ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 269/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 13 ianuarie 2003 și precizată ulterior, reclamantul N.G. a solicitat
anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA din 12 septembrie 2002 și 24
octombrie 2002, precum și a tuturor actelor ulterioare emise în baza acestor
hotărâri, precum și anularea hotărârii adunării generale a Asociației P.O. Gorj
din septembrie 2002 și a actelor ulterioare emise în baza acesteia.
Acțiunea, în soluționarea
ei, a parcurs două cicluri procesuale, astfel:
În primul ciclu procesual,
la fond, prin sentința comercială nr. 43 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Gorj,
a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Gorj în
soluționarea cererii în anularea hotărârii Asociației P.A.S., a fost admisă
excepția tardivității cererii în anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj
SA iar pe fond a fost respinsă acțiunea ca nefondată.
Această sentință a fost
desființată, iar cauza trimisă spre rejudecare, urmare admiterii recursului
declarat de reclamant, prin decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a Curții de
Apel Craiova, secția comercială.
În esență, s-a reținut că
greșit s-a admis excepția tardivității întrucât acțiunea viza motive de
nulitate absolută a hotărârii A.G.A., ce nu era supusă nici unui termen, fiind
deci imprescriptibilă, iar în ceea ce privește hotărârea Asociației P.A.S. s-a
apreciat că instanța nu și-a argumentat soluția, nefiind arătate motivele de
fapt și de drept ce au format convingerea instanței.
Contestația în anularea
acestei decizii formulată de Asociația P.A.S. din SC O.J.T. Gorj SA a fost
respinsă prin decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2004 a Curții de Apel Craiova,
secția comercială, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost
respins ca inadmisibil prin decizia nr. 2053 din 24 martie 2005 a Înaltei Curți
de Casație și Justiție, secția comercială.
În cel de-al doilea ciclu
procesual, prin sentința nr. 2072 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Gorj,
dată în fond după casare, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a
instanței comerciale în anularea hotărârii Asociației P.A.S. apreciindu-se că
prin scopul reglementat în art. 2 din Legea nr. 77/1994, acest tip de asociație
desfășoară o activitate comercială, de dobândire și distribuire a acțiunilor
societăților comerciale în vederea privatizării, așa încât și hotărârile sale
sunt supuse jurisdicției comerciale.
Prin aceeași sentință a fost
respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune privind anularea
hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA, care în 2004 și-a schimbat denumirea
în SC C.H.G. SA Târgu Jiu, reținându-se autoritatea lucrului judecat sub acest
aspect, iar pe fond, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
În esență, instanța de fond
a reținut că urmare arestării reclamantului, la acea dată îndeplinind funcția
de președinte al Consiliului de administrație a SC O.J.T. Gorj SA, și a unui
alt administrator, societatea pârâtă se afla în dificultate, doi din cei cinci
administratori fiind în arest preventiv, astfel încât, la 12 septembrie 2002,
din inițiativa unor acționari ce reprezentau 10 % din capital, s-a convocat o
adunare generală care însă nu a fost statutară, din lipsă de cvorum, motiv
pentru care s-a decis convocarea unei noi adunări generale pentru 24 octombrie
2002.
Cel care a făcut noua
convocare a fost A.C., numit la 7 octombrie 2002 ca administrator provizoriu și
care a respectat cerințele legale și statutare privind convocarea, noua adunare
desfășurându-se în prezența acționarilor ce dețineau 72,96 % așa încât
hotărârea luată la 24 octombrie 2002 este legală, neexistând incompatibilități
legale cu privire la noii membrii aleși ai consiliului de administrație.
Și hotărârea Asociației P.A.S.
din 27 septembrie 2002 s-a reținut a fi fost luată legal în prezența a 55
membrii din cei 95 câți are asociația, ea fiind legal convocată.
Apelul declarat de reclamant
împotriva acestei sentințe, cale de atac corect calificată la termenul din 25
ianuarie 2007 de către instanță, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 75
din 22 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția comercială.
Instanța de apel a analizat
doar acele apărări și critici în legătură cu motivele de nelegalitate ale
hotărârilor A.G.A. și P.A.S. invocate la fond, nu și pe cele noi reiterate prin
completarea motivelor de apel (referitoare la conținutul procesului-verbal în care
s-a consemnat alegerea administratorului provizoriu C.A., neconcordanța datelor
stabilite cu acel prilej și data propriu zisă a adunării generale, precum și
cele referitoare la semnăturile aplicate pe procesul-verbal A.G.A. din 24
octombrie 2002) reținând că, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc.
civ., nu se pot formula pentru prima dată în apel noi motive de nelegalitate a
hotărârilor A.G.A. și P.A.S. ce nu au format obiectul judecății la fond.
