ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3708/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea precizată, reclamanta K.E.M. fostă B. i-a chemat în judecată pe pârâții, B.T.I., B.D.T. și SC R. SA București și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1027 din 24 mai 2005 prin care B.T.I. i-a cesionat fiului său B.D.T. un număr de 2070 acțiuni pe care le deținea la pârâta SC R. SA, pentru motivul că acțiunile înstrăinate sunt bunuri comune supuse partajului. Tribunalul Timiș, prin sentința nr. 1933 din 30 mai 2006, a respins, ca nefondată, acțiunea precizată cu motivarea că fostul soț al recurentei a devenit proprietarul acțiunilor, pe care le-a înstrăinat fiului său dintr-o altă căsătorie, ca urmare a privatizării societății SC R. SA prin metoda M.E.B.O.

în temeiul Legii nr. 58/1991, al Legii nr. 77/1994 și al calității de salariat al intimatului. A mai reținut instanța de fond că înstrăinarea de acțiuni nu este întemeiată pe o cauză falsă sau ilicită care să ducă la nulitatea contractului. Sentința tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara care, prin decizia nr. 27/ A din 8 februarie 2007, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut, în esență, că prezumția de mandat tacit a celuilalt soț nu este absolută și că opunerea unui soț la săvârșirea unui anumit act nu produce efecte față de terțul care a contractat cu bună-credință. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta K.E.M.

prin care a solicitat modificarea celor două hotărâri pronunțate în cauză și în fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. În susținerea recursului, autoarea a arătat că instanțele nu au ținut seama de probele administrate în cauză din care ar fi putut să constate că aportul soților la obținerea și apoi la deținerea calității de acționar constituie bunuri comune. Potrivit autoarei dacă instanța studia metoda M.E.B.O. de privatizare ar fi observat că achiziția acestor acțiuni se făcea contracost iar costul acestor acțiuni a fost achitat din bani comuni astfel că intimatul nu avea dreptul să le înstrăineze. În fine a susținuit că nu putea să existe mandat tacit deoarece situația cu soțul său era conflictuală dovadă fiind încheierea contractului cu o zi înainte de introducerea acțiunii de divorț.

Întrucât contractul s-a încheiat între tată și fiul dintr-o altă căsătorie autoarea a considerat că a fost fraudată legea . Intimații au susținut prin întâmpinare și notele de concluzii că recursul nu îndeplinește cerințele stabilite de lege, întrucât nu se precizează motivele de nelegalitate. De asemenea, intimații, au precizat că acțiunile au fost cumpărate de Asociația P.A.S. – Programul Acțiunii Salariaților, că după achitare acțiunile au fost distribuite salariaților și că despre transmiterea acțiunilor nominative s-a făcut mențiune în Registrul acționarilor, după ce în prealabil s-a obținut acordul Consiliului de Administrație. Aceiași intimați au susținut că acțiunile erau bunuri proprii ale dobânditorului care putea să dispună de acestea fără acordul celuilalt soț iar dacă ar fi considerate bunuri comune operează prezumția de mandat tacit al soților, ceea ce înseamnă că actul de vânzare este valabil.

Recursul este nefondat. - Prima chestiune care se impune a fi exminată în raport de recursul promovat este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două articole au în vedere faptul că recursul în concepția actuală este cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim nivel de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului ci o examinare a legalității hotărârilor în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Față de aceste considerente se constată că recursul reclamantei nu îndeplinește condițiile legale de promovare întrucât prin motivarea acestuia au fost exprimate opinii față de soluțiile pronunțate în cauză fără nicio încadrare în motivele limitativ prevăzute de art. 304. cu alte cuvinte exprimarea nemulțumirii față de soluția din apel trebuie să îmbrace tiparele fixate de lege, deoarece această cale de atac nu are caracter devolutiv. Pe de altă parte instanța de recurs nu se poate substitui părții pentru o eventuală analiză a deciziei criticate fără a se aduce atingere echilibrului și echidistanței care trebuie păstrată în raport de părțile procesului.

- Revenind la criticile aduse deciziei Curții, se constată că acestea, în esență, vizează netemeinicia, iar faptul că se indică anumite Legi nr. 31/1990, 58/1991, 77/1994 sau texte din codul civil nu poate să atragă nicio analiză întrucât indicarea de formă a acestora nu înseamnă „dezvoltarea motivelor” așa cum pretinde art. 302 1 lit. c) oricărui recurent. - Totuși este de reținut că aportul soților la capitalul social nu are nicio legătură cu obiectul cererii și nu constituie un argument pertinent în legătură cu deținerea acțiunilor dobândite de salariatul societății comerciale R., privatizată prin metoda M.E.B.O. Nici mecanismul de dobândire al acțiunilor nominative nu este de natură să înlăture concluzia instanței de apel în legătură cu prezumția de mandat tacit al soțului, prezumție care operează în cazul înstrăinării bunurilor mobile.

Tot corect s-a reținut că această prezumție nu are caracter absolut și ca atare analiza dezacordului trebuie dedusă din împrejurările înstrăinării fără să se piardă din vedere faptul că refuzul de a da mandat sau opunerea soțului la săvârșirea actului nu poate să producă efecte față de dobânditorul de bună-credință. În fine, în concordanță cu același raționament natura de bunuri proprii sau comune a acțiunilor cesionare poate să constituie obiect de analiză într-un eventual partaj și nu în această cauză prin care s-a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni. În consecință, pentru motivele anterior arătate care vizează condițiile de promovare și susținere a recursului cât și în raport de susținerile recurentei prin care se evocă netemeinicia și nu nelegalitatea soluției anterioare, potrivit art. 312 C. proc.

civ., recursul se va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să-i plătească intimatului B.T.I. cheltuielile de judecată în sumă de 1356 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta K.E.M. împotriva deciziei civile nr. 27/ A din 8 februarie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta K.E.M. la plata sumei de 1356 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului B.T.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2007.