ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 ianuarie 2003 și precizată ulterior, reclamantul N.G. a solicitat anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA din 12 septembrie 2002 și 24 octombrie 2002, precum și a tuturor actelor ulterioare emise în baza acestor hotărâri, precum și anularea hotărârii adunării generale a Asociației P.O. Gorj din septembrie 2002 și a actelor ulterioare emise în baza acesteia. Acțiunea, în soluționarea ei, a parcurs două cicluri procesuale, astfel: În primul ciclu procesual, la fond, prin sentința comercială nr. 43 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Gorj, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj în soluționarea cererii în anularea hotărârii Asociației P.A.S., a fost admisă excepția tardivității cererii în anularea hotărârilor A.G.A.

din SC O.J.T. Gorj SA iar pe fond a fost respinsă acțiunea ca nefondată. Această sentință a fost desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamant, prin decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. În esență, s-a reținut că greșit s-a admis excepția tardivității întrucât acțiunea viza motive de nulitate absolută a hotărârii A.G.A., ce nu era supusă nici unui termen, fiind deci imprescriptibilă, iar în ceea ce privește hotărârea Asociației P.A.S. s-a apreciat că instanța nu și-a argumentat soluția, nefiind arătate motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței. Contestația în anularea acestei decizii formulată de Asociația P.A.S.

din SC O.J.T. Gorj SA a fost respinsă prin decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2053 din 24 martie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentința nr. 2072 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Gorj, dată în fond după casare, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței comerciale în anularea hotărârii Asociației P.A.S. apreciindu-se că prin scopul reglementat în art. 2 din Legea nr. 77/1994, acest tip de asociație desfășoară o activitate comercială, de dobândire și distribuire a acțiunilor societăților comerciale în vederea privatizării, așa încât și hotărârile sale sunt supuse jurisdicției comerciale.

Prin aceeași sentință a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune privind anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA, care în 2004 și-a schimbat denumirea în SC C.H.G. SA Târgu Jiu, reținându-se autoritatea lucrului judecat sub acest aspect, iar pe fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată. În esență, instanța de fond a reținut că urmare arestării reclamantului, la acea dată îndeplinind funcția de președinte al Consiliului de administrație a SC O.J.T.

Gorj SA, și a unui alt administrator, societatea pârâtă se afla în dificultate, doi din cei cinci administratori fiind în arest preventiv, astfel încât, la 12 septembrie 2002, din inițiativa unor acționari ce reprezentau 10 % din capital, s-a convocat o adunare generală care însă nu a fost statutară, din lipsă de cvorum, motiv pentru care s-a decis convocarea unei noi adunări generale pentru 24 octombrie 2002. Cel care a făcut noua convocare a fost A.C., numit la 7 octombrie 2002 ca administrator provizoriu și care a respectat cerințele legale și statutare privind convocarea, noua adunare desfășurându-se în prezența acționarilor ce dețineau 72,96 % așa încât hotărârea luată la 24 octombrie 2002 este legală, neexistând incompatibilități legale cu privire la noii membrii aleși ai consiliului de administrație.

Și hotărârea Asociației P.A.S. din 27 septembrie 2002 s-a reținut a fi fost luată legal în prezența a 55 membrii din cei 95 câți are asociația, ea fiind legal convocată. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, cale de atac corect calificată la termenul din 25 ianuarie 2007 de către instanță, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 75 din 22 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Instanța de apel a analizat doar acele apărări și critici în legătură cu motivele de nelegalitate ale hotărârilor A.G.A. și P.A.S. invocate la fond, nu și pe cele noi reiterate prin completarea motivelor de apel (referitoare la conținutul procesului-verbal în care s-a consemnat alegerea administratorului provizoriu C.A., neconcordanța datelor stabilite cu acel prilej și data propriu zisă a adunării generale, precum și cele referitoare la semnăturile aplicate pe procesul-verbal A.G.A.

