ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ și înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamantul N.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C., anularea Ordinului nr. 4320 din 21 iulie 2004, emis de pârât. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în luna aprilie 2004 a fost ales de S.U.P.A. Iași în funcția de rector al acestei instituții de învățământ superior. Potrivit dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 128/1997, statutul personalului didactic, alegerea rectorului se confirmă prin ordin al ministrului educației și cercetării.

Reclamantul a menționat că ordinul a cărui anulare o solicită, a fost emis cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut la art. 74 alin. (3) din legea sus-arătată, astfel că acest ordin este ilegal, iar la 9 septembrie 2004 senatul universității a procedat la reconfirmarea sa în funcția de rector astfel că măsura dispusă prin ordin, privind organizarea de noi alegeri, a devenit inoperantă. Reclamantul a mai arătat că ordinul atacat încalcă grav prevederile Legii nr. 128/1997 întrucât a prelungit peste durata de 4 ani mandatul fostului rector, profesor universitar doctor N.E., până la confirmarea în funcție a rectorului ales.

Prin sentința nr. 186 din 23 noiembrie 2004. Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul N.N., dispunând anularea Ordinului nr. 4320 din 21 iulie 2004, privind neconfirmarea reclamantului în funcție de rector, prelungirea mandatului fostului rector și împuternicirea senatului în funcție, anterior datei alegerilor, să elaboreze o nouă cartă universitară și să desfășoare noi alegeri. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că ordinul atacat este ilegal, deoarece după alegerea reclamantului în funcția de rector, pârâtul avea obligația să verifice documentația înaintată și să se pronunțe asupra validării sau invalidării în funcție, în termen de 30 zile, cu posibilitatea prelungirii acestui termen cu încă 15 zile, adică până cel mai târziu la 6 iulie 2004. Cum ordinul M.E.C.

a fost emis la data de 21 iulie 2004, rezultă că neconfirmarea în funcția de rector a reclamantului este tardivă și nu poate avea efecte juridice, mai ales că, ulterior, la 9 septembrie 2004, reclamantul a fost reconfirmat în funcția de rector de senatul universității. Totodată, instanța de fond a considerat ca fiind ilegală și măsura prelungirii mandatului fostului rector, deoarece M.E.C. nu are competența să reinvestească în funcție pe rectorul al cărui mandat a expirat. Instanța fondului a considerat, totodată că prelungirea duratei alegerilor este nelegală în raport cu împrejurarea că reclamantul a fost reconfirmat în funcția cu votul majorității membrilor senatului universității, iar obligarea fostului senat să elaboreze o nouă cartă universitară are de asemenea un caracter nelegal, întrucât un asemenea document există.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul M.E.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, indicând ca temei legal, prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul consideră că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale, atunci când a reținut că M.E.C. era obligat să se pronunțe asupra validării sau invalidării hotărârii senatului universității într-un anumit termen, când în realitate, dispozițiile legale menționate, art. 74 alin. (3) din Legea nr. 128/1997, nu instituie o asemenea obligație, senatul universitar fiind cel ce are la dispoziție un termen de 30 zile în care poate să valideze sau să invalideze, ca și în cazul actului de suspendare, actul de neconfirmare în funcția de rector.

Recurentul a mai susținut că hotărârea instanței de fond este nu numai nelegală, dar și netemeinică întrucât a reținut intervenția abuzivă a M.E.C., ignorând faptul că date fiind numeroasele contestații și reclamații formulate ca urmare a alegerilor din aprilie 2004, prin care se susținea tocmai fraudarea acestora, această autoritate era obligată să intervină, conform atribuțiilor ce-i revin în baza Legii nr. 90/2001 și a H.G. nr. 410/2004 cât și în calitate de autoritate investită să coordoneze și să asigure monitorizarea instituției de nivel superior, conform Legii nr. 408/2002. Această intervenție s-a realizat printr-un control, ocazie cu care s-a constatat că se impunea și modificarea documentului intitulat Carta Universitară pentru a-l pune de acord cu prevederile art. 188 din Legea nr. 84/1995.

