ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 649/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,
asupra cauzei civile de față,
a
reținut următoarele:
1.
Cererea de chemare în
judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția
civilă, la
12
mai 2006, reclamanții N.A.M., N.G.V., N.O.
, N.M.E., M.Ș.I., K.R.S. și
R.M.G. au solicitat, în contradictoriu cu
pârâții Primarul
municipiului Constanța,
Consiliul Local al municipiului Constanța și Municipiul
Constanța, prin primar, pentru ca instanța, prin
hotărârea ce o va pronunța, să
dispună restituirea în natură a terenului
în suprafață de 791 mp liber de
construcții
și a terenului în suprafață de 212,10 mp pe care sunt edificate garaje
provizorii fără autorizație, situate în Constanța;
obligarea
Primarului municipiului
Constanța să emită dispoziție care să cuprindă ofertă de
despăgubire,
prin compensare cu o altă suprafață de teren echivalentă sau echivalent bănesc
pentru suprafața de teren de 648,90 mp ocupată de
construcții; obligarea Primarului municipiului Constanța să emită
dispoziție care
să cuprindă ofertă de despăgubire prin echivalent pentru
construcțiile ce s-au aflat pe teren și au fost demolate.
1.2.
Î
n fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanții,
în calitate de persoane îndreptățite, au formulat notificare prin care au
solicitat
restituirea
în natură a terenului în suprafață de 791 mp liber de construcții și a
terenului în suprafață
de 212,10 mp, în total 1003,10 mp, prin hotărâre
judecătorească primarul fiind obligat să emită
dispoziție motivată asupra notificării.
Cu
toate acestea, primarul refuză în continuare să se conformeze hotărârii
judecătorești.
1.3.
In drept
Reclamanții și-au
întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr.
10/2001.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 285 din 18 martie 2008 Tribunalul Constanta, secția civilă, a admis în
parte acțiunea și i-a obligat pe pârâții Primarul
municipiului Constanța și municipiul Constanța să emită o dispoziție de
restituire
în natură a suprafeței de 687,05 mp, teren liber situat în
Constanța.
Au fost
obligați pârâții să emită o dispoziție care să conțină măsuri reparatorii prin
echivalent conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de 969,53 mp
teren și construcții demolate.
A fost respinsă acțiunea introdusă împotriva Consiliului Local
Constanța
ca
fiind formulată împotriva unei entități lipsite de capacitate de folosință.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că faptul că imobilul
ce
formează obiectul litigiului
se găsește în patrimoniul statului constituie o prezumție relativă de preluare
abuzivă.
Din raportul de expertiză rezultă că o parte din teren este ocupată de
două
construcții și de mai multe
garaje edificate fără autorizație.
Față
de dispozițiile art. 10 și urm. din Legea nr. 10/2001, suprafețele de teren
aferente blocului SI, aleii de acces la bloc și cea pentru care o societate
comercială a dobândit
drept de folosință, nu pot fi restituite în natură.
Hotărârea instanței de apel
Prin
decizia civilă nr. 173/C din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de Apel
Constanța, secția civilă, minori și familie,
litigii de muncă și asigurări sociale, au fost admise apelurile declarate de
reclamanți și pârâți.
Sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligat Primarul
municipiului
Constanța să emită o dispoziție de restituire în natură a suprafeței
de 820,40 mp situat în
Constanța.
A fost obligat
Primarul municipiului Constanța să emită o dispoziție
motivată care să conțină măsuri reparatorii prin echivalent pentru
suprafața de
836,18 mp compusă din teren bloc și alee de acces.
A fost
respinsă acțiunea față de municipiul Constanța, prin primar. Au
fost menținute restul dispozițiilor sentinței și
au fost compensate cheltuielile de
judecată în fond și în apel.
In
considerentele hotărârii s-a arătat că instanța de fond, soluționând
cauza, a greșit la restituirea terenului liber
acordând mai puțin decât trebuia și nu
a
identificat terenul restituit reclamanților, neindicând ce raport de expertiză
își
însușește.
Conform raportului de
expertiză efectuat în cauză de expertul B.D.
și însușit de instanța de apel, este liberă suprafața de 820 mp. Pentru
diferența
de 836,18 mp se va emite dispoziție motivată.
Având în
vedere că ambele au fost admise și niciuna dintre părți nu a căzut în pretenții
față de cealaltă parte, instanța a compensat cheltuielile de judecată.
Recursurile
4.1.
Recursul
declarat de reclamanți - motive
După ce au reluat discuția privitoare la îndreptățirea instanței de
judecată
de a dispune în mod
direct asupra restituirii în natură, reclamanții au criticat
decizia instanței de apel arătând că în mod greșit
nu li s-a restituit în natură și
suprafața
de teren de 194,60 mp pe care numai expertul a stabilit-o ca fiind alee
de
acces, dreptul de servitute nefăcând obiect al litigiului.
