ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 775/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Instanță la 18 iunie 2007, scutită de taxă de timbru, reclamantul G.V. a formulat contestație
împotriva Hotărârii nr. 11896 din 25 mai 2007 emisă de pârâta C.J.P.B.,
solicitând anularea acestei hotărâri și recunoașterea calității sale de
beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările
ulterioare, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea
acțiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea atacată, se face o
discriminare flagrantă între doi membrii ai aceleiași familii (frate și soră),
care s-au aflat în perioada 1943 - 1945 în același loc și din aceleași motive,
unul beneficiind de prevederile Legii nr. 189/2000, celălalt nebeneficiind
datorită unor motive neadevărate și nejustificate de C.J.P.B.
A menționat și
că pârâta nu a solicitat documente în plus decât cele pe care le-a depus sora
sa, M.A., în anul 2005, prin acest lucru confirmându-se faptul că îndeplinește
condițiile legale de a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, la fel ca
și sora sa.
Prin
întâmpinare, pârâta C.J.P.B. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată,
fără cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 150 din 24
septembrie 2007, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamantul G.V.
Pentru a hotărî astfel a
reținut că
singurul argument adus de
reclamant în sprijinul
acțiunii sale este acela că sora sa, M.A., este
beneficiara prevederilor Legii nr. 189/2000, însă acesta nu poate fi luat în
considerare din punct de vedere juridic. Probele de la dosar confirmă poziția
pârâtei C.J.P.B., în condițiile în care, din
conținutul
fișei din data de 19 martie 1943, comunicată de D.
A.N.C. București,
reiese că a avut calitatea de persoană refugiată numitul G.A. în vârstă de 13
ani, ceilalți membrii ai familiei, respectiv G., A., N., M. fiind rămași în
teritoriul cedat Ungariei. Astfel, declarațiile martorilor M.G. și M.A. sunt
contrazise de actele
oficiale și nu au nici
o relevanță juridică, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantului a făcut
obiectul cauzei penale nr. 9971/P/2004 înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 582/P/2004.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs reclamantul G.V., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
În motivare a arătat că a
făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică și că Instanța de Fond
în mod greșit a constatat că nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr.
189/2000.
Examinând sentința atacată
în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile
legale incidente pricinii și potrivit art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor
fi arătate în continuare.
Din Hotărârea nr. 7548 din 16
septembrie 2003, C.J.P.B. a reținut că solicitanta M.A. (respectiv sora
reclamantului) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu din
motive etnice în perioada 15 martie 1943 - 6 martie 1945.
Din extrasul din 23
februarie 2005 eliberat de către D.J.A.N.B., rezultă că în urma cercetării
fondurilor documentare privitoare la persoanele refugiate din teritoriul
României cedat Ungariei în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940 s-a constatat faptul că numitul G.A. (fratele reclamantului)
figurează în Registrul cu evidența refugiaților români din Ungaria, cu fișa din
17 martie 1943, această împrejurare fiind reținută de C.J.P.B. în Hotărârea nr.
11896 din 25 martie 2007 emisă pentru reclamant.
Potrivit art. 1
alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările
ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean
român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice,
dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2
din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr.
127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată
să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Curtea constată
că, în mod greșit, Instanța de Fond reține existența persecuțiilor etnice
suferite de reclamant și de familia acestuia, pe baza declarațiilor de martori
depuse la dosar.
În
acest sens, este de menționat că legea nu face distincție după cum persoana
care solicită acordarea drepturilor reparatorii s-a refugiat dintr-o localitate
aflată sub administrația statului român într-o localitate aflată sub administrație
străină, atâta timp cât ambele localități se află pe teritoriul actual al
Statului Român.
Este de
notorietate împrejurarea că prin Dictatul de la Viena încheiat la 30 august 1940, o parte din teritoriul românesc al Transilvaniei a fost
cedat către Ungaria conducând la o tensionare a relațiilor dintre România și
Ungaria.
Dictatul de la Viena nu numai că nu a clarificat situația existentă deja între cele două țări, totodată,
nereușind să rezolve nici problema naționalităților, separând toți etnicii maghiari
de cei români astfel că o parte din populația de etnie română din teritoriul
Transilvaniei de Nord a rămas în porțiunea primită de Ungaria, iar o parte din
populația de etnie maghiară a rămas în Transilvania Sudică.
Față de cele arătate,
constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312
alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat în
cauză, va modifica sentința atacată în sensul că va admite acțiunea
reclamantului G.V., va anula hotărârea emisă de pârâtă și o obligă pe aceasta
la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile
prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuție etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
G.V. împotriva sentinței nr. 150 din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în tot, sentința
atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului.
Anulează Hotărârea nr. 11896
din 25 mai 2007 emisă de C.J.P.B.
Obligă pârâta să emită o
nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de
Legea nr. 189/2000 pentru perioada de persecuție etnică 15 martie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2005.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 februarie 2008.