ÎCCJ, decizie (scj.ro #84123)

Infracțiuni

asimilate infracțiunilor de corupție. Art. 12 lit. a) din Legea nr.

78/2000

Cuprins pe

materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni

prevăzute în legi speciale. Infracțiuni asimilate infracțiunilor

de corupție

Indice

alfabetic:

Drept penal

-

infracțiuni

asimilate infracțiunilor de corupție

-

art. 12 lit.

a) din Legea nr. 78/2000

Legea

nr. 78/2000,

art. 12 lit. a)

În dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, cu

modificările și completările ulterioare, este incriminată,

între altele, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț,

incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o

îndeplinește o persoană, în scopul obținerii pentru sine sau

pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. În raport cu

dispozițiile menționate, simpla efectuare de operațiuni

financiare, ca acte de comerț, nu constituie infracțiunea

prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, ci numai

efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile

cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o

îndeplinește o persoană, dacă o astfel de incompatibilitate este

prevăzută de lege.

I.C.C.J., secția penală, sentința

nr. 90 din 29 ianuarie 2007

Petiționarii T.N. și T.M. au formulat plângere penală la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău solicitând tragerea la

răspundere penală a magistratului judecător M.D. -

judecător în cadrul judecătoriei - pentru infracțiunea

prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Departamentului

Național Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău care, prin

Ordonanța nr. 58/P/2005, a dispus neînceperea urmăririi penale

față de M.D. pentru infracțiunea prevăzută în art. 12

lit. a) din Legea nr.78/2000, întrucât nu sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii.

Împotriva acestei soluții, petiționarii au formulat plângere, care a

fost admisă prin Ordonanța nr. 686/II/2005 a Direcției

Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a

Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor  de Corupție -

dispunându-se infirmarea soluției, precum și începerea urmăririi

penale, conform dispozițiilor art. 228 alin. (7) C. proc. pen.,

față de magistratul M.D. pentru infracțiunea prevăzută

în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, iar față de B.I. - executor

judecătoresc, A.C. și D.N. - experți - pentru infracțiunea

prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea

nr. 78/2000.

După efectuarea urmăririi penale, prin ordonanța din 27 iunie

2006 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Secția de Combatere a Infracțiunilor Conexe Infracțiunilor

de Corupție - s-a dispus scoaterea de sub  urmărire penală

a învinuitului M.D., în temeiul dispozițiilor art. 249 raportat la art. 11

pct. 1 lit. b) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru

infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000,

întrucât fapta nu există.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală și a învinuiților B.I., A.C. și D.N.

Împotriva acestei ordonanțe, petiționarii au formulat plângere la

procurorul șef de secție care, prin ordonanța din 4 august 2006,

dată în dosarul nr. 92/P/2005, a respins-o ca neîntemeiată.

Împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală,

petiționarii T.N. și T.M. au formulat plângere în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., solicitând

desființarea acesteia întrucât este nelegală.

Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispozițiile art.

278

1

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului

din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că aceasta este nefondată pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sunt

pedepsite cu închisoare  „efectuarea de operațiuni financiare, ca

acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau

însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de

tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în

virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.”

Elementul material al laturii obiective poate să constea numai într-o

acțiune, care poate fi realizată alternativ, fie prin efectuarea de

operațiuni financiare, ca acte de comerț, fie prin încheierea de

tranzacții financiare.

În prima variantă, elementul material al laturii obiective constă în

efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț.

Sunt considerate, potrivit art. 3 pct. 11 C. com., ca fapte, acte de

comerț, operațiunile de bancă și schimb - fiind enumerate și

celelalte  fapte de comerț - iar potrivit art. 4 C. com., sunt

socotite ca fapte de comerț, celelalte contracte și obligațiuni

ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă

contrariul nu rezultă din însuși actul în sine.

Pe de altă parte, pentru ca actele de comerț să poată

constitui elementul material al infracțiunii, legea impune ca ele să

fie incompatibile cu funcția, atribuțiile sau însărcinarea pe

care o îndeplinește o persoană.

Prin ea însăși, simpla efectuare de operațiuni financiare, ca

acte de comerț, nu realizează latura obiectivă a

infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Legea obligă ca ele să fie incompatibile cu funcția,

atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește subiectul activ.

Incompatibilitatea trebuie să rezulte din lege, pentru că numai

astfel ea condiționează și deopotrivă determină

existența elementului material al laturii obiective a infracțiunii.

În cea de-a doua modalitate normativă, tranzacția este înțelegerea

intervenită între două sau mai multe părți prin care se

stabilește modalitatea transmiterii anumitor drepturi sau a

efectuării unor schimburi comerciale.

Tranzacția poate realiza elementul material al laturii obiective numai

dacă privește tranzacțiile financiare și a fost

realizată de făptuitor utilizând informațiile obținute în

virtutea funcției, atribuțiilor sau însărcinării sale.

Cât privește latura subiectivă, infracțiunea poate fi

săvârșită numai cu intenție directă calificată de

scop. Prin urmare, fapta se comite în scopul dobândirii pentru sine sau pentru

altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Analizând fapta învinuitului M.D. prin prisma  elementelor expuse anterior

se constată că fapta nu există.

În speță, din probele administrate în cauză rezultă

că, prin sentința penală nr. 222 din  5 decembrie 2001 a

Judecătoriei Bicaz, definitivă prin decizia penală nr. 105/2002

a Tribunalului Neamț, s-a dispus condamnarea inculpatului T.N. la pedeapsa

de un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

vătămare corporală prevăzută în art. 181 C. pen. -

parte vătămată L.M.

Acesta a fost obligat la plata sumelor de 5.000.000 de lei daune materiale,

5.000.000 de lei daune morale și 2.000.000 de lei cheltuieli judiciare

către partea vătămată L.M. și la 3.257.950 de lei

cheltuieli de spitalizare către spitalul orășenesc.

Atât spitalul orășenesc, cât și partea civilă L.M. au

solicitat punerea în executare a hotărârii, cererile acestora fiind

adresate executorului judecătoresc B.I.

În aceste împrejurări, judecătoria - judecătorul cauzei fiind

învinuitul M.D. -, prin încheierea din 29 mai 2002, a încuviințat

executarea silită pentru suma de 12.000.000 de lei privind pe debitorul

T.N., modalitatea aleasă fiind poprirea.

Ulterior însă, dat fiind faptul că debitorul încetase raporturile de

muncă cu societatea la care era angajat, s-au emis de către

executorul judecătoresc formele de executare prin licitație

publică, fiind scos la vânzare imobilul proprietatea acestuia.

La licitația

publică a participat și învinuitul M.D., imobilul fiind însă

adjudecat de numitul C.G. cu prețul de 100.000.000 de lei, încheindu-se

actul de adjudecare.

Pentru a dispune

încuviințarea executării silite au fost avute în vedere

dispozițiile art. 373

1

- art. 373

3

C. proc. civ.,

potrivit cu care admisibilitatea cererii este condiționată de

existența unui titlu executoriu care să constate existența unei

creanțe certe, lichide și exigibile a creditorului.

În același sens, este de reținut faptul că încheierea de

încuviințare a executării silite a fost comunicată debitorului,

iar acesta avea posibilitatea să utilizeze calea de atac a apelului,

instanța de control judiciar având astfel posibilitatea să examineze

legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 1718 - art. 1719 C. civ.,

debitorul este ținut să-și îndeplinească obligațiile

cu toate bunurile sale, care formează gajul general al creditorilor

chirografari.

În ceea ce privește participarea învinuitului la licitația

publică, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a

constata că dispozițiile art. 1309 C. civ., care interzic

judecătorului, procurorului și avocatului cumpărarea de drepturi

litigioase care sunt de competența instanțelor în a căror

rază teritorială își exercită funcția, nu sunt

incidente în cauză, deoarece dreptul asupra bunului scos la licitație

a încetat a mai fi litigios.

Astfel, s-a pornit procedura executării silite, fiind emise

formalitățile de publicitate, în vederea scoaterii la licitație

publică a imobilului.

În această etapă, proprie executării silite, bunul a ieșit

din sfera drepturilor litigioase a căror întindere și conținut

au fost determinate în etapa corespunzătoare fazelor de judecată - în

primă instanță și căi de atac - astfel că

dispozițiile art. 1309 C. civ. nu-și mai găsesc aplicabilitatea.

Prin textul enunțat se instituie o incompatibilitate a judecătorului,

procurorului și avocatului în dobândirea de drepturi litigioase din raza

de activitatea a instanțelor unde funcționează, sintagma

„drepturi litigioase” semnificând existența unor drepturi reale sau de

creanță care formează obiectul unui litigiu.

Pe de altă parte, se impune a fi reținute  și

dispozițiile art. 6 - art. 10 din Legea nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, care reglementează

incompatibilitățile și interdicțiile magistraților,

fără a se regăsi printre acestea interdicția magistratului

de a participa la o licitație.

În aceste condiții, în lipsa unor elemente care să contureze

pretinsele fapte reținute prin plângerea petiționarilor, în temeiul

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petiționarii T.N. și T.M.