din 24 octombrie 2002) reținând că, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot formula pentru prima dată în apel noi motive de nelegalitate a hotărârilor A.G.A. și P.A.S. ce nu au format obiectul judecății la fond. Cu privire la hotărârea A.G.A. adoptată la 12 septembrie 2002 instanța a reținut că ea nu a produs nici un efect juridic deoarece nu a fost publicată, nu a fost înregistrată la Registrul comerțului și nu a fost executată, găsindu-se necesară convocarea unei noi adunări, așa încât reclamantul nu are interes să o atace, iar instanța de fond a apreciat corect că nu se impune analizarea motivelor invocate de reclamant în legătură cu această hotărâre. Instanța de apel nu a primit critica reclamantului în legătură cu nemotivarea sentinței pe acest aspect, criticile din apel dovedind că apelantul este nemulțumit de considerentele și soluția instanței de fond și nicidecum de nemotivarea ei.

Pentru hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 2002 instanța de apel a reținut că ea a fost luată cu respectarea cerințelor legii și cele din statutul societății, ea fiind convocată de administratorul desemnat provizoriu la 7 octombrie 2002 cu respectarea cerințelor și condițiilor art. 156 din Legea nr. 31/1990 în condițiile în care doi din cei cinci membrii ai consiliului de administrație – reclamantul și C.D., fuseseră arestați. Convocarea pentru 24 octombrie 2002 s-a făcut cu respectarea atât a art. 11 pct. 2 din statut, ziarul „I.” din 9 octombrie 2002 probând acest fapt cât și a dispozițiilor art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind afișat și la sediul societății. Apărarea apelantului în sensul că lipsește semnătura și data de pe convocatorul afișat la societate, nu a fost primită de instanță, deoarece legea nu stipulează astfel de cerințe.

Întrucât, la 24 octombrie 2002, s-a discutat doar alegerea unui nou consiliu de administrație, prin revocarea implicită a celui anterior, și a unei noi comisii de cenzori, neintrându-se în discuție majorarea capitalului social, instanța de apel a reținut că validitatea hotărârii este conformă cu dispozițiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, fiind prezenți acționarii ce dețineau peste jumătate din capitalul social. În consecință, nu s-a încălcat competența adunării generale extraordinare prevăzută în art. 113 din Legea nr. 31/1990 și nici cele ale art. 115 din același act normativ. În finalul argumentării instanța de apel a reținut că reclamantul nici nu putea ataca hotărârea A.G.A. prin care el a fost revocat din funcția de administrator, deoarece dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 interzic acest fapt.

Cât privește hotărârea Asociației P.A.S. instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind convocarea ei (prin presa locală) privind cvorumul (fiind prezenți 55 din cei 95 membrii) precum și cele privind incompatibilitatea persoanelor desemnate ca administratori reglementate în art. 6 alin. (2) și art. 138 din Legea nr. 31/1990, încălcarea acestor ultime cerințe stipulate în lege nefiind sancționată cu nulitatea hotărârii A.G.A., ci cu decăderea persoanelor alese din drepturi, eventual cu promovarea unei acțiuni în răspundere contra administratorului pentru prejudiciul creat prin încălcarea cerințelor privind onorabilitatea sa. Nemulțumit de această decizie reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică decizia din apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) raportat la art. 135, 137 alin. (1), (3) și (4) și art. 151 din Legea nr. 31/1990, așa cum erau ele în vigoare la acea dată, precum și a celor stipulate în art. 11 pct. 8 din statutul pârâtei, în legătură cu convocarea adunării A.G.A. din 24 octombrie 2002. Astfel, recurentul apreciază că A.C. nu putea fi desemnat administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 și deci nu putea convoca ulterior adunarea generală deoarece el nu a depus garanția stipulată în art. 131 alin. (2) din aceeași lege anterior preluării funcției [(art. 131 alin. (3)] cerință legală a cărei neîndeplinire este considerată de lege [(art. 131 alin. (4)] ca demisie (pct. I din recurs).

