ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 790/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 74/2006,

Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul D.E., la 9 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și 175 alin. (1) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În baza art. 36 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (1) C.

pen., s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani și

2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 33 din 13

februarie 2006 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, definitivă prin neapelare, urmând

ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare și 4

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a, lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă

perioada executată începând cu 22 martie 2006 la zi.

S-a admis acțiunea civilă

formulată de partea civilă Spitalul Județean Dr. Fogolyan Kristof și a fost

obligat inculpatul la plata sumei de 1795,21 lei plus dobânda legală, până la

data achitării integrale a sumei, către aceasta.

S-a luat act că părțile

vătămate D.T., prin curator F.A., Spitalul Clinic de Urgență Brașov și Spitalul

Municipal Tg. Secuiesc nu s-au constituit părți civile.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul D.E. locuiește în

comuna Mereni, jud. Covasna, împreună cu tatăl său D.T. și cu mama sa L.I.

Partea vătămată D.T. este

bolnav cronic, figurând în evidențele medicale din anul 1994 cu diagnosticul „atac

vascular cerebral cu hemipareză dreapta; afazie motorie totală; hipertensiune

arterială esențială gr. III”, fiind încadrat în gradul II de handicap, iar din

anul 2003 în gradul III de handicap.

În data de 1 iulie 2005,

inculpatul D.E. împreună cu partea vătămată D.T. și cu alte persoane, printre

care și martora C.P. și concubinul acesteia, K.I., au consumat băuturi

alcoolice la un bar din satul Lutoasa, începând de dimineață și, până în jurul

orei 17, oră la care a ajuns acolo și martora L.I., iar toate cele cinci

persoane s-au deplasat la locuința părții vătămate.

Ajunși aici, inculpatul și

partea vătămată au continuat să consume băuturi alcoolice, până în jurul orei 23,

iar numitul K.I. a adormit.

La un moment dat între

inculpat și partea vătămată a izbucnit un scandal, din cauza faptului că partea

vătămată ar fi consumat toată băutura pe care au adus-o acasă. Inculpatul a

lovit-o pe partea vătămată cu pumnii și a împins-o de pe prisma casei, partea

vătămată căzând în curte. Ulterior, inculpatul a mai lovit-o pe partea

vătămată, ce era căzută la pământ, cu picioarele în zona capului și a

toracelui.

Martorele L.I. și C.P.,

fiind speriate, au fugit la locuința fratelui inculpatului, martorul D.T.,

aflată în apropiere. Acesta s-a deplasat la locuința părții vătămate,

constatând faptul că aceasta era căzută în curte, în stare de inconștiență,

curgându-i sânge din zona capului, motiv pentru care a anunțat serviciul de

ambulanță.

Conform raportului de

expertiză medico – legală nr. 246/ E din 21 septembrie 2005 întocmit de S.M.L. Sf.

Gheorghe, partea vătămată a prezentat ca urmare a agresiunii din 1 iulie 2005

un traumatism cranio-cerebral cu fractură occipitală paramedian stânga și

contuzii cerebrale hemoragice pe fond patologic preexistent; leziunile

traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de corpuri dure; poziția

victimă, agresor a fost variabilă în timp; leziunile necesită 45 – 55 zile de

îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei.

Situația de fapt reținută

mai sus a rezultat din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză;

procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului,

declarațiile martorilor, în special cele date în faza de urmărire penală,

raportul de expertiză medico – legală și înscrisurile depuse la dosar.

Inculpatul D.E. fiind audiat

în cursul cercetării judecătorești nu a recunoscut comiterea infracțiunii,

susținând că în seara respectivă a lovit-o pe partea vătămată o singură dată cu

palma, după care el s-a culcat, iar abia a doua zi a aflat că tatăl său a căzut

pe scări.

Martorele L.I. și C.P,

audiate în faza de urmărire penală, au declarat că l-au văzut pe inculpatul D.E.

lovindu-l pe tatăl său cu pumnii și cu picioarele. Și martorul D.T. a arătat în

declarația dată la parchet că atunci când cele două martore au venit la

locuința sa i-au spus că inculpatul îl bate pe tatăl său.

În declarațiile date în

instanță, acești martori au revenit asupra celor declarate, încercând că

acrediteze ideea că partea vătămată ar fi căzut singură pe scări, leziunile

fiind produse în urma acestei căderi.

Dar înlăturarea unor

declarații (inclusiv a unor declarații date în faza de urmărire penală) de

către instanță poate avea loc numai dacă retractarea este temeinic justificată,

cu fapte și împrejurări convingătoare. Or, martorii nu au oferit o justificare

credibilă în acest sens.

