ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1072/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe
calea contenciosului administrativ și înregistrată la Curtea de Apel Iași, reclamantul N.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.,
anularea Ordinului nr. 4320 din 21 iulie 2004, emis de pârât.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, în luna aprilie 2004 a fost ales de S.U.P.A. Iași în funcția de rector al acestei instituții de învățământ superior. Potrivit
dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 128/1997, statutul personalului didactic,
alegerea rectorului se confirmă prin ordin al ministrului educației și
cercetării. Reclamantul a menționat că ordinul a cărui anulare o solicită, a
fost emis cu depășirea termenului de 30 zile prevăzut la art. 74 alin. (3) din
legea sus-arătată, astfel că acest ordin este ilegal, iar la 9 septembrie 2004 senatul
universității a procedat la reconfirmarea sa în funcția de rector astfel că
măsura dispusă prin ordin, privind organizarea de noi alegeri, a devenit
inoperantă.
Reclamantul a mai arătat că
ordinul atacat încalcă grav prevederile Legii nr. 128/1997 întrucât a prelungit
peste durata de 4 ani mandatul fostului rector, profesor universitar doctor N.E.,
până la confirmarea în funcție a rectorului ales.
Prin sentința nr. 186 din 23
noiembrie 2004.
Curtea de Apel Iași, secția
comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul
N.N., dispunând anularea Ordinului nr. 4320 din 21 iulie 2004, privind
neconfirmarea reclamantului în funcție de rector, prelungirea mandatului
fostului rector și împuternicirea senatului în funcție, anterior datei
alegerilor, să elaboreze o nouă cartă universitară și să desfășoare noi
alegeri.
Pentru a hotărî astfel
instanța de fond a reținut că ordinul atacat este ilegal, deoarece după
alegerea reclamantului în funcția de rector, pârâtul avea obligația să verifice
documentația înaintată și să se pronunțe asupra validării sau invalidării în
funcție, în termen de 30 zile, cu posibilitatea prelungirii acestui termen cu
încă 15 zile, adică până cel mai târziu la 6 iulie 2004.
Cum ordinul M.E.C. a fost
emis la data de 21 iulie 2004, rezultă că neconfirmarea în funcția de rector a
reclamantului este tardivă și nu poate avea efecte juridice, mai ales că,
ulterior, la 9 septembrie 2004, reclamantul a fost reconfirmat în funcția de
rector de senatul universității.
Totodată, instanța de fond a
considerat ca fiind ilegală și măsura prelungirii mandatului fostului rector,
deoarece M.E.C. nu are competența să reinvestească în funcție pe rectorul al
cărui mandat a expirat.
Instanța fondului a
considerat, totodată că prelungirea duratei alegerilor este nelegală în raport
cu împrejurarea că reclamantul a fost reconfirmat în funcția cu votul
majorității membrilor senatului universității, iar obligarea fostului senat să
elaboreze o nouă cartă universitară are de asemenea un caracter nelegal,
întrucât un asemenea document există.
Împotriva sentinței
pronunțate de instanța de fond a declarat recurs pârâtul M.E.C., criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie, indicând ca temei legal, prevederile art. 304
pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Recurentul consideră că
instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile legale,
atunci când a reținut că M.E.C. era obligat să se pronunțe asupra validării sau
invalidării hotărârii senatului universității într-un anumit termen, când în
realitate, dispozițiile legale menționate, art. 74 alin. (3) din Legea nr. 128/1997,
nu instituie o asemenea obligație, senatul universitar fiind cel ce are la
dispoziție un termen de 30 zile în care poate să valideze sau să invalideze, ca
și în cazul actului de suspendare, actul de neconfirmare în funcția de rector.
Recurentul a mai susținut că
hotărârea instanței de fond este nu numai nelegală, dar și netemeinică întrucât
a reținut intervenția abuzivă a M.E.C., ignorând faptul că date fiind
numeroasele contestații și reclamații formulate ca urmare a alegerilor din
aprilie 2004, prin care se susținea tocmai fraudarea acestora, această
autoritate era obligată să intervină, conform atribuțiilor ce-i revin în baza
Legii nr. 90/2001 și a H.G. nr. 410/2004 cât și în calitate de autoritate
investită să coordoneze și să asigure monitorizarea instituției de nivel
superior, conform Legii nr. 408/2002.
Această intervenție s-a
realizat printr-un control, ocazie cu care s-a constatat că se impunea și
modificarea documentului intitulat Carta Universitară pentru a-l pune de acord
cu prevederile art. 188 din Legea nr. 84/1995.
