ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1374/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.S., prin mandatar V.F., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – C.C.S.D., tragerea la răspundere pentru nerespectarea hotărârii judecătorești, în temeiul art. 24 alin. (1), alin. (2), alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru fiecare zi de întârziere, în sumă de 100 lei începând cu data de 24 iulie 2007 și până la data plății efective și la plata daunelor morale în sumă de 1.000 lei. În motivare se arată că prin Dispoziția nr. 1200 din 17 mai 2005 emisă de Primarul Municipiului Cluj - Napoca i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a celor 5 apartamente din imobilul situat în Cluj – Napoca și a fost stabilită valoarea echivalentă a apartamentelor nerestituite.

Reclamantul a înregistrat anterior o acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român – C.C.S.D. ca acesta să fie obligat să emită în favoarea sa o decizie reprezentând titlul de despăgubiri în echivalent pentru cele 5 apartamente situate în Cluj-Napoca, care nu au putut fi restituite în natură. Prin Decizia nr. 3207 din data de 22 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 4898/33/2006, s-a admis recursul cât și acțiunea formulată de reclamantul B.S., și a fost obligat pârâtul să emită în favoarea acestuia decizia reprezentând titlul de despăgubiri, în echivalent, pentru bunurile solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

S-a mai arătat că, pentru punerea în executare a deciziei pronunțate de instanța supremă, reclamantul s-a prezentat la Biroul executorului judecătoresc S.M., unde s-a format Dosarul execuțional nr. 771 din 17 octombrie 2007, iar în urma somației de executare trimise instituției pârâte s-a încheiat procesul - verbal din data de 12 noiembrie 2007, constatându-se că debitorul nu și-a îndeplinit obligația cuprinsă în titlul executoriu. Prin sentința civilă nr. 751 din 11 decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj - secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.S., prin mandatar V.F., împotriva pârâtului Statul Român – C.C.S.D.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin răspunsul comunicat la somația petentului, trimisă prin executorul judecătoresc S.M., secretariatul C.C.S.D. a precizat faptul că dosarul a fost înaintat în vederea întocmirii lucrării de specialitate - raportul de evaluare - urmând ca după aprobarea acestuia, în ședința C.C.S.D. să-i fie emisă decizia conținând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului. Față de acest răspuns, a concluzionat Curtea de Apel Cluj, nu se poate reține pasivitatea sau refuzul C.C.S.D. de a-și îndeplini obligația stabilită prin Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Privitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea daunelor morale, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 legiuitorul a avut în vedere posibilitatea producerii unor daune morale prin eliberarea unor acte administrative ilegale sau prin refuzul nejustificat al autorităților administrative de a rezolva cererile celor îndreptățiți. Or, în speță, reclamantul nu a făcut dovada existenței și întinderii prejudiciului suferit și nici a vinovăției pârâtului, pentru a i se putea acorda daunele morale solicitate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs recurentul-reclamant susține următoarele: 1. Instanța de fond, în mod greșit a statuat că nu se poate reține refuzul comisiei de a-și îndeplini obligațiile stabilite prin decizia pronunțată de instanța supremă, față de aspectul că prin procesul - verbal încheiat la data de 12 noiembrie 2007 de executorul judecătoresc S.M. s-a constatat că pârâtul nu a dat curs somației privind executarea dispozițiilor deciziei menționate. 2. În mod greșit a apreciat instanța de fond că, faptul înaintării dosarului pentru întocmirea raportului de evaluare, care urmează să fie aprobat de C.C.S.D., reprezintă punerea în executare a Deciziei nr. 3207 din 22 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În realitate acest raport de evaluare a fost întocmit la data de 10 decembrie 2007, în vreme ce obligația stabilită prin hotărârea judecătorească în sarcina pârâtului constă în „emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire". Recursul este întemeiat. Examinând cauza prin prisma prevederilor legale incidente, a motivelor de recurs formulate dar și față de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cu care hotărârea se casează și atunci când modificarea acesteia nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Pentru considerentele în continuare arătate, Înalta Curte reține și incidența tezei finale a art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. în sensul că atunci când sunt găsite întemeiate mai multe motive dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, se va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară. Înalta Curte reține din cuprinsul Deciziei nr. 3207 pronunțată la data de 22 iunie 2007, a aceleiași instanțe, că în urma admiterii recursului declarat de recurentul B.S., împotriva unei sentințe anterioare a Curții de Apel Cluj (sentința civilă nr. 69 din 8 februarie 2007), a fost admisă acțiunea formulată și s-a dispus obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri în echivalent, pentru bunurile solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

După cum rezultă din cuprinsul cererii noi de chemare în judecată, ce formează obiectul prezentului dosar, recurentul reclamant a investit instanța de judecată cu o acțiune întemeiată pe prevederile art. 24 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004, referitoare la obligația executării, arătând în esență că autoritatea pârâtă refuză să pună în aplicare hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți, nr. 3207/2007, deși i-a solicitat punerea în executare și prin intermediul unui executor judecătoresc.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Paragrafele 2 și 3 ale aceluiași text de lege reglementează sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării termenului de executare precum și dreptul reclamantului la despăgubiri pentru întârziere.

Din cuprinsul succintei motivări a hotărârii instanței de fond, Înalta Curte reține că acțiunea reclamantului a fost examinată numai prin prisma prevederilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, și aspectul vizând solicitarea de daune morale fiind raportat exclusiv la prevederile cu caracter general, referitoare la obiectul acțiunii promovată pe calea contenciosului administrativ de persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, deși temeiul legal invocat a fost diferit, respectiv art. 24 din același act normativ.

Procedând în acest mod, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a nesocotit prevederile art. 129 alin. (5) Cod procedură civilă, în sensul că nu a făcut o corectă aplicare a legii și nu a stabilit faptele, în sensul solicitat de recurentul - reclamant, ceea ce echivalează, practic, cu necercetarea fondului, mai cu seamă că nu s-a indicat și nici motivat neaplicarea textelor legale arătate în acțiune. Este adevărat că spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat și nici depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită să dea acțiunii calificarea legală exactă, dar totodată, potrivit practicii constante a Înaltei Curți, instanța nu poate realiza o interpretare a obiectului acțiunii de așa natură încât să evite a se pronunța asupra capetelor de cerere și a celor solicitate expres de părți.

În considerarea celor mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în condițiile în care prin hotărârea atacată nu a fost cercetat fondul cauzei se va admite recursul de față și urmare casării acesteia se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de B.S., împotriva sentinței civile nr. 751 din 11 decembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.