ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1904/2007

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanta SC A.T. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 13 din 10 ianuarie 2006, emisă de pârâtul C.N.A. prin care a fost amendată cu suma de 25.000 RON. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin decizia atacată a fost amendată contravențional pe motiv că în cadrul emisiunii T.D. nu a informat în mod corespunzător publicul în sensul că persoanele prezentate nu erau cele reale, ci fictive. A arătat faptul că decizia atacată este nelegală întrucât, pe de o parte, nu s-a procedat la comunicarea unei somații înainte de sancționare, iar, pe de altă parte, persoanele care au apărut în emisiune erau actori, fapt dovedit cu contractele încheiate cu aceștia.

Prin sentința civilă nr. 1988 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantei și s-a dispus anularea deciziei nr. 13/2006. Instanța de fond a reținut din analiza materialului probator administrat în cauză, că reclamanta a făcut dovada faptului că în emisiunea din data de 12 decembrie 2005, personajele prezentate nu erau reale, depunând la dosar contractele de prestări servicii ale actorilor care au jucat în respectiva emisiune. În aceste condiții nu se poate reține că s-ar fi încălcat dreptul la viață privată al unor persoane care să fi fost urmărite și filmate fără să-și fi dat acordul. De asemenea, nu se poate considera că avertizarea emisă la începutul și la sfârșitul emisiunii, privind caracterul fictiv al emisiunii respective ar fi nereale.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul C.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât a arătat că a fost emisă împotriva reclamantei decizia de sancționare nr. 13 din 10 ianuarie 2006, deoarece s-a apreciat că prin modul de elaborare, emisiunea T.D. din data de 12 decembrie 2005 a fost realizată și difuzată cu încălcarea unor drepturi fundamentale ale omului. S-a criticat faptul că emisiunea a presupus urmărirea unor oameni obișnuiți, fără ca aceștia să știe, filmarea lor s-a făcut pe ascuns și astfel au fost puși în situația de a da socoteală în legătură cu viața lor privată.

În aplicarea sancțiunii, recurenta a mai arătat că a fost avută în vedere împrejurarea că reclamanta deși avea obligația prezentării documentelor din care să rezulte că difuzarea acestei ediții a emisiunii s-a făcut cu acordul persoanelor în cauză, ea nu și-a îndeplinit această obligație legală, prevăzută de art. 17 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările ulterioare. În fine, recurenta a mai criticat hotărârea instanței de fond pentru a fi primit și examinat contractele de prestări servicii prezentate de către reclamantă, numai în fața instanței, la termenul stabilit pentru administrarea probelor, ceea ce demonstrează reaua - credință manifestată în relația cu C.N.A., care nu a avut respectivele documente la momentul emiterii deciziei de sancționare, deși le solicitase anterior, în mod repetat.

În opinia recurentei acest refuz justificat al reclamantei-intimate de prezentare a actelor solicitate trebuie apreciat de instanță ca o circumstanță agravantă mai cu seamă că se apreciază că respectivele contracte nu au fost încheiate cu actori. Recursul nu este fondat. Înalta Curte examinând acele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. și prin prisma criticilor recurentei – pârâte ce pot fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază că nu se impune reformarea sentinței atacate, în considerarea celor în continuare arătate. Prin decizia C.N.A. nr. 13 din 10 ianuarie 2006 postul P.T.V. ce aparține radiodifuzorului SC A.T.

SRL a fost sancționat cu amendă în cuantum de 25.000 RON întrucât emisiunea T.D., ediția din 12 decembrie 2005, a fost difuzată cu încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, prevăzute în Constituția României și în art. 3 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, cu modificările ulterioare. În cuprinsul deciziei se reține că membrii Consiliului au purtat o corespondență cu reprezentanții postului, solicitând în temeiul art. 17 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 contractele și acordul scris al persoanelor prezentate în emisiune și întrucât acestea nu i-au fost prezentate, a fost întărită convingerea membrilor că persoanele din emisiune sunt reale iar nu fictive.

Înalta Curte apreciază că în mod corect, primind spre examinare contractele de prestări servicii încheiate de intimata-reclamantă cu persoanele fizice însărcinate să interpreteze, ca actori, rolurile personajelor din emisiune, fiind și remunerate pentru aceasta, instanța de fond a reținut că nu se mai justifică menținerea deciziei de sancționare în condițiile în care nu subzistă temeiurile ce au generat-o, respectiv încălcarea dreptului la viață privată a persoanelor ce au fost urmărite și filmate, existând acordul lor în acest sens. Susținerea recurentei în sensul că depunerea documentelor justificative numai în fața instanței demonstrează reaua credință a reclamantei și trebuie apreciată ca o circumstanță agravantă, nu poate fi primită întrucât nu are suport legal.

Dacă s-ar acceptă un astfel de raționament, în mod paradoxal s-ar refuza părții în cauză chiar accesul la o judecată liberă și echitabilă, ceea ce desigur nu este de conceput și este contrar atât Constituției cât și C.E.D.O. Instanța de judecată era obligată să administreze și să evalueze toate probele solicitate de părți și în măsura în care a constatat că actul contestat nu este susținut probator, în mod legal și firesc l-a anulat, acesta fiind de altfel și sensul Legii nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Nefondate sunt și celelalte critici formulate de recurentă, vizând persoanele cu care au fost încheiate contractele depuse ca probă la dosar, pe de-o parte pentru că nu s-a prezentat nici o dovadă care să ateste contrariul, iar pe de alta pentru că din chiar cuprinsul deciziei de sancționare rezultă cu claritate că era esențial pentru realizatorul emisiunii să demonstreze că persoanele prezentate nu sunt cele reale, or această dovadă a fost făcută.

Pentru toate cele mai sus prezentate, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de față, nefiind incidente motivele de modificare a sentinței atacate invocate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul C.N.A., împotriva sentinței civile nr. 1988 din 26 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2007.