ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 217 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată

de reclamantul I.l., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea nr. 20375

din 09 august 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 06 martie

1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată

cu modificări și completări prin

Legea nr.

189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu

data

de 1 aprilie 2006.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a

reținut, în

esență, că, așa cum rezultă din

declarațiile date în fața Instanței de martorii

B.V. și I.N.,

reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, datorită persecuțiilor din

motive etnice, din localitatea de domiciliu satul Tăuți, Județul Cluj, în

localitatea Sălicea și, apoi, în localitatea Turda, Județul Cluj,

reîntorcându-se în localitatea de domiciliu după data de 6 martie 1945.

Împotriva sentinței civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

invocând prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și pct. 10 și art. 304

1

C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susține, în

esență, că reclamantul nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 105/1999,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, întrucât s-a refugiat în primăvara anului 1940, așa

cum rezultă din declarațiile notariale ale martorilor B.V. și I.N., care, însă,

în fața Instanței, au declarat că refugiul a avut loc în toamna anului 1940.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate

de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Înalta Curte nu va realiza controlul sentinței civile

atacate în raport cu prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocate de recurenta - pârâtă, întrucât acest text de lege a fost abrogat prin

O.U.G. nr. 138/2000.

În esență, recurenta - pârâtă critică sentința atacată sub

aspectul faptului că a fost acordat reclamantului beneficiul O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care din

declarațiile

notariale ale martorilor

rezultă că refugiul ar fi avut loc în primăvara anului

1940.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din

Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile

prevăzute la art. 1 din

O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare, se face cu acte

oficiale

eliberate de organele competente, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol,

„în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin

declarație cu martori". Or, adeverința eliberată de A.N. probează faptul

că reclamantul a depus diligentele necesare pentru a obține acte oficiale în

sensul art. 4 alin. (1) din Normele metodologice. Dar, întrucât documentul

eliberat de A.

N. nu face dovada refugiului

familiei reclamantului, în mod corect,

atât petentul cât și Instanța

fondului au recurs, primul în probațiune, iar Curtea de Apel, în soluționarea

cauzei, la proba cu martori, permisă de art. 4 alin. (2) din Normele aprobate

prin H.G. nr. 127/2002.

În mod temeinic și legal, Curtea de Apel a procedat la

audierea martorilor B.V. și I.N. care au declarat că reclamantul s-a refugiat

împreună cu familia începând cu toamna anului 1940, deci începând cu luna

septembrie, din localitatea de domiciliu în urma persecuțiilor din motive

etnice.

Se constată că Instanța de Fond a realizat o corectă

interpretare și aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și

completările ulterioare, și a Normelor de aplicare, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, reținând că reclamantul are calitatea de beneficiar al ordonanței și

i se cuvin drepturile aferente pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

începând cu data de 1 aprilie 2006.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul,

neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, potrivit art. 304 și

art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței

civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.