4.2.
Recursul
declarat de pârâți - motive
În
mod greșit instanța de apel, constatând întemeiat motivul de apel prin care se
invoca faptul că instanța de fond a schimbat obiectul din obligație de a face
în obligație de a da, s-a pronunțat pentru prima dată pe obligația de a face,
în loc să desființeze sentința cu trimitere.
în
mod greșit s-au compensat cheltuielile de judecată, deși reclamantul a
precizat că nu solicită
cheltuieli de judecată. Trebuia să li se acorde pârâților
apelanți cheltuieli de
judecată, acestea neavând cu ce să fie compensate.
Din actele oficiale
depuse în apel rezultă că bunul pretins are o altă
configurație și situație juridică decât cel reținut de cele două
instanțe și expert. Acțiunea trebuia respinsă ori cel puțin refăcută lucrarea
tehnică cu luarea în
considerare a situației bunului pretins.
Ambele
instanțe au acordat plus petita față de conținutul notificării potrivit
actelor inițiale de proprietate.
4.3.
Analiza făcută
de instanța de recurs
Recursul
reclamanților nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 10 alin.
(2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe
terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au
edificat noi
construcții, autorizate,
persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții
de teren
rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea
afectată servitutilor legale și altor amenajări de
utilitate publică ale localităților
urbane
și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Conform
raportului de expertiză efectuată de B.D., suprafața de
194,6 mp, pretinsă de reclamanți în natură, este
ocupată de aleea de acces pentru locatarii blocului SI. Drept urmare, în
respectarea cerințelor textului
enunțat,
această suprafață de teren nu poate fi restituită în natură.
De
altfel, la termenul din 20 martie 2007 apărătorul reclamanților a arătat că nu
are obiecțiuni la raportul de expertiză iar „cu privire la suprafața de 194,6
mp ocupată de aleea de acces pentru locatarii
blocului, arată că instanța
urmează a
aprecia dacă aceasta poate fi restituită în natură". Față de afectatiunea
terenului, ambele instanțe de fond au apreciat în mod corect că acesta nu poate
fi restituit în natură, măsurile reparatorii putând fi stabilite numai prin
echivalent.
Nu este întemeiat nici
recursul pârâților.
În primul rând, Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța, prin
primar, nu au interes să declare recurs pentru că acești pârâți nu au fost
obligați
la nimic față de
reclamanți.
În
al doilea rând, instanța superioară de fond nu a lipsit părțile de vreun
grad de jurisdicție,
art. 297 alin. (1) C. proc. civ. permițând desființarea sentinței și
trimiterea cauzei spre rejudecare primei
instanțe numai dacă aceasta s-a pronunțat greșit în temeiul unei excepții
procesuale ori s-a pronunțat în lipsa părții care nu a fost legal citată. în
speță nu este niciuna din cele două situații care ar fi putut determina
desființarea sentinței.
Prin motivele de
recurs, la fel de sumare ca și motivele de apel, nu s-a
arătat în ce a constat lipsirea părților de un grad de jurisdicție.
Faptul că instanța
de apel,
devolutivă, dispune restituirea în natură, apreciind că obligarea la măsuri
reparatorii prin echivalent este greșită, nu
înseamnă că s-au încălcat dispozițiile
procedurale enunțate.
În
al treilea rând, faptul că instanța de apel a compensat cheltuielile de
judecată ale părților și
nu a obligat pe pârâți la plata vreunei sume de bani, în
condițiile în care sentința a fost schimbată numai în
parte, nu atrage niciun
prejudiciu pentru
pârâți. întrucât prin angajarea unui apărător calificat și prin
efectuarea expertizelor este evident că
reclamanții, care nu au căzut în pretenții, au efectuat cheltuieli de judecată
pe care, în lipsa compensării făcute de instanța
de apel, le-ar fi putut
cere pe cale separată.
În al patrulea rând,
față de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001
potrivit cu care actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori,
după caz, ale
calității de asociat sau acționar al persoanei juridice,
precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după
caz, înscrisurile care
descriu construcția
demolată și orice alte înscrisuri necesare evaluării pretențiilor
de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi
depuse până la data soluționării
notificării,
instanțele de fond nu au săvârșit vreun plus petita.
Față
de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanța de apel a făcut
aplicarea și
interpretarea corectă a dispozițiilor legii materiale incidente în cauză,
astfel încât nu sunt
incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri au fost
respinse ca nefondate, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca
nefondate recursurile declarate de reclamanții N.G.V.
, N.O., N.M.E., M.Ș.I., K.R.S.
și R.M.G. precum și de pârâții Primarul
municipiului Constanța, Consiliul Local al municipiului Constanța și
Municipiul
Constanța, prin primar,
împotriva deciziei civile nr. 173/C din 7 iulie 2008 pronunțată de Curtea de
Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii
de muncă și
asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 ianuarie 2009.