ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 572/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 15 aprilie 2008, reclamantul R.A. a chemat în judecată M.A.I., solicitând anularea adreselor din 11 februarie 2008 și din 6 martie 2008 și obligarea pârâtului la plata primelor acordate pentru concediile de odihnă restante în perioada ianuarie 2000 – iunie 2003. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pentru intervalul de timp susmenționat, are dreptul de a i se achita indemnizația de concediu de odihnă, potrivit O.U.G. nr. 146/2007, având calitatea de ofițer activ în cadrul D.G.P. a Municipiului București, de unde s-a pensionat la data de 30 iunie 2003. Prin sentința civilă nr. 2480 din 30 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că dreptul la prima de concediu a fost recunoscut polițiștilor prin O.G. nr. 38/2003, adoptată după încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantului și ale cărei dispoziții nu îi sunt aplicabile. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul R.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamantul a învederat că O.U.G. nr. 146/2007 aprobă plata primelor de concediu suspendate în perioada 2001 – 2006 și în baza acestui act normativ și nu a O.G. nr. 38/2003, are dreptul la achitarea indemnizației până la 30 iunie 2003, în calitate de funcționar public cu statut special. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivul invocat și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel cum a reținut instanța de fond, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și până la adoptarea O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, salarizarea acestei categorii profesionale era efectuată în baza Legii nr. 138/1999 care nu prevedea acordarea primei anuale de concediu. De-abia prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 – intrată în vigoare la 1 ianuarie 2004 – s-a instituit dreptul polițistului de a primi o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară. Referitor la O.U.G.

nr. 146/2007, dispozițiile acestui act normativ prevăd doar aprobarea plății și modalitatea de achitare a primelor de concediu, drept instituit, astfel cum se menționează în expunerea de motive, prin alte legi sau ordonanțe, la date diferite, în favoarea mai multor categorii de bugetari, suspendat prin legi bugetare anuale. Întrucât reclamantul a încetat raporturile de serviciu în anul 2003, el nu poate beneficia de dreptul reglementat de art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003, și a cărui modalitate de plată s-a stabilit prin O.U.G. nr. 146/2007. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.A., împotriva sentinței civile nr. 2480 din 30 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 februarie 2009.