ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 200/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 17 aprilie 2006, reclamanta C.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 15815/161 din 23 martie 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că hotărârea de respingere adoptată de pârâtă este eronată în raport cu dispozițiile legii menționate.

Prin sentința civilă nr. 1407 din 13 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.E., a anulat hotărârea nr. 15815/161 din 23 martie 2006, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 18 aprilie 1943 - 6 martie 1945, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului C.C., începând cu data de 1 aprilie 2006. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că tatăl soțului reclamantei, C.N., a fost strămutat din Bulgaria, în România, din localitatea Arabogi, județul Durostor, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, făcând obiectul schimbului de populație prevăzut de Tratatul de la Craiova din septembrie 1940. Totodată, instanța de fond a mai reținut că soțul reclamantei s-a născut la 18 aprilie 1943, în perioada avută în vedere de lege, nefiind necesar ca acesta să se fi născut anterior efectivei strămutări a familiei sale, iar interpretarea dată de pârâtă, prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul că beneficiază de aceste prevederi, doar persoanele născute sau concepute la data strămutării este restrictivă și adaugă la lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta apreciază că poate fi considerată strămutată, doar persoana care, la data semnării Tratatului de la Craiova, era domiciliată pe teritoriul județelor menționate în tratat. În recursul declarat se mai arată că, născându-se după aproape 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940), soțul reclamantei nu putea fi persecutat etnic, întrucât se găsea într-un teritoriu aflat sub administrație românească. Referitor la tratatul româno-bulgar amintit, se menționează că acesta a avut un termen de punere în aplicare de 3 luni de la schimbul instrumentelor de ratificare, iar copiii născuți după strămutarea părinților nu pot dobândi statutul de strămutat.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată, sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie au fost incluse prin aceleași norme și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Din interpretarea prevederilor ordonanței menționate, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor etnice exercitate, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit aceste persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

În cauză, făcându-se dovada că soțul reclamantei s-a născut la data de 19 aprilie 1943, în localitatea Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, după strămutarea părinților săi din județul Durostor (Bulgaria), rezultă că instanța de fond a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale menționate, stabilind reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, ca soție supraviețuitoare, în raport cu dispozițiile art. 1 lit. c) și art. 3 din același act normativ. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940 a avut o perioadă limitată de punere în aplicare și, astfel, persoanele născute după scurgerea celor 3 luni nu ar mai putea fi considerate strămutate.

Această concluzie rezultă din împrejurarea că actul normativ prin care s-au acordat drepturile compensatorii, nu cuprinde vreo limitare în această privință. Cum intimata-reclamantă C.E. a făcut dovada că este soția supraviețuitoare a defunctului C.C., decedat la 29 mai 1995, nu există nici o justificare pentru ca acesteia să i se refuze acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Rezultă că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1407 din 13 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2007.