ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2707/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 3 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 363/57/2007, s-a

dispus, în temeiul art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea

arestării preventive a inculpatului Ț.V.D. trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În motivarea încheierii s-a

arătat că, întrucât măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu

respectarea dispozițiilor legale, iar temeiurile care au determinat arestarea inculpatului

subzistă și impun în continuare privarea de libertate și pentru a se asigura o

bună desfășurare a procesului penal se justifică menținerea acestei măsuri în

condițiile legii.

Împotriva acestei încheieri

a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul

menținerii măsurii arestării preventive, pe care o consideră greșită și a

susținut că în cauză nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea

acestei măsuri, solicitând revocarea acesteia.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există

temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea acestei

măsuri.

În cauză, verificând actele

și lucrările de la dosar, se constată că temeiul juridic pentru care s-a dispus

luarea măsurii arestării preventive îl constituie prevederile art. 148 lit. f) C.

proc. pen. (astfel cum a fost modificat), respectiv pedeapsa prevăzută de lege

pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată este mai mare de 4

ani și lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea

publică.

Analizând recursul declarat

de inculpat raportat la cele mai sus arătate, se constată că temeiul care a

stat la baza luării măsurii arestării preventive nu a dispărut, mai mult chiar,

în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare în primă instanță prin care s-a

reținut vinovăția acestuia pentru faptele pentru care a fost trimis în

judecată, cauza aflându-se în prezent la instanța de apel.

Față de această situație,

urmează a se constata că în cauză nu au dispărut împrejurările care au

justificat luarea măsurii arestării preventive și că, pe cale de consecință, nu

există temeiuri care să ducă la revocarea acestei măsuri, cu atât mai mult cu

cât, de la data arestării și până în prezent nu au apărut elemente noi care să

justifice această cerere.

În consecință, pentru

considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de

inculpatul Ț.V.D. este nefondat și a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat Ț.V.D. împotriva încheierii de ședință

din 3 mai 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în

dosarul nr. 363/57/2007.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 mai 2007.