Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2008

HOTĂRÂRE
08.04.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1289/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 512 din 05 aprilie 2007, a condamnat pe inculpații: 1. V.G.O., la 4 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) – c) C. pen.; 2. B.ȘT.F., la 5 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru aceeași infracțiune, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din aceeași lege.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza dispozițiilor art. 118 lit. f) C. pen., cu referire la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea a 24,41 gr. heroină și a 6 comprimate de Metadonă. În baza dispozițiilor art. 118 lit. e) C. pen., cu referire la art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea, de la inculpata B.Șt.F., a sumei de 569 lei. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt. La 02 octombrie 2006, S.D., arestat preventiv, a sesizat că pe str. Mihai Eminescu din sectorul 2, se vând droguri, de această activitate ocupându-se „F.”. Pentru flagrant, la 06 octombrie 2006, M.F. și M.M.D., de asemenea autoturismul cu care urmau să se deplaseze, au fost percheziționați, iar în jurul orei 14,30, M.F.

l-a contactat telefonic pe V.G.O. despre care cunoștea că are intrare la „F.”, cu acesta stabilind întâlnirea lângă o stație de benzină de pe str. Vasile Lascăr, aici trebuind să aibă loc darea banilor pentru cumpărarea drogului. Operațiunea s-a desfășurat sub supravegherea poliției și cu participarea martorului asistent S.C.B., cei doi primind suma de 400 lei, seriile bancnotelor și numărul lor fiind consemnate în proces-verbal. La orele 15,30, V.G.O. l-a apelat pe M.F. și l-a întrebat unde se află, sosirea lui având loc imediat, inculpatul, zis „G.” îmbarcându-se în autoturism alături de cei doi. M.F. și M.M.D. i-au adus la cunoștință că doresc 7 doze de heroină, suma primită de inculpat fiind 360 lei.

Ca atare, inculpatul a apelat-o de pe telefonul său celular, pe coinculpata B.Șt.F., i-a spus că vrea „7 filme”, întâlnirea convenită urmând să aibă loc într-un magazin amplasat vis-a-vis de locuința ei. Inculpatul s-a deplasat singur la respectiva întâlnire, cei doi așteptându-l în autoturism, a intrat în magazin însoțit de P.N., aici coinculpata dându-i 7 doze heroină în schimbul cărora a primit 350 lei, dozele fiind introduse într-un pachet de țigări M.L. După acest moment, inculpatul s-a reîntors la autoturism, a urcat, i-a predat lui M.F. pachetul ambalaj de țigări ce avea cele 7 doze de heroină, primind de la cei doi, 10 lei. Imediat, organele de poliție au intervenit, cu această ocazie găsind asupra inculpatului suma de 20 lei în bancnote dintre cele înseriate.

Supravegheată fiind, inculpata a fost imobilizată în fața imobilului de pe str. Mihai Eminescu. Percheziția efectuată la locuința inculpatei a evidențiat existența, într-o geantă dintr-un șifonier, a sumei de 300 lei, într-o jucărie iepuraș din pluș, 54 doze ambalate în folie transparentă și o bucată din material plastic, transparent, lipit la un capăt prin ardere, în aceasta aflându-se o substanță pulverulentă de culoare bej maroniu. Împotriva sentinței, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații. În apel, parchetul a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegala aplicare, față de ambii inculpați, a pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

și pentru netemeinicia pedepselor în ce-i privește pe ambii inculpați. Inculpatul V.G.O., în apel, a criticat sentința pentru greșita sa condamnare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, el nefăcând altceva decât ca la stăruința lui M.F. și a lui M.M.D., să înlesnească prinderea coinculpatei, pentru încălcarea dispozițiilor art. 116 C. proc. pen., în sensul că încadrarea juridică a faptei s-a bazat pe concluziile unui raport de constatare științifică și nu pe cele ale unei expertize, precum și pentru netemeinicia pedepsei. Inculpata B.Șt.F. a apelat sentința sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în ce privește modalitatea de executare. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 342 din 23 octombrie 2007, a admis apelul formulat de parchet, a desființat sentința, a înlăturat aplicarea lit. c) a art. 64 C. pen., a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii apelate și a respins, ca nefondate, apelurile inculpaților.

