ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6963/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19

aprilie 2006, reclamanții P.Y. (I.) și R.F. au chemat în judecată pe pârâtul

Municipiul Ploiești, solicitând să se constate că statul deține fără titlu

valabil imobilul situat în municipiul Ploiești, str. G.G.C. nr. 46, județul

Prahova, în prezent str. G.C. nr. 46 și, pe cale de consecință, pârâtul să fie

obligat să le lase acest imobil în deplină proprietate și posesie, invocând

incidența prevederilor art. 480 - 481 C. civ.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că imobilul situat la adresa menționată a fost proprietatea

autoarei lor M.O. și că acesta a fost preluat în mod abuziv de stat în anul

1967, după ce autorii săi R. (fostă O.) S. și R.S. au părăsit România și s-au

stabilit în Israel.

Prin Sentința nr.

6731 din 21 septembrie 2006, Judecătoria Ploiești a respins cererea ca

inadmisibilă.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că, după data de 14 ianuarie 2001, data intrării

în vigoare a prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor

imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

persoanele ce se pretind îndreptățite la restituirea imobilelor preluate de

stat în perioada de referință a acestei legi de reparație nu mai au deschisă

calea acțiunii în revendicare pe dreptul comun.

Prin Decizia civilă

nr. 114 din 19 februarie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis

apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea

deciziei, instanța a reținut, în interpretarea prevederilor art. 47 alin. (1)

și (3) din Legea nr. 10/2001 și a principiului electa una via, că nu poate fi

reținută excepția inadmisibilități acțiunii în revendicare, formulată pe calea

dreptului comun, a imobilelor care cad în sfera de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Prin Decizia civilă

nr. 481 din 8 mai 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze

cu minori și familie, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârât,

pentru aceleași considerente reținute de tribunal.

Prin Sentința nr.

1249 din 4 februarie 2010, Judecătoria Ploiești și-a declinat competența de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Prahova, în raport de

prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 114 din 19 februarie 2007, Tribunalul Prahova, secția civilă, a respins

recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței menționate.

Prin Sentința nr. 789

din 15 aprilie 2011, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis cererea, a

constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în

municipiul Ploiești, str. G.G.C. nr. 46, județul Prahova, în prezent str. G.C.

nr. 46 și a obligat pe pârâtul Municipiul Ploiești să predea imobilul

reclamanților P.Y. (I.) și R.F., în deplină proprietate și liniștită posesie.

În fapt, instanța a

statuat că imobilul în litigiu a fost preluat de stat din patrimoniul autorilor

reclamanților prin Sentința civilă nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploiești, emisă

în aplicarea prevederilor art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, ca bun

abandonat mai mult de un an de către proprietar, decret care a fost abrogat

prin O.G. nr. 128 din 29 septembrie 1998.

Instanța a reținut că

prevederile Decretului nr. 111/1951 au nesocotit caracterul perpetuu al

dreptului de proprietate și erau neconstituționale în raport cu dispozițiile

art. 8 din Constituția din 1948, motiv pentru care statul nu poate invoca

dobândirea valabilă a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul.

În motivarea

apelului, pârâtul a învederat că prima instanță, fiind învestită cu judecata

unei acțiuni în revendicare pe calea dreptului comun, avea a verifica

valabilitatea titlului de proprietate invocat de reclamanți, titlu care însă nu

a fost depus în proces.

Pârâtul a susținut,

totodată, că titlul statului cu privire la imobilul în litigiu, compus din

suprafața de 450 mp teren și construcții, anume Sentința civilă nr. 3987/1974 a

Judecătoriei Ploiești, este un titlu valabil, caz în care, în mod greșit prima

instanță a primit cererea în revendicare dedusă judecății.

În fine, pârâtul a

învederat și faptul prima instanță nu a individualizat în concret, din punct de

vedere al întinderii și compunerii sale, imobilul pentru care a dispus

retrocedarea către reclamanți.

Prin Decizia nr. 7

din 31 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de pârât.

În motivarea

hotărârii, instanța a reținut că este irelevant faptul că reclamanții nu au

depus la dosar titlul de proprietate al autorilor lor cu privire la imobilul în

litigiu, întrucât, învestite cu judecata unei acțiuni în revendicare pe calea

dreptului comun, instanțele sunt abilitate să analizeze fondul pretențiilor și

din perspectiva dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

În atare condiții,

instanța de apel a reținut, în aplicarea art. 23 pct. 1 lit. d) din H.G. nr.

250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr.

10/2001, că prin acte doveditoare ale dreptului de proprietate se înțeleg și

alte acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana

îndreptățită sau ascendentul acesteia la data preluării abuzive de către stat.

Or, reține instanța,

reclamanții, prin mențiunile procesului-verbal pentru impunerea clădirilor și

terenurilor, matricola nr. 2 (impozitul pe clădiri) cu nr. 186 și ale Sentinței

nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploiești, au făcut dovada dreptului de proprietate

al autorilor lor cu privire la imobilul în litigiu.

Cât privește titlul

statului, instanța de apel a reținut că acesta nu este valabil, motivat de

faptul că Decretul nr. 111/1951 era un act normativ neconstituțional în raport

de prevederile art. 35 din Constituția din 1965, acest fapt fundamentând și

reglementarea prevăzută de art. 2 lit. e) ale Legii nr. 10/2001, potrivit

căreia preluările efectuate de stat în baza acestui decret sunt prezumate a fi

abuzive.

