ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Instanță la 18 iunie 2007, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.V. a formulat contestație

împotriva Hotărârii nr. 11896 din 25 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P.B.,

solicitând anularea acestei hotărâri și recunoașterea calității sale de

beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, se face o

discriminare flagrantă între doi membrii ai aceleiași familii (frate și soră),

care s-au aflat în perioada 1943 - 1945 în același loc și din aceleași motive,

unul beneficiind de prevederile Legii nr. 189/2000, celălalt nebeneficiind

datorită unor motive neadevărate și nejustificate de C.J.P.B.

A menționat și

că pârâta nu a solicitat documente în plus decât cele pe care le-a depus sora

sa, M.A., în anul 2005, prin acest lucru confirmându-se faptul că îndeplinește

condițiile legale de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, la fel ca

și sora sa.

Prin

întâmpinare, pârâta C.J.P.B. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,

fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 150 din 24

septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamantul G.V.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că

singurul argument adus de

reclamant în sprijinul

acțiunii sale este acela că sora sa, M.A., este

beneficiara prevederilor Legii nr. 189/2000, însă acesta nu poate fi luat în

considerare din punct de vedere juridic. Probele de la dosar confirmă poziția

pârâtei C.J.P.B., în condițiile în care, din

conținutul

fișei din data de 19 martie 1943, comunicată de D.

A.N.C. București,

reiese că a avut calitatea de persoană refugiată numitul G.A. în vârstă de 13

ani, ceilalți membrii ai familiei, respectiv G., A., N., M. fiind rămași în

teritoriul cedat Ungariei. Astfel, declarațiile martorilor M.G. și M.A. sunt

contrazise de actele

oficiale și nu au nici

o relevanță juridică, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantului a făcut

obiectul cauzei penale nr. 9971/P/2004 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 582/P/2004.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul G.V., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivare a arătat că a

făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică și că Instanța de Fond

în mod greșit a constatat că nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000.

Examinând sentința atacată

în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile

legale incidente pricinii și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor

fi arătate în continuare.

Din Hotărârea nr. 7548 din 16

septembrie 2003, C.J.P.B. a reținut că solicitanta M.A. (respectiv sora

reclamantului) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu din

motive etnice în perioada 15 martie 1943 - 6 martie 1945.

Din extrasul din 23

februarie 2005 eliberat de către D.J.A.N.B., rezultă că în urma cercetării

fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul

României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 s-a constatat faptul că numitul G.A. (fratele reclamantului)

figurează în Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, cu fișa din

17 martie 1943, această împrejurare fiind reținută de C.J.P.B. în Hotărârea nr.

11896 din 25 martie 2007 emisă pentru reclamant.

Potrivit art. 1

alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările

ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean

român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,

dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Conform art. 2

din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.

127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată

să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Curtea constată

că, în mod greșit, Instanța de Fond reține existența persecuțiilor etnice

suferite de reclamant și de familia acestuia, pe baza declarațiilor de martori

depuse la dosar.

În

acest sens, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana

care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate

aflată sub administrația statului român într-o localitate aflată sub administrație

străină, atâta timp cât ambele localități se află pe teritoriul actual al

Statului Român.

Este de

notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost

cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și

Ungaria.

Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată,

nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari

de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul

Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din

populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.

Față de cele arătate,

constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312

alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în

cauză, va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea

reclamantului G.V., va anula hotărârea emisă de pârâtă și o obligă pe aceasta

la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuție etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

G.V. împotriva sentinței nr. 150 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința

atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.

Anulează Hotărârea nr. 11896

din 25 mai 2007 emisă de C.J.P.B.

Obligă pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuție etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2008.