ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3208/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 28 noiembrie 2005, SC I.E. în calitate de lichidator al SC P. SA Bacău, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC O. SA și SC E. SRL constatarea nulității absolute a procesului verbal de compensare încheiat între SC O. SA, SC E. SRL și SC P. SA pentru suma de 341.185.490 lei, iar ca efect al nulității să fie obligată SC O. SA la plată către SC P. SA a sumei de 341.825.490 lei. Tribunalul Bacău, secția comercială de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 410 din 23 iunie 2006, a respins excepția tardivității și a admis capătul de cerere nr. 1 formulat de reclamantă și a constatat nulitatea procesului verbal de compensare încheiat între SC P. SA, SC O. SA și SC E. SRL pentru suma de 341.852.940 lei, în baza art. 42 din Legea nr. 64/1995 suspendă soluționarea capătului nr. 2 de cerere cu privire la pretenții.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de compensare este imprescriptibilă, iar, pe fond a reținut că procesul verbal de compensare a unor datorii reciproce, înregistrat la trei societăți nu are număr, nu este datat, nu prevede cuantumul dividendelor și pe ce an sunt acordate. În plus, au fost încălcate dispozițiile H.G. nr. 685/1999, sub sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite în altă formă. Apelul declarat de pârâta SC E. SRL Bacău împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Bacău, secția comercială de contencios administrativ, prin decizia nr. 142 din 8 decembrie 2006, reținând în considerente că cele trei societăți nu au respectat actele normative, în speță, și nici dispozițiile art. 948 C. civ., privind validitatea convențiilor, atunci când au procedat în compensarea datoriilor reciproce.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat pârâta SC E. SRL Bacău criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că instanța de apel a reținut greșit că stingerea datoriilor dintre toate cele trei societăți este lovită de nulitate pentru că actele de compensare nu îndeplineau condițiile de formă și fond prevăzute de lege, și că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile H.G.R. nr. 685/1999 și O.U.G. nr. 77/1999 având doar caracter de îndrumare și nu de sancționare, întrucât, în cauză, compensarea nu s-a făcut pe bază de facturi. Recurenta apreciază că procesul verbal de compensare este întocmit legal iar prin executarea acestuia nu s-au adus prejudicii societății falite sau creditorilor, compensarea datoriilor fiind o modalitate de plată legală prevăzută de art. 1091 și 1143 C. civ.

În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat și motivat în scris. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel, în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă. Criticile formulate de pârâtă că procesul verbal de compensare este întocmit legal și că dispozițiile H.G.R. nr. 685/1999 și O.U.G. nr. 77/1999 nu-s aplicabile în speță, sunt neîntemeiate, întrucât cuantumul datoriilor reciproce care se doresc a fi stinse prin compensare cu valori mai mari de 10.000 lei, respectiv pentru 82.377 lei, este obligatorie efectuarea de compensări pe formulare tipizate, vizate și înregistrate la I.M.I.

București sub sancțiunea nulității absolute a actelor întocmite în altă formă. Cum cele trei societăți, așa cum a reținut instanța de apel, nu au respectat dispozițiile art. 948 C. civ., pentru validitatea convențiilor și a dispozițiilor actelor normative menționate mai sus, respectiv H.G. nr. 685/1999 și O.U.G. nr. 77/1999 atunci când au procedat la compensarea datoriilor, în mod judicios s-a constatat de instanța de fond nulitatea procesului verbal de compensare. Pentru cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 142 din 8 decembrie 2006 a Curții de Apel Bacău. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 18 octombrie 2007.