ÎCCJ, decizie (scj.ro #84200)

Infracțiuni

asimilate infracțiunilor de corupție.

Infracțiuni

prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000. Modificare

legislativă

Cuprins

pe materii:

Drept penal.

Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale.

Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

infracțiuni

asimilate infracțiunilor de corupție

- i

nfracțiuni

prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000

-

modificare legislativă

Legea

nr. 78/2000,

art. 10 lit. b)

C.

pen.,

art. 246

Abrogarea unei

norme de incriminare nu echivalează cu dezincriminarea faptei

prevăzute în acea normă. În consecință, în urma

abrogării, prin Legea nr. 69/2007, a normei de incriminare a faptelor de a

acorda credite cu încălcarea legii sau a normelor de creditare și de

a nu urmări, conform legii sau normelor de creditare, destinațiile

contractate ale creditelor, prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr.

78/2000, faptele pot fi încadrate în art. 246 C. pen. referitor la abuzul în

serviciu contra intereselor persoanelor, dacă sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în acest text de lege.

I.C.C.J., secția penală, decizia

nr. 5541 din 20 noiembrie 2007

Prin sentința

penală nr. 131 din 8 aprilie 2004 a Tribunalului Bihor a fost

condamnată inculpata C.L. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și a două

infracțiuni prevăzute în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art.

1 lit. b) și e) din Legea nr. 78/2000, iar inculpatul M.C. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 215 alin. (1),

(2), (3) și (4) C. pen. și art. 10 lit. c) din Legea nr.78/2000

Instanța a

reținut în esență că, în perioada aprilie-mai 2003, în

calitate de director al sucursalei unei bănci, inculpata C.L. a acordat

mai multe credite societății comerciale T., cu încălcarea

normelor de creditare și nu a urmărit - conform legii și

normelor bancare - destinația contractată a creditelor, în scopul

obținerii de foloase necuvenite.

Pentru a aproba, în baza atribuțiilor sale de serviciu, ca director al

sucursalei băncii, acordarea a două credite, cu încălcarea

normelor bancare, la 4 aprilie și 30 mai 2003, inculpata a primit de la

inculpatul M.C. sumele de 300 de euro și 1.000 de dolari SUA.

În calitatea sa de administrator la societatea comercială T., inculpatul

M.C. a indus în eroare banca, prin folosirea unor documente de plată

frauduloase emise pe numele unor societăți comerciale dizolvate, cu

prilejul încheierii convențiilor de împrumut, cauzând băncii un

prejudiciu total de 616.000.000 de lei.

În perioada aprilie-mai 2003, inculpatul a solicitat și a obținut de

la bancă credite în valoare totală de 1.430.000.000 de lei pe care,

contrar destinației lor, le-a folosit pentru rambursarea unor credite

anterioare, pentru plăți către societăți cu care nu

avea relații comerciale sau pentru ridicări în numerar fără

prezentarea de documente justificative.

Împotriva acestei soluții au declarat apel procurorul și inculpata

C.L.

Prin decizia penală nr. 3 din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel Oradea a

admis apelul procurorului, între altele, cu privire la individualizarea

pedepsei aplicată inculpatei C.L.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală

nr. 5134 din 13 septembrie 2005, a admis recursul inculpatei, a casat decizia

atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Oradea pentru rejudecarea

apelurilor procurorului și inculpatei, întrucât instanța de apel nu a

arătat motivele pe care și-a întemeiat soluția.

În rejudecarea

cauzei, Curtea de Apel Oradea, prin  decizia penală  nr. 208/A

din 19 decembrie 2006, a respins apelul procurorului și a admis apelul

inculpatei C.L. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a

desființat-o, între altele, în sensul că a dispus achitarea

inculpatei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., pentru infracțiunea prevăzută în art. 10 lit.

b) din Legea nr. 78/2000 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru cele două infracțiuni

prevăzute în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. b) și

e) din Legea nr. 78/2000.

La 20 decembrie 2006, împotriva acestei decizii penale privind pe inculpata

C.L., procurorul a declarat recurs, solicitând condamnarea inculpatei pentru

infracțiunile reținute în sarcina sa la o pedeapsă

privativă de libertate, considerându-se că din probele administrate

rezultă vinovăția acesteia.

Temeiul juridic al recursului l-au constituit dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

La 24 septembrie 2007, procurorul de ședință a solicitat, în

scris, extinderea motivelor de recurs față de inculpată, cu alte

două motive prevăzute în dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 9 și pct. 20 C. proc. pen.

Procurorul a

susținut că hotărârea instanței de apel nu cuprinde

motivele pe care se întemeiază soluția de achitare a inculpatei sub

aspectul infracțiunii prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr.

78/2000.

Prin al doilea motiv de recurs, s-a solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea

nr. 78/2000, în infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor în formă continuată prevăzută în art. 246 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Procurorul a

arătat că, după pronunțarea deciziei penale nr. 208/A din

19 decembrie 2006, a intrat în vigoare Legea nr. 69/2007 din 26 martie 2007

privind modificarea  lit. b) și c) ale art. 10  din Legea nr.