Cu privire la hotărârea A.G.A.
adoptată la 12 septembrie 2002 instanța a reținut că ea nu a produs nici un
efect juridic deoarece nu a fost publicată, nu a fost înregistrată la Registrul
comerțului și nu a fost executată, găsindu-se necesară convocarea unei noi
adunări, așa încât reclamantul nu are interes să o atace, iar instanța de fond
a apreciat corect că nu se impune analizarea motivelor invocate de reclamant în
legătură cu această hotărâre.
Instanța de apel nu a primit
critica reclamantului în legătură cu nemotivarea sentinței pe acest aspect, criticile
din apel dovedind că apelantul este nemulțumit de considerentele și soluția
instanței de fond și nicidecum de nemotivarea ei.
Pentru hotărârea A.G.A. din
24 octombrie 2002 instanța de apel a reținut că ea a fost luată cu respectarea
cerințelor legii și cele din statutul societății, ea fiind convocată de
administratorul desemnat provizoriu la 7 octombrie 2002 cu respectarea
cerințelor și condițiilor art. 156 din Legea nr. 31/1990 în condițiile în care
doi din cei cinci membrii ai consiliului de administrație – reclamantul și C.D.,
fuseseră arestați.
Convocarea pentru 24
octombrie 2002 s-a făcut cu respectarea atât a art. 11 pct. 2 din statut,
ziarul „I.” din 9 octombrie 2002 probând acest fapt cât și a dispozițiilor art.
117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind afișat și la sediul
societății. Apărarea apelantului în sensul că lipsește semnătura și data de pe
convocatorul afișat la societate, nu a fost primită de instanță, deoarece legea
nu stipulează astfel de cerințe.
Întrucât, la 24 octombrie
2002, s-a discutat doar alegerea unui nou consiliu de administrație, prin
revocarea implicită a celui anterior, și a unei noi comisii de cenzori,
neintrându-se în discuție majorarea capitalului social, instanța de apel a
reținut că validitatea hotărârii este conformă cu dispozițiile art. 112 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990, fiind prezenți acționarii ce dețineau peste jumătate
din capitalul social.
În consecință, nu s-a
încălcat competența adunării generale extraordinare prevăzută în art. 113 din Legea
nr. 31/1990 și nici cele ale art. 115 din același act normativ.
În finalul argumentării
instanța de apel a reținut că reclamantul nici nu putea ataca hotărârea A.G.A.
prin care el a fost revocat din funcția de administrator, deoarece dispozițiile
art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 interzic acest fapt.
Cât privește hotărârea
Asociației P.A.S. instanța de apel a reținut că prima instanță a făcut o
corectă aplicare a dispozițiilor legale privind convocarea ei (prin presa
locală) privind cvorumul (fiind prezenți 55 din cei 95 membrii) precum și cele
privind incompatibilitatea persoanelor desemnate ca administratori reglementate
în art. 6 alin. (2) și art. 138 din Legea nr. 31/1990, încălcarea acestor
ultime cerințe stipulate în lege nefiind sancționată cu nulitatea hotărârii A.G.A.,
ci cu decăderea persoanelor alese din drepturi, eventual cu promovarea unei
acțiuni în răspundere contra administratorului pentru prejudiciul creat prin
încălcarea cerințelor privind onorabilitatea sa.
Nemulțumit de această
decizie reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru
nelegalitate, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea criticilor
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică
decizia din apel pentru încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) raportat la
art. 135, 137 alin. (1), (3) și (4) și art. 151 din Legea nr. 31/1990, așa cum
erau ele în vigoare la acea dată, precum și a celor stipulate în art. 11 pct. 8
din statutul pârâtei, în legătură cu convocarea adunării A.G.A. din 24
octombrie 2002.
Astfel, recurentul apreciază
că A.C. nu putea fi desemnat administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 și
deci nu putea convoca ulterior adunarea generală deoarece el nu a depus
garanția stipulată în art. 131 alin. (2) din aceeași lege anterior preluării
funcției [(art. 131 alin. (3)] cerință legală a cărei neîndeplinire este
considerată de lege [(art. 131 alin. (4)] ca demisie (pct. I din recurs).
Aceste aspecte, deși
invocate în apel au fost ignorate de instanță.
