ÎCCJ, decizie (scj.ro #123208)

Infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Conflict de interese

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000

Indice alfabetic:

Drept penal

-

infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000

-

conflict de interese

Legea nr. 78/2000,

art. 12 lit. a)

C. pen.,

art. 301

C. pen. anterior,

art. 253

1

În ipoteza în care acuzația formulată privește o singură conduită - constând în cumpărarea unui imobil care formează obiectul procedurii de licitație, prin persoane interpuse, de către președintele comisiei de licitație - nu pot fi întrunite atât elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea), cât și elementele de tipicitate ale infracțiunii de conflict de interese, întrucât în cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 actul incriminat se realizează în afara cadrului funcției, atribuției sau însărcinării, iar în cazul infracțiunii de conflict de interese actul incriminat se realizează în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, excluzându-se reciproc.

Dacă în cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act exterior funcției, atribuției sau însărcinării, în cazul infracțiunii de conflict de interese incompatibilitatea este generată de efectuarea unui act în cadrul atribuțiilor de serviciu și, în consecință, același act de conduită nu poate conduce la pronunțarea unei soluții de condamnare pentru ambele infracțiuni.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 179/A din 19 mai 2015

Prin sentința nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost achitat inculpatul D.D., în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.O. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata C.M. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 48 C. pen. raportat la art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

Analizând probatoriul administrat în cauză, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În anul 2007 inculpatul D.D. a deținut funcția de director al Băncii C. - Sucursala R. și, totodată, președinte al Comitetului de credit al acestei unități bancare. Funcțiile au fost deținute în perioada 17 iunie 2005 - 1 iunie 2009.

Consiliul de administrație al Băncii C., în ședința din 20 septembrie 2007, a aprobat vânzarea imobilului în care funcționase sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. În acest sens, s-a adoptat o hotărâre și s-a stabilit ca imobilul să fie vândut prin procedura de vânzare la licitație deschisă, fără preselecție. S-a stabilit prețul de începere al licitației la suma de 2.143.182 lei, fără TVA.

Imobilul în cauză a fost reevaluat prin adresa Direcției Patrimoniului Băncii C. În urma acestei reevaluări s-au comunicat către Sucursala R. condițiile de vânzare a spațiului în cauză și prețul de începere al licitației. Ca urmare a acestor dispoziții, la data de 15 noiembrie 2007, D.D., în calitate de director al Băncii C. - Sucursala R. a emis decizia prin care a fost numită comisia în vederea licitației pentru vânzarea imobilului în cauză. Comisia a fost alcătuită din D.D., în calitate de președinte, P.V., S.M. și B.C., în calitate de membri, la care s-a adăugat I.E., secretar de comisie.

Au fost îndeplinite formalitățile pentru publicitatea organizării licitației și s-a întocmit, totodată, caietul de sarcini.

Pentru participarea la licitație, caietul de sarcini a fost achiziționat de două societăți comerciale și de o persoană fizică, respectiv: societatea E., pentru care reprezentantul acesteia, inculpatul C.O., a achitat contravaloarea caietului de sarcini; C.M., în nume propriu și societatea D., ambii participanți la licitație achitând contravaloarea caietului de sarcini. Ulterior, participanții la licitație au depus la Banca C. - Sucursala R. plicurile conținând oferta pentru imobil.

Licitația a avut loc la data de 28 noiembrie 2007 la sediul Sucursalei R. a Băncii C. Rezultă, din probele administrate, că la data respectivă au participat toți cei trei ofertanți și, de asemenea, comisia a fost prezentă în întregul ei. Cu această ocazie, a fost încheiat procesul-verbal în care se specifică membrii comisiei de licitație prezenți, în componența mai sus menționată, prețul oferit de participanții la licitație și constatările comisiei de licitație, respectiv împrejurarea că prețul cel mai mare a fost oferit de către societatea E., respectiv suma de 769.500 euro. În baza acestor constatări, comisia de licitație a hotărât ca adjudecarea bunului scos la licitație să se facă în favoarea societății E. pentru suma de 769.500 euro, fără TVA. În urma adjudecării spațiului scos la licitație, Banca C. - Sucursala R. reprezentată prin D.D., în calitate de director și S.M., în calitate de director de operațiuni, a încheiat cu societatea E., reprezentată de C.O., contractul de vânzare-cumpărare autentificat la 28 noiembrie 2007.

Ulterior licitației, centrala Băncii C. a modificat prețul de pornire pentru imobilul în cauză, majorându-l la 803.884 euro. Reprezentantul societății E. a fost de acord cu modificarea prețului de vânzare și, ca urmare, s-a încheiat un act adițional, autentificat la 29 noiembrie 2007. Din probele administrate rezultă că societatea E. a achitat în întregime contravaloarea imobilului, respectiv suma de 2.883.546 lei în șase tranșe.

