ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul B.S., prin mandatar V.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român – C.C.S.D., tragerea la răspundere pentru nerespectarea hotărârii

judecătorești, în temeiul art. 24 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr.

554/2004 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru fiecare zi de

întârziere, în sumă de 100 lei începând cu data de 24 iulie 2007 și până la

data plății efective și la plata daunelor morale în sumă de 1.000 lei.

În

motivare se arată că prin Dispoziția nr. 1200 din 17 mai 2005 emisă de Primarul

Municipiului Cluj - Napoca i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

celor 5 apartamente din imobilul situat în Cluj – Napoca și a fost stabilită

valoarea echivalentă a apartamentelor nerestituite.

Reclamantul a

înregistrat anterior o acțiune în contencios administrativ, prin care a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – C.C.S.D. ca acesta să

fie obligat să emită în favoarea sa o decizie reprezentând titlul de

despăgubiri în echivalent pentru cele 5 apartamente situate în Cluj-Napoca,

care nu au putut fi restituite în natură.

Prin Decizia nr.

3207 din data de 22 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 4898/33/2006, s-a admis recursul cât și acțiunea

formulată de reclamantul B.S., și a fost obligat pârâtul să emită în favoarea acestuia

decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în echivalent, pentru bunurile

solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat

că, pentru punerea în executare a deciziei pronunțate de instanța supremă,

reclamantul s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc S.M., unde s-a

format Dosarul execuțional nr. 771 din 17 octombrie 2007, iar în urma somației

de executare trimise instituției pârâte s-a încheiat procesul - verbal din data

de 12 noiembrie 2007, constatându-se că debitorul nu și-a îndeplinit obligația

cuprinsă în titlul executoriu.

Prin sentința

civilă nr. 751 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj - secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios

administrativ formulată de reclamantul B.S., prin mandatar V.F., împotriva

pârâtului Statul Român – C.C.S.D.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin răspunsul comunicat la somația

petentului, trimisă prin executorul judecătoresc S.M., secretariatul C.C.S.D. a

precizat faptul că dosarul a fost înaintat în vederea întocmirii lucrării de

specialitate - raportul de evaluare - urmând ca după aprobarea acestuia, în

ședința C.C.S.D. să-i fie emisă decizia conținând titlu de despăgubiri în

favoarea reclamantului.

Față de acest

răspuns, a concluzionat Curtea de Apel Cluj, nu se poate reține pasivitatea sau

refuzul C.C.S.D. de a-și îndeplini obligația stabilită prin Decizia nr. 3207

din 22 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Privitor la

capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea daunelor morale,

instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004

legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune morale prin

eliberarea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al

autorităților administrative de a rezolva cererile celor îndreptățiți. Or, în

speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului

suferit și nici a vinovăției pârâtului, pentru a i se putea acorda daunele

morale solicitate.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct.

9 C. proc. civ.

Prin motivele

de recurs recurentul-reclamant susține următoarele:

1.

Instanța de fond, în mod

greșit a statuat că nu se poate reține refuzul comisiei de a-și îndeplini

obligațiile stabilite prin decizia pronunțată de instanța supremă, față de

aspectul că prin procesul - verbal încheiat la data de 12 noiembrie 2007 de

executorul judecătoresc S.M. s-a constatat că pârâtul nu a dat curs somației

privind executarea dispozițiilor deciziei menționate.

2.

În mod greșit a apreciat

instanța de fond că, faptul înaintării dosarului pentru întocmirea raportului

de evaluare, care urmează să fie aprobat de C.C.S.D., reprezintă punerea în

executare a Deciziei nr. 3207 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție. În realitate acest raport de evaluare a fost întocmit la data de 10

decembrie 2007, în vreme ce obligația stabilită prin hotărârea judecătorească

în sarcina pârâtului constă în „emiterea deciziei conținând titlul de

despăgubire".

Recursul este

întemeiat.

Examinând cauza

prin prisma prevederilor legale incidente, a motivelor de recurs formulate dar

și față de prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare

prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea se

casează și atunci când modificarea acesteia nu este posibilă, fiind necesară

administrarea de probe noi. Pentru considerentele în continuare arătate, Înalta

Curte reține și incidența tezei finale a art. 312 alin. (3) C. proc. civ. în

sensul că atunci când sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele

atrag modificarea, iar altele casarea, se va casa în întregime hotărârea

atacată pentru a se asigura o judecată unitară.

Înalta Curte

reține din cuprinsul Deciziei nr. 3207 pronunțată la data de 22 iunie 2007, a

aceleiași instanțe, că în urma admiterii recursului declarat de recurentul B.S.,

împotriva unei sentințe anterioare a Curții de Apel Cluj (sentința civilă nr. 69

din 8 februarie 2007), a fost admisă acțiunea formulată și s-a dispus obligarea

pârâtei C.C.S.D. la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând

titlul de despăgubiri în echivalent, pentru bunurile solicitate în baza Legii nr.

10/2001.

După cum

rezultă din cuprinsul cererii noi de chemare în judecată, ce formează obiectul

prezentului dosar, recurentul reclamant a investit instanța de judecată cu o acțiune

întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr.

554/2004, referitoare la obligația executării, arătând în esență că autoritatea

pârâtă refuză să pună în aplicare hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă a Înaltei Curți, nr. 3207/2007, deși i-a solicitat punerea în

executare și prin intermediul unui executor judecătoresc.

Potrivit art. 24

din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică

este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ,

să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative,

executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în

cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

Paragrafele 2

și 3 ale aceluiași text de lege reglementează sancțiunile aplicabile în cazul

nerespectării termenului de executare precum și dreptul reclamantului la

despăgubiri pentru întârziere.

Din cuprinsul

succintei motivări a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte reține că

acțiunea reclamantului a fost examinată numai prin prisma prevederilor art. 8

din Legea nr. 554/2004, și aspectul vizând solicitarea de daune morale fiind

raportat exclusiv la prevederile cu caracter general, referitoare la obiectul

acțiunii promovată pe calea contenciosului administrativ de persoana vătămată

într-un drept recunoscut de lege, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ

unilateral, deși temeiul legal invocat a fost diferit, respectiv art. 24 din

același act normativ.

Procedând în

acest mod, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit prevederile art.

129 alin. (5) Cod procedură civilă, în sensul că nu a făcut o corectă aplicare

a legii și nu a stabilit faptele, în sensul solicitat de recurentul - reclamant,

ceea ce echivalează, practic, cu necercetarea fondului, mai cu seamă că nu s-a

indicat și nici motivat neaplicarea textelor legale arătate în acțiune.

Este adevărat

că spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat și nici

depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită să dea

acțiunii calificarea legală exactă, dar totodată, potrivit practicii constante

a Înaltei Curți, instanța nu poate realiza o interpretare a obiectului acțiunii

de așa natură încât să evite a se pronunța asupra capetelor de cerere și a

celor solicitate expres de părți.

În considerarea

celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în

condițiile în care prin hotărârea atacată nu a fost cercetat fondul cauzei se

va admite recursul de față și urmare casării acesteia se va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

B.S., împotriva sentinței civile nr. 751 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel

Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2008.