ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4059/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 143 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 113/104/2009, în baza

art. 11

pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplicarea art. 18

1

alin. (1) și (2) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.V.A. cu privire la faptele penale prevăzute de art. 139

6

alin. (2) și (3) și art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

În baza art. 18

1

alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amenda administrativă în sumă de 500 RON.

În baza art. 170 C. p.roc. pen., s-a dispus restabilirea situației anterioare comiterii faptelor penale prin ștergerea din memoria celor 2 calculatoare aflate la punctul de lucru din orașul Corabia str. C.V. județul Olt al firmei SC T.B. SRL, cu sediul principal în comuna Orlea, județul Olt, a sistemelor de operare W.V.U. SP 1 și W.P., versiunea 2002, SP 2, și a programelor A. 2008, A.M. 3D 2009, M.O. 2003, A. 2007 și A.M. 5.

S-au admis acțiunile părților civile M.C., cu sediul înregistrat în S.U.A., O.M.W., R.W. și A.I. având sediul înregistrat în S.U.A., ambele cu sediul ales în București, str. G.E., prin reprezentant P.M.D. și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.B. SRL, la plata sumelor de 992 euro către partea civilă M.C. și la 20.350 euro către partea civilă A.I.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare către stat, din care 200 RON reprezentând onorariu de avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt cu nr. 274/P/2008, a fost sesizată cu privire la faptele penale prevăzute de art. 139

6

alin. (2) și (3) și art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, modificată, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., având ca autor pe inculpatul B.V.A.

Pe baza probelor administrate în cauză, prima instanță a constatat în fapt că în cursul anului 2008, până la data efectuării controlului de către Inspectoratul de Poliție al Județului Olt - Serviciul de Investigarea Fraudelor, respectiv 28 august 2008, inculpatul, în calitate de administrator al firmei SC T.B. SRL, a deținut la punctul de lucru din Corabia, județul Olt, al firmei sale un sistem de operare W.V.U. SP1 și două programe A. 2008 și A.M. 3D 2009 pe calculatorul nr. 1 și respectiv sistemul de operare W.P., Versiunea 2002, SP 2 și programele M.O. 2003, A. 2007 și A.M. 5 pe calculatorul nr. 2, toate fără licență din partea titularilor părți vătămate M.C. și A.I.

Pe de altă parte, s-a constatat că aceste sisteme de operare și programe ce se aflau instalate la punctul de lucru al firmei menționate, administrată de inculpat, erau deținute în scop comercial, constatare ce rezultă din calitatea de comerciant a acestei firme care efectua acte și fapte de comerț în domeniul arhitecturii, ingineriei și serviciilor de consultanță tehnică, această constatare fiind confirmată și de inculpat prin declarația sa privind calculatoarele, în sensul că acestea, având instalate respectivele programe, erau folosite în activitatea firmei pe care o administra.

S-a reținut că, prin angajații firmei sale, inculpatul a reprodus în mod neautorizat prin instalare pe cele două calculatoare sistemele de operare menționate și programele de calculator.

Instanța de fond a stabilit că vinovăția inculpatului a rezultat sub forma intenției directe din conduita acestuia în condiții de discernământ, ce a dovedit că a prevăzut rezultatul material - lezarea dreptului de proprietate intelectuală al părților vătămate - și a urmărit producerea sa.

În afara acestor constatări, privind comiterea de către inculpat a faptei de deținere în scop de distribuire de mărfuri pirat la punctul de lucru al persoanei juridice pe care o administra și totodată în scop comercial prevăzută de art. 139

6

alin. (2) și (3) din Legea 8/1996 modificată și a faptei de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, instanța de fond a apreciat că aceste fapte nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor, corespunzătoare ca trăsătură esențială a acestora.

Această din urmă constatare a avut la bază argumentele privind aceea că prin activitatea ilicită, inculpatul a adus o atingere minimă valorilor apărate de lege, iar prin conținutul său concret faptele penale săvârșite sunt lipsite în mod vădit de importanță, conform art. 18

1

alin. (1) C. pen. în acest sens, s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 18

1

alin. (2) C. pen. referitoare la modul și mijloacele de săvârșire a faptelor penale, urmarea produsă dar și persoana și conduita inculpatului. În concret, s-a reținut că inculpatul a săvârșit faptele penale prin cooperare materială și morală, în modul arătat mai sus, adică fără să fi fost cel care în mod direct a instalat pe calculatoare, fără autorizație, programele de calculator și sistemele de operare, în împrejurările în care desfășura activități comerciale și a dat dovadă anterior de o conduită ireproșabilă, dovedită prin lipsa antecedentelor penale ca și prin aceea că este o persoană integrată profesional și familial în raport de situația sa menționată și de aceea că este căsătorit și are copii.

