ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1360/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1360/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 373 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita
a fost respinsă cererea inculpatului B.N.M. de schimbare a încadrării juridice
a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracțiunea de omor
prevăzută
de
art. 174 C. pen., în
infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de
moarte
prevăzută
de
art. 183 C. pen.
În baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.M., la 10 ani
închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor
prevăzută de
art. 64alin. (1) lit. a), b), d) și e), pentru săvârșirea infracțiunii
de omor.
S-a făcut
aplicabilă art. 71
și 64 lit. a) – e) C. pen.
S-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 22 iulie 2007 la zi.
S-a menținut starea de arest a inculpatului.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă N.V.
și obligat inculpatul la 864,67 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de
înmormântare a victimei
N.I. și 66 lei
cheltuieli de deplasare, fiind respinse celelalte
pretenții civile.
S-a dispus restituirea cheltuielilor de deplasare făcute de
martorul J.A.I. în sumă de 115,20 lei.
A fost obligat inculpatul la 505,20 lei
cheltuieli judiciare către
stat, onorariile avocaților din
oficiu în sumă de 140 lei fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției.
S-a reținut că, în noaptea de 21 iulie
2007, în apartamentul
victimei N.I. acesta și inculpat a
avut loc un conflict spontan și o altercație generată de consumul de alcool.
Inculpatul a reacționat violent iar în apartament s-au găsit urme de sânge în
toate compartimentele. Inculpatul a târât victima aflată în stare de
inconștiență, ținându-l de picioare, pe scara blocului de la etajul 4 până la
aleea betonată din fața imobilului, unde a abandonat-o.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că moartea victimei a
fost violentă și a fost cauzată de politraumatism prin agresiune.
Inculpatul a recunoscut o parte din faptele descrise în rechizitoriu, arătând
că în apartamentul victimei a avut loc o altercație care a durat aproximativ o
oră, în cursul căreia cei doi, aflați în stare de ebrietate, s-au lovit
reciproc.
Victima s-a împiedicat de pragul ușii de la camera mare și a căzut pe
spate, lovindu-se cu capul de pragul ușii de la camera mică. Instanța a reținut
însă că această susținere a inculpatului
este
puțin credibilă, având în vedere mecanismul nefiresc al căderii
descris
de inculpat (acesta a arătat că victima a venit spre el, s-a împiedicat de
pragul ușii, dar a căzut totuși pe spate).
Inculpatul a mai recunoscut că a târât victima de picioare pe treptele
scării, dar numai până la etajul 3, unde a abandonat-
o; victima s-a lovit cu capul de trepte de două ori, dar când l-a lăsat
respira bine și avea câteva articole de îmbrăcăminte pe el. Inculpatul
cunoaște totodată ca victima avea asupra sa două bancnote de câte 100 lei și
una de 50 lei. Inculpatul a arătat în continuare că s-a întors după un timp la
imobilul în care-l lăsase, dar a găsit victima dezbrăcată și chircită la
pământ. A încercat de câteva ori să-l așeze pe banca din apropiere, dar victima
a căzut de câteva ori în cap. Aceasta mai putea să vorbească.
Instanța de fond a reținut că ultima parte a declarației inculpatului
este infirmată de martorul C.M.
care de
la
balconul apartamentului său, i-a văzut pe inculpat și pe victimă ce era căzută
pe alee, inculpatul spunând victimei „dacă te ridici, te omor”. Poziția în care
martorul i-a descris pe inculpat și pe victimă nu indică în niciun fel intenția
inculpatului de a ajuta victima, ci dimpotrivă, atitudinea agresivă a acestuia
manifestată până la momentele finale ale agresiunii. Așa cum rezultă din
procesul-verbal de cercetare la fața locului, locul în care martorul îi
situează pe cei doi este același cu cel în care victima a fost găsită decedată.
Inculpatul a declarat că după ce a lăsat victima pe alee a intenționat
să anunțe organele de poliție, susținere care este însă
infirmată de martorul J.A., care l-a văzut pe inculpat după
săvârșirea
faptei intrând într-un bar unde a comandat o bere și țigări, așezându-se la
masă. Inculpatul a mai susținut că motivul
urmelor
de sânge de pe mâna sa este o bătaie cu martorul M.
M., însă acesta a
declarat că nu avusese nici o altercație violentă cu inculpatul.
