ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5091/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5091/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 127
din 10 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost
admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost
recunoscute efectele hotărârilor nr. 1880/2002, 979/2004 și 1629/2004 ale
Curții de Apel din Atena, privind pe condamnatul
V.C. și s-a dispus transferul
condamnatului într-un Penitenciar din România, în vederea continuării
executării pedepsei de 15 ani și o lună și s-a dedus arestarea de la 8 aprilie
1998 la zi.
În baza acestei sentințe
penale s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 258 din 24
octombrie 2005, iar la 19 februarie 2007 a fost realizat transferul
condamnatului din Grecia în România.
Prin cererea formulată la 5
septembrie 2007, și precizată ulterior condamnatul V.C. a solicitat rejudecarea
cauzei, potrivit art. 69 alin. (1), art. 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
arătând că este arestat ca urmare a condamnări la pedeapsa de 15 ani și o lună
închisoare pentru mai multe infracțiuni de furt și tâlhărie, în baza sentinței
penale nr. 1629/2004 a Curții de Apel din Atena și a deciziei penale nr. 127/2005
a Curții de Apel București, secția I penală, că nu a comis fapta de tâlhărie și
ca pedepsele nu au fost contopite, ci s-a dispus cumularea lor.
Prin sentința penală nr. 172
din 20 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost
respinsă, ca inadmisibilă, cererea de rejudecare formulată de condamnat.
Pentru a pronunța această
soluție instanța a reținut că procedura de rejudecare este prevăzută de art. 69
și 72 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală numai în cazul extrădării, nicidecum al
transferării persoanelor condamnate.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs condamnatul care a susținut că în mod greșit nu s-a dispus
rejudecarea cauzei sale și că pedepsele aplicate au fost cumulate.
Recursul declarat nu este
întemeiat.
În conformitate cu
dispozițiile art. 69 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală asigurarea rejudecării cauzei în prezența
persoanei extrădate este dată de Ministerul Justiției, iar potrivit art. 72 alin.
(2) din același act normativ, dacă extrădatul a fost condamnat în lipsă, el va
fi rejudecat, la cerere cu respectarea drepturilor prevăzute de art. 34.
Or, din examinarea actelor
și lucrărilor dosarului se constată că recurentul nu a fost adus în țară în
faza unei proceduri de extrădare, ci a fost transferat într-un penitenciar din
România în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani și o lună
închisoare stabilită de Curtea de Apel din Atena în urma contopirii pentru mai
multe infracțiuni de furt și tâlhărie, fiind recunoscute efectele hotărârilor
de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Grecia.
Întrucât dispozițiile din
Titlurile V și VI din legea menționată, care reglementează procedura
recunoașterii și executării hotărârilor pronunțate în străinătate și
transferarea persoanelor condamnate în vederea continuării executării pedepsei
în România ca și cele ale Convenției europene asupra transferării persoanelor
condamnate, adoptată la Strasbourg 1983, nu permit reconsiderarea acelor
hotărâri, cererea de rejudecare a cauzei, formulată de condamnatul V.C. a fost
în mod corect respinsă ca inadmisibilă de prima instanță.
Mai este de menționat că
recurentul a achiesat la hotărârile pronunțate în străinătate și după rămânerea
lor definitivă și începerea executării, și-a dat consimțământul la transferul
în România pentru continuarea executării pedepsei aplicate de autoritățile
judiciare din Grecia.
Față de considerentele ce
preced, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurent, Curtea, în
baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) și a art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,
urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul V.C., cu
obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul
pentru apărătorul din oficiu desemnat condamnatului să fie avansat din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva sentinței penale nr. 172 din 20
septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul inculpat
să plătească statului suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din
care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 29 octombrie 2007.