ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2911/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamantul B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.,

anularea Ordinului M.E.C. nr. 5364 din 1 noiembrie 2005, prin care s-a dispus

revocarea Ordinului anterior nr. 3602/2004, de confirmare a sa în funcția de rector

a U.M.F.G.T.P. Iași și s-a desemnat persoana ce urma să asigure interimatul

funcției de rector, până la data confirmării unui nou rector ales. Reclamantul

a solicitat prin acțiune și suspendarea executării actului administrativ atacat

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 56/

CA din 26 aprilie 2006, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantului B.V., în sensul că a anulat art.

1 din Ordinul nr. 5364 din 1 noiembrie 2005 emis de pârât, prin care s-a

revocat Ordinul anterior al M.E.C. nr. 3602/2004 de confirmare a rectorului U.M.F.G.I.P.

Iași, în persoana B.V., dar a respins cererea privind anularea art. 2 din același

Ordin nr. 5364 din 1 noiembrie 2005 și cererea de intervenție în interesul

pârâtului formulată de U.M.F.G.T.P. Iași.

Pentru a pronunța această

hotărâre Instanța de Fond a reținut, în esență, că funcția de rector este o

funcție electivă, fiind aplicabile principiile care guvernează materia

mandatului, în sensul că cei care au dat mandatul au dreptul să îl și retragă,

dacă apreciază că acesta nu este îndeplinit în mod corespunzător.

S-a mai arătat că actele

normative incidente, respectiv Carta Universitară și Legea nr. 128/1997 privind

statutul personalului didactic, nu reglementează în detaliu și acoperitor

procedura pe care organul tutelar central trebuie să o urmeze în cazul revocării

rectorului din funcție de către Senatul Universitar.

În cauză, dreptul de a revoca

aparține Senatului U.M.F. Iași, M.E.C. neputând să adopte o poziție contrară

voinței organismului care este garantul autonomiei universitare și nefiind

îndreptățit să procedeze la revocarea ordinului anterior. M.E.C. putea eventual

numai să îl suspende din funcție rectorul contestat.

Instanța de Fond a mai

reținut că anularea Ordinului nr. 3602 din 15 aprilie 2004, prin care s-a

confirmat alegerea în funcția de rector al U.M.F. Iași a lui B.V., pentru

situații de fapt ulterioare emiterii acestuia, ce nu aveau nici o legătură cu procedura

de alegere și de confirmare în funcție, nu are suport legal, din moment ce nici

una dintre părți nu contestă legalitatea alegerilor, și nici legalitatea

actului de confirmare în funcție, emis de M.E.C.Ca atare, Instanța de Fond a

conchis că în chiar ipoteza în care pe fond, soluția adoptată de pârât și-ar

găsi o justificare, forma aleasă pentru a o concretiza este nepotrivită, căci

nu se poate accepta revocarea unui act administrativ în legătură cu care nu

s-au invocat motive de nelegalitate.

În ceea ce privește

prevederile art. 2 din ordinul contestat, Instanța de Fond a constatat că

pârâtul nu a luat în mod concret vreo măsură administrativă, reținând doar o

situație de fapt rezultată din hotărârea adoptată de Senatul Universitar la

data de 25 octombrie 2005, prin desemnarea unuia din prorectori pentru a gira

funcția de rector, până la reluarea și finalizarea procesului de alegere a unui

nou rector.

În fine, ca urmare a

anulării art. 1 a Ordinului nr. 5364/2004 Instanța a respins cererea de

intervenție formulată de U.M.F. Iași, arătând încă o dată că nu se poate păstra

un act care încalcă principiul irevocabilității actelor administrative

individuale, care nu are nici un suport ce să justifice această măsură, nu a

fost contestat, în forma sau materialitatea ce o avea la data emiterii,

modalitatea de a-l folosi pentru a pune de acord hotărârea din 25 octombrie 2005 a Senatului U.M.F. Iași cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 fiind nepotrivită.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamantul B.V. pârâtul M.E.C. precum și intervenienta U.M.F.G.T.P.

Iași, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul - reclamant B.V.,

apreciind că prin sentința atacată în mod legal a fost anulat art. 1 din

Ordinul nr. 5364 din 1 noiembrie 2005, a criticat totuși soluția Instanței pentru admiterea numai în parte a acțiunii sale, respectiv pentru menținerea art.

2 din același ordin.

