ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1695/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 6 decembrie 2006 la Curtea de Apel Cluj, C.C.S.D. a declarat recurs împotriva sentinței nr. 407 din 12 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii formulate de B.F., B.I., K.Z., ca prematur formulată. În motivarea recursului s-a susținut că secretariatul comisiei centrale în analizarea dosarelor înregistrate parcurge 2 etape. Prima privește analizarea legalității respingerii cererii de restituire în natură, urmată de etapa evaluării, în care evaluatorul desemnat, întocmește raportul de evaluare care se transmite C.C.S.D., comisia urmând a emite titlul de despăgubire, decizia transmițându-se apoi F.P.

S-a susținut de recurentă, că instanța investită cu soluționarea pe fond a acțiunii reclamantului a constatat în mod greșit că, nefiind stabilit un termen pentru emiterea de către C.C.S.D. conținând titlul de despăgubire, se aplică termenul general de 30 de zile, termen stabilit pentru soluționarea cererilor adresate de către persoane fizice sau juridice autorităților publice locale sau centrale. Sub acest aspect, recurenta a mai precizat că soluționarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face în virtutea declanșării procedurii de acordare a despăgubirilor prevăzute de titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu în baza unei cereri exprimate de persoana îndreptățită. Respectiv procedura administrativă prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei îndreptățite ci numai după transmiterea dosarelor potrivit art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 247/2005.

S-a mai învederat de asemenea, numărul mare de dosare ce trebuie soluționate, etapele ce le parcurge soluționarea, întocmirea raportului de evaluare de evaluator, astfel încât nu a poate aplica în cauză termenul de 30 de zile invocat de instanță. S-a mai menționat că în speța dedusă judecății etapa analizării dosarului privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamanților a fost parcursă, urmând ca ulterior selectării în mod aleatoriu pe baza programului de calculator, să fie trimis evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, ceea ce constituie următoarea etapă a procedurii administrative prevăzută de titlul VII din Legea nr. 247/2005. Cât privește modalitatea de soluționare a dosarelor în baza unui program de calculator ce utilizează funcția random (aleatoriu) a fost adoptată de C.C.S.D.

având ca argument egalitatea de tratament. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin sentința civilă nr. 407/2006 a Curții de Apel Cluj a admis acțiunea de contencios administrativ formulată de B.F., B.I. și K.Z., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – prin C.C.S.D. Pârâtul a fost obligat să transmită dosarul de stabilire a despăgubirilor unui evaluator autorizat în vederea stabilii valorii de vânzare a imobilului în suprafață de 638,6 m.p. situat în Cluj-Napoca. Pârâtul a mai fost obligat să emită în favoarea reclamanților decizia reprezentând titlul de despăgubire în echivalent pentru imobilul prevăzut la pct. 1 la valoarea stabilită de evaluatorul autorizat.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamanților 4,30 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că, cetățeanul, are dreptul la o bună administrație, exigență ce rezultă din legile interne pertinente și legile internaționale la care România este parte ori din alte recomandări transmise de organizații internaționale din care face parte și România și pe care aceasta a declarat că și le însușește. A mai reținut instanța de fond că a condiționa soluționarea dosarelor de elementul aleatoriu introdus de comisie, nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes reclamanților pentru nesoluționarea cererii ce are ca obiect stabilirea și concretizarea în final a dreptului la despăgubire, la care aceștia sunt îndreptățiți potrivit legii.

S-a mai invocat preambulul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară ce este instituită ca având finalitate respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane potrivit documentelor internaționale în materie. Sub acest aspect, s-a reținut faptul că era necesar ca reclamanții să primească un răspuns din partea autorității sesizate în 30 de zile. Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este întemeiat și va fi admis. Este necontestat că la 16 iunie 2006 intimații-reclamanți au chemat în judecată pe recurenta-pârâtă întrucât nu li s-a soluționat cererea de emitere a deciziei privind despăgubirea ce li se cuvine, în termenul de 30 de zile de la sesizare a autorității.

Este de necontestat de asemenea, că cetățeanul are dreptul la o bună administrație și că organizarea judiciară așa cum rezultă din Legea nr. 304/2004 este instituită având ca finalitate asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale ale unei persoane, în condițiile C.U.D.O. Este totuși de observat că ceea ce se pune în discuție este nu nesoluționarea cererii petenților, ci soluționarea acesteia în 30 de zile de la sesizare, termen neprevăzut în legislația în domeniu. Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, prin decizia A.V.A.S. din 15 ianuarie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri prin echivalent în condițiile legii speciale, Titlul VII al Legii nr. 247/2005. La data de 16 iunie 2006 s-a sesizat instanța de fond că nu li s-a soluționat cererea, ignorându-se faptul că urmează procedura de evaluare ce implică selectarea dosarului prin procedura aleatorie pentru tratamentul egal al tuturor celor implicați în procedura de restituire.

Nu se poate susține că după ce a trecut termenul de 30 de zile (de altfel neprevăzut în Legea nr. 247/2005), care nu este un termen limită prevăzut de lege pentru soluționare și nici nu este un termen rezonabil pentru soluționarea cererii, partea este îndreptățită a considera că i se aplică un tratament abuziv de organele administrative și care îi anulează drepturile fundamentale. Cum regimul abuziv instituit în materie în perioada 1945 – 22 decembrie 1989 a inclus un tratament abuziv pentru foarte multe imobile ce au aparținut unui număr mare de cetățeni și cum sunt multe cereri de restituire și acordarea de despăgubiri, în raport de procedura stabilită de lege, termenul de 30 de zile nu este un termen rezonabil de soluționare, așa cum a stabilit instanța de fond și nu suntem în prezența unei încălcări a art. 6 din C.E.D.O.

Așa fiind, hotărârea instanței de fond fiind neîntemeiată, recursul va fi admis conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 407 din 12 octombrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de B.F., B.I. și K.Z. ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.