Așa cum s-a arătat mai sus,

leziunile traumatice suferite de partea vătămată s-au putut produce prin lovire

cu și de corpuri dure. Față de mecanismul de producere a leziunilor evidențiat

de actele medico-legale, nu s-a putut reține ca unică sursă de producere a leziunilor

căderea părții vătămate pe scări.

Inculpatul și martorii au

invocat necunoașterea limbii române (declarațiile din faza de urmărire penală

fiind consemnate în limba română), dar s-a putut constata cu ocazia audierii în

instanță (chiar dacă aceasta s-a făcut cu interpret) că de fapt cunoșteau

suficient de bine limba română pentru a înțelege ce li se spune și pentru a se

putea exprima. Inculpatul D.E. a dat explicații și chiar a pus întrebări în

limba română, fără ajutorul interpretului autorizat.

Împotriva hotărârii a

declarat apel inculpatul, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând

desființarea acesteia, iar în cadrul rejudecării, achitarea sa deoarece nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Inculpatul a precizat

că nu a lovit pe victimă, astfel că soluția de condamnare pronunțată de prima

instanță este nelegală.

Prin decizia penală nr. 165

din 18 octombrie 2007, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpatul D.E., întrucât din probele administrate în cauză rezultă

vinovăția inculpatului sub forma intenției directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit.

a) C. pen.

Acesta, cu intenție, a lovit

pe tatăl său, partea vătămată D.T., în repetate rânduri, cu pumnii și

picioarele, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în 45 – 55 zile de

îngrijiri medicale.

Fiind audiat în fața

instanțelor de judecată, inculpatul a declarat că el nu a lovit partea vătămată

ci „doar l-a lovit cu palma” și „i-am tras o singură palmă”, fără a ști cum

s-au produs leziunile părții vătămate.

Apărarea acestuia în sensul

că, după incidentul dintre ei doi, partea vătămată a căzut în fața casei nu

este veridică și este infirmată de probele administrate în cauză.

În primul rând, actele

medico-legale aflate la dosarul cauzei descriu leziunile victimei și precizează

că acestea au pus în primejdie viața acesteia și că s-au putut produce prin

lovire cu și de corpuri dure.

Suplimentul de expertiză

efectuat în cursul judecății apelului confirmă existența numeroaselor leziuni

suferite de victimă (fractură de os occipital paramedian stânga, plagă zdrobită

față, excoriații ale membrului superior drept, hemoragie parieto-frontală

dreapta și perietală stânga, cu inducerea stării de comă) și de faptul că este

exclusă producerea printr-o singură cădere a tuturor leziunilor suferite de

partea vătămată, în cadrul aceleiași căderi neputându-se produce concomitent

leziuni aflate pe 2 axe, mecanismul fiind acela al lovirii directe, cu consecința

căderii.

În al doilea rând, probele

testimoniale dovedesc că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu pumnii și

picioarele în mod repetat, aceasta căzând la pământ, continuând să o lovească.

Martora D.I., cea care a

anunțat organele de poliție despre incident, arată în cursul urmăririi penale

că era de față când inculpatul a lovit pe partea vătămată cu pumnii și

picioarele în cap, astfel că a fugit la celălalt fiu al victimei, D.T. pentru

a-i veni în ajutor.

Declarația martorei oculare

C.P., dată în cursul urmăririi penale, menționează aceleași împrejurări și se

coroborează cu declarația martorului D.T., care confirmă că a fost chemat la

casa tatălui său de cele două femei întrucât inculpatul agresează pe partea vătămată,

găsind-o pe aceasta plină de sânge, astfel că a chemat salvarea.

Martorii K.I. și K.A.,

confirmă, la rândul lor, existența conflictului dintre părți.

În cursul judecății,

martorii au revenit însă asupra declarațiilor date le urmărirea penală, arătând

că nu au văzut ca inculpatul să lovească pe partea vătămată și că aceasta a

căzut.

Pe lângă faptul că

declarațiile date sunt contradictorii între ele și sunt contrazise de probe

științifice, martorii nu au putut justifica în mod real schimbarea poziției

procesuale. Deși aceștia au pretins că nu cunosc limba română și că au semnat

declarațiile fără a le cunoaște conținutul, din actele dosarului nu rezultă în

nici un fel această împrejurare, dimpotrivă, instanța de apel (ca și cea de

fond), a constatat în mod nemijlocit că atât martorii cât și inculpatul cunosc

limba română, înțelegând declarațiile date și reacționând la diverse afirmații

fără a avea nevoie de interpret.

