ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2008

Deliberând, în condițiile art. 256

C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

1.

Cererea de chemare în judecată

1.1.

Obiect

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la 3 iulie 2007,

reclamantul E.D.M. a chemat-o în judecată pe pârâta T.M. pentru ca instanța,

prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea hotărârii de

desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul Districtual din ținutul

Cleveland, statul Oklahoma - SUA.

1.2.

În fapt

In motivarea

cererii de chemare în judecată s-a arătat că la 8 martie 2004 a fost pronunțată

hotărârea de desfacere a căsătoriei părților de către Tribunalul Districtual

din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA.

Prin aceeași

hotărâre, apartamentul cumpărat de părți la 5 aprilie 1999 în municipiul

Ploiești, județ Prahova, a fost atribuit pârâtei, dar cu drept de proprietate

pe viață în favoarea reclamantului, urmând ca la decesul acestuia proprietatea

să fie transferată către pârâtă.

1.3.

în drept

Reclamantul și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 165 și urm. din Legea nr. 105/1992.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin sentința

civilă nr. 989 din 10 iulie 2007 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins

acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a arătat că dispozițiile art. 165 și urm. din Legea nr. 105/1992

stipulează că pentru a fi recunoscută o hotărâre judecătorească străină de

către o instanță din România, trebuie printre altele să se facă dovada

caracterului definitiv al hotărârii străine potrivit legislației țării

respective.

Hotărârea

străină a fost expediată pârâtei la 8 martie 2004, fără să existe nicio

mențiune dacă această hotărâre a rămas sau nu definitivă ori irevocabilă,

potrivit legislației SUA, astfel încât o asemenea hotărâre nu poate fi

recunoscută pe teritoriul României, nefiind suficientă comunicarea către

pârâtă.

3.

Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă

nr. 361 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat

apelul declarat de reclamant.

Instanța de apel a

reținut că reclamantul înțelege să se folosească de dispozițiile hotărârii

pronunțate de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma

referitoare la modalitatea împărțirii bunurilor dobândite de părți.

Nici până la

data pronunțării deciziei din apel reclamantul nu a făcut dovada că hotărârea

este definitivă potrivit legislației SUA, neexistând nicio mențiune în acest

sens pe înscrisurile depuse la dosar.

4.

Recursul

4.1.

Motive

Apelantul-reclamant a

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., prin care a formulat următoarele critici:

In mod nelegal a fost

respinsă cererea de chemare în judecată, din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei rezultând că hotărârea de divorț a fost comunicată pârâtei la 8 martie

2004.

S-a făcut dovada

rămânerii definitive a hotărârii de divorț prin împrejurarea că aceasta a fost

comunicată pârâtei care nu a înțeles să formuleze nicio cale de atac.

Mențiunea

definitivă și irevocabilă nu se aplică unei hotărâri pronunțate în Statele

Unite ale Americii, urmând a face dovada în acest sens, caracterul definitiv și

irevocabil fiind dovedit prin certificatul de expediere și supralegalizarea

hotărârii în cauză.

4.2.

Dovezile în recurs

În condițiile art. 305 C.

proc. civ., recurentul a administrat proba cu înscrisuri noi respectiv,

legislația străină relevantă, titlul 12, capitolul 12, secțiunea 696.2 din

Procedura civilă - Oklahoma.

4.3. Analiza făcută de instanța

de recurs

Analizând hotărârea

atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs, și în raport

de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat

că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamantul a sesizat

instanța română cu o cerere de recunoaștere în România a efectelor patrimoniale

a hotărârii străine prin care s-a admis acțiunea de desfacere a căsătoriei și

s-a dispus asupra imobilului proprietate comună a părților.

În condițiile art.

167 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor

de drept internațional privat, hotărârile referitoare la alte procese decât

cele arătate în art. 166, conform căruia hotărârile străine sunt recunoscute de

plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului

unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost

recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți, pot fi

recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt

îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

a)

hotărârea este

definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată;

b)

instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit

legii menționate, competența să judece procesul;

c)

există reciprocitate în ce privește efectele

hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat

hotărârea.

Instanțele de

fond au respins în mod corect cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate la

8 martie 2004 de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma

- SUA, câtă vreme reclamantul a făcut dovada că aceasta a rămas definitivă,

potrivit legii statului unde a fost pronunțată, abia în etapa recursului.

Astfel, în

secțiunea 696.2 din capitolul 12 intitulat „Hotărârea judecătorească" al

Procedurii civile din statul Oklahoma - SUA, se prevede că în cel mult 3 zile

„de la înaintare" se expediază prin poștă tuturor părților o copie de pe

hotărâre, aceasta fiind o condiție jurisdicțională pentru a se demara recursul.

De asemenea,

procedurile de revizuire ale unei hotărâri sau ordin final trebuie începute

prin înaintarea unei cereri la curtea districtuală a reședinței de județ unde

tribunalul inferior, completul sau ofițerul a emis ordinul în 30 de zile de la

data la care s-a trimis prin poștă hotărârea sau ordinul final către apelant,

așa cum arată certificatul de expediție ce este atașat hotărârii sau ordinului

final.

În speță,

certificatul de expediere atașat hotărârii judecătorești a cărei recunoaștere

în România se urmărește, atestă faptul că hotărârea a fost expediată către M.E.,

în prezent T., la 8 martie 2004.

Nu s-a făcut dovada

că împotriva hotărârii s-ar fi exercitat căi de atac în urma cărora aceasta să

fi fost reformată, motiv pentru care se va aprecia că hotărârea a rămas

definitivă.

Față de cele ce

preced, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 167 alin. (1) din Legea nr.

105/1992, pentru recunoașterea în România, spre a beneficia de puterea lucrului

judecat, a hotărârii de desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul

Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA.

Ca atare,

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va

fi modificată în sensul că, în condițiile art. 296 C. proc. civ., apelul va fi

admis și sentința va fi schimbată în tot în sensul admiterii cererii de chemare

în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul E.D.M.

împotriva deciziei civile nr. 361 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și în

consecință:

Modifică decizia în

sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.

989 din 10 iulie 2007 a Tribunalului Prahova, secția civilă.

Schimbă în

tot sentința în sensul că admite acțiunea și recunoaște în România hotărârea de

desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland,

statul Oklahoma - SUA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 iunie 2008.