În faza soluționării recursului s-au formulat mai multe cereri de intervenție accesorie, grupate, după cum urmează: - în interesul recurentului, de către S.S.U.P.A. Iași și de R.T., C.M., T.A.D., P.T., P.T., B.C.A., T.D., M.C.; - în interesul intimatului N.N., de către S.U.P.A. Iași, M.R., R.M., F.G., C.T., C.I., A.O., A.B., A.C., T.V., D.V., V.G., D.C., S.C., B.C., N.E., G.N., B.I., I.I., C.A.C., A.I., P.X., S.L., P.C., B.A., Z.L.O.M., D.S., S.C.C., A.M., I.M., A.E., A.E.B., H.C., L.A., D.L., B.B., M.F.R., S.M., S.S.A., B.M., P.A.N., C.R.C., P.F.O., N.L., A.Ș., B.M., B.A.L., B.C., C.C.M., C.I., D.R.A., D.L., D.M., S.F.I., S.G., E.E.C., F.V.C., F.G., L.G., P.O.C.

De menționat că admisibilitatea în principiu a numeroaselor cereri de intervenție accesorii, formulate în interesul ambelor părți din prezenta cauză și depuse treptat, într-un interval de timp de peste doi ani de zile de la data înregistrării recursului, a fost pusă în discuția părților și consemnată anterior soluționării recursului, mai puțin în ceea ce privește ultima cerere de intervenție, în interesul intimatului N.N., formulată de numiții N.G.M., N.M.A., Z.P. și R.C.L. Această cerere de intervenție expediată prin fax la data de 5 februarie 2007 (dosar recurs) nu a mai fost primită de către instanță, care la data de 6 februarie 2007 făcând aplicarea dispozițiilor art. 723 și ale art. 108 1 C. proc.

civ., pentru motivele arătate expres în încheierea de dezbateri, a reținut și împrejurarea că nu existau exemplarele necesare pentru comunicare și nici dovada achitării, în original a taxei de timbru, conform prevederilor legale. Exemplarele originale depuse la dosar, după închiderea dezbaterilor nu au mai fost așadar comunicate pentru aceleași considerente, Înalta Curte apreciind că drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Dată fiind natura legală a cererilor de intervenție accesorii ca și similitudinea acestora în cauza de față, raportată desigur la interesul apărat și susținut de fiecare intervenient, Înalta Curte nu va preciza conținutul distinct al fiecăreia dintre ele reținând împrejurarea că cererile de intervenție formulate în interesul recurentului reiau practic motivele de recurs și susținerile recurentului în vreme ce cererile de intervenție formulate în interesul intimatului N.N. apară și susține poziția procesuală a acestei părți, solicitând în esență respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Intimatul N.N. a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale recurentului, invocând în principal nulitatea recursului conform art. 302 1 alin. (1) lit. a) C. proc.

civ., pe motiv că recursul a fost semnat de o altă persoană decât M.E.C., fără a se atașa împuternicirea primită. În subsidiar, intimatul susținând netemeinicia motivelor de recurs invocate, a arătat în esență că hotărârea atacată este legală și temeinică întrucât corect s-a reținut, ca motiv esențial de nelegalitate al ordinului anulat, nr. 4320/2004, tardivitatea emiterii acestuia. În plus, s-a mai susținut că în condițiile în care rectorul a fost ulterior reconfirmat, și celelalte dispoziții din ordin apar ca fiind inutile și inoperante. Examinând întregul material probator administrat în cauză, cererile părților și actele depuse atât cu ocazia soluționării cauzei în fond cât și în recurs, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ., dar și prin prisma criticilor recurentului – pârât, Înalta Curte apreciază că recursul formulat este fondat astfel că se impune admiterea lui și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului intimat în sensul și pentru considerentele în continuare prezentate. Prealabil analizării și prezentării motivelor pentru care Înalta Curte apreciază că se impune modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, este de menționat că potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 298 și art. 316 din același cod, recurentul a făcut dovada existenței mandatului transmis de titularul dreptului de formulare a acțiunilor în justiție, precum și de exercitare a căilor de atac, care este ministrul, înscrisul doveditor fiind depus la dosar, astfel că se va respinge solicitarea reclamantului – intimat de anulare a recursului.