Referitor la ultimul

motiv de apel, relativ la omisiunea identificării imobilului în litigiu din

punct de vedere al suprafeței și compunerii sale, instanța a apreciat că nu

poate fi primit cât timp imobilul a fost identificat prin adresă și număr

poștal, precum și prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză, care fac

parte integrantă din hotărârea pronunțată.

Instanța de apel a

reținut că această concluzie se impune chiar dacă, potrivit mențiunilor

Sentinței civile nr. 3987/1974 a Judecătoriei Ploiești, suprafața de teren în

litigiu, împrejmuită, la momentul preluării de stat măsura 450 mp, întrucât,

potrivit mențiunilor procesului-verbal pentru impunerea clădirilor și

terenurilor din anul 1952, terenul proprietatea autorilor reclamanților măsura

729 mp, aproximativ cât s-a statuat prin raportul de expertiză efectuat în

cauză, anume de 809 mp, diferența putând fi justificată prin caracterul

rudimentar al aparatelor cu care s-au efectuat unele măsurători.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploiești, invocând incidența

prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

pârâtul a criticat hotărârea recurată argumentat de faptul că, deși acțiunea

reclamanților era întemeiată expres și exclusiv pe dispozițiile art. 480 - 481

C. civ., instanța de apel a soluționat-o greșit prin raportare la dispozițiile

speciale ale Legii nr. 10/2001, mai exact prin raportare la prevederile art. 23

pct. 1 lit. d) din H.G. nr. 250/2007.

Pârâtul susține că

instanța de apel, procedând astfel, a interpretat greșit acțiunea, schimbându-i

natura, din acțiune în revendicare pe dreptul comun, în acțiune întemeiată pe

Legea nr. 10/2001.

În dezvoltarea

motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

pârâtul susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

prevederilor art. 480 C. civ., întrucât soluția de admitere a fost dispusă în

condițiile în care reclamanții nu au depus la dosarul cauzei un titlu care să

ateste dreptul de proprietate al autorilor săi cu privire la imobilul în

litigiu, titlu în raport cu care se impune și clarificarea întinderii

terenului, de 450 mp ori de 809 mp.

Pârâtul a reiterat

faptul că titlul statului este un titlu valabil, cât timp preluarea imobilului

s-a realizat cu respectarea prevederilor Decretului nr. 111/1951, concluzie ce

se impune cu atât mai mult cu cât, la judecata în fond, nu s-a probat că bunul

nu ar fi fost administrat de proprietar timp de un an anterior preluării de

stat din motive neimputabile.

Analizând criticile

formulate de pârât, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit

prevederilor art. 480 C. civ., acțiunea în revendicare este acțiunea

proprietarului neposesor îndreptată împotriva posesorului neproprietar și

această acțiune este supusă regulilor de probațiune prevăzute de dreptul comun,

care nu pot fi înlocuite cu alte reguli speciale de probațiune derogatorii,

stabilite cu caracter de excepție, prin alte acte normative.

Referitor la

acțiunile în revendicare având ca obiect imobile preluate abuziv de stat în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare

a Legii nr. 10/2001, regulile aplicabile concursului dintre legea specială,

Legea nr. 10/2001, și dreptul comun au fost stabilite prin Decizia în interesul

legii nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, potrivit prevederilor

art. 330 alin. (4) C. proc. civ., este obligatorie pentru instanțele

judecătorești de la publicării în Monitorul Oficial.

În speța supusă

analizei, se constată că instanțele de fond, deși au fost învestite cu judecata

unei acțiuni în revendicare formulată de reclamanți pe calea dreptului comun,

nu au aplicat regulile de probațiune specifice unei astfel de acțiuni, ci, în

mod greșit, regulile de probațiune derogatorii, prevăzute de legea specială,

anume regulile prevăzute de dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001.

Procedând astfel,

instanțele au soluționat acțiunea în revendicare dedusă judecății în afara

cadrului procesual stabilit de reclamanți prin cererea de chemare în judecată,

fapt ce echivalează cu o soluționare a procesului fără a se intra în cercetarea

fondului, în înțelesul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta

Curte urmează a admite recursul declarat de pârât și, în raport de prevederile

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a casa hotărârea recurată

și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, Înalta Curte a reținut și că instanțele de fond au interpretat și

reținut corect actul juridic dedus judecății, fără a-i schimba natura, cu

privire la care însă s-au pronunțat prin aplicarea greșită a dispozițiilor

legale incidente, motiv pentru care criticile formulate de pârât nu se

subsumează și motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

În rejudecare, în

soluționarea acțiunii în revendicare dedusă judecății, formulată după intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, instanța de trimitere urmează a aplica, sub

aspect probatoriu, regulile dreptului comun și, dat fiind că imobilul ce face

obiectul procesului pendinte a fost preluat de stat în perioada de referință a

Legii nr. 10/2001, în analiza raportului dintre legea generală și legea

specială, urmează a se conforma celor statuate prin Decizia în interesul legii

nr. 33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, instanța de

trimitere urmează a analiza și celelalte critici formulate de pârât, sub formă

de apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Municipiul Ploiești prin Primar împotriva Deciziei nr. 7

din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Casează decizia

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - AZ