ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1128/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1128/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 2 din
data de 1 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul Arbitral – C.C.I. Oltenia în
dosarul nr. 22/2005, s-a admis în parte cererea de arbitrare formulată de
reclamanta SC L. SRL, a fost obligată pârâta SC I.K. SA la plata sumei de
6987,92 lei reprezentând contravaloare parțială a facturii fiscale nr. 9948730
din 26 octombrie 2005 și la restituirea electropompei G., a fost admisă în
parte cererea reconvențională formulată de pârâta SC I.K. SA și a fost obligată
reclamanta la plata sumei de 7065,6 lei reprezentând contravaloare electropompă
G. și contravaloare lucrări canalizare. Au fost compensate cele două sume până
la concurența obligației cu valoarea cea mai mică și a fost obligată reclamanta
SC L. SRL la plata sumei de 77,68 lei. Totodată au fost compensate cheltuielile
de arbitrare privind onorariile de avocat și taxele de arbitrare și a fost
obligată reclamanta la plata sumei de 400 lei reprezentând jumătate din
onorariu de expert.
Împotriva acestei hotărâri,
a formulat cerere intitulată inițial de recurs SC L. SRL Craiova, calificată
ulterior de instanță ca fiind acțiune în anulare.
Prin hotărârea nr. 52 din 20
septembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins acțiunea
în anulare, ca nefondată, iar SC L. SRL Craiova a fost obligată către SC I.K. SRL
Craiova la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel,
Curtea de apel a reținut că toate motivele invocate în acțiunea în anulare,
vizează fondul cauzei și nu pot fi analizate decât după eventuala admitere în
principiu a acțiunii în anulare potrivit dispozițiilor art. 364 C. proc. civ. Or,
niciunul dintre motive nu se circumscrie cazurilor prezente de acest text de
lege care să poată atrage, astfel admiterea acțiunii în anulare.
SC L. SRL Craiova a formulat
recurs și a dezvoltat situația de fapt arătând că hotărârea este nelegală
deoarece, motivele invocate se încadrau în art. 364 lit. f) C. proc. civ.,
astfel că acțiunea în anulare trebuia admisă.
Intimata a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recursul nu a fost motivat
în drept, dar criticile se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., limite în care va fi soluționat și va fi respins, ca nefondat, pentru
cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 364 lit. f) C.
proc. civ., hotărârea poate fi desființată când tribunalul arbitral s-a
pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra
unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Acest text de lege se aplică
atunci când instanța arbitrală a comis involuntar erorile ultra petita sau
extra petita sau când nu s-a pronunțat omnia petita.
Or, instanța s-a pronunțat
în limitele investirii, toate cererile formulate primind rezolvare,
nemulțumirile părții cu privire la soluțiile date acestor cereri
neîncadrându-se în cerințele textului, ci ele vizează de fapt fondul și
aprecierea probelor, așa cum a reținut și curtea de apel, astfel că recursul
este nefondat și va fi respins.
Văzând dispozițiile art. 312
alin. (1) și (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta SC L. SRL Craiova împotriva Hotărârii nr. 52 din 20 septembrie
2007, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 19 martie 2008.