ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3706/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 886 din 11 decembrie 2006, Tribunalul

Bihor-Oradea, a respins acțiunea formulată de DGP din cadrul Ministerului

Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul J.G.

În motivarea hotărârii s-a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia

la data de 8 iunie 2006, în baza Acordului de readmisie cu Belgia, și cum

România este stat membru al Uniunii Europene, pârâtului nu i se poate

interzice, să circule în statele membre ale Uniunii Europene.

Prin decizia nr. 28/A din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Oradea, a

respins ca nefondat apelul reclamantei și a reținut că, de la data aderării

României la UE au încetat efectele tratatelor bilaterale încheiate de România

cu statele membre ale UE, astfel că, acordul de readmisie încheiat de Guvernul

României cu Guvernul Regatului Belgiei și aprobat prin H.G. nr. 825/1995 nu-și

mai produce efectul.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, reclamanta a

declarat recurs prin care a arătat că singura condiție necesară pentru dispunerea

măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate este cea a

returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat

un acord de readmisie.

Deși nu s-a indicat temeiul juridic, în motivarea recursului s-a mai susținut

că soluția de respingere a cererii sale este contrară art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005 și că se impune restrângerea dreptului la libera circulație a

pârâtului, pe o perioadă de 3 ani pe teritoriul Belgiei.

Această critică a reclamantei permite încadrarea recursului în motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. motiv pentru care recursul va fi

admis pentru următoarele considerente:

Articolul 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European permite

statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, dacă măsurile de restrângere luate în primele două ipostaze,

respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita

persoanei în cauză.

Potrivit art. 6 alin. (1) din aceeași directivă, cetățenii Uniunii au

dreptul la ședere pe teritoriul altui stat membru, pe o perioadă de cel mult

trei luni, fără nicio formalitate.

Pârâtul a recunoscut prin declarația olografă, data la returnarea în

România, (fila 4 dosar fond), că a fost descoperit de autoritățile belgiene la

7 iunie 2006, în urma unui control de rutină și returnat la 8 iunie 2006,

pentru ședere ilegală.

La aceea dată România încă nu devenise stat membru al Uniunii Europene

și era aplicabil Acordul 241/1995 încheiat între Guvernul României și cel al

Regatului Belgiei, al Marelui Ducat de Luxemburg și cel al Regatului Țărilor de

Jos.

Măsura de interdicție care se va dispune va fi limitată însă potrivit

art. 52 din Legea nr. 248/2005, la teritoriul Belgiei.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. se va admite

recursul și se vor modifica hotărârile pronunțate anterior, în sensul că se va

admite acțiunea de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la libera

circulație pe teritoriul Belgiei, timp de un an începând cu data de 8 iunie

2006.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite, recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor

în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative, împotriva deciziei

nr. 28 A din 21 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, pe care o modifică.

Admite, apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței nr. 886/C din 11 decembrie 2006 a Tribunalului

Bihor, pe care o schimbă în sensul că admite acțiunea.

Dispune restrângerea, timp de un an,

începând cu data de 8 iunie 2006 a exercitării dreptului la liberă circulație

pe teritoriul Belgiei, a pârâtului J.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 mai 2007.