ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2811/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 26 februarie 2007,

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

a admis acțiunea formulată de reclamantul Ș.I., în contradictoriu cu C.J.P.C.,

a anulat Hotărârea nr. 20624 din 13 octombrie 2006 emisă de pârâtă și a

obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în

perioada 05 octombrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea

nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1

iulie 2006.

În motivarea sentinței civile

pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în

continuare.

În motivarea

cererii de chemare în judecată, reclamantul arată că este

nelegală și netemeinică hotărârea pe care o contestă

și prin care i s-a

respins cererea de

recunoaștere a calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, în condițiile în care

familia

sa s-a refugiat din localitatea de domiciliu Văleni, Județul Cluj în

localitatea Huedin, Județul Cluj, datorită persecuțiilor din motive etnice

suferite din partea regimului instaurat în localitatea de domiciliu.

Pârâta C.J.P.C., prin

întâmpinare solicită

respingerea acțiunii,

arătând că reclamantul nu se încadrează în prevederile

O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, întrucât familia reclamantului s-a

mutat dintr-o localitate care nu se afla sub ocupație străină într-o localitate

aflată sub ocupație străină, unde exista de fapt riscul exercitării unor

persecuții din motive etnice.

Pârâta a depus la dosar

înscrisurile prezentate de Ș.I. în

susținerea

cererii înaintate C.J.P.C. în vederea recunoașterii

calității sale de

refugiat și care au stat la baza emiterii Hotărârii nr. 20624 din 13 octombrie 2006.

Curtea de Apel, în raport cu

prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, și cu declarațiile martorilor P.N. și P.I., a reținut că, datorită

persecuțiilor din motive etnice, reclamantul împreună cu familia sa s-a

refugiat în luna octombrie 1940 din localitatea de domiciliu Văleni, Județul

Cluj în localitatea Huedin, Județul Cluj, astfel că are calitatea de refugiat

în sensul Ordonanței.

În stabilirea perioadei de

refugiu, Instanța de Fond a coroborat declarațiile martorilor cu data de

început a refugiului, 5 octombrie 1940, menționată de petent în cererea

adresată C.J.P.C.

Împotriva sentinței civile nr. 116

din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând

prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și

10, art. 304

1

C. proc. civ. și ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Prin motivele de recurs,

recurenta - pârâtă susține, în esență, că reclamantul nu se încadrează în

prevederile O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare,

întrucât s-a refugiat dintr-un teritoriu liber într-un teritoriu ocupat, ceea

ce contravine scopului legii, astfel că motivul pentru care reclamantul și

familia sa au părăsit localitatea

de

domiciliu este cu totul altul decât persecuțiile din motive etnice suferite.

A mai susținut recurenta - pârâtă

că declarațiile martorilor nu pot avea forță probantă mai mare decât lucrările

istorice de specialitate și evidențelor deținute de A.N.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu

modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr.

127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce

vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte nu va realiza

controlul sentinței civile atacate în raport cu prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurenta - pârâtă, întrucât acest text de lege a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000.

În principal,

criticile recurentei - pârâte vizează două aspecte: (i) acordarea drepturilor

cu caracter reparatoriu persoanelor care s-au refugiat de pe un teritoriu

neocupat pe un teritoriu ocupat; (ii) nedovedirea de către reclamant a

persecuțiilor din motive etnice care au determinat refugiul familiei.

Înalta Curte va respinge ca

neîntemeiată prima dintre criticile susmenționate, reținând că legea nu

condiționează acordarea drepturilor reparatorii de refugiul dintr-o localitate aflată

sub administrație străină. Interpretarea pe care Instanța fondului a dat-o

cadrului legal aplicabil în raport cu probatoriul administrat este în

concordanță cu aspectele reținute de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, în sensul că beneficiul drepturilor

reparatorii se acordă, în măsura în care se face dovada persecuțiilor din

motive etnice, indiferent de împrejurarea că localitatea de refugiu se afla sub

jurisdicție românească ori sub administrația altui stat.

În ceea ce privește cea de-a

doua critică, Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Normele

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face cu

acte oficiale eliberate de organele competente, iar, potrivit alin. (2) al

aceluiași articol, „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se

poate face prin declarație cu martori".

Or, Înalta Curte reține, în

raport cu adeverința eliberată de A.N., că intimatul - reclamant a depus

diligentele necesare pentru a obține acte oficiale în sensul art. 4 alin. (1)

din Normele metodologice. Dar, întrucât documentul eliberat de A.N. nu face

dovada persecuțiilor din motive etnice suferit în

localitatea de domiciliu, în mod corect, atât petentul cât și Instanța

fondului

au recurs, primul în probațiune, iar Curtea de Apel, în

soluționarea cauzei, la proba cu martori, permisă de art. 4 alin. (2) din

Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Astfel, se constată că, în mod

temeinic și legal, Curtea de Apel a reținut că cele cuprinse în declarațiile

martorilor P.N. și P.I. fac dovada persecuțiilor din motive etnice care l-au

determinat pe reclamant și pe familia acestuia să se refugieze la 5 octombrie

1940 din localitatea de domiciliu Văleni, Județul Cluj, în localitatea Huedin,

Județul Cluj.

Sub acest aspect, Înalta Curte

mai reține că martorii au dat declarații în legătură cu motivul care l-a

determinat pe reclamant și pe familia acestuia să părăsească localitatea de

domiciliu, tinzând să facă dovada persecuțiilor din motive etnice, iar nu să

combată aserțiuni cuprinse în

lucrări de

specialitate ori evidențele A.N., motiv pentru care

nu poate fi primită

critica de recurs referitoare la forța probantă a declarațiilor martorilor.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile recurentei - pârâte

formulate în considerarea art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sentința civilă nr. 116 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, fiind legală și temeinică, motiv pentru

care va fi respins, ca nefondat, recursul declarat de C.J.P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C.

împotriva sentinței civile nr. 116 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 mai 2007.