ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7417/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr.1889 din 28

noiembrie 2006 Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis contestația formulată

de reclamanții S.I., L.L. și M.E. împotriva pârâtului Municipiul Suceava prin

primar, a desființat în parte dispoziția nr. 2270/2006 emisă de pârât, în

sensul că acordarea de titluri de despăgubiri urmează să se facă și pentru

diferența de 121 mp teren din totalul de 750 mp care au făcut obiectul

notificării reclamanților, teren situat în Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că potrivit adresei nr. 2664/1948, depusă la dosar, reiese

că suprafața terenului naționalizat de la autorul reclamanților a fost de 750

mp, din care 271,60 mp ocupată de clădirea spitalului.

În atare situație, în mod greșit a

considerat pârâtul că reclamanții nu au făcut dovada trecerii în patrimoniul

statului, respectiv a Ministerului Sănătății, decât a unei suprafețe de 629 mp,

nu și a diferenței de 121 mp.

Prin decizia civilă nr. 31 din 21

februarie 2007 Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins ca nefondat

apelul declarat de pârât împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reexaminat înscrisurile depuse la dosar și a stabilit aceeași situație

de fapt ca și prima instanță.

Tribunalul a arătat că și în

extrasul de carte funciară care atestă întabularea dreptului de proprietate

asupra imobilului în favoarea Statului Român prin Ministerul Sănătății, ca

urmare a deciziei Consiliului de Miniștri nr. 1481/1948 și Decretul nr.

302/1948, este menționată suprafața de 750 mp.

Prin urmare, în mod corect a reținut

tribunalul îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii pentru întreaga

suprafață menționată în notificare, respectiv aceea de 750 mp.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., însă nu a

structurat și dezvoltat separat cele două motive de recurs invocate.

Recurentul susține că instanțele au

dat eficiență în mod greșit unei simple adrese din anul 1948, ca fiind act

doveditor pentru diferența de 121 mp, în condițiile în care aceasta se

contrazice cu alte documente asemănătoare.

Recurentul arată că, de exemplu, în

încheierea nr. 19/1948 se arată că suprafața totală expropriată este de 833 mp.

În atare situație, singurul act

relevant este „documentul eliberat de cartea funciară care atestă că cele două

parcele măsoară în realitate 629 mp, adică suprafața pentru care reclamanților

li sa-u oferit despăgubiri.

Intimații au depus la dosar

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este, într-adevăr,

nefondat, și va fi respins pentru următoarele considerente:

Reanalizarea tuturor înscrisurilor

depuse la dosar în scopul verificării corectitudinii situației de fapt reținute

în fazele procesuale anterioare nu este posibilă în recurs față de actuala

configurație a art. 304 C. proc. civ., text de lege care prevede în mod expres

și limitativ motivele pentru care se poate cere casarea sau modificarea unei

hotărâri în recurs.

Ceea ce urmează a verifica Înalta

Curte, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este critica potrivit căreia

instanțele au procedat în mod greșit atunci când au stabilit întinderea

dreptului de proprietate de care a fost privat autorul reclamanților pe baza

înscrisului care atestă preluarea imobilului.

Art. 24 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevede că, în absența unor probe contrare, existența și, după caz,

întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul

normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau

s-a pus în executare această măsură.

În atare situație, în mod legal

tribunalul și curtea și-au întemeiat hotărârile pe copia „fișei și situației

generale a spitalului naționalizat” în temeiul Decretului nr. 302 publicat în

M.Of. nr. 256 din 3 noiembrie 1948.

În plus, așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate, nu numai

că nu s-a reținut existența dovezii contrare la care se referă textul de lege

anterior redat, dar s-a arătat că întinderea de 750 mp a terenului este

menționată și în cartea funciară în care s-a întabulat, după naționalizare,

dreptul de proprietate al Statului român, prin Ministerul Sănătății.

Constatând că în cauză nu este

întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și că

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost doar formal invocat, Înalta Curte va

menține decizia atacată și, în baza art. 312 C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de pârâtul municipiul Suceava prin primar împotriva deciziei nr. 31

din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie

2007.