În ce privește încadrarea juridică, instanța de fond a
constatat că inculpatul a acționat cu intenția
indirectă de a suprima
viața victimei, acceptând rezultatul faptelor
sale, aspect ce rezultă din modalitatea în care a acționat (târând victima de
picioare pe scări, fiind evident că în acest fel victima se va lovi la cap). În
acel moment, inculpatul cunoștea starea de ebrietate avansată a victimei și
neputința acesteia de a se proteja. Totodată, poziția subiectivă a inculpatului
rezultă și din lăsarea victimei fără ajutor în condițiile în care acesta din
urmă suferise serioase traume și era dezbrăcată pe aleea de beton din fața
imobilului.
În ce privește individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere
lipsa antecedentelor penale și faptul că
inculpatul a fost un individ
relativ integrat social până în momentul
săvârșirii faptei, având un loc de muncă.
De asemenea, s-a reținut că săvârșirea infracțiunii de către inculpat.
În modalitatea descrisă, îl face pe acesta nedemn pentru exercițiul drepturilor
electorale, cât și al celor părintești, nefiind
rezonabil a crede că un copil minor ar putea beneficia de ocrotirea
părintească corespunzătoare din partea inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul B.N.M.
, criticând-o sub aspectul încadrării juridice
dată faptei
și a cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicate.
Prin decizia penală nr. 6/ A din 1 februarie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș,
secția penală și pentru cauze cu minori și de
familie,
a fost respins, ca nefondat, apelul
inculpatului.
S-a menținut starea de arest și s-a dedus
prevenția la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către
stat.
S-a reținut, în esență, că în mod corect instanța de fond a analizat
laturile constitutive ale infracțiunii săvârșite de către inculpat, insistând
asupra laturii obiective. Suplimentar instanța de
apel a subliniat că nu poate fi reținută infracțiunea
prevăzută de
art. 183
C. pen., în
contextul în care infracțiunea praeterintenționată nu se regăsește nici sub
aspectul intenției faptei de lovire și nici sub aspectul culpei pentru omor. Din
probele științifice aflate la dosar rezultă cu certitudine faptul că între cei
doi au avut loc loviri reciproce, care au condus la un moment dat la situația
„cine e mai puternic supraviețuiește”.
S-ar fi putut discuta despre depășirea intenției dacă inculpatul ar fi
abandonat victima în locuință, însă, atâta vreme cât a scos-o cu forța din
casă, a târât-o pe scări trăgând-o de picioare, timp în care au avut loc loviri
repetate ale corpului de treptele scărilor, legătura de cauzalitate existentă
între loviri și decesul victimei este evidentă, iar intenția de a suprima viața
acesteia este în afara oricărei discuții.
Față de aceste considerente și apreciind că în mod corect s-a făcut
aplicarea art. 72 C. pen., raportat la art. 52 C. pen., apelul declarat de
inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.N.M.
, solicitând prin motivele scrise de recurs
schimbarea
încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări
cauzatoarea de moarte și, în raport de noua încadrare, reindividualizarea
pedepsei. S-a susținut că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi victima,
poziție psihică ce rezultă din
împrejurările
concrete în care fapta a fost comisă (inculpatul lovind
victima cu
palmele și pumnii), dar și din raportul dintre inculpat și victimă anterior
producerii faptei (erau prieteni și consumau frecvent împreună băuturi
alcoolice).
Cu ocazia susținerii orale a recursului, inculpatul a solicitat
reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere conduita sa procesuală.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și a
cazurilor de casare în care acestea se încadrează, respectiv art. 385
9
pct.
14 și 17 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanța
de fond a reținut în mod corect situația de fapt,
pe care a încadrat-o
corespunzător în drept, prin raportare la
infracțiunea de omor
prevăzută de
art. 174 C. pen., respingând
astfel cererea inculpatului de
schimbare a
încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări
cauzatoare de
moarte
prevăzută de
art. 183 C. pen.
Deși inculpatul a recunoscut că a lovit victima, acesta a susținut, în
esență, că nu a acționat cu intenția de a o ucide în condițiile în care ar fi
fost provocat de victimă, care ar fi declanșat incidentul.
