ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 septembrie

2006, așa cum a fost modificată, reclamanta SC S. SA Dej a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta I.S.A.R., din cadrul M.M.G.A. (în prezent în temeiul art.

9 din O.U.G. nr. 24/2007, M.M.D.D.), obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

în sumă de 90.000 RON reprezentând daune interese pentru soluționarea cu

întârziere a cererii înregistrată sub nr. 150 din 31 mai 2005 prin care s-a

solicitat emiterea certificatului în domeniul extracției agregatelor minerale

din albiile râurilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, deși în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/2004

a solicitat, la data de 31 mai 2005, autorității pârâte, emiterea

certificatului pentru execuție aferentă domeniului B.3, construcții

hidrotehnice, rectificări și reprofilări de albii, extragerea agregatelor și a

depus întreaga documentație necesară în acest scop, pârâta i-a răspuns cu o

întârziere inadmisibilă, prin adresa din 25 aprilie 2006, comunicându-i că

dosarul nu corespunde criteriilor de certificare, menționându-se că nu există

recomandare din partea D.A.S.T.

După mai multe demersuri

pentru obținerea acestei recomandări, rămase fără rezultat, întreprinse pe

lângă Secretariatul Tehnic al Comisiei de Certificare și D.A.S.T., printr-o

nouă solicitare adresată pârâtei, reclamanta a reiterat cererea de emitere a

certificatului respectiv, învederând că, prin Ordinul nr. 589 din 27 iunie

2005, o astfel de recomandare nu mai este necesară.

A susținut reclamanta că

deși, într-un final, a obținut certificatul solicitat, este îndreptățită la

plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin emiterea cu o mare

întârziere a actului în discuție, rezultate din privarea de un profit zilnic pe

care îl estimează la suma de 500 RON.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 566

din 11 decembrie 2006, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

a reținut că, în cauză, nu se poate aprecia că întârzierea în emiterea

certificatului s-ar datora unui refuz nejustificat de soluționare a cererii

reclamantei, întrucât legislația în vigoare la acel moment prevedea și

înscrisurile care au fost cerute reclamantei în vederea eliberării actului solicitat.

S-a mai considerat că

răspunderea autorității publice presupune un comportament culpabil al acesteia,

care, în speță, nu poate fi constatat, pârâta procedând identic cu toate

cererile de certificare, rezolvând aceste cereri în ordinea înregistrării și

fără a o discrimina în vreun fel pe reclamantă.

Prima Instanță a reținut și

că reclamanta este culpabilă pentru nedepunerea întregii documentații cerute.

Neîndeplinirea condiției

existenței unei culpe în sarcina autorității publice pârâte, a concluzionat Instanța,

denotă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii acestei

autorități, astfel încât acțiunea apare ca nefondată.

Împotriva sus menționatei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC S. SA Dej,

criticând-o ca nelegală și solicitând, în principal, modificarea hotărârii

atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată și, în

subsidiar, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei aceleiași Instanțe, spre

rejudecare.

În motivare, recurenta - reclamantă

a susținut, în esență, că prima Instanță a încălcat și interpretat greșit

prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din

Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 589/2005 (referitor la termenul de

emitere a certificatului) și a considerat în mod eronat că intimata pârâtă nu

ar avea culpă, în condițiile în care:

- deși Ordinul nr. 50/2004

era în curs de modificare, abrogarea lui a intervenit abia la 27 iunie 2005 și

intimata nu a dovedit că primul ordin ar fi fost suspendat printr-o altă

dispoziție legală;

- nu s-a făcut dovada

soluționării cererilor de certificare în ordinea înregistrării lor;

- cererea societății

recurente nu a fost soluționată în termenul de 90 de zile de la intrarea în

vigoare a Ordinului nr. 589/2005;

- recurenta - reclamantă a

dovedit că nu are vreo culpă pentru nedepunerea recomandării cerute, deoarece

nu există o asociație profesională în domeniu, iar societatea nu a mai efectuat

lucrări pentru a obține recomandări din partea vreunor beneficiari, astfel

încât, până la urmă, certificatul a fost emis și fără astfel de recomandări.

Ulterior, prin precizarea

primită la dosar la data de 19 aprilie 2007, recurenta - reclamantă a invocat

motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., învederând că sentința atacată s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei Instanțe,

respectiv a Judecătoriei. Aceasta deoarece acțiunile având ca obiect plata

despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate de autoritățile publice

prin întârzierea soluționării unor cereri, în lipsa unei judecăți prin care să

se solicite recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, sunt de

competența Instanțelor de drept comun, în acest sens pronunțându-se Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Întrucât în cauză s-a

invocat motivul de ordine publică privitor la competența legală de soluționare

a pricinii, urmează a se examina cu prioritate această chestiune, care are

caracter peremptoriu în rezolvarea recursului.

Potrivit art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 554/204, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept

al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un

act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se

poate adresa Instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea

actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea

pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul poate fi atât privat, cât și public”.

Din interpretarea

gramaticală și logică a dispozițiilor legale mai sus citate rezultă caracterul

accesoriu al cererilor privind repararea pagubei.

În speță, prin acțiunea

introdusă, așa cum a fost modificată, recurenta - reclamantă a solicitat

obligarea intimatei - pârâte la plata unor despăgubiri în sumă totală de 90.000

RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea cu întârziere a unui

certificat de exploatare a agregatelor minerale din albiile râurilor, ceea ce a

împiedicat-o să desfășoare activități și să obțină profit în domeniul

menționat.

Cererea de chemare în

judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune

în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau

constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în

termenul legal.

Condiționarea

admisibilității în contencios administrativ a acțiunii în daune, de

soluționarea unei acțiuni anterioare rezultă și din conținutul art. 19 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea

actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de

prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a

cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Or, recurenta - reclamantă,

care în drept a invocat și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu a

demonstrat faptul că, anterior sesizării Instanței cu acțiunea în despăgubiri a

cerut, pe calea contenciosului administrativ, anularea unui act administrativ

sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim.

În aceste condiții, în mod

nelegal, Instanța de contencios administrativ a soluționat acțiunea în

pretenții a reclamantei, aceasta fiind de competența Instanței de drept comun,

respectiv, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 C. proc. civ., Judecătoria Cluj - Napoca.

În consecință, în temeiul art.

312 alin. (1) teza 1 și alin. (6) teza 1 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate, dispunându-se trimiterea dosarului Instanței

mai sus menționate.

Examinarea criticilor

formulate de recurentă pe fondul cauzei devine, ca efect al soluției adoptate,

lipsită de interes juridic, aceste motive putând fi invocate ca apărări în fața

Instanței de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC S. SA Dej împotriva sentinței civile nr. 566 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2007.