ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2007

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4119

pronunțată la 23 noiembrie 2006 în dosarul nr. 13586/2/2005, a anulat recursul

declarat de pârâtul M.E.C. – C.R.E.D., împotriva sentinței civile nr. 140 din

23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate.

Pentru a dispune astfel,

Înalta Curte a reținut, în esență, că recursul a fost declarat, în numele

ministrului, de către directorul Direcției juridice și control, fără a se atașa

sau a se depune ulterior la dosar un act din care să rezulte mandatul acordat de

către titularul dreptului de a exercita această cale de atac, deși s-a acordat

un termen în acest scop, în condițiile art. 161 C. proc. civ., punându-se în vedere reprezentantului recurentului necesitatea împlinirii

lipsurilor contestate.

M.E.C. a formulat, la data

de 30 ianuarie 2007, contestație în anulare împotriva acestei decizii, invocând

ca temei legal prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 317 alin. (2) C.

proc. civ.

În motivarea contestației în

anulare s-a susținut că M.E.C. nu a fost citat pentru termenul din 23 noiembrie

2006 și nu a fost reprezentat nici la termenul anterior, mențiunea din

considerentele hotărârii referitoare la acest aspect fiind eronată.

Intimata A.E. a invocat

excepția tardivității contestației în anulare susținând că a fost exercitată cu

depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc. civ.,

întrucât contestatorul a luat cunoștință de decizia nr. 4119 din 23 noiembrie

2006 la data de 14 decembrie 2006 când a depus la registratura ministerului certificatul

eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție privind soluția dispusă în

judecarea recursului.

Pe fondul cauzei, intimata a

apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației,

întrucât M.E.C. a cunoscut atât termenul stabilit pentru judecarea recursului

cât și obligațiile ce îi reveneau cu privire la justificarea semnării

recursului de către directorul direcției juridice.

În considerarea

dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., aplicabile și în recurs potrivit art. 298

coroborat cu art. 316 din același cod, Înalta Curte a examinat în prealabil

excepția tardivității invocată de intimată, constatând că aceasta este

neîntemeiată pentru considerentele în continuare sus-arătate.

Textul constituit ca reper

cu privire la termenul pentru exercitarea contestației în anulare este cel al art.

319 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit tezei a II-a

acestui text, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire

pe cale de executare silită contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile

de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu

de un an de la data când aceasta a rămas irevocabilă. S-a instituit, așadar, un

termen subiectiv de 15 zile și unul obiectiv de un an pentru a se asigura

celeritatea în judecarea proceselor, precum și stabilitatea și securitatea

raporturilor juridice.

Termenul subiectiv de 15

zile se calculează de la data când partea cu vocație de a avea calitatea de subiect

al contestației în anulare a luat cunoștință efectiv de hotărâre, inclusiv de considerentele

pe care se sprijină soluția adoptată, întrucât numai într-o atare situație va

putea aprecia dacă se justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac.

Or, prin prisma datelor

oferite de actele dosarului, în speță nu se poate reține că exercitarea acestei

căi de atac a survenit ulterior expirării termenului prevăzut de lege,

certificatul depus de intimată la data de 14 noiembrie 2006 la registratura ministerului

conținând numai dispozitivul hotărârii, motiv pentru excepția tardivității

invocată de aceasta va fi respinsă.

Din examinarea actelor

dosarului, Curtea reține și netemeinicia contestației în anulare pentru

argumentele ce urmează.

Reglementând contestația în anulare

obișnuită, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat ca temei legal,

prevede că aceasta poate fi exercitată atunci când procedura de chemare a

părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.

Actele dosarului atestă

faptul că în speță, pentru termenul din 23 noiembrie 2006, în privința citării

contestatorului au fost incidente dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ.,

neputându-se reține că procedura de chemare a acestuia nu ar fi fost îndeplinită

potrivit cu cerințele legii, cum pretinde acesta.

În conformitate cu aceste

prevederi legale, partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau

prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi

citată pe tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele

ulterioare.

Întrucât la termenul din 26

octombrie 2006 pentru recurentul-pârât M.E.C. s-a prezentat consilierul juridic

H.L. căruia i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei mandatul dat de

ministru persoanei care a semnat cererea de recurs, astfel cum rezultă din

mențiunile încheierii de ședință, în mod corect nu s-a dispus citarea acestuia

pentru data de 23 noiembrie 2006 când s-a judecat recursul, având termen în

cunoștință.

Prin urmare, motivul

prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reținut, iar

referirea contestatorului la dispozițiile art. 317 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu se justifică, acestea vizând doar situația când motivele prevăzute la alin. (1) au

fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau

nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi

fost judecat în fond, vizând așadar hotărârile date în primă instanță, astfel încât

nu pot fi incidente în speță, contestația în anulare fiind exercitată împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de recurs.

Pentru toate aceste considerente,

contestația în anulare va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge excepția

tardivității contestației în anulare invocată de intimata A.E.

Respinge contestația în

anulare formulată de M.E.C. – C.R.E.D., împotriva deciziei nr. 4119 din 23

noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 martie 2007.