ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2562/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2006, așa cum a fost modificată, reclamanta SC S. SA Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.S.A.R., din cadrul M.M.G.A. (în prezent în temeiul art. 9 din O.U.G. nr. 24/2007, M.M.D.D.), obligarea pârâtei la plata de despăgubiri în sumă de 90.000 RON reprezentând daune interese pentru soluționarea cu întârziere a cererii înregistrată sub nr. 150 din 31 mai 2005 prin care s-a solicitat emiterea certificatului în domeniul extracției agregatelor minerale din albiile râurilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/2004 a solicitat, la data de 31 mai 2005, autorității pârâte, emiterea certificatului pentru execuție aferentă domeniului B.3, construcții hidrotehnice, rectificări și reprofilări de albii, extragerea agregatelor și a depus întreaga documentație necesară în acest scop, pârâta i-a răspuns cu o întârziere inadmisibilă, prin adresa din 25 aprilie 2006, comunicându-i că dosarul nu corespunde criteriilor de certificare, menționându-se că nu există recomandare din partea D.A.S.T. După mai multe demersuri pentru obținerea acestei recomandări, rămase fără rezultat, întreprinse pe lângă Secretariatul Tehnic al Comisiei de Certificare și D.A.S.T., printr-o nouă solicitare adresată pârâtei, reclamanta a reiterat cererea de emitere a certificatului respectiv, învederând că, prin Ordinul nr. 589 din 27 iunie 2005, o astfel de recomandare nu mai este necesară.

A susținut reclamanta că deși, într-un final, a obținut certificatul solicitat, este îndreptățită la plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin emiterea cu o mare întârziere a actului în discuție, rezultate din privarea de un profit zilnic pe care îl estimează la suma de 500 RON. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 566 din 11 decembrie 2006, a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut că, în cauză, nu se poate aprecia că întârzierea în emiterea certificatului s-ar datora unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantei, întrucât legislația în vigoare la acel moment prevedea și înscrisurile care au fost cerute reclamantei în vederea eliberării actului solicitat.

S-a mai considerat că răspunderea autorității publice presupune un comportament culpabil al acesteia, care, în speță, nu poate fi constatat, pârâta procedând identic cu toate cererile de certificare, rezolvând aceste cereri în ordinea înregistrării și fără a o discrimina în vreun fel pe reclamantă. Prima Instanță a reținut și că reclamanta este culpabilă pentru nedepunerea întregii documentații cerute. Neîndeplinirea condiției existenței unei culpe în sarcina autorității publice pârâte, a concluzionat Instanța, denotă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii acestei autorități, astfel încât acțiunea apare ca nefondată. Împotriva sus menționatei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC S. SA Dej, criticând-o ca nelegală și solicitând, în principal, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost precizată și, în subsidiar, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei aceleiași Instanțe, spre rejudecare.

În motivare, recurenta - reclamantă a susținut, în esență, că prima Instanță a încălcat și interpretat greșit prevederile art. 1 și art. 2 din Legea nr. 554/2004, ale art. 21 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 589/2005 (referitor la termenul de emitere a certificatului) și a considerat în mod eronat că intimata pârâtă nu ar avea culpă, în condițiile în care: - deși Ordinul nr. 50/2004 era în curs de modificare, abrogarea lui a intervenit abia la 27 iunie 2005 și intimata nu a dovedit că primul ordin ar fi fost suspendat printr-o altă dispoziție legală; - nu s-a făcut dovada soluționării cererilor de certificare în ordinea înregistrării lor; - cererea societății recurente nu a fost soluționată în termenul de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Ordinului nr. 589/2005; - recurenta - reclamantă a dovedit că nu are vreo culpă pentru nedepunerea recomandării cerute, deoarece nu există o asociație profesională în domeniu, iar societatea nu a mai efectuat lucrări pentru a obține recomandări din partea vreunor beneficiari, astfel încât, până la urmă, certificatul a fost emis și fără astfel de recomandări.

Ulterior, prin precizarea primită la dosar la data de 19 aprilie 2007, recurenta - reclamantă a invocat motivul de casare de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., învederând că sentința atacată s-a pronunțat cu încălcarea competenței altei Instanțe, respectiv a Judecătoriei. Aceasta deoarece acțiunile având ca obiect plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate de autoritățile publice prin întârzierea soluționării unor cereri, în lipsa unei judecăți prin care să se solicite recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim, sunt de competența Instanțelor de drept comun, în acest sens pronunțându-se Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Întrucât în cauză s-a invocat motivul de ordine publică privitor la competența legală de soluționare a pricinii, urmează a se examina cu prioritate această chestiune, care are caracter peremptoriu în rezolvarea recursului. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/204, „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa Instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul poate fi atât privat, cât și public”.

Din interpretarea gramaticală și logică a dispozițiilor legale mai sus citate rezultă caracterul accesoriu al cererilor privind repararea pagubei. În speță, prin acțiunea introdusă, așa cum a fost modificată, recurenta - reclamantă a solicitat obligarea intimatei - pârâte la plata unor despăgubiri în sumă totală de 90.000 RON, pentru repararea prejudiciului cauzat prin emiterea cu întârziere a unui certificat de exploatare a agregatelor minerale din albiile râurilor, ceea ce a împiedicat-o să desfășoare activități și să obțină profit în domeniul menționat. Cererea de chemare în judecată are, deci, un obiect pur patrimonial, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a unei cereri în termenul legal.

Condiționarea admisibilității în contencios administrativ a acțiunii în daune, de soluționarea unei acțiuni anterioare rezultă și din conținutul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform căreia, când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. Or, recurenta - reclamantă, care în drept a invocat și prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, nu a demonstrat faptul că, anterior sesizării Instanței cu acțiunea în despăgubiri a cerut, pe calea contenciosului administrativ, anularea unui act administrativ sau recunoașterea dreptului pretins ori a interesului legitim.

În aceste condiții, în mod nelegal, Instanța de contencios administrativ a soluționat acțiunea în pretenții a reclamantei, aceasta fiind de competența Instanței de drept comun, respectiv, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 C. proc. civ., Judecătoria Cluj - Napoca. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 și alin. (6) teza 1 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și casarea sentinței atacate, dispunându-se trimiterea dosarului Instanței mai sus menționate. Examinarea criticilor formulate de recurentă pe fondul cauzei devine, ca efect al soluției adoptate, lipsită de interes juridic, aceste motive putând fi invocate ca apărări în fața Instanței de trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S. SA Dej împotriva sentinței civile nr. 566 din 11 decembrie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2007.