Totodată este de menționat că nu este un motiv de casare de ordine publică, astfel cum a susținut recurentul faptul că instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu cu M.E.C., câtă vreme această autoritate a fost legal citată pentru toate termenele de judecată acordate apreciindu-se corect, chiar și numai implicit, că acțiunea a fost formulată în contradictoriu cu această autoritate. Prin ordinul a cărui anulare s-a dispus prin sentința atacată, cu nr. 4320 din 21 iulie 2004, emis de M.E.C., nu a fost confirmat în funcția de rector al U.P.A.

din Iași domnul N.N., a fost aprobată prelungirea mandatului de rector al doamnei N.E., dar numai până la confirmarea în funcție a noului rector ales, cu respectarea legii și, în fine, a fost împuternicit senatul universitar în funcție la momentul derulării alegerilor din martie – aprilie 2004 să elaboreze o nouă cartă universitară în conformitate cu prevederile legale în vigoare și s-a aprobat prelungirea duratei de desfășurare a alegerilor până la data de 01 octombrie 2004 dată până la care se vor organiza noi alegeri și se va înainta dosarul de confirmare a noului rector, în condițiile legii. Acest ordin a fost emis în conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995 și ale Legii nr. 128/1997, menționându-se expres în preambulul său că s-a ținut seama și de concluziile raportului de control efectuat în perioada 30 iunie 2004 – 1 iulie 2004 la U.P.A.

cu privire la modul în care s-au desfășurat alegerile. Înalta Curte reține că este întemeiată critica recurentului vizând greșita aplicare și interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 128/1997[1] privind statutul personalului didactic, text de lege în raport cu care s-a apreciat nelegalitatea și respectiv tardivitatea ordinului emis, în condițiile în care termenul de 30 zile la care s-a referit instanța de fond este instituit în favoarea senatului universitar și nicidecum a ministerului.

Nu se prevede în textul de lege menționat și invocat ca temei principal de nelegalitate de către instanța de fond că ministerul învățământului este obligat, sub sancțiunea nulității, să se pronunțe asupra suspendării (respectiv asupra neconfirmării) din funcția de rector, în termen de 30 zile sau de 45 de zile, o astfel de procedură fiind stabilită numai de Legea nr. 128/1997, și fiind astfel după cum corect s-a susținut și de recurentă o procedură specială care nu este guvernată și/sau reglementată și în alte acte normative, care să fie aplicate prin analogie. Înalta Curte reține că în cauză nu se poate vorbi și nu se poate aprecia existența excesului de putere din partea autorității emitente, care să confere Ordinului nr. 4320/2004 un caracter ilegal, câtă vreme prin Legea nr. 408/2002, privind înființarea U.P.A.

din Galați, la articolul 8 s-a prevăzut expres că această universitate, în vederea asigurării respectării standardelor legale de calitate, specifice învățământului superior este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani, conform unei metodologii elaborate de M.E.C., monitorizare care permitea astfel, autorității să efectueze verificări și controale, fără ca prin aceasta să fie încălcată autonomia universitară. Acest aspect a fost ignorat de către instanța de fond, după cum ignorată a fost și împrejurarea că în perioada 30 iunie 2004 – 1 iulie 2004 la U.P.A. din Iași a fost efectuat un control, finalizat printr-un raport (dosar fond) care a consemnat o serie de nereguli vizând structurile acestei universități ca și modul de desfășurare a alegerilor din aprilie 2004, inclusiv faptul că nu a existat un convocator al acestei ședințe de alegeri și nici un proces verbal întocmit și înfățișat.

De altfel Înalta Curte nu poate să nu menționeze și să remarce probatoriul extrem de sumar administrat în fața instanței de fond, pe baza căruia a fost anulat ordinul contestat, lipsind practic orice document privind modalitatea de desfășurare a ședinței de alegeri din aprilie 2004, respectiv, convocările, procesul-verbal sau orice alt înscris care ar fi putut permite instanței să examineze și legalitatea organizării/desfășurării acestei ședințe de alegeri, conform prevederilor aplicabile, câtă vreme în considerentele hotărârii se fac referiri exprese cu privire la nelegalitatea tuturor măsurilor dispuse de autoritatea recurentă.

