ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3580/2008

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția civilă, la 3 iulie 2007, reclamantul E.D.M. a chemat-o în judecată pe pârâta T.M. pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună recunoașterea hotărârii de desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA. 1.2. În fapt In motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că la 8 martie 2004 a fost pronunțată hotărârea de desfacere a căsătoriei părților de către Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA.

Prin aceeași hotărâre, apartamentul cumpărat de părți la 5 aprilie 1999 în municipiul Ploiești, județ Prahova, a fost atribuit pârâtei, dar cu drept de proprietate pe viață în favoarea reclamantului, urmând ca la decesul acestuia proprietatea să fie transferată către pârâtă. 1.3. în drept Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 165 și urm. din Legea nr. 105/1992. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 989 din 10 iulie 2007 Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins acțiunea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a arătat că dispozițiile art. 165 și urm. din Legea nr. 105/1992 stipulează că pentru a fi recunoscută o hotărâre judecătorească străină de către o instanță din România, trebuie printre altele să se facă dovada caracterului definitiv al hotărârii străine potrivit legislației țării respective.

Hotărârea străină a fost expediată pârâtei la 8 martie 2004, fără să existe nicio mențiune dacă această hotărâre a rămas sau nu definitivă ori irevocabilă, potrivit legislației SUA, astfel încât o asemenea hotărâre nu poate fi recunoscută pe teritoriul României, nefiind suficientă comunicarea către pârâtă. 3. Hotărârea instanței de apel Prin decizia civilă nr. 361 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant. Instanța de apel a reținut că reclamantul înțelege să se folosească de dispozițiile hotărârii pronunțate de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma referitoare la modalitatea împărțirii bunurilor dobândite de părți.

Nici până la data pronunțării deciziei din apel reclamantul nu a făcut dovada că hotărârea este definitivă potrivit legislației SUA, neexistând nicio mențiune în acest sens pe înscrisurile depuse la dosar. 4. Recursul 4.1. Motive Apelantul-reclamant a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: In mod nelegal a fost respinsă cererea de chemare în judecată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultând că hotărârea de divorț a fost comunicată pârâtei la 8 martie 2004. S-a făcut dovada rămânerii definitive a hotărârii de divorț prin împrejurarea că aceasta a fost comunicată pârâtei care nu a înțeles să formuleze nicio cale de atac.

Mențiunea definitivă și irevocabilă nu se aplică unei hotărâri pronunțate în Statele Unite ale Americii, urmând a face dovada în acest sens, caracterul definitiv și irevocabil fiind dovedit prin certificatul de expediere și supralegalizarea hotărârii în cauză. 4.2. Dovezile în recurs În condițiile art. 305 C. proc. civ., recurentul a administrat proba cu înscrisuri noi respectiv, legislația străină relevantă, titlul 12, capitolul 12, secțiunea 696.2 din Procedura civilă - Oklahoma. 4.3.

Analiza făcută de instanța de recurs Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs, și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamantul a sesizat instanța română cu o cerere de recunoaștere în România a efectelor patrimoniale a hotărârii străine prin care s-a admis acțiunea de desfacere a căsătoriei și s-a dispus asupra imobilului proprietate comună a părților.

În condițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, hotărârile referitoare la alte procese decât cele arătate în art. 166, conform căruia hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetățenilor statului unde au fost pronunțate sau dacă, fiind pronunțate într-un stat terț, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetățenie al fiecărei părți, pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată; b) instanța care a pronunțat-o a avut, potrivit legii menționate, competența să judece procesul; c) există reciprocitate în ce privește efectele hotărârilor străine între România și statul instanței care a pronunțat hotărârea.

Instanțele de fond au respins în mod corect cererea de recunoaștere a hotărârii pronunțate la 8 martie 2004 de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA, câtă vreme reclamantul a făcut dovada că aceasta a rămas definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată, abia în etapa recursului. Astfel, în secțiunea 696.2 din capitolul 12 intitulat „Hotărârea judecătorească" al Procedurii civile din statul Oklahoma - SUA, se prevede că în cel mult 3 zile „de la înaintare" se expediază prin poștă tuturor părților o copie de pe hotărâre, aceasta fiind o condiție jurisdicțională pentru a se demara recursul.

De asemenea, procedurile de revizuire ale unei hotărâri sau ordin final trebuie începute prin înaintarea unei cereri la curtea districtuală a reședinței de județ unde tribunalul inferior, completul sau ofițerul a emis ordinul în 30 de zile de la data la care s-a trimis prin poștă hotărârea sau ordinul final către apelant, așa cum arată certificatul de expediție ce este atașat hotărârii sau ordinului final. În speță, certificatul de expediere atașat hotărârii judecătorești a cărei recunoaștere în România se urmărește, atestă faptul că hotărârea a fost expediată către M.E., în prezent T., la 8 martie 2004. Nu s-a făcut dovada că împotriva hotărârii s-ar fi exercitat căi de atac în urma cărora aceasta să fi fost reformată, motiv pentru care se va aprecia că hotărârea a rămas definitivă.

Față de cele ce preced, sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 105/1992, pentru recunoașterea în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, a hotărârii de desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA. Ca atare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi admis și hotărârea instanței de apel va fi modificată în sensul că, în condițiile art. 296 C. proc. civ., apelul va fi admis și sentința va fi schimbată în tot în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul E.D.M. împotriva deciziei civile nr. 361 din 18 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, și în consecință: Modifică decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 989 din 10 iulie 2007 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Schimbă în tot sentința în sensul că admite acțiunea și recunoaște în România hotărârea de desfacere a căsătoriei pronunțată de Tribunalul Districtual din ținutul Cleveland, statul Oklahoma - SUA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie 2008.