Recurentul a susținut că Instanța

de Fond trebuia să observe că se impunea și anularea celorlalte dispoziții ale

ordinului nelegal, dispoziții care sunt strâns legate și decurg automat din cea

cuprinsă în articolul anulat.

În fine, recurentul a mai

arătat că în măsura în care Instanța a constatat nelegalitatea revocării

ordinului de numire a sa din funcția de rector, logic și firesc era ca tot el

să fie menținut în această funcție, fără a mai fi nevoie de nici un interimat

legal și nici de alte alegeri, cum se prevede în articolul 2 al ordinului, păstrat

de Instanța de Fond, dar care vine în contradicție cu anularea primului

articol.

Recurenta - intervenientă U.M.F.G.T.P.

a criticat la rândul său sentința Instanței de Fond pentru nelegalitate și

netemeinicie, arătând că în mod greșit s-a reținut că prin ordinul contestat, nr.

5364/2005, ar fi fost încălcat principiul irevocabilității actelor

administrative individuale, întrucât în speță, practic, este vorba despre un

act administrativ legal care însă a încetat să-și mai producă efectele juridice

prin voința senatului U.M.F.G.T.P. Iași, care a hotărât revocarea rectorului,

pentru anumite motive, înainte de finalizarea mandatului.

Recurenta susține că practic

prin ordinul emis, se recunoaște și se confirmă voința senatului universitar

care, în baza principiului autonomiei universitare își alege în mod liber

organele de conducere, astfel încât M.E.C. nu putea decât să confirme rectorul

ales de senatul universitar, constatând legalitatea alegerilor.

În fine, recurenta susține

că motivarea sentinței Instanței de Fond cuprinde motive străine de natura

pricinii, făcând referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și precizează că și recomandările Instanței inserate în considerentele hotărârii sunt

de altfel străine de legislația specifică învățământului.

Și pârâtul M.E.C. a formulat

recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., vizând greșita interpretare de către instanță a actului juridic dedus judecății și

greșita aplicare a legii.

Recurentul susține că Instanța,

printr-o greșită interpretare a ordinului atacat, a trecut practic peste voința

evidentă a Senatului Universității cu privire la revocarea din funcție de

rector. Surprinzător este că din cuprinsul considerentelor hotărârii se deduce

că fondul cauzei este corect și pe deplin justificat pentru pârâți, numai forma

aleasă este nepotrivită.

Recurentul a mai criticat

soluția Instanței de Fond și pentru că a concluzionat, din economia celor două

acte normative, că instituția revocării din funcție a rectorului nu-și află o

reglementare acoperitoare deși din actele dosarului rezultă că s-au respectat

întocmai prevederile Cartei Universitare și cele din Legea privind statutul

personalului didactic, cu privire la revocarea rectorului reclamant, fiind

expres enunțate și menționate elementele pe baza cărora recurentul apreciază că

procedura de revocare a fost îndeplinită.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, raportat la prevederile legale incidente,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și față de criticile celor trei

recurenți, reține că recursurile formulate sunt fondate și urmează a fi admise

cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare

la aceeași Instanță în sensul și pentru considerentele în continuare expuse.

Prin Ordinul M.E.C. nr. 5364

din 1 noiembrie 2005, în adevăr a fost revocat ordinul anterior emis de aceeași

autoritate nr. 3602/2004 privind confirmarea rectorului U.M.F.G.T.P. Iași în

persoana recurentului - reclamant B.V. și totodată s-a dispus ca interimatul

funcției de rector să fie asigurat de către G.I.P., prorector al aceleiași

universități, până la data confirmării noului rector ales în condițiile legii.

În preambulul ordinului

astfel emis, autoritatea emitentă a făcut pe de o parte referire la prerogativele

sale legale, conferite de Legea nr. 84/1995 și de Legea nr. 128/1997, iar pe de

alta, la adresa U.M.F.G.T.P prin care s-a comunicat hotărârea Senatului

Universitar din data de 25 octombrie 2005.

Prin această din urmă

adresă, Universitatea aducea practic la cunoștință M.E.C. împrejurarea că la 25

octombrie 2005 s-a desfășurat o ședință a Senatului Universității în cadrul

căreia în condițiile legii și ale Cartei Universitare, cu votul majoritar al

celor prezenți s-a decis revocarea rectorului în funcție, respectiv a

recurentului - reclamant. Drept urmare s-a solicitat retragerea validării ca

rector a lui B.V., indicându-se că Senatul Universitar a hotărât și numirea

unui interimar până la alegerea unui nou rector.

