Decizia nr. 2728/2008 — ÎCCJ, Secția I civilă

Cererea de chemare în judecată 1.1. Obiect Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la 7 noiembrie 2005, reclamanta P.A.A. s solicitat, în contradictoriu cu pârâții municipiul Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și Primarul municipiului Timișoara, anularea Dispoziției nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 emisă de Primarul municipiului Timișoara, să se constate preluarea abuzivă de către Statul român a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chișoda, nr. top. 1398/635 - 637, să se dispună restituirea în natură, către reclamantă, a imobilului. 1.

În fapt În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a avut în proprietate imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chișoda, nr. top. 1398/635 - 637 până în anul 1983, când a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, fără echivalent. Imobilul poate fi restituit în natură. 1.

În drept Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile „Legii nr. 10/2001". 2. Întâmpinarea Pârâtul Primarul municipiului Timișoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dispoziția emisă este legală. Reclamanta a plecat definitiv din țară, stabilindu-și domiciliul în străinătate, și a făcut cerere de înstrăinare către stat a construcțiilor. 3. Hotărârea primei instanțe 3.1. Soluția Prin sentința civilă nr. 972/PI din 27 aprilie 2007 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat dispoziția nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 și a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1341 Chișoda, nr. top. 1398/635 - 637 condiționat de rambursarea sumei de 9.227 lei vechi, reprezentând valoarea despăgubirii primite, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, constatând că imobilul a fost preluat în patrimoniul statului fără titlu valabil. A dispus înscrierea în C.F. enunțată a dreptului de proprietate asupra imobilului supus restituirii, în favoarea reclamantei, condiționat de rambursarea sumei configurate. 3.2. Considerentele Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că actele doveditoare aflate în compunerea dosarului alcătuit în cea dintâi fază a procedurii confirmă îndeajuns de credibil că petiționara, prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, a apelat pentru retrocedarea proprietății care a fost preluată cu plată, în limita edificatului și, respectiv, fără plată, în limita terenului ce încorporează construcția. Cum actele doveditoare aflate în compunerea dosarului alcătuit în cea dintâi fază a procedurii în discuție, se verifică a avea aptitudinea de a proba vocația petiționarea de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001, respectiv la retrocedarea proprietății de care în perioada de referință a legii reparatorii a fost spoliată; și, nu în ultimul rând, subsumarea nemișcătorului litigios categoriei imobilelor preluate abuziv în patrimoniul statului, în accepția art. 2 alin. (1) lit. j), fostă h), apartenent legii reparatorii în discuție; în alți termeni, fără titlu valabil, raportat la exigențele imperativului art. 6 apartenent Legii nr. 213/1998, în ale cărui coordonate chiar Legea nr. 10/2001 sugerează a fi cantonată cercetarea valabilității titlului statului, de vreme ce, Decretul nr. 223/1974, fiind contrar spiritului Constituției din 1965 sub imperiul căruia a fost edictat, configurat prin ale sale art. 36 și art. 17, care nu îngăduiau discriminări între cetățenii români după cum aveau domiciliul în România sau în străinătate, așa cum cel din urmă decret, prin primul său articol a făcut-o, nu putea conferi statului legitimitate în stăpânirea nemișcătorului. S-a arătat că, respectând cu rigoare noul ambient legislativ și, finalmente, disponibilitatea procesuală, în baza dispozițiilor alin. (3) apartenent art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a admis demersul judiciar pendent în modalitatea cerută.

Hotărârea instanței de apel 4.1. Soluția Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 428 din 11 octombrie 2007 prin care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Timișoara, Consiliul Local al municipiului Timișoara și municipiul Timișoara, prin primar. 4.2. Considerentele În considerentele deciziei, instanța de apel a arătat că în mod corect prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 223/1974, iar pentru asigurarea caracterului reparator se impune restituirea către adevărații proprietari. Normele metodologice invocate de către apelanți se plasează în afara spiritului și sferei juridice determinată de Legea nr. 10/2001, fiind de notorietate, chiar în concepția legiuitorului Legii nr. 10/2001, că actele normative de preluare a proprietății în fostul regim, au avut un caracter abuziv.

Recursul 5.1. Motive Pârâtul Primarul municipiului Timișoara a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: Preluarea făcută în temeiul Decretului nr. 223/1974 nu a fost abuzivă, față de prevederile art. 1.4. lit. B) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001. Contestatoarea a plecat definitiv din țară, stabilindu-și domiciliul în străinătate, aceasta adresând Statului Român o cerere privind înstrăinarea către stat a construcțiilor proprietate personală, în vederea plecării definitive din țară. Stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, care a considerat că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit. 5.2. Analiza făcută de instanța de recurs Dezvoltarea criticilor enunțate a permis încadrarea acestora numai în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost analizată legalitatea hotărârii date în apel, Înalta Curte apreciind că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Este necontestat faptul că imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut a fost preluat de stat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, cu plata sumei de 9.227 lei. Or, la acea dată era în vigoare Constituția din 1965 care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală. Potrivit acestui text, dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și bunurile de uz și confort personal. Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în Republica Socialistă România construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în țară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze, până la data plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă România. înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri, plata stabilindu-se potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de locuințe, vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case de odihnă proprietate personală. Construcțiile aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcțiilor prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condițiile art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar. În aceste condiții, nu se poate susține că decretul respecta prevederile constituționale enunțate. Mai mult, anterior adoptării Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) și (2) prevede că orice persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociație cu alții și nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-și părăsi propria țară. Așadar, faptul că s-a plătit o despăgubire la momentul preluării de către stat nu înseamnă că preluarea a fost legală, întrucât cei cărora li se aplicau dispozițiile decretului erau obligați să înstrăineze bunul în schimbul unei sume stabilite de stat în mod discreționar. Nu s-ar putea vorbi de o înstrăinare liber consimțită, ci de o adevărată vânzare silită, cu consecința încălcării unor principii esențiale de vreme ce era desemnat drept unic cumpărător statul român. Trimiterea pe care o face recurentul la norma înscrisă în H.G. nr. 498/2003 nu este de natură să justifice punctul său de vedere în ce privește legalitatea titlului statului. H.G. conține norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, și are o forță juridică inferioară celei a legii în a cărei aplicare a fost dată. Or, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001 sunt imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În temeiul art. 6 alin. (1) fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat. Constituția din 1965, care garanta proprietatea particulară, a fost încălcată prin Decretul nr. 223/1974 care lipsea persoana fizică de dreptul său de proprietate în schimbul liberei circulații. De altfel, prin sentința civilă nr. 291/PI din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art. 1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003, iar această hotărâre nu a fost recurată. Față de cele ce preced, aprecierile făcute de recurent privitoare la legalitatea preluării de către stat a imobilului proprietatea reclamantei nu sunt corecte și nu pot fundamenta respingerea cererii de restituire în natură formulată potrivit Legii nr. 10/2001. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.