ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2728/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2728/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

judecată

1.1. Obiect

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă,

la 7

noiembrie 2005, reclamanta P.A.A. s

solicitat, în contradictoriu cu pârâții municipiul Timișoara, Consiliul Local al

municipiului Timișoara și Primarul

municipiului Timișoara, anularea

Dispoziției nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 emisă

de Primarul municipiului Timișoara, să se constate preluarea abuzivă de

către Statul

român a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. nr.

1341 Chișoda, nr. top. 1398/635 - 637, să se dispună restituirea în natură,

către reclamantă, a imobilului.

1.2.

În

fapt

În motivarea

cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanta a avut în proprietate

imobilul situat în Timișoara, înscris în C.F. nr. 1341

Chișoda,

nr. top. 1398/635 - 637 până în anul 1983, când a fost preluat de stat în

temeiul Decretului nr. 223/1974, fără echivalent.

Imobilul poate fi restituit

în natură.

1.3.

În

drept

Reclamanta și-a întemeiat în drept

acțiunea pe dispozițiile „Legii nr. 10/2001".

2.

Întâmpinarea

Pârâtul Primarul municipiului Timișoara a depus

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii arătând că, prin

raportare la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor Metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, dispoziția emisă este legală.

Reclamanta a plecat definitiv din țară,

stabilindu-și domiciliul în străinătate, și a făcut cerere de înstrăinare către

stat a construcțiilor.

3.

Hotărârea primei instanțe

3.1. Soluția

Prin sentința civilă nr. 972/PI din 27

aprilie 2007 Tribunalul Timiș, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat

dispoziția nr. 2364 din 18 noiembrie 2003 și a dispus restituirea în natură a

imobilului situat în Timișoara,

înscris în

C.F. nr. 1341 Chișoda, nr. top. 1398/635 - 637 condiționat de rambursarea

sumei

de 9.227 lei vechi, reprezentând valoarea despăgubirii primite, în cuantum

actualizat cu indicele de inflație, constatând că

imobilul a fost preluat în patrimoniul

statului fără titlu valabil.

A dispus înscrierea în C.F. enunțată a

dreptului de proprietate asupra imobilului supus restituirii, în favoarea

reclamantei, condiționat de rambursarea sumei configurate.

3.2.

Considerentele

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că actele doveditoare aflate în

compunerea

dosarului alcătuit în cea dintâi fază a procedurii confirmă îndeajuns de

credibil

că petiționara, prevalându-se de vocația de a accede la beneficiul Legii nr.

10/2001, a apelat pentru retrocedarea proprietății care a fost preluată cu

plată, în limita edificatului și, respectiv, fără plată, în limita terenului ce

încorporează construcția.

Cum actele

doveditoare aflate în compunerea dosarului alcătuit în cea dintâi

fază a procedurii în discuție, se verifică a avea aptitudinea de a

proba vocația petiționarea de a accede la beneficiul Legii nr. 10/2001,

respectiv la retrocedarea

proprietății de

care în perioada de referință a legii reparatorii a fost spoliată; și, nu în

ultimul

rând, subsumarea nemișcătorului litigios categoriei imobilelor preluate abuziv

în patrimoniul statului, în accepția art. 2 alin. (1) lit. j), fostă h),

apartenent legii reparatorii în discuție; în alți termeni, fără titlu valabil,

raportat la exigențele imperativului art. 6 apartenent Legii nr. 213/1998, în

ale cărui coordonate chiar Legea nr. 10/2001 sugerează a fi cantonată

cercetarea valabilității titlului statului,

de

vreme ce, Decretul nr. 223/1974, fiind contrar spiritului Constituției din 1965

sub

imperiul căruia a fost edictat, configurat prin ale sale art. 36 și

art. 17, care nu îngăduiau discriminări între cetățenii români după cum aveau

domiciliul în România sau în străinătate, așa cum cel din urmă decret, prin

primul său articol a făcut-o, nu putea conferi statului legitimitate în

stăpânirea nemișcătorului.

S-a arătat că, respectând cu rigoare

noul ambient legislativ și, finalmente, disponibilitatea procesuală, în baza

dispozițiilor alin. (3) apartenent art. 26 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a

admis demersul judiciar pendent în modalitatea cerută.

4.

Hotărârea instanței de

apel

4.1.

Soluția

Curtea de Apel Timișoara, secția civilă,

a pronunțat decizia civilă nr. 428 din 11 octombrie 2007 prin care a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâții Primarul municipiului Timișoara, Consiliul

Local al municipiului Timișoara și municipiul Timișoara, prin primar.

4.2. Considerentele

În considerentele deciziei, instanța de

apel a arătat că în mod corect prima

instanță

a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către Statul Român în

temeiul Decretului nr. 223/1974, iar pentru asigurarea caracterului

reparator se impune restituirea către adevărații proprietari.

Normele metodologice invocate de către

apelanți se plasează în afara spiritului și sferei juridice determinată de

Legea nr. 10/2001, fiind de notorietate, chiar în concepția legiuitorului Legii

nr. 10/2001, că actele normative de preluare a proprietății în fostul regim, au

avut un caracter abuziv.