În faza soluționării
recursului s-au formulat mai multe cereri de intervenție accesorie, grupate,
după cum urmează:
- în interesul recurentului,
de către S.S.U.P.A. Iași și de R.T., C.M., T.A.D., P.T., P.T., B.C.A., T.D., M.C.;
- în interesul intimatului N.N.,
de către S.U.P.A. Iași, M.R., R.M., F.G., C.T., C.I., A.O., A.B., A.C., T.V., D.V.,
V.G., D.C., S.C., B.C., N.E., G.N., B.I., I.I., C.A.C., A.I., P.X., S.L., P.C.,
B.A., Z.L.O.M., D.S., S.C.C., A.M., I.M., A.E., A.E.B., H.C., L.A., D.L., B.B.,
M.F.R., S.M., S.S.A., B.M., P.A.N., C.R.C., P.F.O., N.L., A.Ș., B.M., B.A.L., B.C.,
C.C.M., C.I., D.R.A., D.L., D.M., S.F.I., S.G., E.E.C., F.V.C., F.G., L.G., P.O.C.
De menționat că
admisibilitatea în principiu a numeroaselor cereri de intervenție accesorii,
formulate în interesul ambelor părți din prezenta cauză și depuse treptat,
într-un interval de timp de peste doi ani de zile de la data înregistrării
recursului, a fost pusă în discuția părților și consemnată anterior
soluționării recursului, mai puțin în ceea ce privește ultima cerere de
intervenție, în interesul intimatului N.N., formulată de numiții N.G.M., N.M.A.,
Z.P. și R.C.L. Această cerere de intervenție expediată prin fax la data de 5
februarie 2007 (dosar recurs) nu a mai fost primită de către instanță, care la
data de 6 februarie 2007 făcând aplicarea dispozițiilor art. 723 și ale art. 108
1
C. proc. civ., pentru motivele arătate expres în încheierea de dezbateri, a reținut
și împrejurarea că nu existau exemplarele necesare pentru comunicare și nici
dovada achitării, în original a taxei de timbru, conform prevederilor legale.
Exemplarele originale depuse la dosar, după închiderea dezbaterilor nu au mai
fost așadar comunicate pentru aceleași considerente, Înalta Curte apreciind că
drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului
în vederea căruia au fost recunoscute de lege.
Dată fiind natura legală a
cererilor de intervenție accesorii ca și similitudinea acestora în cauza de
față, raportată desigur la interesul apărat și susținut de fiecare
intervenient, Înalta Curte nu va preciza conținutul distinct al fiecăreia dintre
ele reținând împrejurarea că cererile de intervenție formulate în interesul
recurentului reiau practic motivele de recurs și susținerile recurentului în
vreme ce cererile de intervenție formulate în interesul intimatului N.N. apară
și susține poziția procesuală a acestei părți, solicitând în esență respingerea
recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate.
Intimatul N.N. a formulat
întâmpinare la motivele de recurs ale recurentului, invocând în principal
nulitatea recursului conform art. 302
1
alin. (1) lit. a) C. proc.
civ., pe motiv că recursul a fost semnat de o altă persoană decât M.E.C., fără
a se atașa împuternicirea primită.
În subsidiar, intimatul susținând
netemeinicia motivelor de recurs invocate, a arătat în esență că hotărârea
atacată este legală și temeinică întrucât corect s-a reținut, ca motiv esențial
de nelegalitate al ordinului anulat, nr. 4320/2004, tardivitatea emiterii
acestuia.
În plus, s-a mai susținut că
în condițiile în care rectorul a fost ulterior reconfirmat, și celelalte
dispoziții din ordin apar ca fiind inutile și inoperante.
Examinând întregul material
probator administrat în cauză, cererile părților și actele depuse atât cu
ocazia soluționării cauzei în fond cât și în recurs, în raport de prevederile
legale incidente, incluzând art. 304
1
C. proc. civ., dar și prin
prisma criticilor recurentului – pârât, Înalta Curte apreciază că recursul
formulat este fondat astfel că se impune admiterea lui și modificarea în tot a
sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul respingerii ca neîntemeiată
a acțiunii reclamantului intimat în sensul și pentru considerentele în
continuare prezentate.
Prealabil analizării și
prezentării motivelor pentru care Înalta Curte apreciază că se impune
modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, este de
menționat că potrivit art. 83 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 298 și
art. 316 din același cod, recurentul a făcut dovada existenței mandatului
transmis de titularul dreptului de formulare a acțiunilor în justiție, precum
și de exercitare a căilor de atac, care este ministrul, înscrisul doveditor
fiind depus la dosar, astfel că se va respinge solicitarea reclamantului –
intimat de anulare a recursului.