Înalta Curte mai reține și împrejurarea că ordinul atacat, fundamentat și pe concluziile raportului de control întocmit de inspectorii ministerului, a fost emis la numai la câteva zile de la data raportului, respectiv la 21 iulie 2004, față de data de 16 iulie 2004, data raportului, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reține nelegalitatea sa. În fine, Înalta Curte apreciază că în cauză, reclamantul nu a dovedit de fapt și nu a demonstrat că autoritatea emitentă a acționat discreționar și nelegal, abuziv, câtă vreme toate măsurile dispuse s-au fundamentat pe constatări de fapt ce nu au fost cu nimic combătute și au fost luate în conformitate cu prevederile legale incidente, fără încălcarea libertății și autonomiei universităților particulare, universitatea aflându-se la acea dată în plină perioadă de monitorizare, astfel după cum s-a demonstrat.

Totodată se reține, contrar celor apreciate de instanța de fond că nu sunt nelegale dispozițiile din ordinul atacat vizând prelungirea mandatului fostului rector, câtă vreme această măsură, evident temporară, nu echivalează cu o reinvestire, fiind dictată de situația de fapt creată și nici cele referitoare la adoptarea unei noi Carte Universitare, câtă vreme cea existentă, adoptată în 7 aprilie 1999, este anterioară înființării prin lege a U.P.A., rezultând astfel neconformarea cu prevederile Legii nr. 84/1995 și nr. 128/1997. Împrejurarea că senatul universității, la o dată ulterioară, respectiv la 9 septembrie 2004, l-a reconfirmat pe reclamantul – intimat în funcția de rector, astfel după rezultă din singurul proces verbal de ședință depus în dosarul de fond nu este de natură a conferi automat Ordinului nr. 4320/2004 un caracter ilegal sau a-l face inoperant, dimpotrivă.

După cum rezultă din chiar cuprinsul ordinului contestat, măsurile dispuse au prin natura lor un caracter și o durată determinată și limitată în timp, fiind de fapt circumscrise organizării de noi alegeri, până la data de 1 octombrie 2004. Așa fiind, măsurile ulterioare dispuse de senatul universității, în măsura în care au fost conforme cu prevederile legale incidente și au respectat cele dispuse anterior, nu fac decât să confirme justețea și oportunitatea prevederilor din ordinul atacat, nicidecum să demonstreze caducitatea acestuia, după cum fără temei s-a susținut. În considerarea tuturor celor arătate se apreciază așadar că hotărârea instanței de fond nu poate fi menținută câtă vreme nu s-a probat și nu s-a demonstrat caracterul nelegal al Ordinului nr. 4320 emis la 21 iulie 2004 de recurentul-pârât, ordin examinat prin raportare la temeiurile de fapt și de drept pe care s-a fundamentat.

Apreciind întemeiate criticile recurentului, Înalta Curte va admite în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat și în consecință va modifica în tot hotărârea atacată, iar pe fond va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului pentru motivele sus arătate. Corelativ și pentru aceleași rațiuni, conform art. 51 și următoarele C. proc. civ. se vor admite așadar și cererile de intervenție formulate de intervenții în interesul recurentului-pârât și se vor respinge cererile de intervenție formulate în interesul intimatului-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 186 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, precum și cererile de intervenție în interesul recurentului formulate de S.S. U.P.A. Iași și de R.T., C.M., T.A.D., P.T., P.T., B.C.A., T.D. și M.C. Modifică în tot sentința atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului N.N. Respinge cererile de intervenție accesorie formulate în interesul intimatului N.N. de către intervenienții: S.S.

U.P.A., M.R., R.M., F.G., C.T., C.I., A.O., A.B., A.C., T.V., D.V., V.G., D.C., S.C., B.C., N.E., G.N., B.I., I.I., C.A.C., A.I., P.X., S.L., P.C., B.A., Z.L.O.M., D.S., S.C.C., A.M., I.M., A.E., A.E.B., H.C., L.A., D.L., B.B., M.F.R., S.M., S.S.A., B.M., P.A.N., C.R.C., P.F.O., N.L., A.Ș., B.M., B.A.L., B.C., C.C.M., C.I., D.R.A., D.L., D.M., S.F.I., S.G., E.E.C., F.V.C., A.R.O., C.I.E., D.N.C., D.D.F., D.D., M.B.A., P.M.M., P.M.L., P.C., S.R.T., F.G., L.G. și P.O.C. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 februarie 2007.