ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 347/2008

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 92/30 martie 2007,

Tribunalul Brăila a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen., achitarea inculpatului S.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen.

Au fost respinse pretențiile civile formulate

de părțile civile M.C. S.U.A. și A.I. S.U.A.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că, la data de 8 februarie 2006, s-a efectuat de către S.I.F.

din cadrul I.P.J. Brăila un control la punctul de lucru al SC G. SRL Brăila,

situat pe B-dul Al. I. Cuza, în Brăila, al cărei administrator este inculpatul,

ocazie cu care a fost verificată modalitatea de respectare a drepturilor de

autor reglementate prin Legea nr. 8/1996.

Au fost identificate cu această ocazie 3

calculatoare în stare de funcționare și utilizare, care aveau instalate

programele W.P. și A. 2000.

S-a întocmit proces verbal, semnat de

administrator fără obiecțiuni, acesta declarând că posedă o singură licență pentru

programul W.P. 2002, instalat pe un singur calculator și 2 licențe pentru W.

98, neinstalat, celelalte programe fiind instalate ilegal, fără licență.

Pentru programul W.P. și O. 2000 poseda

drepturile de proprietate intelectuală M.C. S.U.A., identificate pe două,

respectiv 3 calculatoare ca fiind utilizate fără licență, partea vătămată

constituindu-se parte civilă cu suma de 6.054 lei.

Pentru programul A. 2000, identificat pe 3

calculatoare, utilizat de inculpat fără licență, drepturile de proprietate

intelectuală sunt deținute de A.I. S.U.A., care s-a constituit parte civilă cu

suma de 46.620 lei.

Inculpatul a declarat că a achiziționat

programele în timp, de la o persoană necunoscută, care i le-a oferit la sediul

societății, și le-a instalat, utilizându-le în interesul firmei sale.

Al treilea calculator a fost achiziționat de

inculpat în cursul anului 2005, pentru că celelalte două erau depășite moral.

Programele au fost folosite efectiv foarte puțin în cadrul societății, mai mult

experimental, începând cu anul 2005.

După control, inculpatul a dezinstalat

programele fără licențe și a achiziționat altele cu licențe.

Pe baza probelor administrate, instanța de

fond a reținut că programele instalate ilegal au fost cumpărate cu circa 3 luni

înaintea controlului, de către inculpat de la o persoană necunoscută, care s-a

prezentat la sediul firmei cu oferte de vânzare și care a și instalat

programele pe cele trei calculatoare. Se reține că acestea au fost instalate

experimental și că inculpatul nu a avut timpul necesar pentru a constata dacă

folosesc în activitatea pe care o desfășura, împrejurare care rezultă din

faptul că programele au fost instalate la sfârșitul lunii decembrie 2005, iar

controlul a fost efectuat în luna februarie 2006, zi în care, aflând că vor

veni organele de poliție și cunoscând că fapta constituie infracțiune,

inculpatul începuse să le dezinstaleze, operațiune care a continuat și în

prezența lucrătorilor de poliție.

Procesul verbal de constatare întocmit cu

acea ocazie nu îndeplinește condițiile dispozițiilor art. 214 C. proc. pen., și

la fel, celelalte două procese verbale de depistare, dat fiind că nu au fost

întocmite în prezența obligatorie a doi martori, cărora, conform dispozițiilor art.

92 alin. (1) C. proc. pen., la întocmirea proceselor verbale, trebuia să li se

ia declarații.

Nu s-au ridicat mijloace de probă esențiale

care să ducă la inculparea lui S.V., respectiv instalarea și stocarea unor

programe fără a poseda licența corespunzătoare, pentru că programele au fost șterse

imediat din calculator de către inculpat.

Față de această împrejurare, instanța de fond

a constatat că s-au încălcat dispozițiile art. 94, art. 95 și art. 96 C. proc.

pen., în sensul că obiectele care conțin sau poartă o urmă a faptei săvârșite

era obligatoriu a fi ridicate de organele de poliție, cu proces verbal semnat

de 2 martori oculari, astfel încât, fiind șterse după efectuarea controlului,

nu mai există nici o probă care să susțină vinovăția inculpatului.

În aceste condiții, se reține că inculpatul,

beneficiind de prezumția de nevinovăție, a fost trimis în judecată fără

administrarea vreunei probe concludente cu privire la vinovăția sa, în situația

în care declarațiile învinuitului sau inculpatului, date în cursul urmăririi

penale, pot servi ca probă numai în măsura în care se coroborează cu alte

probatorii administrate.

S-a avut în vedere și împrejurarea că la

dosar există referatul cu propunere de scoatere de sub urmărire penală în baza art.

18

1

C. pen., din care rezultă că obiectul de activitate al firmei

administrate de inculpat nu presupune utilizarea calculatoarelor, perioada

utilizării acestora fiind și așa redusă, ele fiind achiziționate în cursul

anului 2000, dar supuse service-ului îndelungat.

Referitor la pretențiile părților civile,

instanța de fond a constatat că din probele aflate la dosar a rezultat fără

dubiu că programul A. 2000 a fost utilizat ultima oară în anul 2002, pe când

inculpatul a utilizat și stocat acest program abia în perioada 2005 - 2006,

când programul și licența nu se mai comercializau, în așa fel încât nu se poate

susține că partea vătămată ar fi înregistrat câștiguri prin utilizarea legală a

acestui program, dar nici pierderi în perioada în care inculpatul a utilizat

acest program, care oricum, nu se mai comercializa.

Distribuitorul autorizat A.R. a confirmat

faptul că, la data la care inculpatul a solicitat achiziționarea programului A.

2000, acesta nu se mai comercializa, și deci nici inculpatul nu l-a mai putut

achiziționa, neputând produce deci vreun prejudiciu părții civile, lucru de

altfel confirmat și de raportul de expertiză efectuat în cauză.

Cu privire la prejudiciul real produs părții

civile M.C. SUA, la calcularea acestuia s-a pornit de la prețul real al

licenței programului și s-a calculat dobânda aferentă, perioadei decembrie 2005

- martie 2006, conform O.G. nr. 9/2000.

De asemenea, s-a constatat că programul O. 2000

nu se mai comercializa în perioada 2005 - 2006, astfel încât instanța de fond a

reținut că partea civilă nu mai putea înregistra câștiguri din comercializarea

programului în perioada dedusă judecății, situație confirmată de raportul de

expertiză efectuat.

Analizând probatoriul în ansamblul său,

instanța de fond a constatat că expertul desemnat al cauzei a răspuns unui alt

obiectiv decât cel stabilit de instanță, fără a convoca părțile și fără a studia

dosarul, astfel încât s-a constatat nulitatea raportului de expertiză, dată

fiind încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2000.

Împotriva hotărârii a declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Brăila, criticând-o pentru motive de nelegalitate și

netemeinicie, vizând greșita achitare a inculpatului și solicitând condamnarea

acestuia și obligarea la plata despăgubirilor civile către părțile civile.

Curtea de Apel Galați a constatat că apelul

este fondat în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului, atâta vreme cât

acesta a stocat pe cele trei calculatoare programele, fără a deține licență,

așa cum prevăd dispozițiile legale reglementatoare în materie.

S-a constatat că în mod greșit instanța de

fond a reținut că fapta inculpatului nu a produs consecințe juridice în latură

civilă, atâta vreme cât dispozițiile art. 28 din Legea nr. 8/1996 prevăd că

protecția drepturilor de autor este asigurată pe o durată de 70 ani.

