ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3788/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 21 aprilie 2006, reclamanta Biserica Unită cu Roma Greco-Catolică din Brad, județul Hunedoara, a chemat în judecată Parohia Ortodoxă II Brad, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta din urmă să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul, lăcaș de cult, înscris în C.F. 1411 Brad, nr. top 179/b/1 ocupat de pârâtă în baza Decretului-lege nr. 178 din 14 august 1948. Prin aceeași cerere introductivă s-a mai solicitat radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei cu privire la imobilul revendicat, format din construcție și teren aferent, și autorizarea înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei.

În motivarea acțiunii, s-a arătat în esență că lăcașul de cult în litigiu, a fost recepționat și sfințit la data de 22 august 1943 de către Episcopul Greco-Catolic al Lugojului și a aparținut comunității greco-catolice din Brad. Ulterior, se mai arată, după instaurarea regimului comunist, averile Bisericii Greco-Catolice, au fost confiscate iar lăcașurile de cult, atribuite Bisericii Ortodoxe, Legea nr. 177/1948, fiind adoptată în scopul de a da o aparență legală acestor abuzuri.

Investit în prima instanță, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 81 din 31 ianuarie 2007, a respins acțiunea, reținând în esență că Parohia Ortodoxă Română Unită din Brad s-a intabulat asupra terenului, curte și grădină intravilan, în suprafață de 533 stânjeni, în baza unui contract de donațiune făcut de Comisia interimară a Județului Hunedoara și a art. 37 din Legea Cultelor nr. 177/1948, ulterior, în baza adeverinței emisă de Municipiul Brad, fiind intabulată și Biserica Ortodoxă Brad 2, cu hramul „Sfinților Împărați Constantin și Elena”.

Or, se arată, în sistemul publicității imobiliare, drepturile reale se constituie, se modifică și se transmit sau se sting prin înscrierea în cartea funciară, înscriere în baza căreia pârâta și-a consolidat dreptul de proprietate asupra imobilului în timp ce reclamanta, care nu a putut opune părții adverse un titlu valabil de proprietate nu a întreprins nici o măsură care să paralizeze efectuarea de către pârâtă a formelor de publicitate imobiliară asupra lăcașului de cult revendicat. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, care, în esență, cu aceeași motivare, prin decizia nr. 197/A din 14 iunie 2007 a respins apelul reclamantei, În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică-Parohia Brad, care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează: - acțiunea a fost greșit respinsă în condițiile în care, o serie de acte normative post revoluționare, respectiv Decretul-lege nr. 126/1990 și Legea nr. 182/2005, au recunoscut caracterul abuziv și violent al preluării de către stat a bunurilor aparținând Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică. - preluarea lăcașului de cult s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 37 din Legea Cultelor nr. 177/1948, care instituia o procedură ce nu a fost îndeplinită, aspect neanalizat de instanțe, care nu au soluționat cererea vizând anularea înscrierii în cartea funciară. - în mod eronat instanța de apel a reținut că, în legătură cu îndeplinirea condițiilor stipulate de lege, s-ar fi efectuat o procedură necontencioasă în fața Judecătoriei Brad, care a emis încheierea nr. 798/1948, ce dovedește îndeplinirea procedurii, trimiterea la prevederile art. 331 C. proc.

civ. fiind greșită. - împrejurarea că reclamanta nu deține un titlu de proprietate pe care să-l opună pârâtei, nu este de natură să conducă la respingerea acțiunii sau la reținerea lipsei calității sale procesuale active, în condițiile în care Legea nr. 182/2005 a deschis Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică calea spre justiție dându-i posibilitatea de a-și recupera bunurile imobiliare asupra cărora „deținătorii abuzivi” și-au intabulat dreptul de proprietate. - trimiterea la dispozițiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 este neconvingătoare în condițiile în care instanța nu precizează când a început să curgă termenul de prescripție și când s-a împlinit. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.

Este adevărat că, prin acte normative emise ulterior anului 1989, Decretul-lege nr. 126/1990 și Legea nr. 182/2005, s-a recunoscut Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică dreptul de a solicita în justiție restituirea bunurilor proprietatea sa, preluate abuziv în perioada dictaturii comuniste. Așa cum corect au reținut instanțele însă, exercitarea acestui drept nu poate face abstracție de cadrul legal prestabilit după anumite proceduri și de respectarea unor condiții impuse prin legea generală. Astfel, este de esența acțiunii în revendicare ca proprietarul neposesor să opună posesorului neproprietar titlul său de proprietate în baza căruia face dovada dreptului său de a-și reapropia bunul.

Or, singura parte care, în cauză, reușește să facă dovada proprietății este doar pârâta care prin „foaia de proprietate nr. 1411/1948 probează fără echivoc că s-a intabulat cu imobilul în litigiu, inițial asupra terenului în suprafață de 533 de stânjeni, în baza unui contract de donațiune făcut de Comisia interimară a județului Hunedoara iar ulterior asupra lăcașului de cult, notat în C.f. ca aparținând Bisericii Ortodoxe Brad 2 cu hramul „Sfinților Împărați Constantin și Elena”. Această intabulare, cu efect constitutiv de drepturi reale, s-a efectuat, în ce privește terenul, în baza Legii cultelor nr. 177/1948, pe considerentul îndeplinirii cerințelor art. 37 din acest act normativ, invocându-se părăsirea cultului de către majoritatea creștinilor greco-catolici și înscrierea în cultul ortodox.

Deși Legea nr. 177/1948 acordă dreptul la contestație în justiție, nu s-a făcut dovada existenței vreunui demers illo tempore al Bisericii Greco-Catolice de a ataca transferul bunului ce se pretinde că ar fi aparținut cultului abandonat pentru neîndeplinirea cerințelor legale vizând intabularea. Mai mult, pârâta a susținut pe tot parcursul procesului că, după intabularea terenului în anul 1948, a edificat integral construcția cu destinația de biserică, construcție finalizată în anul 1973, probele administrate neputând combate aceste susțineri. Cât privește solicitarea reclamantei vizând anularea încheierii de intabulare din 7 decembrie 1948, în mod corect instanța de control judiciar a reținut că aceasta a fost analizată de prima instanță, care, în adevăr, după examinarea celor două etape cronologice ale intabulării, sub aspectul îndeplinirii cerințelor legale, reține judicios, că anulabilitatea unei înscrieri în C.F.

nu poate fi cerută pe cale incidentală sau în baza unor înscrisuri ce nu îndeplinesc condiția de probă judiciară, cum sunt monografiile sau extrasele depuse de reclamantă din editorialele canonice periodice ale vremii. Tot astfel, cu privire la îndeplinirea cerințelor art. 37 din Legea nr. 177/1948, încheierea nr. 798 din 7 decembrie 1948 a Judecătoriei Brad, este o hotărâre judecătorească dată în procedură necontencioasă, asemenea oricărei încheieri de carte funciară, trimiterile la dispozițiile art. 331 și urm. C. proc. civ. fiind corecte, în condițiile în care nu erau îndeplinite cerințele art. 335 din același cod care să dea cererii de înscriere un caracter contencios. Judicioasă este și trimiterea la prevederile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, în condițiile în care se contestă legalitatea unei încheieri de întabulare pronunțată acum 60 de ani, dispozițiile art. 1890 C. civ., fiind de asemenea aplicabile.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolică Parohia Brad împotriva deciziei nr. 197/A din 14 iunie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2008.