ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7946/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea nr. 68/N din 5 februarie 2002 D.H.D., D.I., D.L.I., T.L., T.M.O., L.E., G.M., S.M. și M.L.T. au solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 Prefecturii județului Alba despăgubiri în sumă de 3 miliarde ROL pentru acțiunile miniere, instalațiile de șteampuri și volumele cubice miniere ale bunicului lor G.B., preluate în mod abuziv de stat în baza Legii nr. 119/1948. Totodată au mai pretins câte 1 kg aur pentru fiecare cuxă întreagă naționalizată și echivalentul în aur pentru procentele deținute la celelalte cuxe naționalizate pentru perioada în care nu au putut să exploateze în calitate de concesionari aceste cuxe, perioada concesionării fiind de 100 de ani.

Prefectura județului Alba a trimis notificarea C.N.C.A.F.M. SA Deva, filiala R. SA Roșia Montană, care prin dispoziția nr. 113 din 14 noiembrie 2005 a respins-o cu motivarea că șteampurile au rămas în proprietatea persoanei care le-a deținut, iar cuxele, care nu au fost proprietatea bunicului solicitanților, folosința acestora sub formă de concesionare fiind cumpărată pe bază de acțiuni la societățile austro-ungare din acea perioadă, nu au fost predate în proprietate sau administrare unității respective. La 4 aprilie 2006 reclamanții D.L.I., D.H.D., D.I., T.L., L.E., S.M. și M.L.T.

au chemat în judecată C.N.C.A.F.M.SA Deva, filiala R. SA Roșia Montană, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 113 din 14 noiembrie 2005. În motivarea contestației reclamanții au susținut că dispoziția atacată este nelegală întrucât se referă și la alte două notificări cu nr. 66/N/2002 și nr. 67/N/2002 cu care pârâta nu a fost investită și care au fost soluționate de către Primarul comunei Roșia Montană, prin dispozițiile nr. 351 și nr. 352 din 10 august 2005 prin acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri al căror cuantum va fi stabilit de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de pe lângă Cancelaria Primului Ministru.

Totodată reclamanții au mai arătat că șteampurile începând cu anul 1948 au fost oprite din activitate iar mina de stat Roșia Montană le-a ridicat și transportat la depozitele de valorificare a fierului vechi și că nu au solicitat restituirea cuxelor, ci drepturile în echivalent bănesc sau în kilograme aur pentru perioada în care nu au putut să exploateze aceste cuxe în calitate de concesionari. În situația în care pârâta consideră că aceste cuxe nu i-au fost predate trebuia să trimită notificarea organului local sau județean care reprezintă în teritoriu Statul Român. Tribunalul Alba, secția civilă, prin sentința civilă nr. 776 din 28 iunie 2006 a respins ca nefondată contestația reclamanților.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 54/A din 31 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței instanței de fond. Pentru a hotărî astfel ambele instanțe au reținut în esență că reclamanții sau autorii lor nu au fost proprietarii cuxelor în litigiu ci au avut doar un drept de folosință cu titlu de concesiune obținut de la mai multe societăți austro-ungare, că aceste cuxe au fost predate unității pârâte și că Legea nr. 10/2001 prevede că se pot acorda despăgubiri doar pentru imobile, construcții sau terenuri, nu și pentru acțiuni sau bunuri mobile. Împotriva ultimei hotărâri pronunțate în cauză reclamanții D.L.I., D.H.D., D.I., T.L., L.E., S.M.

și M.L.T. au declarat recursul de față, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6-9 C. proc. civ. în motivarea căruia au arătat următoarele: - din documentele de donațiune nr. 17498/1897 și nr. 17499/1897 rezulta că bunicul lor G.B. a fost proprietarul unor volume cubice miniere în vederea exploatării minereului cu conținut de aur argint la muntele Nagykirnik din comuna Roșia Montană județul Alba de Jos județul minier Abrud – Roșia Montană, acte de proprietate cu care acesta a devenit asociat la diferite societăți miniere. - instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată și să constate că utilajele și instalațiile (cuxe, șteampuri) au devenit bunuri imobile prin încorporare, potrivit art. 468 C. civ.

astfel că trebuia să le acorde măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 6 alin. (1), art. 9 și art. 24 alin. (7) din primul act normativ. - prin alte două notificări, au solicitat despăgubiri pentru aceiași categorie de bunuri (cuxe, șteampuri miniere) și li s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent prin două dispoziții ale Primarului comunei Roșia Montană astfel că instanța era obligată să lămurească această situație întrucât există dispoziții administrative contradictorii emise de două autorități distincte. Recursul este nefondat. Recurenții reclamanți au trimis Prefecturii județului Alba prin intermediul executorului judecătoresc S.A. trei notificări, în temeiul Legii nr. 10/2001, cu nr. 66/N, nr. 67/N și nr. 68/N toate din 5 februarie 2002. Primele două notificări au fost trimise spre soluționare Primăriei comunei Roșia Montană, iar cea de-a treia intimatei pârâte.