5.1.

Motive

Pârâtul Primarul municipiului Timișoara a

declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., prin care a formulat următoarele critici:

Preluarea făcută

în temeiul Decretului nr. 223/1974 nu a fost abuzivă, față de

prevederile art. 1.4. lit. B) din Normele de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Contestatoarea a plecat definitiv din țară,

stabilindu-și domiciliul în străinătate, aceasta adresând Statului Român o

cerere privind înstrăinarea către stat a construcțiilor proprietate personală,

în vederea plecării definitive din țară.

Stabilirea

conduitei persoanei era atributul exclusiv al Comisiei de aplicare a

Legii nr. 10/2001, care a considerat că preluarea nu a fost abuzivă,

persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit.

5.2.

Analiza făcută de

instanța de recurs

Dezvoltarea

criticilor enunțate a permis încadrarea acestora numai în motivul

de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de

care a fost analizată legalitatea hotărârii date în apel, Înalta Curte

apreciind că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Este necontestat

faptul că imobilul a cărui restituire în natură s-a cerut a fost

preluat de stat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 223/1974, cu

plata sumei de 9.227 lei. Or, la acea dată era în vigoare Constituția din 1965

care, prin art. 36, ocrotea dreptul de proprietate personală.

Potrivit acestui text, dreptul de proprietate

personală este ocrotit de lege. Pot constitui obiect al dreptului de

proprietate personală veniturile și economiile provenite din muncă, casa de

locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află, precum și

bunurile de uz și confort personal.

Decretul nr. 223/1974 prevedea în art. 1 că, în

Republica Socialistă România construcțiile și terenurile pot fi deținute în

proprietate de către persoanele fizice

numai

dacă au domiciliul în țară. Potrivit art. 2, persoanele care au făcut cerere de

plecare definitivă din țară sunt obligate să înstrăineze, până la data

plecării, construcțiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistă

România. înstrăinarea se va face către stat, care va prelua aceste bunuri,

plata stabilindu-se potrivit

prevederilor

art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcției de

locuințe,

vânzarea de locuințe din fondul de stat către populație și construirea de case

de odihnă proprietate personală. Construcțiile aparținând persoanelor care au

plecat în mod fraudulos din țară sau care, fiind plecate în străinătate, nu

s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în țară, trec

fără plată în proprietatea statului. Terenurile aferente construcțiilor

prevăzute la alineatele precedente trec în proprietatea statului în condițiile

art. 13 din Legea cu privire la fondul funciar.

În aceste condiții, nu se poate susține

că decretul respecta prevederile constituționale enunțate.

Mai mult, anterior adoptării

Decretului nr. 223/1974, România ratificase Declarația Universală a Drepturilor

Omului din 10 decembrie 1948 care, în art. 17 alin. (1) și (2) prevede că orice

persoană are dreptul la proprietate, atât singur cât și în asociație cu alții

și nimeni nu poate fi lipsit arbitrar de proprietatea sa, art. 13 consacrând

dreptul oricărei persoane de a circula liber, inclusiv de a-și părăsi propria

țară.

Așadar, faptul că s-a plătit o despăgubire la

momentul preluării de către stat

nu înseamnă că preluarea a fost legală, întrucât cei cărora li se

aplicau dispozițiile decretului erau obligați să înstrăineze bunul în schimbul

unei sume stabilite de stat în mod discreționar. Nu s-ar putea vorbi de o

înstrăinare liber consimțită, ci de o adevărată vânzare silită, cu consecința

încălcării unor principii esențiale de vreme ce era desemnat drept unic

cumpărător statul român.

Trimiterea pe care o face recurentul la norma

înscrisă în H.G. nr. 498/2003 nu este de natură să justifice punctul său de

vedere în ce privește legalitatea titlului statului. H.G. conține norme

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, și

are o forță juridică inferioară celei a

legii în a cărei aplicare a fost

dată. Or, potrivit art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001

sunt imobile preluate abuziv orice alte imobile preluate de stat cu

titlu valabil, astfel

cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În

temeiul art. 6 alin. (1) fac parte din domeniul public sau privat al statului

sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite

de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, dacă au intrat în proprietatea

statului în temeiul unui titlu

valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la

data preluării lor de către stat. Constituția din 1965, care garanta

proprietatea particulară, a fost încălcată

prin Decretul nr. 223/1974

care lipsea persoana fizică de dreptul său de proprietate în schimbul liberei

circulații.

De altfel, prin sentința civilă nr. 291/PI

din 16 octombrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, a admis excepția de nelegalitate a prevederilor art.

1.4. lit. B) din H.G. nr. 498/2003, iar această hotărâre nu a fost recurată.

Față de cele ce preced, aprecierile făcute de

recurent privitoare la legalitatea

preluării

de către stat a imobilului proprietatea reclamantei nu sunt corecte și nu pot

fundamenta

respingerea cererii de restituire în natură formulată potrivit Legii nr.

10/2001.

Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii

irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 428 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel

Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.