ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2396/2008

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 313/ F din 17 martie 2008, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 459 din 12 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală, formulată de revizuientul F.M., pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență că, revizuientul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. a) și i) C. pen., la pedeapsa de 18 ani închisoare, prin sentința penală nr. 459 din 12 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală.

Totodată, instanța de fond a apreciat că revizuientul nu a făcut dovada, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, că martorii A.E. și S.E. au comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, că revizuientul tinde, prin reaudierea martorei A.E. la o prelungire a probatoriului și că cererea de reindividualizare a pedepsei închisorii nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de legea procesual penală. Împotriva sentinței penale a primei instanțe a declarat apel revizuientul, F.M., fără să-l motiveze în scris. În motivarea apelului, apelantul revizuient a arătat că declarațiile martorei A.E. sunt mincinoase, deoarece aceasta nu a fost prezentă la fața locului la momentul comiterii faptei.

Prin decizia penală nr. 122 din 9 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuient, pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că apelantul revizuient nu a produs nici un fel de probă în sprijinul cazurilor de revizuire prevăzută de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., pe care le-a invocat. A observat că circumstanța atenuantă legală a provocării invocată de apelantul revizuient nu constituie o faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanța de judecată la soluționarea fondului.

În ceea ce privește împrejurarea că martorii A.E. și S.E. ar fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă, instanța de apel a observat că acest caz nu a fost dovedit de apelantul revizuient printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau prin ordonanța procurorului prin care s-a dispus asupra fondului cauzei. Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs revizuientul, criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul revizuientului F.M. din considerentele ce se vor arăta în cele ce succed. Potrivit art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., caz invocat de recurentul revizuient, revizuirea poate fi cerută când un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza în a cărei revizuire se cere. În cauză recurentul revizuient arată că martora A.E. a mințit când a declarat că revizuientul a lovit-o pe victimă în zona capului, susținerile acesteia fiind infirmate de mențiunile cuprinse în certificatul medico – legal care nu se referă la existența unor astfel de lovituri. Înalta Curte, observă că instanțele anterioare au apreciat corect faptul că motivul de revizuire invocat de revizuient, prevăzută de art. 394 lit. b) C. proc. pen., trebuie dovedit prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei, iar revizuientul nu a produs nici un fel de dovadă în sensul celor arătate.

Așadar, constatându-se că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt legale și temeinice, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul F.M. pe care, îl va obliga, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient F.M. împotriva deciziei penale nr. 122 din 9 mai 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 iulie 2008.