Aceste aspecte, deși invocate în apel au fost ignorate de instanță. De asemenea, greșit instanța de apel a reținut că adunarea generală din 24 octombrie 2002 a fost legal convocată deoarece convocatorul depus de pârâtă cu semnătura a 128 de acționari nu acoperă cerința legală stipulată în art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, nefiind ștampilat de societate și fiind nedatat, semnăturile acționarilor nefiind certificate de un funcționar al pârâtei. Cât privește convocarea prin presă, instanța a reținut greșit că aceasta s-ar fi făcut prin ziarul „Impact”, în realitate fiind vorba de „A.G.” și privind convocarea Adunării Asociației P.A.S. și nu a acționarilor societății (pct. II recurs). De asemenea, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990, deoarece în convocator era convocată atât adunarea ordinară cât și extraordinară iar majorarea capitalului social intra în competența A.G.E.A.

și nu A.G.A., așa încât era necesar un cvorum de ¾ din capitalul social. Un alt motiv de nulitate a hotărârii A.G.A. din 24 octombrie 2002 era și acela că revocarea fostului consiliu de administrație s-a făcut fără descărcarea de gestiune, ceea ce este nelegal (pct. III recurs). Recurentul apreciază că decizia din apel încalcă și dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 135 din Legea nr. 31/1990 și art. 12 pct. 10 din statutul societății cu privire la reținerea inexistenței incompatibilităților noilor membrii ai consiliului de administrație, nefiind analizate și motivate criticile sale pe acest aspect (pct. IV recurs). În ultimele critici (pct. V și VI ) recurentul apreciază că decizia din apel este nemotivată sub aspectul nulității hotărârii Adunării P.A.S.

din 27 septembrie 2002 ceea ce face imposibil exercitarea unui control judiciar. Cât privește convocarea adunării generale extraordinare P.A.S., ea a fost făcută cu încălcarea celor stipulate în art. 6.7 și art. 7.4 din statutul asociației, nefiind respectat termenul de „14 zile înainte de ținerea acesteia” și încălcându-se normele privind incompatibilitatea administratorilor. Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de astăzi, calificare dată de parte conform mențiunilor și rectificărilor de pe înscrisul de la fila 25 dosar recurs, intimata pârâtă SC C.H.G. SA a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În analizarea corectă a criticilor recurentului se impune precizarea că acestea urmează a fi apreciate în raport de dispozițiile legale în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate și la data promovării acțiunii în justiție, 13 ianuarie 2003, cu numerotarea textelor de la acel moment, ulterior acestei date Legea nr. 31/1990 suferind mai multe modificări ce au determinat republicarea ei, cu o nouă numerotare a textelor, la 17 noiembrie 2004 (M. Of. nr. 1066) și completarea și modificarea ei prin Legea nr. 302/2005 (M. Of. nr. 953/27.10.2005), Legea nr. 164/2006 (M. Of. nr. 430/18.05.2006) și Legea nr. 441/2006 (M. Of. nr. 955/28.11.2006).

Chiar dacă la momentul rejudecării în fond după casare erau în vigoare dispozițiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 care interzic administratorilor să atace hotărârea prin care ei au fost revocați, aspect reținut în finalul argumentării deciziei din apel, Curtea nu va reține acest aspect, deoarece o asemenea reglementare nu exista la momentul la care a fost promovată acțiunea în justiție. De asemenea, în virtutea autorității lucrului judecat prin decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, dată în cauză, prin care se reține că motivele invocate de reclamant sunt motive de nulitate absolută, în temeiul art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 [(text introdus prin Legea nr. 161/2003 (M. Of.