În consecință, acțiunea penală pusă în mișcare împotriva inculpatului prin rechizitoriu a fost rezolvată prin achitarea acestuia de către instanța de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b

1

) C. proc. pen. cu aplic. art. 18

1

alin. (1) și (2) C. pen., pentru cele două fapte penale menționate mai sus. De asemenea, în baza art. 18

1

alin. (3) rap. la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii cu un cuantum de natură să asigure scopul preventiv și funcțiile coercitivă și educativă ale acesteia.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța de fond a constatat că sunt dovedite condițiile prevăzute de art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ. privind răspunderea delictuală solidară a inculpatului cu partea responsabilă civilmente întrucât, prin fapta ilicită, primul, cu vinovăție, a produs celor două părți civile prejudicii materiale, iar în ce privește pe partea responsabilă civilmente, pe baza încălcării obligațiilor sale în calitate de comitent de a garanta pentru prejudiciile produse de prepușii săi, în legătură cu îndeplinirea obligațiilor de serviciu.

Astfel, instanța de fond a admis acțiunile părților civile, prin obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor pretinse de aceste părți.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că în mod greșit a fost achitat inculpatul pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, apreciindu-se eronat că acestea nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Prin Decizia penală nr. 81 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, privind pe inculpatul B.V.A. împotriva Sentinței penale nr. 143 din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 113/104/2009.

Cheltuielile judiciare către stat au rămas în sarcina acestuia.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a apreciat că în cauză nu se justifică aplicarea pentru inculpat a unei pedepse cu închisoarea.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și inculpatul B.V.A., acesta din urmă apreciind ca fiind exagerat de mare cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat.

Recursul promovat de Parchet s-a întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în sensul că în mod netemeinic instanțele au apreciat că faptele săvârșite de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului și de apărătorul recurentului intimat inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Cu privire la recursul declarat de parchet, Înalta Curte, examinând hotărârea criticată prin prisma cazului de casare invocat, dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

Criticile formulate de parchet, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., vizând faptul că este netemeinică hotărârea prin care instanța de apel a menținut hotărârea prin care instanța de fond l-a achitat pe inculpat în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. 1 lit. b

1

) C. proc. pen., cu aplicarea art. 18

1

alin. (1) și (2) C. pen., nu sunt întemeiate, în cauză stabilindu-se în mod corect că fiecăreia dintre faptele pentru care este acuzat inculpatul îi lipsește gradul de pericol social al infracțiunii, deoarece se aduce o atingere minimă cu privire la dreptul de proprietate recunoscut părților civile, astfel încât, prin conținutul ei concret, fiecare dintre fapte este lipsită în mod vădit de importanță.

Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul B.V.A. a comis fapta de deținere în scop de distribuire de mărfuri pirat la punctul de lucru al persoanei juridice pe care o administra și, totodată, în scop comercial, prevăzută de art. 139

6

alin. (2) și (3) din Legea nr. 8/1996 modificată, precum și fapta de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se în mod corect că faptele inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor, corespunzătoare ca trăsătură esențială a acestora.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, trebuie avute în vedere criteriile prevăzute de dispozițiile art. 18

1

alin. (2) C. proc. pen., trebuind să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

În prezenta cauză, au fost avute în vedere toate criteriile anterior menționate, în mod corect instanța de apel reținând că inculpatul nu avea cunoștințe de specialitate în domeniul redactării și tehnoredactării, că a luat măsuri ulterioare pentru îndepărtarea din societatea comercială a persoanelor care ar fi putut să instaleze și să utilizeze fără licență programele și sistemele de operare menționate, că a avut ulterior contacte cu societățile comerciale păgubite, în vederea achitării prejudiciului, fiind avute în vedere și circumstanțele personale ale acestuia, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Având în vedere toate aceste considerente și constatând că nu există nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul declarat de parchet va fi respins, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpat împotriva aceleiași decizii, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac ordinare care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Dispozițiile art. 385

1

C. proc. pen. prevăd că sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești nedefinitive, fiind indicate expres și limitativ hotărârile care sunt supuse recursului.

Alin. (4) al aceluiași articol prevede că nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art. 362 C. proc. pen. nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

În speță, se constată că inculpatul a declarat recurs împotriva Deciziei penale nr. 81 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în condițiile în care acesta nu a declarat apel în cauză, iar decizia Curții de Apel nu a modificat sentința primei instanțe, apelul parchetului fiind respins.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.V.A.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 81 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.V.A. împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 noiembrie 2010.