ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5029/2006

Deliberând asupra recursului penal de față,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72 din 18 mai 2006,

Curtea de Apel Craiova, secția penală, în temeiul art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de

petentul M.V. împotriva rezoluției nr. 463/II/2/2006 din 3 martie 2006

pronunțată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției nr.

430/P/2005 din 25 ianuarie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Craiova.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut următoarele:

La data de 20 decembrie 2005, petentul M.V. a

formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliție S.M.G. și

agentului M.F., solicitând condamnarea acestora pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzute de art.

246 C. pen. și purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.,

motivând în fapt că la data de 7 decembrie 2005, în timp ce se afla în incinta

Complexului Zootehnic D., Județul Dolj, împreună cu membrii familiei, un

echipaj de poliție condus de către S.M.G., a pătruns în incintă prin forțarea

porților de la intrare și, l-au lovit atât pe el, cât și pe membrii familiei,

după care au fost introduși într-o dubă a poliției și conduși la Postul de

Poliție al comunei D..

Prin Ordonanța din 25 ianuarie 2006,

pronunțată în dosar nr. 430/P/2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.M.G. sub

aspectul infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. și 250 alin. (2) C. pen. și

a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței privind identificarea și

cercetarea lucrătorului de poliție, care ar fi lovit petentul și pe unii dintre

membrii familiei sale.

S-a motivat în fapt că, din actele

premergătoare a rezultat că la 3 martie 1999, în urma unei licitații, fostul

Complex Zootehnic din comuna D. a fost atribuit de Consiliul local, numitului E.I.,

încheindu-se cu această ocazie, contractul de vânzare - cumpărare autentificat

sub nr. 608/1999, de notarul public E.D.

La data de 20 noiembrie 2000, E.I. a vândut

Complexul Zootehnic D. numitei E.M. care, la rândul său 1-a vândut ulterior

numitei C.L. în baza contractului nr. 422/2001.

S-a precizat că la 12 august 2000, E.I. a

solicitat primăriei D. restituirea sumei de 50.000.000 lei ROL, pe care o

achitase avans și care i-a fost restituită fără însă a fi reziliat contractul,

motiv pentru care la 5 iulie 2002, primarul comunei C.A., a încheiat un

contract de atribuire în folosință gratuită a Complexului Zootehnic D. cu

numitul M.F., în vederea creșterii porcinelor, pe o perioadă de 5 ani, urmând

să îl cumpere, cu achitarea unui procent de 10 % din valoare la momentul

atribuirii în folosință.

în cursul lunii septembrie 2005, M.F. a fost

atenționat de M.V., mandatar al lui C.L., să părăsească incinta complexului,

întrucât el este proprietar și la 23 și respectiv 31 octombrie 2005, cei

arătați, precum și rudele lor de etnie rromă (în jur de 15 persoane), au

pătruns în curtea Complexului Zootehnic D. și au pus stăpânire pe toate

bunurile găsite și animalele de producție.

M.F. a sesizat organele de poliție cu

referire la ocuparea abuzivă a Complexului Zootehnic D., fără a prezenta

hotărâre judecătorească, la 17 noiembrie 2005, a sesizat furtul din fermă a

unui număr de animale.

Ulterior, la 28 noiembrie 2005, M.F. împreună

cu alte persoane, au pătruns în incinta complexului, încercând să-i evacueze pe

cei care ocupaseră ilegal proprietatea sa, fără însă a reuși, iar la 7

decembrie 2005 a reclamat că a fost lovit de către M.N.A.

Față de această situație, conducerea I.P.J.

Dolj, a dispus deplasarea la fața locului a unei echipe de lucrători sub

comanda subcomisarului S.M.G. și, întrucât petentul împreună cu rudele sale au

refuzat să deschidă poarta, astfel că a fost tăiat lanțul de la poarta de

acces, iar ocupanții au fost imobilizați și conduși la Postul de Poliție D.

pentru identificare și efectuarea cercetărilor cu privire la faptele comise.

S-a stabilit că realizarea acestei operațiuni

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și a regulamentelor militare, iar

în declarația dată la 23 ianuarie 2006, petentul M.V. a precizat că ofițerul de

poliție S.M.G. nu a exercitat nici un fel de acțiuni de violență asupra sa, că

ar fi fost lovit de un subofițer din cadrul D.P.I.R.

Pe cale de consecință, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de subcomisarul S.M.G., disjungerea materialului de

urmărire penală și declinarea competenței de soluționare privind subofițerul

care ar fî exercitat acte de violență asupra petentului.

Situația de fapt relatată și rezolvările

juridice adoptate, s-au întemeiat pe probatoriile administrate în dosarul penal

nr. 430/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, raportate la

dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei ordonanțe, a formulat

plângere petentul, care a fost respinsă ca fiind neîntemeiată prin Rezoluția nr.

463/II/2/2006 din 3 martie 2006, dată de procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Craiova, cu motivarea că, în urma verificării a rezultat

că intimatul S.M.G. nu a săvârșit faptele reclamate ci un lucrător de poliție

care urmează a fi identificat și cercetat.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

petentul M.V., criticând-o pentru netemeinicie, susținând că doar în subsidiar

a solicitat și cercetarea celor care au autorizat acțiunea poliției,

menținându-și plângerea față de intimat.

A solicitat admiterea recursului și

trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale cu privire

la infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. și art. 253 C. pen., în ceea ce-l

privește pe intimat, dar și cu privire la alte persoane implicate.

Examinând hotărârea pronunțată în cauză sub

toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385

6

alin. (3) C.

proc. pen., înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția

pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea

penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii

acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea

în judecată.

Sesizat prin unul din modurile prevăzute de

lege, organul de urmărire dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale,

când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate

nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

în cauză, procurorul, după efectuarea unor

acte premergătoare a constatat că nu poate pune în mișcare acțiunea penală

împotriva intimatului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. lit.

a) C. proc. pen.

Astfel, corect s-a reținut în cauză că

ofițerul de poliție, subcomisar S.M.G. a acționat în limită și cu respectarea

atribuțiilor sale de serviciu, a normelor din Statutul polițistului și că nu

există temeiuri de fapt care să justifice tragerea la răspundere penală pentru

infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și purtare

abuzivă.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale

dispusă față de intimat este conformă cu actele premergătoare efectuate în

cauză.

Astfel, chiar petentul M.V., în declarația

din 23 ianuarie 2006, a arătat că intimatul nu a exercitat acte de violență

asupra sa.

În consecință, având în vedere că în cauză

prima instanță a pronunțat o hotărâre bazată pe actele dosarului, înalta Curte,

conform art. 385

15

pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de petent.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul M.V. împotriva sentinței penale nr. 72 din 18 mai 2006 a Curții de

Apel Craiova.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei

de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

septembrie 2006.