Din examinarea probelor administrate în această cauză, curtea de apel a constatat următoarele:

Referitor la săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul D.D., latura obiectivă presupune realizarea, după caz, a unor operațiuni financiare sau tranzacții financiare incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană. Din examinarea acestor dispoziții legale rezultă că în modalitatea de efectuare a unor operațiuni financiare textul incriminator impune realizarea acestora ca acte de comerț. A doua modalitate de săvârșire a infracțiunii ce rezultă din dispozițiile normative mai sus menționate are în vedere încheierea de tranzacții financiare.

În legătură cu latura subiectivă a acestei infracțiuni, textul de lege are în vedere intenția directă raportat și la scopul prevăzut de lege.

Din ansamblul probator administrat în cauză, curtea de apel nu a constatat existența elementelor constitutive ale infracțiunii, așa cum sunt inserate în textul incriminator.

Curtea de apel subliniază că niciuna dintre probele administrate în cauză nu demonstrează faptul sau împrejurarea potrivit căreia inculpatul D.D. a beneficiat în vreun fel de imobilul în cauză, după efectuarea procedurilor de licitație.

În legătură cu plata prețului stabilit pentru acest imobil, așa cum rezultă din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză, achitarea acestuia s-a făcut exclusiv prin virament bancar din contul curent și nu există depuneri de numerar pentru această plată. Au fost identificate sumele de bani și rulajul acestora în conformitate cu viramentele financiare efectuate.

Tot din expertiza contabilă judiciară dispusă în cauză s-a reținut că nu sunt înregistrări financiare în perioada de referință din care să rezulte depuneri în numerar, direct sau mascat, în conturile societății E. de la inculpatul D.D.

Probele administrate au demonstrat că inculpatul D.D. a beneficiat în perioada de referință de un credit pentru nevoi personale de la Sucursala R. a Băncii C. Curtea de apel a constatat că nu au fost semnalate încălcări ale normelor legale în vigoare la data respectivă privind obținerea acestui credit de către inculpatul D.D.

Instanța de fond reține că nu există nicio probă din care să rezulte în mod clar, cert și convingător că acest credit ar fi fost obținut de către inculpatul D.D. cu scopul de a achita în nume propriu contravaloarea imobilului reprezentând sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. Mai mult decât atât, din probele administrate, inclusiv declarația unor martori, rezultă că, în perioada de referință, inculpatul D.D. intenționa cu banii obținuți prin creditul respectiv să achiziționeze un apartament în București, tranzacție care nu s-a mai realizat.

Curtea de apel a constatat că în cauză nu există probe care să demonstreze intenția directă a inculpatului D.D. de a folosi calitatea pe care o avea la data respectivă și a achiziționa printr-o procedură frauduloasă imobilul reprezentând sediul vechi al Băncii C. - Sucursala R. în nume propriu.

În ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese reținută în sarcina aceluiași inculpat, curtea de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, atâta timp cât nu există probele care să demonstreze intenția inculpatului de a achiziționa în nume propriu imobilul în discuție.

Un alt aspect este și acela că dispozițiile art. 253

1

C. pen. anterior se referă la fapta săvârșită de un funcționar public. Curtea de apel a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege, deoarece D.D. nu avea la data respectivă calitatea de funcționar public. În luna noiembrie 2007, Banca C. era o societate comercială privată, neavând relevanță faptul că o parte din acțiuni erau deținute de către stat.

În ceea ce privește complicitatea la săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 în sarcina inculpaților C.O. și C.M., curtea de apel nu a reținut-o, atâta timp cât în sarcina inculpatului D.D. nu au putut fi constatate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000. Doctrina și jurisprudența în materie impun această condiție pentru reținerea complicității, respectiv să se fi săvârșit în mod nemijlocit de către o persoană ca autor o faptă prevăzută de legea penală.

Pe de altă parte, niciuna dintre probele administrate în cauză nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, în sensul de a demonstra neechivoc că inculpații mai sus menționați au sprijinit într-o modalitate sau alta săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina autorului, respectiv inculpatul D.D. și, totodată, niciuna dintre probele administrate nu demonstrează clar și neechivoc că o astfel de acțiune, dacă ar fi existat, s-ar fi realizat sub forma intenției cerută de lege.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești.