Nemulțumiți de hotărârea instanței de apel, inculpații, în termenul legal, au declarat recursuri, cazurile de casare invocate fiind detaliate în prezenta. Recursurile inculpaților nu sunt fondate. Din verificarea lucrărilor și a materialului cauzei, se reține că probatoriul administrat a relevat o situație de fapt fără dubiu, vinovăția inculpaților pentru fapta pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată fiind stabilită. Schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000 solicitată de recurentul inculpat V.G.O., în condițiile în care el a fost inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 2 din aceeași lege, nu au suport probator, martorii M.F.

și M.M.D., audiați și în apel, au reconfirmat că nu a existat vreo înțelegere pentru prinderea în flagrant a coinculpatei. Activitatea inculpatului, de a deține cantitățile de drog ambalate și de a le preda martorilor menționați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din legea specială. În ce privește încălcarea dispozițiilor art. 116 C. proc. pen., aceasta nu are incidență în cauză, procurorul, prin rezoluția din 6 octombrie 2006 a dispus efectuarea constatării tehnico-științifice în conformitate cu dispozițiile art. 112art. 113 din același cod, proba coroborându-se cu recunoașterea, de către inculpat, atât la urmărirea penală cât și la cercetarea judecătorească, a săvârșirii faptei.

Astfel, fapta inculpatului, de a cumpăra 7 doze de heroină, cantitatea fiind 1,12 gr. și cu banii dați de cei doi M., droguri din care urma să beneficieze și el, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, modificată. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., susținut ca motiv de recurs de către ambii inculpați, se apreciază că orientându-se la 4 ani închisoare pentru inculpatul V.G.O.

și, la 5 ani închisoare, pentru inculpata B.Șt.F., instanța de fond, în acord cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, pericolul social deosebit de grav al faptei, aceasta aducând atingere sănătății colectivităților umane, cu consecințe, uneori, ireversibile pentru viață și capacitățile intelectuale ale celor cărora le erau destinate, spre consum, drogurile, familiilor acestora și, în general, dezvoltării fizice și psihice, împrejurările în care fapta a fost săvârșită, inculpații fiind surprinși în flagrant, dar și persoanei inculpaților, pentru V.G.O., aplicându-se circumstanțe atenuante care au determinat stabilirea unui cuantum de pedeapsă redus, iar pentru coinculpată cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 16 din legea specială.

De asemenea, față de toate datele cauzei, executarea pedepselor, de către ambii inculpați, prin privare de libertate, va fi în măsură să realizeze și scopul acestora, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. În consecință, hotărârile recurate fiind legale și temeinice, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile inculpaților vor fi respinse ca nefondate. Conform dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din același cod, recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.G.O. și B.Șt.F. împotriva deciziei penale nr. 342 din 23 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce pentru ambii inculpați durata reținerii și arestării preventive de la 7 octombrie 2006 la 8 aprilie 2008. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2008.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-04-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția I penală, prin sentința penală nr. 1041 din 11 septembrie 2008, a condamnat inculpatul S.M., la 6 ani închisoare și pedeapsa complem
ÎCCJ 2008-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2064/2008
Asupra recursului de față: În baza actelor si lucrărilor dosarului retine următoarele: Prin sentința penala nr. 1622 din 26 noiembrie 2007 a Tribunalului București, secția I penala, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu
ÎCCJ 2008-08-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2554/2008
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 432 din 15 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea ar
ÎCCJ 2009-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2589/2009
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 282 din 13 martie 2009, a condamnat, printre alții, pe inculpat C.R.E. (zis R., fiul lui N.
ÎCCJ 2007-06-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2007
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1164 din 24 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpatei C.C.V., la 3 ani închisoare, pen
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă