ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2008

Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 92/30 martie 2007, Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile M.C. S.U.A. și A.I. S.U.A. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, la data de 8 februarie 2006, s-a efectuat de către S.I.F. din cadrul I.P.J. Brăila un control la punctul de lucru al SC G. SRL Brăila, situat pe B-dul Al. I. Cuza, în Brăila, al cărei administrator este inculpatul, ocazie cu care a fost verificată modalitatea de respectare a drepturilor de autor reglementate prin Legea nr. 8/1996.

Au fost identificate cu această ocazie 3 calculatoare în stare de funcționare și utilizare, care aveau instalate programele W.P. și A. 2000. S-a întocmit proces verbal, semnat de administrator fără obiecțiuni, acesta declarând că posedă o singură licență pentru programul W.P. 2002, instalat pe un singur calculator și 2 licențe pentru W. 98, neinstalat, celelalte programe fiind instalate ilegal, fără licență. Pentru programul W.P. și O. 2000 poseda drepturile de proprietate intelectuală M.C. S.U.A., identificate pe două, respectiv 3 calculatoare ca fiind utilizate fără licență, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 6.054 lei. Pentru programul A. 2000, identificat pe 3 calculatoare, utilizat de inculpat fără licență, drepturile de proprietate intelectuală sunt deținute de A.I.

S.U.A., care s-a constituit parte civilă cu suma de 46.620 lei. Inculpatul a declarat că a achiziționat programele în timp, de la o persoană necunoscută, care i le-a oferit la sediul societății, și le-a instalat, utilizându-le în interesul firmei sale. Al treilea calculator a fost achiziționat de inculpat în cursul anului 2005, pentru că celelalte două erau depășite moral. Programele au fost folosite efectiv foarte puțin în cadrul societății, mai mult experimental, începând cu anul 2005. După control, inculpatul a dezinstalat programele fără licențe și a achiziționat altele cu licențe. Pe baza probelor administrate, instanța de fond a reținut că programele instalate ilegal au fost cumpărate cu circa 3 luni înaintea controlului, de către inculpat de la o persoană necunoscută, care s-a prezentat la sediul firmei cu oferte de vânzare și care a și instalat programele pe cele trei calculatoare.

Se reține că acestea au fost instalate experimental și că inculpatul nu a avut timpul necesar pentru a constata dacă folosesc în activitatea pe care o desfășura, împrejurare care rezultă din faptul că programele au fost instalate la sfârșitul lunii decembrie 2005, iar controlul a fost efectuat în luna februarie 2006, zi în care, aflând că vor veni organele de poliție și cunoscând că fapta constituie infracțiune, inculpatul începuse să le dezinstaleze, operațiune care a continuat și în prezența lucrătorilor de poliție. Procesul verbal de constatare întocmit cu acea ocazie nu îndeplinește condițiile dispozițiilor art. 214 C. proc. pen., și la fel, celelalte două procese verbale de depistare, dat fiind că nu au fost întocmite în prezența obligatorie a doi martori, cărora, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) C. proc.

pen., la întocmirea proceselor verbale, trebuia să li se ia declarații. Nu s-au ridicat mijloace de probă esențiale care să ducă la inculparea lui S.V., respectiv instalarea și stocarea unor programe fără a poseda licența corespunzătoare, pentru că programele au fost șterse imediat din calculator de către inculpat. Față de această împrejurare, instanța de fond a constatat că s-au încălcat dispozițiile art. 94, art. 95 și art. 96 C. proc. pen., în sensul că obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite era obligatoriu a fi ridicate de organele de poliție, cu proces verbal semnat de 2 martori oculari, astfel încât, fiind șterse după efectuarea controlului, nu mai există nici o probă care să susțină vinovăția inculpatului.

În aceste condiții, se reține că inculpatul, beneficiind de prezumția de nevinovăție, a fost trimis în judecată fără administrarea vreunei probe concludente cu privire la vinovăția sa, în situația în care declarațiile învinuitului sau inculpatului, date în cursul urmăririi penale, pot servi ca probă numai în măsura în care se coroborează cu alte probatorii administrate. S-a avut în vedere și împrejurarea că la dosar există referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală în baza art. 18 1 C. pen., din care rezultă că obiectul de activitate al firmei administrate de inculpat nu presupune utilizarea calculatoarelor, perioada utilizării acestora fiind și așa redusă, ele fiind achiziționate în cursul anului 2000, dar supuse service-ului îndelungat.

Referitor la pretențiile părților civile, instanța de fond a constatat că din probele aflate la dosar a rezultat fără dubiu că programul A. 2000 a fost utilizat ultima oară în anul 2002, pe când inculpatul a utilizat și stocat acest program abia în perioada 2005 - 2006, când programul și licența nu se mai comercializau, în așa fel încât nu se poate susține că partea vătămată ar fi înregistrat câștiguri prin utilizarea legală a acestui program, dar nici pierderi în perioada în care inculpatul a utilizat acest program, care oricum, nu se mai comercializa. Distribuitorul autorizat A.R. a confirmat faptul că, la data la care inculpatul a solicitat achiziționarea programului A. 2000, acesta nu se mai comercializa, și deci nici inculpatul nu l-a mai putut achiziționa, neputând produce deci vreun prejudiciu părții civile, lucru de altfel confirmat și de raportul de expertiză efectuat în cauză.