Curtea retine că deosebirea dintre infracțiunea de omor, săvârșită cu
intenție indirectă și infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte
constă în aceea că, deși în ambele cazuri loviturile sunt aplicate cu intenție
în primul caz rezultatul letal a fost prevăzut de inculpat, fiind acceptat de
către acesta, chiar dacă nu
I-
a urmărit sau dorit, în timp
ce în cel de-al doilea moartea victimei se produce din culpă, inculpatul
neprevăzând acest rezultat, deși trebuia și putea să-l prevadă.
Poziția subiectivă a făptuitorului se deduce de regulă din
materialitatea acțiunii sau inacțiunii săvârșite, analizată în contextul
împrejurărilor anterioare, concomitente sau ulterioare săvârșirii faptei, cum
ar fi relațiile anterioare dintre autor și victimă, conduita inculpatului față
de aceasta imediat după comiterea faptei.
În speță, este indubitabil că inculpatul și victima se cunoșteau de
multă vreme și că anterior comiterii faptei între cei doi a existat o
altercație pe fondul consumului de băuturi alcoolice, împrejurări necontestate
de inculpat și probate de raportul medico-legal de autopsie a victimei, cât și
de buletinul de analiză a alcoolemiei inculpatului.
Deși inculpatul a susținut că a lovit victima cu palma, aplicându-i
doar o lovitură cu pumnul în zona capului, afirmațiile sale nu-și găsesc suport
probator în actele existente la dosar în special raportul medico-legal de
autopsie a
victimei, care atestă multiple
leziuni ce au afectat zone vitale (edem
cerebral, hemoragie
subarahnoidiană, infiltrat perirenal bilateral, fracturi costale și sternale), ce
s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, comprimare între
două planuri dure, urmate de târâre existând un raport de cauzalitate directă
între aceste leziuni și decesul victimei.
Gravitatea leziunilor suferite de victimă ca urmare a violențelor la
care a fost supusă în propria locuință este
confirmată
indirect de constatările efectuate cu ocazia cercetării la
fața locului,
potrivit cărora în apartament s-au găsit urme de sânge, iar hainele victimei, găsite
în baie erau îmbibate cu sânge.
În fine, este relevantă și conduita inculpatului după lovirea victimei,
acesta târând-o pe scări de la etajul 4 până la intrarea în imobil (ceea ce în
mod evident a condus la agravarea stării acesteia în condițiile însuși
inculpatul a recunoscut că victima s-a lovit cu capul de treptele scării), unde
a abandonat-o (aspect confirmat de martorul C.M.),după care s-a deplasat
într-un bar din apropiere unde a și fost găsit de organele de poliție.
Toate aceste fapte și împrejurări au fost avute în vedere de către
instanțele de fond și apel, dovedind că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit
uciderea victimei, a prevăzut rezultatul letal al
conduitei sale, acceptând posibilitatea producerii acestuia, ceea ce
caracterizează
intenția indirectă, iar nu praeterintenția, astfel încât încadrarea juridică a
faptei săvârșite de către inculpat este aceea de omor iar nu de loviri sau
vătămări cauzatoare de moarte.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că inculpatul a
fost condamnat la o pedeapsă egală cu minimul special, fiind avute în vedere
inclusiv circumstanțele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor
penale, precum și
împrejurarea că până la
momentul comiterii faptei a fost un individ
relativ integrat social.
Reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanță nu s-ar putea
face decât în măsura în care în favoarea acestuia s-ar reține circumstanțe
atenuante judiciare, lucru care în speță nu este posibil; inculpatul a avut o
atitudine parțial sinceră, înfățișând o situație de fapt de natură a atrage o
altă încadrare juridică (evident, mai favorabilă), nu a depus vreo stăruință
pentru acoperirea pagubei pricinuite părții civile iar conduita inculpatului
înainte de săvârșirea infracțiunii a fost deja valorificată prin orientarea
pedepsei către minimul special.
În consecință, pedeapsa aplicată
inculpatului reflectă criteriile
de individualizare și
este aptă să asigure prin cuantumul ei realizarea scopului general al pedepsei
prevăzută
de
art. 52 C. pen., neexistând motive care să justifice
coborârea ei sub limita stabilită de prima instanță.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge recursul
inculpatului, ca nefondat, cu deducerea prevenției la zi și obligarea
recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin.
(2) C. proc. pen.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul B.
N.M. împotriva deciziei penale nr. 6 din 1
februarie 2008 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu
minori și de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului
durata reținerii și arestării preventive de la 22 iulie 2007 la 11 aprilie
2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli
judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului
desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11
aprilie 2008.