Inițial Primarul comunei Roșia Montană prin dispozițiile nr. 180 și 181 din 26 februarie 2003 a respins cele două notificări. Recurenții-reclamanți au formulat contestații împotriva acestor dispoziții, care au fost anulate prin hotărâri judecătorești definitive, Primarul comunei Roșia Montană fiind obligat să emită noi dispoziții prin care să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru un imobil, un motor electric și un motor cu gaz sărac. Drept urmare, au fost emise dispozițiile nr. 351și nr. 352 din 10 august 2005, astfel că numai aparent este vorba despre dispoziții administrative contradictorii întrucât acestea sunt emise de persoane juridice deținătoare diferite, și se referă la bunuri și la situații de fapt deosebite.

Prin Legea nr. 119/1948 au fost supuse naționalizării și instalațiile ce serveau în mod permanent activității unei societăți sau întreprinderi naționalizate, actul normativ având în vedere atât bunurile mobile prin natura lor cât și cele prin destinația lor. Bunurile sunt imobile sau prin natura lor sau prin destinația lor sau prin obiectul la care ele se aplică (art. 462 C. civ.). Susținerile recurenților-reclamanți în sensul că șteampurile pentru care au solicitat măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt, conform art. 468 C. civ., imobile prin destinație, corespund realității. Șteampurile miniere, definite ca instalații tradiționale de minerit, pot forma, de principiu, obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001 republicată prin imobile, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții. Măsurile reparatorii privesc și utilajele și instalațiile preluate de stat sau de alte persoane juridice odată cu imobilul, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse. Cu alte cuvinte pentru a se putea pretinde măsuri reparatorii pentru utilaje și instalații trebuie ca acestea să se fi aflat în clădirea sau pe terenul preluate de stat, să fi servit la exploatarea acelui fond, să fi fost proprietatea proprietarului imobilului prin natura sa, față de care reprezentau bunuri accesorii și să fi existat fizic la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Dacă între timp instalațiile și utilajele respective au fost înlocuite, casate sau distruse nu se va putea pretinde nici una dintre măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent. În cazul în speță s-a făcut dovada că instalațiile în discuție, destinate mineritului, au aparținut autorului recurenților-reclamanți și exploatate efectiv în activitatea de minerit însă nu s-a dovedit că ele au existat fizic la data intrării în vigoare a legii. De altfel, prin acțiune recurenții-reclamanți au arătat că după naționalizarea prin Legea nr. 119/1948 instalațiile au fost predate la depozitul de fiare vechi, în vederea distrugerii sau valorificării, situație în care nu se pot acorda măsuri reparatorii, așa cum a stabilit în mod corect și instanța de apel.

Părțile de participare la asociațiile miniere, intitulate cuxe, potrivit Regulamentului de aplicare a Legii minelor din 28 martie 1929, nu confereau titularului un drept de proprietate asupra minelor, ci doar dreptul de a participa la averea indivizibilă a asociației, cuxa fiind un efect (titlu) cu valoare nedefinită, cu caracter mobiliar, caracter menținut și în cazul în care toate cuxele asociației miniere se găseau ori ajungeau în posesiunea unei singure persoane. Asociatul avea dreptul să participe la veniturile asociației proporțional cu numărul cuxelor pe care le avea și în aceeași măsură era obligat să contribuie la cheltuielile asociației ori de câte ori era nevoie. Resursele miniere situate pe teritoriul și în subsolul țării și al platoului continental fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin Statului Român.

Pe cale de consecință, zăcămintele erau și sunt, așadar, ale statului, însă exploatarea lor se putea face, conform art. 4 din Legea minelor din 1929 și de către particulari pe baza concesiunii acordate de stat proprietarilor de cuxe, aceștia fiind de fapt titularii unor drepturi miniere. Cu alte cuvinte, drepturile de minerit ori contractele de concesiune pe baza cărora particularii puteau exploata zăcămintele cu conținut de aur argint pe o perioadă determinată de timp, erau numite cuxe.

Or, Legea nr. 10/2001 prevede că se acordă măsuri reparatorii persoanelor îndreptățite proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv, precum și persoanelor fizice, asociați ai persoanelor juridice care dețineau imobilele și alte active în proprietate la data preluării lor în mod abuziv [art. 3 alin. (1) lit. a) și b)]. În considerarea celor ce preced, cum părțile de participare la asociațiile miniere (cuxele) ca și drepturile izvorâte din concesiunile miniere au avut un caracter exclusiv mobiliar, neputând deveni imobile nici măcar prin încorporare, se constată că în mod corect instanța de apel a stabilit că pentru acestea recurenților-reclamanți nu li se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece nici cuxele și nici dreptul de exploatare temporară a unui bun (concesiunea) nu formează obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001.

Contrar celor arătate prin motivele de recurs, prin documentele de donațiune nr. 17498 și nr. 17499 din 7 ianuarie 1898 autorului recurenților – reclamanți G.B. nu i s-a donat vreo suprafață de teren ci numai dreptul de exploatare temporară și gratuită a unor volume cubice miniere „în vederea exploatării minereului cu conținut de aur argint … fără să aducă vreo atingere asupra unor drepturi anterioare a terenurilor miniere”. Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii recursul este nefondat. Văzând și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.L.I., D.H.D., D.I., T.L., L.E., S.M. și M.L.T. împotriva deciziei nr. 54 A din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2007.