Este adevărat că materialul probator

administrat la fondul cauzei, dar și în faza de cercetare penală, atestă faptul

că inculpatul nu a săvârșit o faptă cu grad ridicat de pericol social, din

acest punct de vedere impunându-se însă aplicarea unei sancțiuni administrative

inculpatului.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel,

privind latura civilă a cauzei, instanța de apel a apreciat că acesta este

inadmisibil atâta vreme cât părțile civile nu au înțeles să exercite vreo cale

de atac împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brăila, chiar și în

condițiile în care pretențiile lor civile au fost respinse.

Față de aceste împrejurări, prin decizia

penală nr. 162/ A din 26 septembrie 2007, Curtea de Apel Galați, secția penală,

a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva

sentinței penale nr. 92 din 30 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Brăila, a

desființat în parte sentința atacată, numai cu privire la latura penală a

cauzei și, în rejudecare, în baza dispozițiilor art. ll pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen. și art. 18

1

C. pen., l-a

achitat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din

Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza dispozițiile art. 18

1

alin.

(3) C. pen., raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului

sancțiunea administrativă cu amendă în sumă de 600 lei.

În baza dispozițiilor art. 192 alin. (l) pct.

1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, vizând greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile

pentru care a fost trimis în judecată și solicitând admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și condamnarea inculpatului pentru infracțiunile

reținute în sarcina sa.

Examinând hotărârile în raport de criticile

recurentului, care se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (l) pct. 18 C. proc. pen., ca și din oficiu, pentru cazurile enunțate de art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Procesul verbal întocmit de organele de

poliție, la data de 08 februarie 2006, și declarațiile martorilor C.B. și B.A.,

coroborate cu declarațiile inculpatului atestă fără echivoc că inculpatul a

stocat pe cele 3 calculatoare aflate la sediul societății pe care o administra,

programele W.P., O. 2000 și A. 2000 fără a deține licența prevăzută de lege.

Chiar dacă instalarea programelor s-a

efectuat de o altă persoană, operațiunea s-a derulat cu consimțământul

inculpatului, care a perpetuat în atitudinea ilicită până la descoperirea

faptei de către organele de poliție.

Dacă fapta inculpatului există în

materialitatea sa, ea nu capătă caracter infracțional, întrucât îi lipsește una

din trăsăturile esențiale, respectiv pericolul social.

Raportând împrejurările concrete ținând de faptă

și făptuitor la cerințele dispozițiilor art. 18

1

C. pen., se poate

constata, așa cum a reținut și instanța de apel, că prin fapta sa, inculpatul a

adus o atingere minimă relațiilor sociale privind drepturile de autor protejate

de Legea nr. 8/1996, astfel că prin conținutul concret și consecințele produse,

fapta nu prezintă pericolul social concret al unei infracțiuni.

Este de constatat că inculpatul a utilizat

programele o perioadă redusă de timp, nu a cauzat vreun prejudiciu, a realizat

că prin fapta sa lezează drepturile de autor și a dezinstalat programele, a

achiziționat ulterior programe cu licență, a manifestat atitudine sinceră și a

regretat fapta, împrejurări care ilustrează din plin că fapta pentru care a

fost trimis în judecată este lipsită de pericolul specific unei infracțiuni.

În latură civilă, este de constatat că, deși

părțile vătămate s-au constituit părți civile, iar cererile în despăgubiri

formulate au fost respinse de prima instanță, acestea nu au declarat apel,

astfel că sub acest aspect, hotărârile nu mai pot fi cenzurate.

Recursul declarat de parchet nu poate fi

analizat sub acest aspect, având în vedere principiul disponibilității, care

guvernează exercitarea acțiunii civile și caracterul definitiv al hotărârilor

anterioare rezultat din pasivitatea subiecților acțiunii civile.

Procurorul nu se poate subroga în drepturile

persoanei vătămate de a exercita acțiunea civilă decât în cazurile în care

subiectul activ este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu

capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce nu este cazul în speță.

În consecință, în baza art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 162/ A

din 26 septembrie 2007 a Curții de Apel Galați - Secția penală, privind pe

inculpatul S.V.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

ianuarie 2008.