ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3605/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 217 din 19 aprilie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.l., în contradictoriu cu C.J.P.C., a anulat Hotărârea nr. 20375 din 09 august 2006 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2006. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, că, așa cum rezultă din declarațiile date în fața Instanței de martorii B.V.

și I.N., reclamantul, împreună cu familia sa, s-a refugiat, datorită persecuțiilor din motive etnice, din localitatea de domiciliu satul Tăuți, Județul Cluj, în localitatea Sălicea și, apoi, în localitatea Turda, Județul Cluj, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu după data de 6 martie 1945. Împotriva sentinței civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta C.J.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 299, art. 304 pct. 9 și pct. 10 și art. 304 1 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, recurenta - pârâtă susține, în esență, că reclamantul nu se încadrează în prevederile O.G.

nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, întrucât s-a refugiat în primăvara anului 1940, așa cum rezultă din declarațiile notariale ale martorilor B.V. și I.N., care, însă, în fața Instanței, au declarat că refugiul a avut loc în toamna anului 1940. Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenta - pârâtă C.J.P.C., în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ale O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Înalta Curte nu va realiza controlul sentinței civile atacate în raport cu prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ., invocate de recurenta - pârâtă, întrucât acest text de lege a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. În esență, recurenta - pârâtă critică sentința atacată sub aspectul faptului că a fost acordat reclamantului beneficiul O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care din declarațiile notariale ale martorilor rezultă că refugiul ar fi avut loc în primăvara anului 1940. Înalta Curte constată că, potrivit art. 4 alin. (1) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „în lipsa actelor oficiale dovada persecuției etnice se poate face prin declarație cu martori". Or, adeverința eliberată de A.N.

probează faptul că reclamantul a depus diligentele necesare pentru a obține acte oficiale în sensul art. 4 alin. (1) din Normele metodologice. Dar, întrucât documentul eliberat de A. N. nu face dovada refugiului familiei reclamantului, în mod corect, atât petentul cât și Instanța fondului au recurs, primul în probațiune, iar Curtea de Apel, în soluționarea cauzei, la proba cu martori, permisă de art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002. În mod temeinic și legal, Curtea de Apel a procedat la audierea martorilor B.V. și I.N. care au declarat că reclamantul s-a refugiat împreună cu familia începând cu toamna anului 1940, deci începând cu luna septembrie, din localitatea de domiciliu în urma persecuțiilor din motive etnice.

Se constată că Instanța de Fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, și a Normelor de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, reținând că reclamantul are calitatea de beneficiar al ordonanței și i se cuvin drepturile aferente pentru perioada 15 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2006. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinței, potrivit art. 304 și art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P.C. împotriva sentinței civile nr. 217 din 19 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.