De asemenea, greșit instanța
de apel a reținut că adunarea generală din 24 octombrie 2002 a fost legal
convocată deoarece convocatorul depus de pârâtă cu semnătura a 128 de acționari
nu acoperă cerința legală stipulată în art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990,
nefiind ștampilat de societate și fiind nedatat, semnăturile acționarilor
nefiind certificate de un funcționar al pârâtei.
Cât privește convocarea prin
presă, instanța a reținut greșit că aceasta s-ar fi făcut prin ziarul „Impact”,
în realitate fiind vorba de „A.G.” și privind convocarea Adunării Asociației P.A.S.
și nu a acționarilor societății (pct. II recurs).
De asemenea, instanța de
apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990,
deoarece în convocator era convocată atât adunarea ordinară cât și
extraordinară iar majorarea capitalului social intra în competența A.G.E.A. și
nu A.G.A., așa încât era necesar un cvorum de ¾ din capitalul social.
Un alt motiv de nulitate a
hotărârii A.G.A. din 24 octombrie 2002 era și acela că revocarea fostului
consiliu de administrație s-a făcut fără descărcarea de gestiune, ceea ce este
nelegal (pct. III recurs).
Recurentul apreciază că
decizia din apel încalcă și dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ., art. 135 din Legea nr. 31/1990 și art. 12 pct. 10 din statutul societății
cu privire la reținerea inexistenței incompatibilităților noilor membrii ai
consiliului de administrație, nefiind analizate și motivate criticile sale pe
acest aspect (pct. IV recurs).
În ultimele critici (pct. V
și VI ) recurentul apreciază că decizia din apel este nemotivată sub aspectul
nulității hotărârii Adunării P.A.S. din 27 septembrie 2002 ceea ce face
imposibil exercitarea unui control judiciar.
Cât privește convocarea
adunării generale extraordinare P.A.S., ea a fost făcută cu încălcarea celor
stipulate în art. 6.7 și art. 7.4 din statutul asociației, nefiind respectat
termenul de „14 zile înainte de ținerea acesteia” și încălcându-se normele
privind incompatibilitatea administratorilor.
Prin notele scrise depuse la
dosar pentru termenul de astăzi, calificare dată de parte conform mențiunilor
și rectificărilor de pe înscrisul de la fila 25 dosar recurs, intimata pârâtă SC
C.H.G. SA a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
În analizarea corectă a
criticilor recurentului se impune precizarea că acestea urmează a fi apreciate
în raport de dispozițiile legale în vigoare la data adoptării hotărârilor
atacate și la data promovării acțiunii în justiție, 13 ianuarie 2003, cu
numerotarea textelor de la acel moment, ulterior acestei date Legea nr. 31/1990
suferind mai multe modificări ce au determinat republicarea ei, cu o nouă
numerotare a textelor, la 17 noiembrie 2004 (M. Of. nr. 1066) și completarea și
modificarea ei prin Legea nr. 302/2005 (M. Of. nr. 953/27.10.2005), Legea nr. 164/2006
(M. Of. nr. 430/18.05.2006) și Legea nr. 441/2006 (M. Of. nr. 955/28.11.2006).
Chiar dacă la momentul
rejudecării în fond după casare erau în vigoare dispozițiile art. 132 alin. (4)
din Legea nr. 31/1990 care interzic administratorilor să atace hotărârea prin
care ei au fost revocați, aspect reținut în finalul argumentării deciziei din
apel, Curtea nu va reține acest aspect, deoarece o asemenea reglementare nu
exista la momentul la care a fost promovată acțiunea în justiție.
De asemenea, în virtutea
autorității lucrului judecat prin decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a
Curții de Apel Craiova, secția comercială, dată în cauză, prin care se reține
că motivele invocate de reclamant sunt motive de nulitate absolută, în temeiul art.
131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 [(text introdus prin Legea nr. 161/2003 (M.
Of. nr. 279/21.04.2003), pe parcursul soluționării litigiului)] nu vor mai
putea fi repuse în discuție probleme legate de petitul acțiunii și soluțiile
date de instanțe, eventual de o încălcare a principiului disponibilității.
În consecință, analizând
criticile invocate de recurent, Curtea le-a apreciat, ca nefondate, pentru
următoarele considerente:
Criticile vizând nelegala
convocare a adunării generale din 24 octombrie 2002 de către C.A. și nelegala
sa numire ca administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 nu pot fi primite
deoarece, așa cum corect a reținut și instanța de apel, reclamantul nu a atacat
la fond și actul din 7 octombrie 2002 invocându-se în apel noi motive de
nelegalitate a hotărârii AGA ce nu au format obiectul controlului legalității
la instanța de fond, ceea ce contravine dispozițiilor art. 294 alin. (1) C.
proc. civ.
