ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1383/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4119 pronunțată la 23 noiembrie 2006 în dosarul nr. 13586/2/2005, a anulat recursul declarat de pârâtul M.E.C. – C.R.E.D., împotriva sentinței civile nr. 140 din 23 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind exercitat de o persoană fără calitate. Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut, în esență, că recursul a fost declarat, în numele ministrului, de către directorul Direcției juridice și control, fără a se atașa sau a se depune ulterior la dosar un act din care să rezulte mandatul acordat de către titularul dreptului de a exercita această cale de atac, deși s-a acordat un termen în acest scop, în condițiile art. 161 C. proc.

civ., punându-se în vedere reprezentantului recurentului necesitatea împlinirii lipsurilor contestate. M.E.C. a formulat, la data de 30 ianuarie 2007, contestație în anulare împotriva acestei decizii, invocând ca temei legal prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 și art. 317 alin. (2) C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare s-a susținut că M.E.C. nu a fost citat pentru termenul din 23 noiembrie 2006 și nu a fost reprezentat nici la termenul anterior, mențiunea din considerentele hotărârii referitoare la acest aspect fiind eronată. Intimata A.E. a invocat excepția tardivității contestației în anulare susținând că a fost exercitată cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. (2) C. proc.

civ., întrucât contestatorul a luat cunoștință de decizia nr. 4119 din 23 noiembrie 2006 la data de 14 decembrie 2006 când a depus la registratura ministerului certificatul eliberat de Înalta Curte de Casație și Justiție privind soluția dispusă în judecarea recursului. Pe fondul cauzei, intimata a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a contestației, întrucât M.E.C. a cunoscut atât termenul stabilit pentru judecarea recursului cât și obligațiile ce îi reveneau cu privire la justificarea semnării recursului de către directorul direcției juridice. În considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., aplicabile și în recurs potrivit art. 298 coroborat cu art. 316 din același cod, Înalta Curte a examinat în prealabil excepția tardivității invocată de intimată, constatând că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele în continuare sus-arătate.

Textul constituit ca reper cu privire la termenul pentru exercitarea contestației în anulare este cel al art. 319 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit tezei a II-a acestui text, împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când aceasta a rămas irevocabilă. S-a instituit, așadar, un termen subiectiv de 15 zile și unul obiectiv de un an pentru a se asigura celeritatea în judecarea proceselor, precum și stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Termenul subiectiv de 15 zile se calculează de la data când partea cu vocație de a avea calitatea de subiect al contestației în anulare a luat cunoștință efectiv de hotărâre, inclusiv de considerentele pe care se sprijină soluția adoptată, întrucât numai într-o atare situație va putea aprecia dacă se justifică exercitarea acestei căi extraordinare de atac. Or, prin prisma datelor oferite de actele dosarului, în speță nu se poate reține că exercitarea acestei căi de atac a survenit ulterior expirării termenului prevăzut de lege, certificatul depus de intimată la data de 14 noiembrie 2006 la registratura ministerului conținând numai dispozitivul hotărârii, motiv pentru excepția tardivității invocată de aceasta va fi respinsă.

Din examinarea actelor dosarului, Curtea reține și netemeinicia contestației în anulare pentru argumentele ce urmează. Reglementând contestația în anulare obișnuită, art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat ca temei legal, prevede că aceasta poate fi exercitată atunci când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului. Actele dosarului atestă faptul că în speță, pentru termenul din 23 noiembrie 2006, în privința citării contestatorului au fost incidente dispozițiile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reține că procedura de chemare a acestuia nu ar fi fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, cum pretinde acesta.

În conformitate cu aceste prevederi legale, partea care a fost prezentă la o înfățișare, ea însăși sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată pe tot cursul judecării la acea instanță, prezumându-se că ea cunoaște termenele ulterioare. Întrucât la termenul din 26 octombrie 2006 pentru recurentul-pârât M.E.C. s-a prezentat consilierul juridic H.L. căruia i s-a pus în vedere să depună la dosarul cauzei mandatul dat de ministru persoanei care a semnat cererea de recurs, astfel cum rezultă din mențiunile încheierii de ședință, în mod corect nu s-a dispus citarea acestuia pentru data de 23 noiembrie 2006 când s-a judecat recursul, având termen în cunoștință.

Prin urmare, motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reținut, iar referirea contestatorului la dispozițiile art. 317 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. nu se justifică, acestea vizând doar situația când motivele prevăzute la alin. (1) au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond, vizând așadar hotărârile date în primă instanță, astfel încât nu pot fi incidente în speță, contestația în anulare fiind exercitată împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs. Pentru toate aceste considerente, contestația în anulare va fi respinsă ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge excepția tardivității contestației în anulare invocată de intimata A.E. Respinge contestația în anulare formulată de M.E.C. – C.R.E.D., împotriva deciziei nr. 4119 din 23 noiembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2007.