De asemenea, trebuie luată

în considerare împrejurarea relevată la urmărirea penală de toți martorii în

sensul că inculpatul are un comportament violent în public și mai ales în

familie (amenințări, insulte, injurii) și că le este frică de acesta. „Inculpatul

este extrem de violent și de atunci, inclusiv și astăzi, atât pe mine cât și pe

mama mea, ne-a amenințat cu moartea dacă vom da declarații împotriva sa”; „este

în continuare violent și cu mine, amenință toată lumea pentru că am dat

declarații în prezentul dosar”. Totodată, martorul K.A. a arătat că de mai

multe ori i-a adăpostit pe părinții inculpatului (partea vătămată D.T. și

martora L.I.), care s-au refugiat în casa sa deoarece au fost agresați de

inculpat.

De asemenea, martorul G.V.,

lucrătorul de poliție care a primit de la martora D.I. denunțul, arată că a

vorbit cu martorii în limba română, deoarece aceștia o cunosc. Ținând seama de art.

63 alin. (2) C. proc. pen., probele neavând o valoare mai dinainte stabilită,

în mod corect prima instanță a înlăturat depozițiile date de martori în cursul

judecății ca nesincere, necoroborându-se cu celelalte probe administrate,

poziție menținută și de instanța de apel.

În cadrul operațiunii de

individualizare judiciară, instanța a avut în vedere criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen. și a stabilit o pedeapsă corespunzătoare gradului

de pericol social concret al infracțiunii și persoanei inculpatului, cuantumul

fiind orientat înspre limita inferioară a textului sancționator.

S-a luat în considerare

gravitatea deosebită a faptei, viața victimei fiind pusă în primejdie, modul de

operare și împrejurările în care a avut lor aceasta (victima este tatăl

inculpatului, persoană cu handicap, care nu se poate apăra), consecințele

produse (urmare agresiunii, victima a intrat în comă), persoana inculpatului și

perseverența lui infracțională (este recidivist postexecutoriu, fiind condamnat

anterior în cinci rânduri, începând din anul 1991 pentru diverse infracțiuni,

de la violare de domiciliu și furt calificat, la ultraj și tâlhărie, executând

pedepsele, cea mai mare de 5 ani și 6 luni închisoare, fără a da vreo dovadă de

îndreptare), precum și comportamentul violent al inculpatului în societate (a

fost sancționat contravențional în repetate rânduri pentru tulburarea liniștii

publice și insulte repetate în public, chiar în incinta exterioară a bisericii)

și familie.

Împotriva deciziei penale nr.

165 din 18 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov în termen legal a declarat

recurs inculpatul D.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Un prim motiv de recurs întemeiat

pe dispozițiile art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., vizează încadrarea

juridică a faptei, instanțele reținând în mod greșit în sarcina sa tentativa la

infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174

– art. 175 lit. c) C. pen. și nu infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen.

În motivarea recursului,

inculpatul arată că a lovit pe partea vătămată o singură dată cu palma, iar a

doua zi a aflat că aceasta a căzut pe scări, aspect confirmat și de martorii audiați

în cauză.

În al doilea rând,

inculpatul critică hotărârile pentru netemeinicie sub aspectul individualizării

pedepsei, invocând dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Se arată de către inculpat că

pedeapsa aplicată este mult prea severă în raport de circumstanțele sale

personale, situație socială precară, are în întreținere doi copii minori,

precum și față de circumstanțele în care a comis fapta.

Examinând recursul declarat

de inculpat prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reține că acesta este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Atât instanța de fond, cât

și instanța de apel au expus pe larg situația de fapt, au făcut o temeinică

analiză a probelor administrate, concluzionând în mod corect că inculpatul se

face vinovat de comiterea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută

de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 si 175 lit. c) C. pen., cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., nefiind incident

în cauză.

Astfel, în noaptea de 1

iulie 2005, inculpatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a aplicat

părții vătămate D.T., tatăl său, mai multe lovituri cu pumnii, a împins-o apoi

de pe prispa casei, iar după ce partea vătămată a căzut în curte, a continuat

să o lovească cu picioarele în zona capului și a toracelui.

Ca urmare a loviturilor

primite, partea vătămată a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractură occipitală

paramedian stânga și contuzii cerebrale hemoragice pe fond patologic

preexistent.