La fond recurentul-reclamant
a atacat hotărârea din 24 octombrie 2002 numai din punctul de vedere al
nerespectării cerințelor privind publicitatea convocării și neîndeplinirea
condițiilor de formă ale acesteia, cvorumul adunării și nicidecum nelegalitatea
numirii ca administrator provizoriu a lui C.A. la 7 octombrie 2002.
Reclamantul nu și-a
modificat acțiunea sub aspectele noi invocate în apel și criticate la pct. I
din recurs nici după casarea dispusă prin decizia nr. 1868/2003 a Curții de
Apel Craiova, când s-a reluat judecata la fond.
Aspectele noi invocate în
apel și reiterate la pct. I din recurs nu constituie apărări în sensul celor
stipulate în art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ci constituie cereri noi ce
vizează legalitatea numirii administratorului provizoriu la 7 octombrie 2002
numire făcută în condițiile art. 151 din Legea nr. 31/1990, la acea dată doi
dintre cei cinci administratori ai pârâtei, ce formau consiliul de
administrație, fiind arestați (unul dintre ei fiind reclamantul din cauza de
față).
Neîntemeiată este apreciată
și critica invocată la pct. II privind încălcarea dispozițiilor art. 117 alin.
(5) din Legea nr. 31/1990 deoarece, în apel, s-a făcut dovada că adunarea
generală a acționarilor a fost convocată și prin presa locală la 9 octombrie
2002, iar recurentul recunoaște acest fapt la pct. III.2 din recurs, citind din
acest convocator.
Potrivit actelor
constitutive ale pârâtei (art. 11.2 din statutul aflat la dosar 7/2003)
adunarea generală ordinară putea fi convocată prin scrisoare trimisă
acționarilor sau prin presa locală, stipulându-se la pct. 11.3 din același act
că omisiunea accidentală de a anunța o întrunire, textul face parte din art. 11
referitor la adunarea generală a acționarilor, ori neprimirea anunțului de
către persoanele îndreptățite a-l primi nu anulează lucrările adunării.
În speță, nu numai că s-a
făcut dovada anunțurilor în presa locală (ziarul „I.” și „A.G.”) dar
convocatorul s-a afișat și la sediul societății, iar în ediția specială din 23
octombrie 2002 s-a corectat eroarea materială privind convocarea adunării
acționarilor SC O.J.T. Gorj SA și nu a membrilor P.A.S. așa cum de altfel
rezultă chiar și din primul anunț publicitar.
Chiar dacă semnăturile
acționarilor atașate convocatorului afișat la sediul societății nu sunt
certificate de un funcționar anume desemnat, cum prevăd dispozițiile art. 117 alin.
(5) din Legea nr. 31/1990, nu se poate reține că respectiva adunare nu a fost
convocată legal prin presa locală, conform actelor constitutive și art. 117 alin.
(3) din Legea nr. 31/1990, modalitățile de convocare fiind alternative și nu
cumulative.
Nu se poate primi nici
critica privind încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (1) și art. 112 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990 deoarece adunarea generală din 24 octombrie 2002 a
fost o adunare ordinară, după cum rezultă și din procesul-verbal aflat la dosar
7/2003, situație în care adunarea s-a desfășurat legal în prezența a cel puțin
jumătate din capitalul social [(cvorum reglementat în art. 112 alin. (1) din
Legea nr. 31/1990)] și nu ¾ cum susține recurentul, la acea dată fiind
prezenți acționari ce reprezentau 72,96 % din capital.
Împrejurarea că prin același
convocator era convocată la aceeași dată și o adunare extraordinară pentru
majorarea capitalului social nu are relevanță în cauză câtă vreme în dosar s-a
probat că la 24 octombrie 2002 s-a ținut doar adunarea ordinară, ce a avut ca
ordine de zi revocarea vechiului consiliu și alegerea unuia nou.
Neîntemeiat susține
recurentul că la 24 octombrie 2002 nu s-a discutat revocarea fără descărcare de
gestiune a vechiului consiliu de administrație deoarece procesul-verbal al
adunării probează contrariul.
