Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
15 mai 2008

Decizia nr. 1704/2008 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 26/2008 a Curții de Apel Alba Iulia

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, ca urmare a trimiterii acesteia de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia petiționara G.I. a adus o serie de critici modului în care se derulează procedurile în dosarul penal nr. 3957/306/2007, susținând că a primit citația cu o zi după termenul stabilit de instanță. Prin sentința penală nr. 26 din 21 februarie 2008, Curtea de Apel Alba Iulia, constatând că plângerea nu cuprinde motivele pe care se fundamentează acuzațiile petentei și nici persoanele împotriva căreia se îndreaptă, a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cererii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

Împotriva acestei hotărâri, petiționara a formulat recurs, fiind nemulțumită de soluția pronunțată. Recursul declarat este nefondat. Plângerea formulată este informă, întrucât din conținutul său nu rezultă care este obiectul acesteia în mod concret și nici persoana împotriva căreia se îndreaptă. În consecință, constatând că plângerea formulată nu cuprinde persoanele care se fac vinovate de faptul că petiționara nu a fost citată în termen util pentru susținerea cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea pronunțată este temeinică și legală.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara G.I. împotriva sentinței penale nr. 26 din 21 februarie 2008 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2008.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.