ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3708/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3708/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea precizată,
reclamanta K.E.M. fostă B. i-a chemat în judecată pe pârâții, B.T.I., B.D.T. și
SC R. SA București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se
dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1027
din 24 mai 2005 prin care B.T.I. i-a cesionat fiului său B.D.T. un număr de
2070 acțiuni pe care le deținea la pârâta SC R. SA, pentru motivul că acțiunile
înstrăinate sunt bunuri comune supuse partajului.
Tribunalul Timiș, prin
sentința nr. 1933 din 30 mai 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea precizată
cu motivarea că fostul soț al recurentei a devenit proprietarul acțiunilor, pe
care le-a înstrăinat fiului său dintr-o altă căsătorie, ca urmare a privatizării
societății SC R. SA prin metoda M.E.B.O. în temeiul Legii nr. 58/1991, al Legii
nr. 77/1994 și al calității de salariat al intimatului. A mai reținut instanța
de fond că înstrăinarea de acțiuni nu este întemeiată pe o cauză falsă sau
ilicită care să ducă la nulitatea contractului.
Sentința tribunalului a fost
confirmată de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 27/ A din 8
februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Pentru a decide astfel,
Curtea a reținut, în esență, că prezumția de mandat tacit a celuilalt soț nu
este absolută și că opunerea unui soț la săvârșirea unui anumit act nu produce
efecte față de terțul care a contractat cu bună-credință.
Împotriva acestei decizii a
declarat recurs reclamanta K.E.M. prin care a solicitat modificarea celor două
hotărâri pronunțate în cauză și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost
formulată.
În susținerea recursului,
autoarea a arătat că instanțele nu au ținut seama de probele administrate în
cauză din care ar fi putut să constate că aportul soților la obținerea și apoi
la deținerea calității de acționar constituie bunuri comune. Potrivit autoarei
dacă instanța studia metoda M.E.B.O. de privatizare ar fi observat că achiziția
acestor acțiuni se făcea contracost iar costul acestor acțiuni a fost achitat
din bani comuni astfel că intimatul nu avea dreptul să le înstrăineze. În fine
a susținuit că nu putea să existe mandat tacit deoarece situația cu soțul său
era conflictuală dovadă fiind încheierea contractului cu o zi înainte de introducerea
acțiunii de divorț. Întrucât contractul s-a încheiat între tată și fiul dintr-o
altă căsătorie autoarea a considerat că a fost fraudată legea .
Intimații au susținut prin
întâmpinare și notele de concluzii că recursul nu îndeplinește cerințele
stabilite de lege, întrucât nu se precizează motivele de nelegalitate. De
asemenea, intimații, au precizat că acțiunile au fost cumpărate de Asociația P.A.S.
– Programul Acțiunii Salariaților, că după achitare acțiunile au fost distribuite
salariaților și că despre transmiterea acțiunilor nominative s-a făcut mențiune
în Registrul acționarilor, după ce în prealabil s-a obținut acordul Consiliului
de Administrație. Aceiași intimați au susținut că acțiunile erau bunuri proprii
ale dobânditorului care putea să dispună de acestea fără acordul celuilalt soț
iar dacă ar fi considerate bunuri comune operează prezumția de mandat tacit al
soților, ceea ce înseamnă că actul de vânzare este valabil.
Recursul este nefondat.
- Prima chestiune care se
impune a fi exminată în raport de recursul promovat este cea referitoare la
obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a
respecta dispozițiile art. 302
1
și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse
prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală
este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție
nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în
condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Față de aceste considerente
se constată că recursul reclamantei nu îndeplinește condițiile legale de
promovare întrucât prin motivarea acestuia au fost exprimate opinii față de
soluțiile pronunțate în cauză fără nicio încadrare în motivele limitativ
prevăzute de art. 304. cu alte cuvinte exprimarea nemulțumirii față de soluția
din apel trebuie să îmbrace tiparele fixate de lege, deoarece această cale de atac
nu are caracter devolutiv.
Pe de altă parte instanța de
recurs nu se poate substitui părții pentru o eventuală analiză a deciziei
criticate fără a se aduce atingere echilibrului și echidistanței care trebuie
păstrată în raport de părțile procesului.
- Revenind la criticile aduse
deciziei Curții, se constată că acestea, în esență, vizează netemeinicia, iar
faptul că se indică anumite Legi nr. 31/1990, 58/1991, 77/1994 sau texte din codul
civil nu poate să atragă nicio analiză întrucât indicarea de formă a acestora
nu înseamnă „dezvoltarea motivelor” așa cum pretinde art. 302
1
lit.
c) oricărui recurent.
- Totuși este de reținut că
aportul soților la capitalul social nu are nicio legătură cu obiectul cererii
și nu constituie un argument pertinent în legătură cu deținerea acțiunilor
dobândite de salariatul societății comerciale R., privatizată prin metoda M.E.B.O.
Nici mecanismul de dobândire al acțiunilor nominative nu este de natură să
înlăture concluzia instanței de apel în legătură cu prezumția de mandat tacit
al soțului, prezumție care operează în cazul înstrăinării bunurilor mobile. Tot
corect s-a reținut că această prezumție nu are caracter absolut și ca atare
analiza dezacordului trebuie dedusă din împrejurările înstrăinării fără să se
piardă din vedere faptul că refuzul de a da mandat sau opunerea soțului la
săvârșirea actului nu poate să producă efecte față de dobânditorul de
bună-credință.
În fine, în concordanță cu
același raționament natura de bunuri proprii sau comune a acțiunilor cesionare
poate să constituie obiect de analiză într-un eventual partaj și nu în această
cauză prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului
de vânzare-cumpărare de acțiuni.
În consecință, pentru
motivele anterior arătate care vizează condițiile de promovare și susținere a
recursului cât și în raport de susținerile recurentei prin care se evocă
netemeinicia și nu nelegalitatea soluției anterioare, potrivit art. 312 C. proc.
civ., recursul se va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului B.T.I. cheltuielile de
judecată în sumă de 1356 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamanta K.E.M. împotriva deciziei civile nr. 27/ A din 8 februarie 2007 a
Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta K.E.M. la
plata sumei de 1356 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea
intimatului B.T.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 16 noiembrie 2007.