nr. 279/21.04.2003), pe parcursul soluționării litigiului)] nu vor mai putea fi repuse în discuție probleme legate de petitul acțiunii și soluțiile date de instanțe, eventual de o încălcare a principiului disponibilității. În consecință, analizând criticile invocate de recurent, Curtea le-a apreciat, ca nefondate, pentru următoarele considerente: Criticile vizând nelegala convocare a adunării generale din 24 octombrie 2002 de către C.A. și nelegala sa numire ca administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 nu pot fi primite deoarece, așa cum corect a reținut și instanța de apel, reclamantul nu a atacat la fond și actul din 7 octombrie 2002 invocându-se în apel noi motive de nelegalitate a hotărârii AGA ce nu au format obiectul controlului legalității la instanța de fond, ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. La fond recurentul-reclamant a atacat hotărârea din 24 octombrie 2002 numai din punctul de vedere al nerespectării cerințelor privind publicitatea convocării și neîndeplinirea condițiilor de formă ale acesteia, cvorumul adunării și nicidecum nelegalitatea numirii ca administrator provizoriu a lui C.A. la 7 octombrie 2002. Reclamantul nu și-a modificat acțiunea sub aspectele noi invocate în apel și criticate la pct. I din recurs nici după casarea dispusă prin decizia nr. 1868/2003 a Curții de Apel Craiova, când s-a reluat judecata la fond. Aspectele noi invocate în apel și reiterate la pct. I din recurs nu constituie apărări în sensul celor stipulate în art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., ci constituie cereri noi ce vizează legalitatea numirii administratorului provizoriu la 7 octombrie 2002 numire făcută în condițiile art. 151 din Legea nr. 31/1990, la acea dată doi dintre cei cinci administratori ai pârâtei, ce formau consiliul de administrație, fiind arestați (unul dintre ei fiind reclamantul din cauza de față). Neîntemeiată este apreciată și critica invocată la pct. II privind încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 deoarece, în apel, s-a făcut dovada că adunarea generală a acționarilor a fost convocată și prin presa locală la 9 octombrie 2002, iar recurentul recunoaște acest fapt la pct. III.2 din recurs, citind din acest convocator.

Potrivit actelor constitutive ale pârâtei (art. 11.2 din statutul aflat la dosar 7/2003) adunarea generală ordinară putea fi convocată prin scrisoare trimisă acționarilor sau prin presa locală, stipulându-se la pct. 11.3 din același act că omisiunea accidentală de a anunța o întrunire, textul face parte din art. 11 referitor la adunarea generală a acționarilor, ori neprimirea anunțului de către persoanele îndreptățite a-l primi nu anulează lucrările adunării. În speță, nu numai că s-a făcut dovada anunțurilor în presa locală (ziarul „I.” și „A.G.”) dar convocatorul s-a afișat și la sediul societății, iar în ediția specială din 23 octombrie 2002 s-a corectat eroarea materială privind convocarea adunării acționarilor SC O.J.T.

Gorj SA și nu a membrilor P.A.S. așa cum de altfel rezultă chiar și din primul anunț publicitar. Chiar dacă semnăturile acționarilor atașate convocatorului afișat la sediul societății nu sunt certificate de un funcționar anume desemnat, cum prevăd dispozițiile art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, nu se poate reține că respectiva adunare nu a fost convocată legal prin presa locală, conform actelor constitutive și art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, modalitățile de convocare fiind alternative și nu cumulative.

Nu se poate primi nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) și art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 deoarece adunarea generală din 24 octombrie 2002 a fost o adunare ordinară, după cum rezultă și din procesul-verbal aflat la dosar 7/2003, situație în care adunarea s-a desfășurat legal în prezența a cel puțin jumătate din capitalul social [(cvorum reglementat în art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990)] și nu ¾ cum susține recurentul, la acea dată fiind prezenți acționari ce reprezentau 72,96 % din capital. Împrejurarea că prin același convocator era convocată la aceeași dată și o adunare extraordinară pentru majorarea capitalului social nu are relevanță în cauză câtă vreme în dosar s-a probat că la 24 octombrie 2002 s-a ținut doar adunarea ordinară, ce a avut ca ordine de zi revocarea vechiului consiliu și alegerea unuia nou.

Neîntemeiat susține recurentul că la 24 octombrie 2002 nu s-a discutat revocarea fără descărcare de gestiune a vechiului consiliu de administrație deoarece procesul-verbal al adunării probează contrariul. În raport de cele argumentate de instanța de apel la dosar, Curtea apreciază, ca neîntemeiată, critica privind nemotivarea deciziei sub aspectul incompatibilității persoanelor desemnate ca administratori sau de asociații din P.A.S., însuși recurentul citând din această argumentare. Împrejurarea că recurentul nu-și însușește argumentarea instanței nu se confundă cu neargumentarea invocată. Cât privește anularea hotărârii Asociației P.A.S. din 27 septembrie 2002 se impun câteva precizări ce prevalează analizei criticilor recurentului invocate pe acest aspect.