Conform raportului de

expertiză medico-legală nr. 246/ E din 21 septembrie 2005 al S.M.L. Covasna,

leziunile s-au produs prin lovire cu și de corpuri dure, poziția

victimă-agresor a fost variabilă în timp, iar leziunile traumatice au necesitat

pentru vindecare 45 - 55 zile îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața

victimei.

În completarea raportului de

expertiză medico-legală se precizează că este exclusă posibilitatea producerii

printr-o singură cădere de la nivel atât a leziunilor aflate pe ax

fronto-occipital, cât și a leziunilor în ax biparietal.

Concluziile raportului de

expertiză medico-legală, astfel cum a fost completat, se coroborează cu

declarațiile martorilor L.I. și C.P., D.T. și G.V.

În declarațiile date în

cursul urmăririi penale, martorele L.I. și C.P. au relatat că l-au văzut pe

inculpat cum acesta își lovea tatăl cu pumnii și picioarele, că inculpatul este

o fire violentă, agresându-și părinții în diferite împrejurări.

Fratele inculpatului,

martorul D.T, confirmă împrejurarea că inculpatul este extrem de violent și

arată că în noaptea de 1 iulie 2005, cele două martore au venit la locuința sa,

cerându-i ajutorul întrucât inculpatul „îl omoară în bătaie” pe tatăl său.

Același martor arată că

inculpatul l-a amenințat cu moartea dacă va da declarații împotriva sa.

Declarațiile martorilor

menționați se coroborează cu declarațiile martorului G.V, agent șef în cadrul

Postului de Poliție M., potrivit cărora, în seara respectivă, s-a deplasat la

domiciliul părții vătămate, unde i s-a spus că aceasta a fost lovită de

inculpat și transportată la spital.

Martorii K.I. și K.A., deși

nu au putu oferi informații în legătură cu momentul agresării părții vătămate,

au relatat că în seara zilei de 1 iulie 2005, atât inculpatul, cât și victima

se aflau sub influența băuturilor alcoolice, iar inculpatul, după eliberarea

din penitenciar, și-a agresat în repetate rânduri părinții, aceștia fiind

nevoiți să fugă de acasă.

În cursul cercetării

judecătorești, martorii L.I., D.T. și C.P. au revenit asupra declarațiilor

date, susținând că inculpatul nu a lovit-o pe partea vătămată, ci aceasta a

căzut singură.

Martorii își motivează

declarațiile date în cursul urmăririi penale prin aceea că nu cunosc limba

română, iar cu prilejul audierii nu li s-a asigurat un interpret de limba maghiară.

Instanțele au reținut în mod

corect că numai declarațiile date de aceștia la urmărirea penală exprimă adevărul,

întrucât se coroborează cu concluziile raportului de expertiză medico-legală și

cu procesul verbal de cercetare la fața locului iar din declarațiile martorului

G.V., rezultă că martorii cunosc limba română, aspect constatat nemijlocit și

de către instanțe.

Inculpatul a susținut pe

parcursul procesului penal că a aplicat tatălui său o singură palmă, iar

leziunile au fost produse prin căderea acestuia, susțineri ce sunt infirmate de

probele administrate menționate anterior.

În cursul soluționării

apelului declarat de inculpat a fost audiată și partea vătămată D.T., care

arată că nu a fost lovit de inculpat și a căzut datorită faptului că era în

stare de ebrietate.

Declarația părții vătămate

este vădit subiectivă, făcută în scopul exonerării fiului său de răspunderea

penală și este contrazisă de celelalte probe administrate.

Cea de a doua critică

formulată de inculpat este, de asemenea, nefondată.

La individualizarea pedepsei

au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, împrejurările săvârșirii

acesteia, lovirea în mod repetat cu pumnii și picioarele a unei persoane în

vârstă, cu grave probleme de sănătate, datele care circumstanțiază persoana

inculpatului.

Astfel, acesta nu este la

prima încălcare a legii penale săvârșind prezenta infracțiune în stare de

recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., este cunoscut cu

un comportament violent în familie și societate, nu avea ocupație, are în

întreținere un copil minor, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine

nesinceră.

Pedeapsa aplicată în cuantum

de 9 ani închisoare este orientată spre limita minimă prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă, astfel că în raport cu împrejurările arătate nu se impune reducerea

acesteia.

Față de cele expuse, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Se va constata că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Văzând și dispozițiile art. 190

și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.E. împotriva deciziei penale nr. 165/ AP din

18 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Constată că inculpatul este

arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției, iar onorariul interpretului de limba maghiară va fi

suportat din fondul I.C.C.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 04 martie 2008.