78/2000.

Prin Legea nr.

69/2007 s-au abrogat dispozițiile incriminatoare privind acordarea

creditelor cu încălcarea legii și a normelor bancare, rămânând

în continuare incriminată numai acordarea subvențiilor cu

încălcarea legii.

Abrogarea

dispozițiilor incriminatoare prevăzute în art. 10 lit. b) și c)

din Legea nr. 78/2000 nu a însemnat  dezincriminarea faptelor

prevăzute în aceste dispoziții, întrucât  faptele continuă

să fie incriminate prin alte dispoziții cu caracter penal.

În

speță, abrogarea dispozițiilor cu caracter special

prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000, determină ca

faptele săvârșite de inculpată să primească o

altă încadrarea juridică, potrivit legii generale care își

redobândește eficacitatea, respectiv în infracțiunea de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C. pen.

Procurorul a mai solicitat extinderea efectelor recursului și cu privire

la inculpatul M.C., în sensul schimbării încadrării juridice în ceea

ce-l privește din infracțiunea prevăzută în art. 10 lit. c)

din Legea nr. 78/2000, în infracțiunea prevăzută în art. 272

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind folosirea cu

rea-credință a bunului sau creditului de care se bucură

societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui

propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interes direct

sau indirect.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpata C.L. a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000,

constând în aceea că, în calitate de director al sucursalei unei

bănci, în perioada aprilie-mai 2003, a acordat mai multe credite

societății comerciale T., cu încălcarea legii bancare și a

normelor de creditare și nu a urmărit, conform legii și normelor

bancare, destinațiile contractate ale creditelor, în scopul obținerii

de foloase necuvenite.

Instanțele de judecată s-au pronunțat asupra unei singure

infracțiuni, când, în realitate, inculpata a săvârșit două

fapte distincte, ale căror elemente materiale și urmări sunt

diferite:

- o primă

infracțiune prevăzută în art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000

constă într-o acțiune - aceea de acordare de credite cu

încălcarea dispozițiilor legale - și care se consumă

instantaneu, la momentul realizării lui

verbum regens

;

- o a doua infracțiune prevăzută în art. 10 lit. b) din

aceeași lege constă într-o inacțiune - aceea de neurmărire a

destinației creditelor acordate - și care are un moment de consumare

și unul de epuizare, ulterioară săvârșirii primei

infracțiuni.

Faptele au rezoluții infracționale distincte și se află în

concurs real, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.

Abrogarea art. 10 lit. b) din Legea nr. 78/2000 pune problema

retroactivității legii penale.

Abrogarea unei dispoziții de incriminare nu înseamnă întotdeauna

și dezincriminarea faptei prevăzute în acea dispoziție,

fiindcă este posibil ca fapta respectivă să continue să fie

incriminată printr-o altă dispoziție cu caracter penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

faptele reținute în sarcina inculpatei, astfel cum au fost arătate,

se regăsesc în conținutul infracțiunii de abuz în serviciu

prevăzută în art. 246 C. pen.

Instanța urmează să se pronunțe asupra noii încadrări

juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei, să

stabilească încadrarea juridică în ceea ce privește forma

continuată a infracțiunii și să-i asigure inculpatei

realizarea deplină a dreptului la apărare în raport cu noua

situație juridică stabilită.

Cu privire la infracțiunile de luare de mită, prevăzute în art.

254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 1 lit. b) și e) din Legea nr.

78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

necesitatea efectuării unei cercetări judecătorești

amănunțite, în vederea stabilirii adevărului în cauză

și lămuririi neconcordanțelor dintre declarații.

În ceea ce privește solicitarea procurorului de a se extinde efectele

recursului și cu privire la inculpatul M.C., Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că recursul procurorului a fost

declarat numai cu privire la inculpata C.L.

În conformitate cu dispozițiile art. 416

1

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen., hotărârea instanței de apel 208/A din 19 decembrie 2006 a

rămas definitivă față de acesta la data expirării

termenului de recurs.

Abrogarea dispozițiilor art. 10 lit. c) din Legea nr. 78/2000 a intervenit

ulterior rămânerii definitive a hotărârii cu privire la inculpatul

M.C., astfel că schimbarea încadrării juridice a acestei

infracțiuni în cea prevăzută în art. 272 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990 și condamnarea inculpatului în condițiile în care

căile de atac anterior exercitate de procuror au fost exclusiv în favoarea

acestuia, nu este legală. Inculpatul are la dispoziție alte prevederi

ale Codului de procedură penală pentru rezolvarea acestei

situații juridice.

În

consecință, recursul declarat de procuror a fost admis, decizia

penală sus-menționată și sentința penală nr. 131

din 8 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Bihor au fost casate, în

parte, numai în ceea ce privește soluționarea laturii penale și

numai cu privire la inculpata C.L. și s-a dispus trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul Bihor.