Analizând apelul formulat în cauză, instanța reține că au fost formulate două categorii de acuzații, referitoare la:

- infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, fapta privindu-i pe D.D. în calitate de autor și pe C.O., respectiv C.M. în calitate de complici;

- infracțiunea prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior, fapta privindu-l doar pe D.D., fără să se rețină și o contribuție accesorie pentru o altă persoană.

Pentru ambele acuzații instanța de fond a pronunțat soluții de achitare, apreciind că faptele nu există. În consecință, combaterea argumentelor instanței de fond de către acuzare trebuia să conducă în apel, prin probele administrate, la dovedirea unor elemente obiective: existența actelor săvârșite în calitate de autor de către D.D., cumpărarea imobilului respectiv participarea în calitate de președinte la licitația în care și-a adjudecat un imobil. Elementul comun celor două acuzații este reprezentat de cumpărarea imobilului de către D.D.

Înainte de a analiza situația de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în speță, instanța de apel va examina dacă modul de formulare a acuzației, în acest caz particular, ar fi putut conduce la pronunțarea de soluții de condamnare pentru ambele fapte ce formează obiectul judecății sau dacă, însuși modul de formulare a acuzației, excludea o soluție de condamnare, pentru considerente ce țin de faptul că, în raport cu situația reținută de acuzare prin rechizitoriu, elementele de tipicitate ale celor două infracțiuni se exclud reciproc.

Faptele pentru care s-au formulat acuzații sunt incriminate după cum urmează:

Art. 12 lit. a) din Legea nr.78/2000:

„Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale” (...).

Art. 253

1

C. pen. anterior - Conflictul de interese

„(1) Fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, îndeplinește un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soțul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică pe durată maximă.”

Instanța constată imposibilitatea reținerii ambelor infracțiuni în cazul în care acuzația vizează o singură conduită, de exemplu cumpărarea unui imobil, astfel cum este formulată acuzația în prezentul dosar. Din examinarea celor două incriminări rezultă că elementul material, actul incriminat, se realizează în cazul conflictului de interese în exercițiul atribuțiilor de serviciu, iar în cazul infracțiunii din Legea nr. 78/2000, actul are loc în afara funcției, însărcinării sau atribuției. În consecință, cumpărarea unui imobil, prin interpuși, de către președintele comisiei de licitație nu poate întruni în același timp elementele de tipicitate ale conflictului de interese incriminat de Codul penal (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în exercițiul atribuțiilor de serviciu) și ale infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 (când ar trebui să fie realizată o cumpărare a imobilului în afara exercițiului atribuțiilor de serviciu).

Chiar dacă în ambele ipoteze există o incompatibilitate cu funcția respectivă, sursa incompatibilității este diferită. În cazul art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, situația de incompatibilitate cu funcția deținută apare din cauza unui act încheiat în afara serviciului. Spre deosebire de această ipoteză (a incompatibilității cu funcția din cauza unui act încheiat în afara atribuțiilor de serviciu), în cazul conflictului de interese, situația de incompatibilitate se produce din cauza unui act încheiat în cadrul atribuțiilor de serviciu. În cazul conflictului de interese, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a oricăror atribuții de serviciu ale unui subiect activ calificat ca funcționar public și are ca urmare obținerea unui folos patrimonial. În cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, incompatibilitatea decurge din modul de exercitare a unui anumit act exterior funcției, în afara îndatoririlor de serviciu (respectiv o operațiune financiară sau o tranzacție financiară) și urmărește un scop patrimonial care nu trebuie, însă, efectiv realizat pentru ca fapta să fie infracțiune. Atunci când tranzacțiile sau operațiunile financiare sunt realizate în exercițiul atribuțiilor de serviciu, sunt de natura serviciului sau atribuției subiectului activ, dar sunt exercitate în contra scopului funcției, ia naștere o infracțiune de serviciu. Exercitarea unui act de serviciu constând într-o tranzacție financiară sau operațiune comercială în contradicție cu specificul acesteia, urmărindu-se un folos material care, însă, nu s-a realizat, reprezintă tentativa la infracțiunea de deturnare de fonduri (art. 307 C. pen.) și nu infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000.

În consecință, acuzațiile formulate de Ministerul Public în ceea ce îl privește pe D.D. se exclud una pe cealaltă, deoarece actul obținerii unui imobil, prin interpuși, de către președintele comisiei de licitație nu poate fi considerat deopotrivă în interiorul și în afara atribuțiilor exercitate. Cele menționate anterior conduc la concluzia imposibilității obiective de pronunțare a unei soluții de condamnare în raport cu ambele infracțiuni ce fac obiectul acuzației. Față de modul de formulare a acuzației, cele două infracțiuni, cea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 și cea prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior, nu pot să caracterizeze, din punct de vedere juridic, același act de conduită.