În raport de cele
argumentate de instanța de apel la dosar, Curtea apreciază, ca neîntemeiată,
critica privind nemotivarea deciziei sub aspectul incompatibilității
persoanelor desemnate ca administratori sau de asociații din P.A.S., însuși
recurentul citând din această argumentare.
Împrejurarea că recurentul
nu-și însușește argumentarea instanței nu se confundă cu neargumentarea invocată.
Cât privește anularea
hotărârii Asociației P.A.S. din 27 septembrie 2002 se impun câteva precizări ce
prevalează analizei criticilor recurentului invocate pe acest aspect.
În primul ciclu procesual
intimata Asociația P.A.S. a invocat necompetența instanței comerciale în
soluționarea acestui petit, excepție respinsă de instanța de fond cu motivarea
că fiind pârâtă alături de societatea comercială SC O.J.T. Gorj SA, Asociația P.A.S.
este parte a raportului juridic comercial, legea comercială urmând a se aplica
și în acest caz.
Instanța de recurs,
dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare, prin decizia 1868 din 17
noiembrie 2003, apreciază implicit că instanța comercială este competentă,
casarea cu privire la hotărârea P.A.S. privind fondul cererii și nu
necompetența, aspect care de altfel nici nu a format obiectul criticilor din
primul recurs.
În fond, după casare,
instanța de fond a reținut în argumentarea dată soluției că Asociația P.A.S.,
constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 este supusă legislației comerciale
deoarece ea s-a constituit în scopul de a dobândi și folosi acțiuni ale
societăților comerciale, cu capital majoritar de stat, în vederea privatizării,
activitatea de vânzare-cumpărare acțiuni constituind fapte de comerț.
Chiar dacă aceste aspecte
n-au format obiectul criticilor nici în apel și nici în recurs, Curtea
apreciază că se impune amendarea motivării și înlăturarea acestor rețineri
deoarece Asociația P.A.S. constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 nu este un
comerciant, ea nefiind înscrisă în Registrul Comerțului, ci în Registrul
persoanelor juridice privind asociațiile și fundațiile non-profit.
În consecință, hotărârilor
Asociației P.A.S. nu-i sunt aplicabile normele Legii nr. 31/1990 ci ale Legii nr.
77/1994, lege specială ce reglementează funcționarea acestor asociații cu
personalitate juridică, conducerea acestora, căile de atac specifice
hotărârilor adoptate și termenul în care pot fi ele atacate, precum și
raporturile juridice dintre asociație și membrii săi, raporturi de natură
civilă și nu comercială.
Atunci însă când Asociația P.A.S.
vinde sau cumpără acțiuni, ea se comportă ca un comerciant iar acele raporturi
juridice sunt supuse legii comerciale.
Cum în propria cale de atac
nu se poate face părții o situație mai grea, principiu reglementat în art. 296 C.
proc. civ., și cum instanța de apel a analizat criticile reclamantului pe fond,
Curtea se va pronunța în raport de cele două critici invocate de recurent și
care vizează încălcarea unor norme statutare ale pârâtei, respectiv art. 6.7 și
art. 7.4, norme ce reglementează termenul de cel puțin 14 zile înaintea ținerii
adunării asociației în care trebuie convocată adunarea și respectiv,
incompatibilitatea administratorilor.
Prima critică urmează a fi
înlăturată instanța de apel reținând că adunarea a fost convocată prin presă,
respectiv la 14 septembrie 2002 în ziarul „G.”.
Împrejurarea că au fost 12
zile și nu 14 zile cum era stipulat în statut nu este de natură să conducă la
anularea hotărârii câtă vreme recurentul nu a dovedit că nerespectarea acestui
termen i-ar fi produs vreo vătămare.
Cât privește încălcarea art.
7.4 din statut privitoare la incompatibilitatea persoanelor desemnate ca
administratori, recurentul susține neîntemeiat că instanța de apel nu s-a
pronunțat motivat, considerentele deciziei probând contrariul, instanța făcând,
pe acest aspect al incompatibilității, o argumentare comună atât pentru
administratorii desemnați de acționari cât și pentru cei desemnați de asociați.
În consecință, Curtea
apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie legală și temeinică, motiv
pentru care va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc.
civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de
intimata-pârâtă SC C.H.G. SA Târgu Jiu, în sumă de 2.499 lei, reprezentând
onorariul apărătorului ales, dovedit cu factura fiscală depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 75 din 22 martie 2007 a Curții de
Apel Craiova, secția comercială ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant
la plata sumei de 2.499 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.H.G.
SA Târgu Jiu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 31 ianuarie 2008.