Cu privire la prejudiciul real produs părții civile M.C. SUA, la calcularea acestuia s-a pornit de la prețul real al licenței programului și s-a calculat dobânda aferentă, perioadei decembrie 2005 - martie 2006, conform O.G. nr. 9/2000. De asemenea, s-a constatat că programul O. 2000 nu se mai comercializa în perioada 2005 - 2006, astfel încât instanța de fond a reținut că partea civilă nu mai putea înregistra câștiguri din comercializarea programului în perioada dedusă judecății, situație confirmată de raportul de expertiză efectuat. Analizând probatoriul în ansamblul său, instanța de fond a constatat că expertul desemnat al cauzei a răspuns unui alt obiectiv decât cel stabilit de instanță, fără a convoca părțile și fără a studia dosarul, astfel încât s-a constatat nulitatea raportului de expertiză, dată fiind încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 2/2000. Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita achitare a inculpatului și solicitând condamnarea acestuia și obligarea la plata despăgubirilor civile către părțile civile. Curtea de Apel Galați a constatat că apelul este fondat în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului, atâta vreme cât acesta a stocat pe cele trei calculatoare programele, fără a deține licență, așa cum prevăd dispozițiile legale reglementatoare în materie. S-a constatat că în mod greșit instanța de fond a reținut că fapta inculpatului nu a produs consecințe juridice în latură civilă, atâta vreme cât dispozițiile art. 28 din Legea nr. 8/1996 prevăd că protecția drepturilor de autor este asigurată pe o durată de 70 ani.

Este adevărat că materialul probator administrat la fondul cauzei, dar și în faza de cercetare penală, atestă faptul că inculpatul nu a săvârșit o faptă cu grad ridicat de pericol social, din acest punct de vedere impunându-se însă aplicarea unei sancțiuni administrative inculpatului. Referitor la cel de-al doilea motiv de apel, privind latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că acesta este inadmisibil atâta vreme cât părțile civile nu au înțeles să exercite vreo cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brăila, chiar și în condițiile în care pretențiile lor civile au fost respinse.

Față de aceste împrejurări, prin decizia penală nr. 162/ A din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva sentinței penale nr. 92 din 30 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, a desființat în parte sentința atacată, numai cu privire la latura penală a cauzei și, în rejudecare, în baza dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. și art. 18 1 C. pen., l-a achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 139 9 din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza dispozițiile art. 18 1 alin. (3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă cu amendă în sumă de 600 lei.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (l) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, vizând greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în sarcina sa. Examinând hotărârile în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (l) pct. 18 C. proc.

pen., ca și din oficiu, pentru cazurile enunțate de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare: Procesul verbal întocmit de organele de poliție, la data de 08 februarie 2006, și declarațiile martorilor C.B. și B.A., coroborate cu declarațiile inculpatului atestă fără echivoc că inculpatul a stocat pe cele 3 calculatoare aflate la sediul societății pe care o administra, programele W.P., O. 2000 și A. 2000 fără a deține licența prevăzută de lege. Chiar dacă instalarea programelor s-a efectuat de o altă persoană, operațiunea s-a derulat cu consimțământul inculpatului, care a perpetuat în atitudinea ilicită până la descoperirea faptei de către organele de poliție.

Dacă fapta inculpatului există în materialitatea sa, ea nu capătă caracter infracțional, întrucât îi lipsește una din trăsăturile esențiale, respectiv pericolul social. Raportând împrejurările concrete ținând de faptă și făptuitor la cerințele dispozițiilor art. 18 1 C. pen., se poate constata, așa cum a reținut și instanța de apel, că prin fapta sa, inculpatul a adus o atingere minimă relațiilor sociale privind drepturile de autor protejate de Legea nr. 8/1996, astfel că prin conținutul concret și consecințele produse, fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni.

Este de constatat că inculpatul a utilizat programele o perioadă redusă de timp, nu a cauzat vreun prejudiciu, a realizat că prin fapta sa lezează drepturile de autor și a dezinstalat programele, a achiziționat ulterior programe cu licență, a manifestat atitudine sinceră și a regretat fapta, împrejurări care ilustrează din plin că fapta pentru care a fost trimis în judecată este lipsită de pericolul specific unei infracțiuni. În latură civilă, este de constatat că, deși părțile vătămate s-au constituit părți civile, iar cererile în despăgubiri formulate au fost respinse de prima instanță, acestea nu au declarat apel, astfel că sub acest aspect, hotărârile nu mai pot fi cenzurate. Recursul declarat de parchet nu poate fi analizat sub acest aspect, având în vedere principiul disponibilității, care guvernează exercitarea acțiunii civile și caracterul definitiv al hotărârilor anterioare rezultat din pasivitatea subiecților acțiunii civile.

Procurorul nu se poate subroga în drepturile persoanei vătămate de a exercita acțiunea civilă decât în cazurile în care subiectul activ este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul în speță. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 162/ A din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Galați - Secția penală, privind pe inculpatul S.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2008.