ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5997/2008

Deliberând, în temeiul art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 138/F din 6

aprilie 2006, Tribunalul Bistrița-Năsăud a respins ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanții H.E. și H.O. în contradictoriu cu pârâta Primăria

Municipiului Bistrița, acțiune având ca obiect anularea dispozițiilor nr. 2914

din 29 noiembrie 2005. S-a respins, totodată, ca neîntemeiată cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenientul R.I.M.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin dispoziția atacată s-a admis în parte cererea

de restituire formulată de reclamanți pentru terenul în suprafață de 949 mp

situat în Bistrița, înscris în C.F. 4764 Bistrița, nr. top. 5677/b,

propunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. S-a respins cererea

de restituire în natură cu motivarea că imobilul are destinația de nod stradal,

parte carosabilă, trotuare pietonale și spațiu verde, reprezentând domeniu

public, din care o parte este ocupată de blocul de locuințe nr. 8, iar 6 mp

sunt ocupați de stația de carburanți OMV.

S-a considerat că petenții și-au

dovedit calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari cu certificatul de

moștenitor nr. 59 din 8 iunie 2001, precum și dreptul de proprietate al

autorilor H.P., decedat la 7 septembrie 1998 și E.H. (născută P.), decedată la

21 octombrie 2000, asupra terenului în suprafață de 949 mp, înscris în C.F.

4764 și dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1544

din 29 noiembrie 1965 asupra imobilului A + 1 cu nr. top. 5677/b.

S-a mai reținut că prin

antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1396 din 6 iunie 2001

și prin actul adițional nr. 2685 din 3 iulie 2001, precum și prin contractul de

cesiune autentificat sub nr. 2592 din 11 mai 2004, reclamanții au cesionat cu

titlu gratuit intervenientului R.I.M., toate drepturile ce li se cuvin conform

Legii nr. 10/2001, însă intervenientul nu justifică calitatea de persoană

îndreptățită conform art. 3 și art. 4 din actul normativ menționat.

S-a avut, de asemenea, în vedere că

nu este posibilă compensarea cu un alt teren, respectiv cu o cotă parte din

terenul întabulat în C.F. 430 Bistrița, nr. top. 2124/1/1, întrucât acest

imobil nu este disponibil.

Împotriva sentinței menționate au

declarat apel reclamanții precum și intervenientul R.I.M., susținând că,

într-adevăr, în sensul strict al Legii nr. 10/2001, intervenientul nu este

persoană îndreptățită, însă nu există nicio dispoziție legală care să-i

împiedice pe reclamanți să-i transmită această calitate.

S-a învederat că terenul înscris în

C.F. 430 Bistrița face parte din domeniul privat al Municipiului Bistrița,

fiind susceptibil de atribuire în compensare, mai ales că intervenientul are

deja un drept de superficie asupra acestuia.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, prin decizia civilă

nr. 34/A din 24 ianuarie 2008, a admis în parte apelul reclamanților și

intervenientului și a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea

reclamanților, precum și cererea de intervenție principală formulată de R.I.M.

S-a constatat că intervenientul, în

baza contractului de cesiune autentificat sub nr. 2592 din 11 mai 2004 de

Biroul Notarilor Publici Asociați Bria, este titularul dreptului de acordare de

măsuri reparatorii pentru imobilul înscris în C.F. 4764 Bistrița, nr. top.

5677/b, teren în suprafață de 949 mp, situat în Bistrița.

S-a anulat dispoziția nr. 2914 din

29 noiembrie 2005, emisă de pârât și s-a dispus acordarea în compensare către

intervenient a cotei reale de 618,77/3343 parte din terenul situat în Bistrița,

aferent nr. top. 2124/1/1 din C.F. 430 Bistrița, deținut în prezent de acesta

cu titlu de superficie, evidențiată în C.F. 430 Bistrița, nr. top. 2124/1/1,

sub C 24, cotă parte corespunzătoare valorii de 438.089,16 lei.

S-a dispus ca pârâtul să propună

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, în

favoarea intervenientului, corespunzător valorii de 339.141,84 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut, în esență, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

art. 1012 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 26 alin. (1) și a apreciat că

terenul din C.F. 430, nr.top. 2124/1/1, afectat de un drept de superficie în

favoarea mai multor titulari, printre care și intervenientul pentru suprafața

de 618,77 mp, înscrisă sub nr. C24 (în C.F. 430), poate fi considerat ca

disponibil, întrucât se află în domeniul privat al Municipiului Bistrița,

compensarea urmând să opereze direct în persoana intervenientului, care se

subrogă în drepturile cuvenite reclamanților în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Bistrița, criticând-o ca nelegală

pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâtul a

criticat decizia pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 394, art. 10

alin. (10), art. 22 alin. (1) și (5) și art. 26 din Legea nr. 10/2001, precum

și a art. 1391 și urm. C. civ. și art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) din

Legea nr. 215/2001 republicată și a art. 9 și art. 10 din Legea nr. 422/2001,

în stabilirea admisibilității cererii de intervenție formulate de un terț față

de procedura Legii nr. 10/2001.

