ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2670/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 30

din 11 aprilie 2006 pronunțată în dosar nr. 1592/COM/2006, Tribunalul Timiș a

respins excepția tardivității introducerii acțiunii, a admis acțiunea precizată

a reclamantului G.N. împotriva pârâtelor SC O.L. SRL și SC S. SA, a constatat

nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. nr. 3 din 1 aprilie 2004 a SC S. SA și

a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1020 din 16 aprilie

2004 de Biroul Notarului Public M.M.M. cu privire la imobilele înscrise sub BI

în C.F. Seleuș, dispunând rectificarea în C.F. Seleuș prin reînscrierea

dreptului de proprietate al SC S. SA

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel, pârâtele SC O.L. S.R.L. și SC S. SA, solicitând modificarea

în totalitate a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia civilă nr. 225 din 11 decembrie 2006 a respins apelurile, ca

nefondate.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este corectă,

reclamantul având interes legitim în promovarea acțiunii, prin vânzarea

frauduloasă fiindu-i afectate drepturile în calitatea sa de creditor pentru

acțiunile deținute la societate.

Pe fond, hotărârea A.G.E.A.,

atacată în termen față de dispozițiile art. (3) din Legea nr. 31/1990

Republicată ce a stat la baza încheierii actului juridic contestat este

nelegală deoarece pe lângă considerentele reținute de instanța de fond legate

de încălcarea normelor privind publicitatea convocării adunării și a dispozițiilor

art. 202 din Legea nr. 31/1990 republicată, se constată, în privința

consimțământului prin raportare la art. 143 din aceeași lege, că hotărârea

aparține Asociației Salariaților S. SA și nu SC S. SA; nu există mandat valabil

acordat administratorului, toate aceste aspecte fiind cunoscute de cumpărător, ceea

ce atrage asupra contractului de vânzare - cumpărare încheiat sancțiunea impusă

de art. 948 C. civ.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs ambele pârâte, în termenul legal, dar SC S. SA Timișoara nu

a timbrat corespunzător calea de atac cu suma de 19,5 lei taxă judiciară de

timbru, așa cum i s-a pus în vedere nefăcând decât dovada achitării sumei de

0,15 lei timbru judiciar.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, recursul acestei

societăți va fi anulat ca insuficient timbrat, sancțiune ce face imposibilă

analizarea pe fond a motivelor cuprinse în cererea de recurs.

Referitor la recursul SC O.L.

SRL Oradea, se constată că acesta a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct.

6, 8 și 9 C. proc. civ.

Din perspectiva acestor

motive de recurs a arătat că instanța de apel a reținut printre cauzele de nevalabilitate

ale hotărârii A.G.E.A. și faptul că hotărârea nu a fost semnată de domnul V.G.,

în calitate de administrator al societății, ci de președinte al Asociației

Salariaților SC S. SA, deși acest motiv de nelegalitate a hotărârii A.G.E.A. nu

a fost invocat decât în apel, deci s-a acordat ceea nu s-a cerut.

Sub acest aspect, a arătat

că Hotărârea A.G.E.A. din 1 aprilie 2004 aparține, în realitate, acționarilor

societății așa cum rezultă din procesul verbal al adunării.

Cât privește excepția

tardivității cererii de anulare a hotărârii A.G.E.A. recurenta a arătat că

instanța a respins greșit această excepție motivele reținute de instanța de

apel referitoare la vicierea consimțământului vizând nulitatea relativă și nu

nulitatea absolută.

Cât privește restul

motivelor de nelegalitate a hotărârii A.G.E.A. invocate de reclamant prin

cererea introductivă, neanalizate efectiv de instanța de apel, a arătat că

rezultă din probe că s-au respectat dispozițiile art. 117 alin. (4) din Legea nr.

31/1990, Republicată acestea având, de altfel, caracter facultativ și nu

imperativ, hotărârea a fost luată cu votul acționarului majoritar care a dat și

mandat directorului general, fără a exista vreo limitare legală din punctul de

vedere al atribuțiunilor, din expertiza depusă la dosar rezultând că valoarea

bunului vândut reprezintă doar 37 % și nu peste 50 % din valoarea activelor

societății, încât nu s-a încălcat nici art. 143 din aceeași lege.

Cât privește nerespectarea art.

202 din Legea nr. 31/1990, Republicată, acesta nu are incidență în cauză,

împrejurarea că s-au vândut bunuri ce fac parte din capitalul social, nefiind

sancționată de lege cu nulitatea actului, suma încasată reprezentând valoarea

de înlocuire a capitalului în natură, fără a mai fi necesară modificarea

capitalului social încât, cererea de chemare în judecată este nejustificată sub

toate aspectele și trebuia respinsă, prezumția de bună credință în încheierea

contractului de vânzare - cumpărare nefiind răsturnată.