Totodată este de menționat
că nu este un motiv de casare de ordine publică, astfel cum a susținut
recurentul faptul că instanța de fond s-a pronunțat în contradictoriu cu M.E.C.,
câtă vreme această autoritate a fost legal citată pentru toate termenele de
judecată acordate apreciindu-se corect, chiar și numai implicit, că acțiunea a
fost formulată în contradictoriu cu această autoritate.
Prin ordinul a cărui anulare
s-a dispus prin sentința atacată, cu nr. 4320 din 21 iulie 2004, emis de M.E.C.,
nu a fost confirmat în funcția de rector al U.P.A. din Iași domnul N.N., a fost
aprobată prelungirea mandatului de rector al doamnei N.E., dar numai până la
confirmarea în funcție a noului rector ales, cu respectarea legii și, în fine,
a fost împuternicit senatul universitar în funcție la momentul derulării
alegerilor din martie – aprilie 2004 să elaboreze o nouă cartă universitară în
conformitate cu prevederile legale în vigoare și s-a aprobat prelungirea
duratei de desfășurare a alegerilor până la data de 01 octombrie 2004 dată până
la care se vor organiza noi alegeri și se va înainta dosarul de confirmare a
noului rector, în condițiile legii.
Acest ordin a fost emis în
conformitate cu prevederile Legii nr. 84/1995 și ale Legii nr. 128/1997,
menționându-se expres în preambulul său că s-a ținut seama și de concluziile raportului
de control efectuat în perioada 30 iunie 2004 – 1 iulie 2004 la U.P.A. cu privire la modul în care s-au desfășurat alegerile.
Înalta Curte reține că este
întemeiată critica recurentului vizând greșita aplicare și interpretare a
legii, respectiv a prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 128/1997[1] privind statutul personalului didactic,
text de lege în raport cu care s-a apreciat nelegalitatea și respectiv
tardivitatea ordinului emis, în condițiile în care termenul de 30 zile la care
s-a referit instanța de fond este instituit în favoarea senatului universitar
și nicidecum a ministerului. Nu se prevede în textul de lege menționat și
invocat ca temei principal de nelegalitate de către instanța de fond că
ministerul învățământului este obligat, sub sancțiunea nulității, să se
pronunțe asupra suspendării (respectiv asupra neconfirmării) din funcția de
rector, în termen de 30 zile sau de 45 de zile, o astfel de procedură fiind
stabilită numai de Legea nr. 128/1997, și fiind astfel după cum corect s-a
susținut și de recurentă o procedură specială care nu este guvernată și/sau
reglementată și în alte acte normative, care să fie aplicate prin analogie.
Înalta Curte reține că în
cauză nu se poate vorbi și nu se poate aprecia existența excesului de putere din
partea autorității emitente, care să confere Ordinului nr. 4320/2004 un
caracter ilegal, câtă vreme prin Legea nr. 408/2002, privind înființarea U.P.A.
din Galați, la articolul 8 s-a prevăzut expres că această universitate, în
vederea asigurării respectării standardelor legale de calitate, specifice
învățământului superior este special monitorizată pe o perioadă de 3 ani,
conform unei metodologii elaborate de M.E.C., monitorizare care permitea
astfel, autorității să efectueze verificări și controale, fără ca prin aceasta
să fie încălcată autonomia universitară.
Acest aspect a fost ignorat
de către instanța de fond, după cum ignorată a fost și împrejurarea că în
perioada 30 iunie 2004 – 1 iulie 2004 la U.P.A. din Iași a fost efectuat un
control, finalizat printr-un raport (dosar fond) care a consemnat o serie de
nereguli vizând structurile acestei universități ca și modul de desfășurare a
alegerilor din aprilie 2004, inclusiv faptul că nu a existat un convocator al
acestei ședințe de alegeri și nici un proces verbal întocmit și înfățișat.
De altfel Înalta Curte nu
poate să nu menționeze și să remarce probatoriul extrem de sumar administrat în
fața instanței de fond, pe baza căruia a fost anulat ordinul contestat, lipsind
practic orice document privind modalitatea de desfășurare a ședinței de alegeri
din aprilie 2004, respectiv, convocările, procesul-verbal sau orice alt înscris
care ar fi putut permite instanței să examineze și legalitatea
organizării/desfășurării acestei ședințe de alegeri, conform prevederilor
aplicabile, câtă vreme în considerentele hotărârii se fac referiri exprese cu
privire la nelegalitatea tuturor măsurilor dispuse de autoritatea recurentă.