Instanța de Fond, examinând

exclusiv chestiunile de ordin formal ale ordinului contestat a ajuns la

concluzia că numai art. 1 se impune a fi anulat, pentru simplul motiv că

revocarea, astfel cum a fost dispusă, încalcă principiul irevocabilității

actelor administrative și ea nu se poate dispune pentru situații de fapt

ulterioare emiterii acestuia.

Recunoscând în mod just că

totuși funcția de rector este una electivă, căreia i se aplică regulile

mandatului dând valoare și principiului autonomiei universitare, Instanța de Fond

a pronunțat însă o hotărâre ce conține dispoziții contradictorii în condițiile

în care potrivit art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ., nu a intrat practic

în cercetarea fondului.

Stabilind astfel că, pur și

simplu, autoritatea emitentă nu putea alege calea revocării ordinului anterior,

deși trebuia respectat și principiul autonomiei universitare, Instanța de Fond,

a menținut însă partea din ordin vizând desemnarea interimarului, până la

stabilirea unor noi alegeri, deși în mod evident această măsură este strâns legată

de prima și prin menținerea ei, implicit Instanța de Fond, sugerează că

autoritatea emitentă era nevoită să respecte voința Senatului Universității.

Fiind evidente

contradicțiile astfel generate ca și împrejurarea că de fapt Instanța de Fond

nu a analizat cu nimic fondul cererii reclamantului - recurent, care a sesizat

și semnalat nereguli vizând organizarea ședinței Senatului de revocare se

impune așadar, pe temeiul de drept sus arătat, trimiterea cauzei spre

rejudecare.

Prealabil rejudecării

cauzei, ocazie cu care Instanța va verifica și va stabili și măsura în care emitentul

M.E.C. și-a îndeplinit la rândul său obligația de a verifica dacă voința de

revocare a Senatului U.M.F.G.T.P. Iași s-a manifestat în condițiile legii,

Înalta Curte prin prezenta decizie, contrar celor reținute de Instanța de Fond

în sensul că nu se poate accepta în nici o împrejurare revocarea unui act

administrativ în legătură cu care nici o persoană nu invocă motive de

nelegalitate, urmează să considere că înțelesul, sensul și natura actului

administrativ contestat este diferită.

Înalta Curte apreciază că în

cauză nu a existat intenția emitentului de a revoca ordinul anterior de numire

a rectorului pentru motive de ilegalitate, care să-și producă efecte

retroactive, de la data adoptării actului revocat, căci în mod evident o astfel

de intenție și de construcție nu ar putea avea suport legal.

Făcând însă expresă referire

atât la adresa Senatului Universității cât și la textele legale ce consacră

principiul autonomiei universitare, Înalta Curte apreciază că intenția reală a

emitentului a fost aceea de a constata revocarea din funcție a rectorului,

urmare a deciziei Senatului Universității, în ciuda formulării inadecvate pe

care Ordinul în discuție le conține. Practic, ne aflăm în situația unei

revocări pentru motive de inoportunitate, ipoteză reținută de altfel și în

doctrină, menită a produce efecte numai pentru viitor, în condițiile în care

rămân valabile și neatinse efectele juridice produse până la data emiterii ordinului

contestat, urmărindu-se numai încetarea efectelor primului ordin, la care s-a

făcut referire, conform voinței și deciziei Senatului Universității, și nu

desființarea lui retroactivă.

Din această perspectivă

urmează însă a se realiza de către Instanța de rejudecare controlul de

legalitate asupra ordinului nou emis, prima Instanță oprindu-se la aspectul pur

formal, astfel cum s-a arătat deja și care a condus la dispunerea unor măsuri

contradictorii și conceptual diferite.

Cu ocazia rejudecării Instanța

de Fond urmează să determine și eventualul impact asupra cauzei exercitat de

acțiunea separată, ce face obiectul unui alt dosar aflat pe rolul Tribunalului

Iași, prin care s-a solicitat tocmai anularea hotărârii senatului din data de

25 octombrie 2005.

Pentru toate cele arătate,

fiind admise conform art. 312 C. proc. civ. toate recursurile declarate, în

sensul menționat se va casa sentința atacată și se va trimite cauza spre

rejudecare același Instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamantul B.V., pârâtul M.E.C.

și de U.M.F.G.T.P. Iași împotriva sentinței civile nr. 56/ CA din 26 aprilie 2006 a Curții Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2007.