Recursul este nefondat.

Privitor la critica,

întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., se constată că este nefondat deoarece instanța de apel a menținut

hotărârea instanței de fond referitor la primul capăt de cerere prin care s-a

solicitat desființarea hotărârii A.G.E.A. din 1 aprilie 2004, atât pe baza

argumentelor juridice pe care și-a fundamentat instanța de fond hotărârea și pe

care și le-a însușit cu raportare la motivele de nulitate invocate prin cererea

introductivă cât și pe baza unor argumente proprii suplimentare legate tot de

lipsa consimțământului încât nu se poate reține nelegalitatea hotărârii și

încălcarea caracterului devolutiv al apelului, atât timp cât instanța de apel a

soluționat cererea de apel în limitele investirii instanței de fond.

Totodată, confirmându-se

soluția privind netemeinicia excepției invocate privind tardivitatea și

nelegalitatea hotărârii A.G.E.A. din 1 aprilie 2004 a SC S. SA, pentru

încălcarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990, republicată și reținându-se în

privința recursului SC S. SA – emitenta hotărârii A.G.E.A., sancțiunea anulării

acestuia ca insuficient timbrat, nu se pot analiza în recursul de față

aspectele de nelegalitate a hotărârii instanței de apel în privința primului

petit ce vizează atacarea hotărârii A.G.E.A., SC O.L. SRL neavând calitate

procesuală activă decât în privința atacării soluției dată celui de al doilea petit

ce are ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare, în

care este parte.

Prin urmare, criticile întemeiate

pe motivul de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

nu pot fi reținute, fiind legate de interpretarea juridică greșită din punctul

de vedere al părții, dată de instanță hotărârii A.G.E.A., soluția sub acest

aspect intrând în puterea lucrului judecat pentru considerentele deja arătate

dar nici cele legate de nelegalitatea hotărârii, circumscrise motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin raportare la aplicarea

greșită, în cauză, a dispozițiilor art. 117, 143 și 202 din Legea nr. 31/1990,

republicată și reținute ca temei pentru desființarea hotărârii A.G.E.A.

Instanța urmează a analiza

însă criticile legate de aplicarea textelor de lege evocate din Legea nr. 31/1990,

republicată cu incidență asupra aspectelor legate de nevalabilitatea

contractului de vânzare – cumpărare, desființat și ce constituie, de asemenea,

o critică în recurs.

Or, hotărârea A.G.E.A. fiind

desființată și actul subsecvent are aceeași soartă.

Astfel, într-adevăr, dacă

greșit s-a reținut și încălcarea art. 143 din Legea nr. 31/1990 Republicată,

atât timp cât interpretarea corectă a textului este în sensul că în calcul se

ia valoarea contabilă a bunului vândut raportat la valoarea contabilă a

activelor societății, și nu cea de piață (care nu depășește 50 %), tot era

obligatorie aprobarea A.G.E.A. pentru înstrăinarea bunului, deoarece acesta

face parte din capitalul social, iar vânzarea, în această situație, implica

aprobarea modificării actelor constitutive ale societății în privința

componenței capitalului (valoare și structură), situație în care lipsește

consimțământul.

Excepția de la regula

enunțată mai sus a cumpărătorului de bună credință operează numai în situația

anulării titlului de proprietate al transmițătorului, ceea ce nu este cazul în

cauză. De asemenea, prezumția bunei credințe prevăzută în art. 1889 alin. (2) C.

civ., nu subzistă în cazul în care terțul achizitor a cunoscut sau cu diligențe

minime ar fi putut să cunoască nevalabilitatea actului, iar aspectele care țin

de aprecierea probelor în legătură cu aceasta nu pot face obiectul analizei în

recurs.

Așa fiind, recursul formulat

este neîntemeiat și în baza art. 312 alin. (1) (2) C. proc. civ., va fi

respins, ca nefondat.

Văzând și art. 274 C. proc.

civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC O.L. SRL Oradea împotriva deciziei nr. 225 din 11 decembrie 2006 a

Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Anulează recursul declarat

de pârâta SC S. SA Timișoara împotriva aceleiași decizii, ca insuficient

timbrat.

Admite în parte cererea de

cheltuieli de judecată formulată de intimatul – reclamant.

Obligă recurenta – pârâtă SC

O.L. SRL Oradea să plătească intimatului – reclamant G.N. suma de 5.000 lei,

reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2007.