Pentru aceleași considerente ce țin de excluderea reciprocă a elementelor de tipicitate față de același act de conduită și deci de imposibilitatea ca una dintre infracțiuni să o absoarbă pe cealaltă, instanța va proceda la examinarea caracterului fondat al fiecărei acuzații și nu va examina posibilitatea unei schimbări de încadrare juridică de natură să conducă la reținerea doar a uneia dintre cele două infracțiuni. În consecință, instanța va examina în cele ce urmează, în raport cu fiecare dintre acuzațiile formulate, dacă există probe prin care să se demonstreze într-o manieră convingătoare că inculpatul D.D. a cumpărat imobilul scos la licitație prin intermediul lui C.O. și C.M.

În ceea ce privește fapta pentru care este acuzat D.D. și în raport cu care C.O. și C.M. au fost acuzați de participație în forma complicității, respectiv infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, omisiunea probării existenței acestei fapte se răsfrânge nu numai asupra autorului, dar și în ceea ce îi privește pe complici, a căror contribuție accesorie depinde de existența faptei pe care se presupune că au sprijinit-o. Actele complicelui susțin o faptă comisă de către autor. Lipsa faptei autorului conduce astfel nu numai la achitarea acestuia, dar și la achitarea pentru același temei a respectivilor complici, fără ca instanța să mai analizeze vinovăția acestora sau să administreze alte probe în ceea ce îi privește. Proba privind lipsa faptei autorului este suficientă pentru a conduce la achitarea tuturor celor acuzați de a fi participat la fapta respectivă.

Lipsa faptei diferă ca situație juridică, prin consecințele sale, de lipsa vinovăției autorului. În acest din urmă caz, fapta pe care o sprijină complicele există, iar lipsa vinovăției autorului reprezintă o situație subiectivă care îi profită doar acestuia. Lipsa faptei reprezintă, însă, o situație obiectivă ce se răsfrânge asupra tuturor participanților care nu pot fi trași la răspundere pentru un act care nu a existat, indiferent dacă sunt acuzați că l-au săvârșit ori doar sprijinit.

Elementele care trebuiau probate de către acuzare sunt, în principal, existența unui act de comerț incompatibil cu funcția (cumpărarea unui imobil al instituției la care era director, prin interpuși, în cazul infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000), respectiv luarea unei decizii prin care a realizat un folos propriu (desemnarea persoanei interpuse drept câștigător al licitației în cadrul căreia a fost cumpărat imobilul, în cazul infracțiunii prevăzute în art. 253

1

C. pen. anterior). Instanța va analiza mai întâi probele în ceea ce privește actul de comerț (dobândirea imobilului), având în vedere consecințele pe care le produce asupra ambelor acuzații.

Ministerul Public a subliniat în motivele de apel că faptele reținute în sarcina inculpatului vizează prima modalitate de săvârșire a infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, respectiv efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț, acesta fiind elementul material al laturii obiective a infracțiunii.

Plata prețului imobilului din banii lui D.D. (conform modului de formulare a acuzației, plata din banii proprii era singura variantă de plată a prețului cercetată în cursul urmăririi penale), element determinant al cumpărării imobilului de către acesta, nu a putut fi probată. Deși demonstrația existenței unor note din agendă și a demersurilor pentru găsirea unui chiriaș (convorbirea telefonică purtată între inculpați Ia 13 ianuarie 2009) sunt importante în economia cauzei, aceste împrejurări nu sunt însă suficiente prin ele însele, fără alte împrejurări de fapt, pentru stabilirea autorului infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 sau a infracțiunii de conflict de interese, în condițiile în care ar putea fi susținute și alte variante, la fel de plauzibile, privind singurul demers al inculpatului pentru închirierea imobilului (declarațiile luate în cauză au arătat că C.O. i-a solicitat, în raport cu relațiile de prietenie de lungă durată, să îl ajute să găsească un chiriaș pentru imobilul cumpărat la licitație) și în raport cu natura acestui demers (solicitarea adresată unei firme specializată în tranzacții imobiliare).