În primul ciclu procesual intimata Asociația P.A.S. a invocat necompetența instanței comerciale în soluționarea acestui petit, excepție respinsă de instanța de fond cu motivarea că fiind pârâtă alături de societatea comercială SC O.J.T. Gorj SA, Asociația P.A.S. este parte a raportului juridic comercial, legea comercială urmând a se aplica și în acest caz. Instanța de recurs, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare, prin decizia 1868 din 17 noiembrie 2003, apreciază implicit că instanța comercială este competentă, casarea cu privire la hotărârea P.A.S. privind fondul cererii și nu necompetența, aspect care de altfel nici nu a format obiectul criticilor din primul recurs.

În fond, după casare, instanța de fond a reținut în argumentarea dată soluției că Asociația P.A.S., constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 este supusă legislației comerciale deoarece ea s-a constituit în scopul de a dobândi și folosi acțiuni ale societăților comerciale, cu capital majoritar de stat, în vederea privatizării, activitatea de vânzare-cumpărare acțiuni constituind fapte de comerț. Chiar dacă aceste aspecte n-au format obiectul criticilor nici în apel și nici în recurs, Curtea apreciază că se impune amendarea motivării și înlăturarea acestor rețineri deoarece Asociația P.A.S. constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 nu este un comerciant, ea nefiind înscrisă în Registrul Comerțului, ci în Registrul persoanelor juridice privind asociațiile și fundațiile non-profit.

În consecință, hotărârilor Asociației P.A.S. nu-i sunt aplicabile normele Legii nr. 31/1990 ci ale Legii nr. 77/1994, lege specială ce reglementează funcționarea acestor asociații cu personalitate juridică, conducerea acestora, căile de atac specifice hotărârilor adoptate și termenul în care pot fi ele atacate, precum și raporturile juridice dintre asociație și membrii săi, raporturi de natură civilă și nu comercială. Atunci însă când Asociația P.A.S. vinde sau cumpără acțiuni, ea se comportă ca un comerciant iar acele raporturi juridice sunt supuse legii comerciale. Cum în propria cale de atac nu se poate face părții o situație mai grea, principiu reglementat în art. 296 C. proc.

civ., și cum instanța de apel a analizat criticile reclamantului pe fond, Curtea se va pronunța în raport de cele două critici invocate de recurent și care vizează încălcarea unor norme statutare ale pârâtei, respectiv art. 6.7 și art. 7.4, norme ce reglementează termenul de cel puțin 14 zile înaintea ținerii adunării asociației în care trebuie convocată adunarea și respectiv, incompatibilitatea administratorilor. Prima critică urmează a fi înlăturată instanța de apel reținând că adunarea a fost convocată prin presă, respectiv la 14 septembrie 2002 în ziarul „G.”. Împrejurarea că au fost 12 zile și nu 14 zile cum era stipulat în statut nu este de natură să conducă la anularea hotărârii câtă vreme recurentul nu a dovedit că nerespectarea acestui termen i-ar fi produs vreo vătămare.

Cât privește încălcarea art. 7.4 din statut privitoare la incompatibilitatea persoanelor desemnate ca administratori, recurentul susține neîntemeiat că instanța de apel nu s-a pronunțat motivat, considerentele deciziei probând contrariul, instanța făcând, pe acest aspect al incompatibilității, o argumentare comună atât pentru administratorii desemnați de acționari cât și pentru cei desemnați de asociați. În consecință, Curtea apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul reclamantului ca nefondat. Conform art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-pârâtă SC C.H.G.

SA Târgu Jiu, în sumă de 2.499 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, dovedit cu factura fiscală depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 75 din 22 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială ca nefondat. Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 2.499 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.H.G. SA Târgu Jiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.