Înalta Curte mai reține și
împrejurarea că ordinul atacat, fundamentat și pe concluziile raportului de
control întocmit de inspectorii ministerului, a fost emis la numai la câteva
zile de la data raportului, respectiv la 21 iulie 2004, față de data de 16
iulie 2004, data raportului, astfel că nici sub acest aspect nu se poate reține
nelegalitatea sa.
În fine, Înalta Curte
apreciază că în cauză, reclamantul nu a dovedit de fapt și nu a demonstrat că
autoritatea emitentă a acționat discreționar și nelegal, abuziv, câtă vreme
toate măsurile dispuse s-au fundamentat pe constatări de fapt ce nu au fost cu nimic
combătute și au fost luate în conformitate cu prevederile legale incidente,
fără încălcarea libertății și autonomiei universităților particulare,
universitatea aflându-se la acea dată în plină perioadă de monitorizare, astfel
după cum s-a demonstrat.
Totodată se reține, contrar
celor apreciate de instanța de fond că nu sunt nelegale dispozițiile din
ordinul atacat vizând prelungirea mandatului fostului rector, câtă vreme
această măsură, evident temporară, nu echivalează cu o reinvestire, fiind
dictată de situația de fapt creată și nici cele referitoare la adoptarea unei
noi Carte Universitare, câtă vreme cea existentă, adoptată în 7 aprilie 1999,
este anterioară înființării prin lege a U.P.A., rezultând astfel neconformarea
cu prevederile Legii nr. 84/1995 și nr. 128/1997.
Împrejurarea că senatul
universității, la o dată ulterioară, respectiv la 9 septembrie 2004, l-a reconfirmat
pe reclamantul – intimat în funcția de rector, astfel după rezultă din singurul
proces verbal de ședință depus în dosarul de fond nu este de natură a conferi
automat Ordinului nr. 4320/2004 un caracter ilegal sau a-l face inoperant,
dimpotrivă. După cum rezultă din chiar cuprinsul ordinului contestat, măsurile
dispuse au prin natura lor un caracter și o durată determinată și limitată în
timp, fiind de fapt circumscrise organizării de noi alegeri, până la data de 1
octombrie 2004.
Așa fiind, măsurile
ulterioare dispuse de senatul universității, în măsura în care au fost conforme
cu prevederile legale incidente și au respectat cele dispuse anterior, nu fac
decât să confirme justețea și oportunitatea prevederilor din ordinul atacat,
nicidecum să demonstreze caducitatea acestuia, după cum fără temei s-a
susținut.
În considerarea tuturor
celor arătate se apreciază așadar că hotărârea instanței de fond nu poate fi menținută
câtă vreme nu s-a probat și nu s-a demonstrat caracterul nelegal al Ordinului nr.
4320 emis la 21 iulie 2004 de recurentul-pârât, ordin examinat prin raportare
la temeiurile de fapt și de drept pe care s-a fundamentat.
Apreciind întemeiate
criticile recurentului, Înalta Curte va admite în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat și în consecință va modifica în tot hotărârea atacată, iar pe
fond va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantului pentru motivele sus
arătate.
Corelativ și pentru aceleași
rațiuni, conform art. 51 și următoarele C. proc. civ. se vor admite așadar și
cererile de intervenție formulate de intervenții în interesul
recurentului-pârât și se vor respinge cererile de intervenție formulate în
interesul intimatului-reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
M.E.C. împotriva sentinței civile nr. 186 din 23 noiembrie 2004 a Curții de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, precum și cererile de
intervenție în interesul recurentului formulate de S.S. U.P.A. Iași și de R.T.,
C.M., T.A.D., P.T., P.T., B.C.A., T.D. și M.C.
Modifică în tot sentința
atacată și în fond respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului N.N.
Respinge cererile de
intervenție accesorie formulate în interesul intimatului N.N. de către
intervenienții: S.S. U.P.A., M.R., R.M., F.G., C.T., C.I., A.O., A.B., A.C., T.V.,
D.V., V.G., D.C., S.C., B.C., N.E., G.N., B.I., I.I., C.A.C., A.I., P.X., S.L.,
P.C., B.A., Z.L.O.M., D.S., S.C.C., A.M., I.M., A.E., A.E.B., H.C., L.A., D.L.,
B.B., M.F.R., S.M., S.S.A., B.M., P.A.N., C.R.C., P.F.O., N.L., A.Ș., B.M., B.A.L.,
B.C., C.C.M., C.I., D.R.A., D.L., D.M., S.F.I., S.G., E.E.C., F.V.C., A.R.O., C.I.E.,
D.N.C., D.D.F., D.D., M.B.A., P.M.M., P.M.L., P.C., S.R.T., F.G., L.G. și P.O.C.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 20 februarie 2007.