Consemnările din agenda personală a inculpatului D.D. au fost explicate de către apărare într-o manieră care se coroborează cu alte mijloace de probă și care oferă o variantă credibilă faptelor, fără relevanță penală, opusă celei prezentate de acuzare (aflat într-o stare de sănătate gravă, acuzatul a explicat fiului său datoriile, acumulate în realitate în relația extraconjugală, prin cumpărarea unui bun care să arate că era preocupat de viitorul familiei). Acuzarea nu a dovedit, însă, că inculpatul a și folosit banii pe care îi avea pentru cumpărarea imobilului și nu a răspuns argumentelor apărării care a arătat că banii pentru imobilul cumpărat la licitație au fost plătiți de firma câștigătoare, din venituri provenite din rulajul propriu. Acuzarea nu a argumentat nici că există un mijloc de probă prin care să se dovedească faptul că D.D. ar fi dat firmei câștigătoare vreo sumă care să justifice ideea că ar fi plătit prețul imobilului (nu au fost formulate în prezenta cauză acuzații privind primirea imobilului cu titlu gratuit de către D.D. de la familia C.). Apărarea a dovedit, însă, modul în care au fost cheltuiți banii din creditul luat de către D.D. și pe care acuzarea a considerat că i-ar fi folosit în scopul cumpărării imobilului scos la licitație. Cu excepția consemnării din agendă, contestată asupra conținutului de către apărare în varianta descrisă mai sus, nicio altă probă nu susține faptul că D.D. ar fi plătit prețul imobilului respectiv, astfel cum afirmă acuzarea. În lipsa altor probe care să susțină faptele consemnate în agendă, nu există un probatoriu suficient pentru a se pronunța o soluție de condamnare.

În acest context, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu există probe care să conducă la stabilirea unei situații de fapt clare, cu un grad de probabilitate de tipul celui necesar pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție, și anume dincolo de orice îndoială rezonabilă, și la concluzia vinovăției inculpatului D.D., astfel încât principiul prezumției de nevinovăție nu a fost răsturnat, iar dubiul creat profită acestuia.

Față de modul de formulare a acuzației pentru infracțiunea prevăzută în art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, legată de cumpărarea fostului sediul al Băncii C. de către inculpat, instanța constată că soluția de achitare, pentru D.D. ca autor și pentru C.O., respectiv C.M. în calitate de complici, în considerarea lipsei faptei constând în desfășurarea unui act de comerț incompatibil cu funcția de către D.D., este corectă.

În ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese, în rechizitoriu se menționează următoarele:

Inculpatul D.D., în calitate de director al Băncii C. - Sucursala R. și președinte al comisiei de licitație constituită pentru vânzarea imobilului care a reprezentat sediul vechi al Băncii C. din municipiul R., în baza unei înțelegeri prealabile realizate cu inculpații C.O. și C.M., a dobândit în mod necuvenit, în interes propriu, prin societatea interpusă - societatea E., bunul imobil anterior menționat. S-a reținut că inculpatul D.D. era în stare de incompatibilitate prevăzută de normele metodologice în vigoare la acea dată. De asemenea, s-a arătat că același inculpat a participat la licitația din 28 noiembrie 2007 în calitate de președinte al comisiei de licitație, utilizând în scopul mai sus arătat informații obținute în virtutea funcției de director al Băncii C. - Sucursala R., precum și cele conferite de calitatea de președinte al comisiei de licitație.

S-a reținut și împrejurarea că același inculpat, participând la licitația din 28 noiembrie 2007, a acționat cu intenția directă de a realiza un folos material injust pentru sine, constând în obținerea necuvenită a imobilului menționat și a luat decizii în acest sens, deși era într-o vădită stare de incompatibilitate, fapt ce reprezintă un conflict de interese.

Având în vedere, însă, că participarea inculpatului în comisie nu a fost negată, existând astfel un suport faptic parțial al acuzării, considerentul soluției de achitare pronunțate de instanța de fond (fapta nu există) nu este fondat în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese prevăzută în art. 253

1

C. pen. anterior. Elementul care trebuia probat de către acuzare, alături de participarea în comisia de licitație, era obținerea unui folos patrimonial, direct sau indirect, prin intermediul participării în comisia de licitație. Dată fiind lipsa probelor concludente din care să rezulte că inculpatul, și nu societatea E., este adevăratul cumpărător al imobilului, instanța va pronunța soluția de achitare în considerarea temeiului prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Vânzarea unui bun la licitație presupune obținerea unui folos patrimonial, însă nu există probe concludente în dosarul de față în sensul că folosul patrimonial respectiv ar fi fost obținut de către inculpat. Față de această acuzație, instanța constată că, deși D.D. a participat în comisia de licitație, argumentele ce preced au condus la concluzia că inculpatul nu a cumpărat imobilul, astfel că temeiul achitării urmează a fi art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., respectiv nu există probe că persoana acuzată a săvârșit infracțiunea.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva sentinței nr. 101/F din 28 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A desființat, în parte, sentința apelată și rejudecând:

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul D.D. pentru infracțiunea prevăzută în art. 253

1

alin. (1) C. pen. anterior.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.