S-a susținut că intervenientul putea

contesta dispoziția emisă în baza Legii nr. 10/2001 numai pe calea unei acțiuni

în anulare de drept comun și că reclamanții nu puteau beneficia de acordarea în

compensare a terenului asupra căruia intervenientul avea constituit un drept de

superficie, acesta nefiind înscris în lista bunurilor ce pot fi oferite în

compensare în condițiile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 209/2005.

Recurentul a învederat că din punct

de vedere urbanistic, terenul din str. A. nr. 3 este situat în zona de rezervație

istorică și de arhitectură a Municipiului Bistrița, potrivit HCL nr. 43/2004,

operând interdicțiile prevăzute de art. 9 și art. 10 din Legea nr. 422/2001, cu

modificări și completări ulterioare.

Intimații reclamanți H.E. și H.O. și

intervenientul R.I.M. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând criticile invocate de

pârâtul recurent raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea

va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica formulată prin primul motiv

de recurs vizând inadmisibilitatea cererii de intervenție formulată de

intimatul R.I.M. este neîntemeiată.

Corect instanța de apel a dat

eficiență contractului de cesiune prin care reclamanții au transmis

intervenientului toate drepturile lor izvorând din dispozițiile Legii nr.

10/2001 cu privire la terenul de 949 mp, în cauză fiind incidente dispozițiile

art. 1391-1398 C. civ.

Această cesiune încheiată în formă

autentică a fost notificată pârâtului-recurent, conform art. 1393 C. civ.,

fiindu-i opozabilă.

Nu există nicio interdicție legală

care să îi împiedice pe reclamanți să-și cesioneze drepturile, intervenientul

subrogându-se astfel în drepturile și obligațiile lor (reclamanților), deci

inclusiv în dreptul de a obține măsuri reparatorii pentru terenul imposibil a

fi restituit în natură.

De altfel, instanța de apel nu a

constatat calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 din

Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește pe intervenient, reținând doar că acesta

este titularul dreptului de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul

teren în suprafață de 949 mp, înscris în C.F. 4769 Bistrița, nr. top. 5677/b,

situat în municipiul Bistrița, ca efect al contractului de cesiune autentic

încheiat cu autorii notificării reclamanților H.O. și H.E.

De asemenea, reclamanții în calitate

de persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001 au fost cei care au

contestat dispoziția emisă la 29 noiembrie 2005, deși contractul de cesiune era

încheiat anterior, respectiv la 11 mai 2004.

Critica formulată prin cel de-al

doilea motiv de recurs, prin care se contestă calitatea de bun disponibil a

suprafeței de 618,77/3343 părți din terenul înscris în C.F. nr. 430 Bistrița,

asupra căruia intervenientul R.I.M. are un drept tabular de superficie este, de

asemenea, nefondată.

Faptul că s-a acordat în compensare

o cotă și nu o suprafață de teren în integralitatea sa, identificată topografic

și cadastral, nu are nicio înrâurire asupra soluției pronunțate, atâta timp

cât, potrivit art. 728 C. civ., se poate formula oricând o cerere de ieșire din

indiviziune.

De altfel, expertiza topografică

efectuată în faza apelului a constatat că terenul este liber de construcții și

poate fi atribuit în condițiile Legii nr. 10/2001.

Un argument în plus în sensul că

terenul din C.F. 430, nr. top. 2124/1/1 poate fi acordat în compensare chiar

dacă este afectat de o sarcină este conferit de legiuitor prin terminologia

folosită în textul art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, care se referă la

„posesia” și nu la proprietatea imobilelor care fac și obiectul acestei legi.

Prin măsura compensării cu terenul

menționat, ce face parte din domeniul privat al Municipiului Bistrița, nu sunt

lezate nici drepturile de superficie ale celorlalți titulari, intervenientul

având deja înscris în C.F. dreptul de superficie cu privire la suprafața de

618,77 mp.

Nici critica referitoare la

calitatea de monument istoric a bunului atribuit în compensare nu este

întemeiată.

Deși acesta este, într-adevăr,

situat într-o zonă istorică, nu s-a dovedit în cauză calitatea acestuia de

„monument” în sensul dispozițiilor Legii nr. 422/2001, art. 3 lit. a).

Pe cale de consecință terenului în

discuție nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 9 și art. 10 care se referă

strict la protecția monumentelor istorice.

În speță nu s-au încălcat nici

dispozițiile art. 36 alin. (2) lit. c) și alin. (5) din Legea nr. 215/2001

republicată, act normativ în raport de care Legea nr. 10/2001 are caracter

special.

Astfel, art. 26 din Legea nr. 10/2001

dispune că, în situația în care restituirea în natură nu este posibilă,

deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită cu soluționarea

notificării este obligată ca, prin decizie sau dispoziție motivată, în termenul

prevăzut de art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare

alte bunuri sau servicii.

Or, în cauză s-a dovedit că măsura

compensării este posibilă, instanța de apel dând eficiență astfel dispozițiilor

legale menționate, fără a încălca Legea nr. 215/2001.

Pentru toate aceste considerente se

va constata că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale, nefiind întrunit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În cauză, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. se va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta Primăria Municipiul Bistrița împotriva deciziei civile nr.

34 A din 24 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, muncă,

asigurări sociale și minori.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie

2008.