarul
cauzei, s-a reținut că, din cuprinsul acestora rezultă cu certitudine că se
referă la alte fapte decât cele ce fac obiectul prezentei plângeri.
Astfel, câtă vreme petentul G.V. și-a
precizat plângerea, arătând că faptele reclamate ar fi avut loc în data de 6
noiembrie 2006 este evident că rezoluțiile depuse nu au legătură cu această
faptă. Astfel, rezoluția nr. 337 din 18 septembrie 2006 a Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bihor se referă la fapte care ar fi fost comise, în perioada
14 iulie 2003 - 22 iunie 2006, rezoluția nr. 77 din 24 martie 2005 a
Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor se referă la fapte care ar fi fost
comise în anul 2003, rezoluția 178 din 21 decembrie 2006 a Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Oradea se referă la fapte care ar fi fost comise, în data
de 23 septembrie 2006; de altfel, rezoluțiile respective privesc atât pe
făptuitorii din prezenta cauză cât și alți ofițeri și subofițeri din cadrul
Penitenciarului Oradea.
Față de cele mai sus arătate, instanța de
fond a constatat că plângerea formulată de petentul G.V. este întemeiată și ca
urmare a admis-o conform art. 278
1
alin. (8) lit. b) C. proc. pen.,
a desființat rezoluțiile mai sus arătate, dispunând totodată trimiterea cauzei
la
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Oradea în vederea începerii urmăririi
penale împotriva făptuitorilor A.A.,
I.I., T.L., T.A., M.F. și A.l. pentru comiterea infracțiunilor prevăzută și pedepsită
de art. 193, 247 și 250 C. pen.
Instanța de fond s-a conformat dispozițiilor art.
278
1
alin. (8) lit. b) C. proc. pen., indicând faptele și
împrejurările care urmează a fi constatate și prin ce mijloace de probă.
Astfel, a arătat că se va proceda la
reaudierea petentului pentru ca acesta să-și precizeze în mod concret cererea
atât cu privire la faptele reclamate cât și cu privire la făptuitorii împotriva
cărora înțelege să formuleze plângere. Acest lucru se impune întrucât în
plângerea înregistrată la data de 28 noiembrie 2006 petentul a indicat ca făptuitori
pe A.A., I.I., A.l., M.F., T.L., inspector T. (fără indicarea prenumelui) agent
- șef R. (fără indicarea prenumelui) și pe „șeful serviciului evidență” cu
solicitarea ca acesta din urmă să fie identificat de organele de urmărire
penală, în precizarea plângerii a arătat că a formulat plângere doar față de I.I.,
A.l., M.F. și T.L., iar în fața instanței a arătat că nu a dorit să facă
plângere împotriva făptuitorului T.A. ci împotriva lui T.D. însă nu știa
prenumele acestuia.
De asemenea, se va proceda la audierea
făptuitorilor și a martorilor indicați de părți ori identificați de organele de
urmărire penală ale căror declarații sunt pertinente, concludente și utile
pentru soluționarea cauzei și la administrarea oricăror alte probe necesare
pentru lămurirea cauzei, înscrisuri, acte medicale, etc.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a
declarat recurs petentul G.V.
În motivele de recurs depuse în scris la
dosar și prezentate oral de petent, acesta a reiterat susținerile din plângerea
precizată, arătând că în calitate de deținut la Penitenciarul de Maximă
Siguranță Oradea, a fost supus de către intimați, unor atrocități, începând cu
data de 8 iulie 2005, abuzuri care s-au identificat după data de 25 mai 2008,
motiv pentru care a solicitat începerea urmăririi penale împotriva intimaților
pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 193, art. 247 și art. 250 C.
pen.
Consideră sentința recurată ca nelegală,
întrucât, deși i s-a admis plângerea, nu au fost propuse probe certe
concludente și utile care să-i susțină acuzațiile, încălcându-se astfel,
„principiile legalității, egalității, umanității și personalității, care stau
la baza dreptului penal”.
Verificându-și competența de soluționare a
acestui recurs, Înalta Curte constată că, potrivit art. 60 alin. (4) din Legea nr.
293/2004 cu modificările ulterioare, competența de a soluționa în primă instanță
infracțiunile săvârșite de funcționarii publici cu statut special din sistemul
administrației penitenciare, revine curților de apel pentru infracțiunile
comise de ofițeri până la gradul de inspector șef principal de penitenciar,
inclusiv.
Cum, intimații A.A., I.I., T.D., M.F. și T.F.
au gradul de inspector la Penitenciarul Oradea competența de soluționare în
primă instanță a plângerii petentului, a revenit Curții de Apel Oradea, iar
competența de soluționare a recursului declarat împotriva sentinței pronunțată
de această instanță revine potrivit art. 29 pct. 2 lit. c) Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Examinând sentința primei instanțe în raport
de criticile formulate de petent și de dispozițiile art. 385
6
alin. (3)
C. proc. pen., Înalta Curte Constată că recursul petentului G.V. este nefondat.
Instanța de fond, examinând actele efectuate
în faza premergătoare urmăririi penale, a constatat că, actele care au stat la
baza neînceperii urmăririi penale față de inculpați, vizează alte fapte decât
cele reclamate de petent, așa cum au fost precizate la data de 1 martie 2007.
Astfel, instanța de fond a apreciat că actele premergătoare urmăririi penale,
efectuate în cauza de față nu sunt complete, motiv pentru care a admis
plângerea petentului a desființat cele două rezoluții date de procuror și a
dispus trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Potrivit art. 278
1
alin. (8) lit. b)
C. proc. pen., instanța a arătat că, procurorul va proceda la audierea
făptuitorilor și a martorilor indicați de părți ori identificați de organele de
urmărire penală ale căror declarații sunt pertinente, concludente și utile
pentru soluționarea cauzei și la administrarea oricăror alte probe necesare
pentru lămurirea cauzei, înscrisuri, acte medicale, etc.
Sub acest aspect sentința primei instanțe
este temeinică și legală, iar aprecierea petentului din motivele de recurs că,
probele propuse sunt inexistente, este nefondată.
Potrivit art. 65 alin. (1) C. proc. pen.,
sarcina administrării probelor în faza de urmărire penală, a procesului penal
revine organului de urmărire penală, părțile având posibilitatea să propună
probe pentru dovedirea susținerilor lor.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,
probele nu au o valoare dinainte stabilită, și aprecierea lor se face de
organul de urmărire penală și de instanța de judecată în urma examinării
tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Astfel, asupra caracterului pertinent,
concludent și util al unei probe, se poate pronunța numai procurorul în faza de
urmărire penală și instanța de judecată în faza de judecată, aprecierea
petentului că probele dispuse de instanță sunt inexistente și nu sunt utile soluționării
cauzei, este nefondată.
Instanța nu putea să rețină cauza spre
soluționare în temeiul art. 278
1
alin. (8) lit. c) C. proc. pen.,
așa cum a susținut petentul, întrucât în cauză nu fusese administrată nicio
probă, această soluție putând fi pronunțată numai în cazul în care la dosar
sunt suficiente probe pentru începerea urmăririi penale iar procurorul a dat o
soluție de scoatere de sub urmărire penală.
Întrucât sentința primei instanțe este
temeinică și legală, neexistând nici un motiv de casare a acesteia, Înalta
Curte constată că recursul petentului este nefondat urmând să fie respins, ca
atare, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul va fi obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petiționarul G.V. împotriva sentinței penale nr. 77/P/2007 din 26 septembrie
2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie
2008.